Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 805/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 805/R-COM

Ședința publică din 24 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

- - JUDECĂTOR 3: Dumitru

- - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul domiciliat în C,-, județul C, împotriva încheierii nr.2343/23.04.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, intimată fiind SC SA cu sediul în Râmnicu V,-,.1,.. 32, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 22 iulie 2009, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 24 iulie 2009, când s-a dat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată sub nr.12593 din 2 aprilie 2009, în calitate de împuternicit al SC SA, a solicitat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, înregistrarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr.1 din data de 1.04.2009, pentru modificarea actului constitutiv al, cu sediul în Râmnicu V,-1, bloc 7, etaj 1,.32, modificări prevăzute în hotărâre.

Prin cererea înregistrată sub nr.12593 din 7 aprilie 2009, cu domiciliul în C,-, prin avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.-, solicită respingerea cererii de înregistrare nr.12593/2 aprilie 2009 a Hotărârii nr.1 din 1 aprilie 2009.

Prin încheierea nr.2343/23 aprilie 2009, JUDECĂTOR 4: Magdalena l-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlceaa admis cererea formulată de, pentru, având ca obiect autorizarea modificării actului constitutiv, modificări prevăzute în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr.1/1.04.2009 și a respins cererea nr.12593/7.04.2009, depusă de, ca inadmisibilă.

S-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind:

- Hotărârea nr.1/1.04.2009 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor:

1. Se modifică actul constitutiv al societății, prin introducerea art.191, 192și 193, care vor avea următorul cuprins:

19* MAJORAREA CAPITALULUI SOCIAL:

19. Societatea își va putea majora capitalul social, în condițiile legii și ale prezentului act constitutiv, cu respectarea dreptului de preferință al acționarilor la subscrierea noilor acțiuni.

19J.2. Dreptul de preferință al acționarilor poate fi limitat sau ridicat numai prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor. Dreptul de preferință la subscrierea noilor acțiuni emise de societate are scopul de a asigura acționarilor societății posibilitatea protejării investiției lor prin subscrierea la majorarea de capital în limitele ponderii pe care o dețin în societate, subscriere ce are ca efect cel puțin menținerea acestei ponderi în capitalul societății.

19.3. Au drept de preferință la subscrierea noilor acțiuni emise de societate acționarii înregistrați în registrul acționarilor la data de referință a adunării generale extraordinare a acționarilor care â aprobat majorarea de capital a societății, sau la data de referință stabilită de consiliul de administrație care a decis majorarea capitalului social, în baza atribuțiilor delegate în condițiile legii și a prezentului act constitutiv, după caz. În cazul în care majorarea de capital se realizează prin decizie a consiliului de administrație in baza atribuțiilor delegate în condițiile legii și a prezentului act constitutiv, data de referință va fi ziua anterioară datei la care se va emite decizia de majorare de capital de către consiliul de administrație Numărul maxim de acțiuni care poate fi alocat unui acționar în cadrul exercitării dreptului de preferință, este egal cu cel obținut prin rotunjirea prin lipsă a numărului rezultat prin înmulțirea numărului de acțiuni nou emise de societate, cu ponderea procentuală deținută de către acționar în societate. Acționarilor care au subscris în mod valid un număr de acțiuni mat mare decât maximul alocabil, li se va aloca numărul de acțiuni maxim alocabil. Acționarilor care au subscris în mod valid un număr de acțiuni mai mic sau egal cu maximul alocabil, li se va aloca numărul de acțiuni pentru care au subscris. Termenul de exercitare a dreptului de preferință este de 32 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor sau a deciziei consiliului de administrație prin care a fost aprobată majorarea de capital, indiferent dacă cea de-a 32-a zi este zi lucrătoare sau nu, prima zi a termenului fiind considerată ziua publicării. Pentru evitarea oricărui dubiu, prevederile art.101 din Codul d e Procedură Civilă nu sunt aplicabile.

19.4. în vederea exercitării dreptului de preferință, fiecare acționar interesat va transmite societății, o declarație în scris, privitoare la numărul de acțiuni pe care îl subscrie in exercitarea dreptului său (în continuare ""). va cuprinde cel puțin următoarele elemente:

Datele de identificare ale acționarului

Numele societății

Numărul și data hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor sau a deciziei consiliului de administrație în baza căreia se desfășoară majorarea de capital

Numărul de acțiuni subscrise în exercitarea dreptului de preferință în original, poate fi depusă la sediul societății sau poate fi transmisă prin poștă sau servicii de curierat rapid, cu confirmare de primire.

