Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 657/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 459/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 657

Ședința publică de la 23 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur

Grefier - -

****************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva încheierii nr.4397/20.01.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.-/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei intimata a depus întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin încheierii nr.4397/20.01.2009, pronunțată în dosarul nr.-/2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia admis cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI dispunând radierea din Registrul Comerțului a SC SRL precum și înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii având ca obiect radierea, comunicarea prezentei și efectuarea publicității legale în condițiile prevăzute de articolul 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a hotărî astfel judecătorul-delegat a reținut în esență că sunt îndeplinite cerințele legale privind radierea societății din Registrul Comerțului și în temeiul dispozițiilor articolului 237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990 a admis cererea

Împotriva încheierii în termen legal a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 cauza fiind înregistrată sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

În motivarea recursului se arată că încheierea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale- articolul 304 pct.9 Cod procedură civilă. Radierea societății debitoare reprezintă dispariția societății ca subiect de drept și conduce la imposibilitatea recurentei - creditoare ca reprezentant al statului de a recupera creanțele sale față de societatea dizolvată. În acest mod bugetul general consolidat al statului este prejudiciat. Se menționează că societatea debitoare este în culpă pentru neplata obligațiilor bugetare în termenul legal, astfel că prin radierea sa se încalcă și dispozițiile articolului 14 din OG nr. 92/2003 privind codul d e procedură fiscală.

Se solicită respingerea cererii formulată de privind radierea societății debitoare.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.359/2004, Legea nr. 31/1990.

În dovedire, s-au depus relații de la.

Intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI a depus întâmpinare lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința comercială nr.4913/12.06.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a admis cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și s-a dispus dizolvarea judiciară a societății debitoare SC SRL, sentință rămasă definitivă și irevocabilă. Societatea dizolvată nu are numit lichidator, astfel că singura măsură pe care o putea lua judecătorul-delegat era aceea a radierii. Ca atare nu se poate susține că hotărârea este lipsită de temei legal sau pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nesubzistând motivul de modificare prevăzut de articolul 304 pct.9 Cod procedură civilă invocat de recurentă. Recurenta nici nu a probat că a întreprins demersuri în vederea recuperării debitelor și nici nu a justificat motivele care a împiedicat-o să-și valorifice creanța, în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 câtă vreme putea și trebuia pe baza evidențelor în a căror posesie se află să cunoască situația societății dizolvate, de datoria bugetului statului.

Cercetând cauza sub toate aspectele, conform articolului 3041Cod procedură civilă și constatând că nu există niciunul din motivele de recurs prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă Curtea apreciază recursul ca neîntemeiat.

Instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică reținând o corectă situație de fapt și în consecință în conformitate cu dispozițiile articolului 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva încheierii nr.4397/20.01.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.-/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.2

11.05.2009

--------------

Tribunalul București

Judecător delegat:

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 657/2009. Curtea de Apel Bucuresti