19K5. în cazul acționarilor persoane juridice va fi semnată în original de reprezentantul legal al acționarului și va purta ștampila societății

În cazul acționarilor persoane fizice subscrierea va fi semnată în original de către acționar, sau de către reprezentantul său legal în cazul acționarilor care nu au capacitatea de exercițiu, sau de către mandatarul acestora. Semnătura va fi dată în fața funcționarului societății la momentul depunerii la sediul societății, sau va avea atașată o încheiere de legalizare de semnătură dată de un notar public.

va fi însoțită de următoarele documente:

Copii de pe documentele de identitate ale acționarului și, dacă este cazul, ale celui care semnează înscrisul,

Un document în original sau în copie legalizată, din care să reiasă calitatea de reprezentant legal a persoanei semnatare a (numai în cazul acționarilor persoane fizice care nu au capacitate de exercițiu).

O procură specială, având atașată o încheiere de legalizare de semnătură dată de un notar public, prin care mandatarul este împuternicit, în clar și specific, să exercite dreptul de preferință, în numele mandantului, prin semnarea, în termenii precizați la punctul articolul 19J.4. de mai sus. Pentru evitarea oricărui dubiu, nu vor fi validate semnate prin mandatar, dacă procura specială în baza căreia mandatarul este împuternicit să exercite dreptul de preferință în numele mandantului, nu va prezenta în clar elementele la articolul 19.4. (numai în cazul exercitării opțiunii, de către acționar sau reprezentantul său legal, prin mandatar)

19.6 corespunzătoare aporturilor în numerar se pot face la sediul societății sau prin ordin de plată. Acționarii care vor efectua vărsămintele prin ordin de plată vor atașa la o copie a ordinului de plată, vizat și ștampilat de către bancă. În cazul vărsămintelor efectuate prin mandatar, copia ordinului de plată va fi însoțită de o procură specială, având atașată o încheiere de legalizare de semnătură dată de un notar public, prin care mandatarul este împuternicit să efectueze vărsământul în numele mandantului și în cuantumul precizat, cu excepția cazului în care procura specială în baza căreia s-a efectuat subscrierea, menționată la articolul 19K5 cuprinde în clar și specific, și aceste elemente.

191.7. Procedura majorării capitalului social se desfășoară într-o singură etapă sau în două etape, după cum va prevedea hotărârea adunării generale a acționarilor sau decizia consiliului de administrație, în baza căreia se desfășoară majorarea de capital. În cazul majorării de capital într-o singură etapă aceasta este deschisă exclusiv acționarilor societății care pot subscrie în exercitarea dreptului de preferință, acțiunile vor fi eliberate numai în schimbul unor aporturi în numerar, iar acțiunile rămase nesubscrise după exercitarea dreptului de preferință vor fi anulate. În cazul majorării de capital în două etape, prima etapă este deschisă exclusiv acționarilor societății care pot subscrie în exercitarea dreptului de preferință, iar acțiunile vor fi eliberate numai în schimbul unor aporturi în numerar, în timp ce a doua etapă este deschisă oricăror persoane, indiferent dacă au sau nu calitatea de acționari ai societății, iar acțiunile pot fi eliberate în schimbul compensării de creanțe sau a unor aporturi în natură, în condițiile legii.

19.8. În prima zi ce urmează datei la care expiră termenul de exercitare a dreptului de preferință, consiliul de administrație va emite o decizie prin care:

- va valida subscrierile efectuate de către acționarii societății în exercitarea dreptului de preferință;

- va constata numărul de acțiuni rămase nesubscrise după exercitarea dreptului de preferință.

În cazul majorării într-o singură etapă, decizia va anula acțiunile rămase nesubscrise în cazul majorării în două etape, decizia va stabili: modul de alocare a acțiunilor rămase după ce acționarii și-au exercitat dreptul de preferință, termenul de acceptare a ofertei, termenul de efectuare a vărsămintelor.

19{9 în prima zi lucrătoare după expirarea termenului de răspuns la ofertele transmise în baza prevederilor art.19..8. consiliul de administrație va emite o decizie prin care va valida subscrierile efectuate în cea de-a doua etapă, va constata numărul de acțiuni rămase nesubscrise după ambele etape, și va anula aceste acțiuni.

19.10. în urma finalizării subscrierilor și a emiterii deciziilor în baza prevederilor articolelor 797. și 19!.9. după caz, consiliul de administrație va stabili prin decizie valoarea cu care se va majora în mod efectiv capitalul social al societății, numărul de acțiuni nou emise și structura acționariatului rezultată în urma majorării capitalului și va lua toate deciziile și măsurile necesare înregistrării majorării de capital în registrul comerțului.

19.12. Nu vor fi validate subscrierile care nu îndeplinesc integral condițiile prevăzute de articolele 19.3. 19.4. 19.5. și 19{6, precum nici cele care nu satisfac condițiile impuse prin decizia consiliului de administrație prevăzută la articolul 19.8.

192. ȘI SOCIETĂȚII

192.1. Societatea poate fuziona, în condițiile legii, cu alte societăți comerciale prin absorbția acestora din urmă sau prin absorbția sa de către o altă societate, sau prin contopire pentru alcătuirea unei societăți noi.

192.2. Societatea se poate diviza prin împărțirea patrimoniului său între două sau mai multe societăți existente sau care iau astfel ființă (în continuare "Societăți beneficiare").

192.3. Hotărârea de aprobare a fuziunii sau divizării va fi adoptată de adunarea generală extraordinară a acționarilor, în condițiile legii și ale prezentului act constitutiv.

192.4. societății se poate face simetric sau proporțional. Caracterul proporțional sau simetric al divizării se stabilește prin proiectul de divizare propus spre aprobarea acționarilor.

192.4.1. simetrică are următoarele caracteristici:

(i) capitalurile sociale al societății înainte de divizare, al societății după divizare și ale Societăților beneficiare din divizare pot să nu fie proporționale cu valorile patrimoniilor lor;

(ii) în cazul fiecărui acționar, ponderea procentuală deținută în societate rămâne neschimbată ca efect al divizării, și este egală cu ponderea procentuală deținută în fiecare dintre societățile beneficiare, în limita erorilor de rotunjire.

192.4.2. proporțională are următoarele caracteristici:

(i) capitalurile sociale ale societății înainte de divizare, ale societății după divizare și ale Societăților beneficiare din divizare sunt proporționale cu valorile patrimoniilor lor, în limita erorilor de rotunjire;

(ii) în cazul fiecărui acționar, ponderea procentuală deținută în societate se poate modifica ca efect al divizării, iar ponderile procentuale deținute în fiecare dintre societățile beneficiare pot fi diferite între ele și diferite de ponderile procentuale deținute in societatea divizată, înainte și după divizare.

192.5. Alocarea acțiunilor sau părților sociale emise de Societățile beneficiare, în cadrul procedurii de divizare, se va face pe baza următoarelor reguli:

Alocarea acțiunilor sau părților sociale emise de Societățile beneficiare se va face integral Numărul maxim de acțiuni sau părți sociale care îi poate fi alocat unui acționar la fiecare dintre Societățile beneficiare, este astfel calculat încât suma acestor numere, multiplicate cu raportul dintre valoarea nominală a unei acțiuni sau părți sociale emise de fiecare Societate beneficiară și valoarea nominală a unei acțiuni emise de societate, să nu depășească numărul de acțiuni deținute în societate înainte de divizare.

În situația în care prin aplicarea criteriilor de alocare și executarea procedurii de alocare prevăzute la articolul 192.6. rămân acțiuni sau părți sociale emise de Societățile beneficiare nealocate, alocarea acestora se va face pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor care se va pronunța asupra divizării.

Nu vor participa la alocarea acțiunilor în baza criteriilor prevăzute la articolul 192.6. acționarii care au solicitat retragerea din societate în baza prevederilor articolului 193.1. litera (ii)

192.6. Criteriile de alocare a acțiunilor sau părților sociale emise de Societățile beneficiare, în cadrul procedurii de divizare, sunt următoarele:

Alocarea acțiunilor sau părților sociale emise de Societățile beneficiare se va face în două etape, în prima etapă, fiecărui acționar îndreptățit, îi va fi alocat un număr de acțiuni sau părți sociale emise de Societățile beneficiare, egal cu numărul rezultat prin rotunjirea la cel mai apropiat număr întreg a rezultatului obținut prin înmulțirea numărului de acțiuni sau părți sociale emise de Societatea beneficiară în cauză cu ponderea procentuală deținută de acționar în societate.

Sunt îndreptățiți să participe ia prima etapă de alocare a acțiunilor sau părților sociale emise de una dintre Societățile beneficiare, toți acționarii societății, în cazul divizării simetrice, respectiv, toți acționarii societății care și-au exprimat în mod valid, în conformitate cu prevederile articolului 192.7. opțiunea de a deveni acționari sau asociați ai Societății beneficiare în cauză, în cazul divizării proporționale.

În a doua etapă, vor fi alocate toate acțiunile sau părțile sociale emise de Societățile beneficiare care au rămas nealocate după prima etapă, prin distribuirea lor între acționarii îndreptățiți, proporțional cu numărul de acțiuni deținut, iterativ, până la epuizare, la fiecare pas alocându-se fiecărui acționar un număr de acțiuni sau părți sociale egal cu numărul rezultat prin rotunjirea la cel mai apropiat număr întreg a rezultatului obținut prin înmulțirea numărului de acțiuni sau părți sociale emise de Societatea beneficiară în cauză rămas de alocat după pasul anterior, cu ponderea relativă reprezentată de pachetul de acțiuni deținut de fiecare acționar îndreptățit în numărul total de acțiuni deținut de toți acționarii îndreptățiți

Sunt îndreptățiți să participe la a doua etapă de alocare toți acționarii societății, cu excepția celor care prin Declarația dată în baza prevederilor articolului 192.7. nu doresc să devină acționari sau asociați ai Societății beneficiare ale cărei acțiuni sau părți sociale fac subiectul etapei a doua de alocare, precum și cu excepția cazului Societăților beneficiare care au forma de societate cu răspundere limitată, caz în care sunt îndreptățiți să participe doar acționarii care au participat la prima etapă de alocare.

Societății însăși nu îi vor fi alocate acțiuni sau părți sociale emise de Societățile beneficiare, cu excepția cazului Societăților beneficiare care în urma alocării nu au decât un acționar sau asociat, caz în care societății îi va fi alocată o acțiune sau parte socială emisă de Societatea beneficiară aflată în această situație, restul acțiunilor sau părților sociale fiind alocate acționarului care a optat pentru a deveni asociat sau acționar al Societății beneficiare în cauză.

192.7. în cazul divizărilor proporționale acționarii au obligația de opta în scris privitor la alocarea de acțiuni sau părți sociale ale Societăților beneficiare. Pentru a-și exprima opțiunea, acționarii societății vor întocmi și semna un înscris numit declarație de exercitare a drepturilor în cadrul divizării (în continuare "Opțiune") pe care îl vor depune la sediu sau îl vor transmite societății, în original, în următoarele condiții:

(i) Opțiunea va trebui să conțină, în clar, următoarele: Datele de ale acționarului, numărul și data proiectului de divizare în baza căruia își exercită dreptul de opțiune, Numele Societăților beneficiare așa cum apar în proiect, precum și dacă dorește sau nu să devină acționar sau asociat, în cazul fiecăreia dintre ele.

Autorizarea dată societății ca, începând cu data înregistrării Opțiunii la societate, să nu mai opereze nici un transfer de proprietate legat de acțiunile deținute, acțiunile urmând să rămână blocate, la data la care, divizarea producându-și efectele, toate sau o parte dintre acțiunile deținute vor fi anulate, ca urmare a alocării de acțiuni sau părți sociale emise de Societățile beneficiare.

(ii) în cazul acționarilor persoane juridice Opțiunea va fi semnat în original de reprezentantul legal al acționarului și va purta ștampila societății

(iii) în cazul acționarilor persoane fizice Opțiunea va fi semnat în original de către acționar, sau de către reprezentantul său legal în cazul acționarilor care nu au capacitatea de exercițiu, sau de către mandatarul acestora. Semnătura va fi dată în fața funcționarului societății la momentul depunerii Opțiunii la sediul societății, sau va avea atașată o încheiere de legalizare de semnătură dată de un notar public.

(iv) Termenul în care Opțiunea trebuie să fie înregistrată de către societate, indiferent dacă este depusă la sediul societății sau transmisă către aceasta, este de 10 zile începând cu data publicării proiectului de divizare în Monitorul Oficial al României, Partea a, prima zi fiind considerată data publicării, și indiferent dacă ultima zi din termen este zi lucrătoare sau nu. Pentru evitarea oricărui dubiu, prevederile art.101 din Codul d e Procedură Civilă nu sunt aplicabile.

(v) Următoarele documente trebuie să însoțească Opțiunea:

Copii de pe documentele de identitate ale acționarului și ale celui care semnează înscrisul, dacă este cazul.

Câte o declarație pe proprie răspundere în formă autentică, pentru fiecare Societate beneficiară având forma de societate cu răspundere limitată pentru care a optat, prin care acționarul, sau reprezentantul său legal, declară că acționarul îndeplinește condițiile legale pentru a deveni asociat al societății în cauză. Aceste declarații sunt necesare pentru înregistrarea în Registrul comerțului, ca asociat al Societății beneficiare, și nu pot fi date prin mandatar.

Un document în original sau în copie legalizată, din care să reiasă calitatea de reprezentant legal a persoanei semnatare a înscrisului (numai în cazul acționarilor persoane fizice care nu au capacitate de exercițiu).

O procură specială, având atașată o încheiere de legalizare de semnătură dată de un notar public, prin care mandatarul este împuternicit, în clar și specific, să exercite opțiunea în numele mandantului prin semnarea Opțiunii, în termenii precizați la punctul (i). Pentru evitarea oricărui dubiu, nu vor fi validate semnate prin mandatar, dacă procura specială în baza căreia mandatarul este împuternicit să semneze în numele și pe seama mandantului, nu va prezenta în clar elementele precizate la punctul (i). (numai în cazul exercitării opțiunii, de către acționar sau reprezentantul său legal, prin mandatar).

Pentru a fi validate, și luate în considerare, acționarilor trebuie să îndeplinească integral condițiile prevăzute la punctele (i) - (v) de mai sus. Vor fi validate numai opțiunile acționarilor care sunt de acord"cu divizarea.

192.8 Acționarii care nu îndeplinesc obligația prevăzută la articolul 192.7. nu vor putea invoca criteriile, procedura și formalitățile prevăzute de articolele 192.5. 192.6. și 192.7 în nici o procedură de contestare sau anulare a divizării, dar vor putea cere pe calea instanței anularea divizării, în condițiile legii

193RETRAGEREA DIN SOCIETATE

193.1. Acționarii societății au dreptul de a se retrage din societate în următoarele situații:

(i) Prin exercitarea drepturilor prevăzute la art.134 din Legea 31/1990, republicată cu completările și modificările ulterioare, în condițiile stabilite în acest articol, atunci când sunt incidente prevederile acestui articol;

(ii) Prin exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul act constitutiv, în cazul fuziunii sau divizării societății, în condițiile stabilite în cele ce urmează.

19?.2. Acționarii care se retrag din societate în baza prevederilor articolului 19?.1. punctul (ii) vor primi în schimbul acțiunilor lor care vor fi cumpărate de societate, o sumă egală cu valoarea rezultată prin înmulțirea numărului de acțiuni deținut cu valoarea de retragere stabilită prin proiectul de fuziune sau de divizare. Plata, acțiunilor va fi efectuată înainte ca fuziunea sau divizarea să producă efecte, în termen de cinci zile lucrătoare de la depunerea Declarației prevăzute la articolul 193.5.

19"],3. în cazul divizărilor, efectul retragerilor va fi reflectat in hotărârea adunării generale a acționarilor de aprobare a proiectului de divizare și a reducerii capitalului social, prin majorarea, față de prevederile din proiectul de divizare, a sumei cu care se reduce capitalul social, cu valoarea cotei de capital reprezentată de acțiunile pentru care s-au depus cereri de retragere valide.

19?.4.în cazul fuziunilor în care societatea este societate absorbită, efectul retragerilor va fi reflectat prin redistribuirea acțiunilor sau părților sociale emise de societatea absorbantă, între acționarii care nu au solicitat retragerea din societate.

19*.5. Pentru a se retrage, acționarii societății vor întocmi și semna un înscris, numit declarație de retragere (în continuare "Declarație"), pe care îl vor depune la sediu sau îl vor transmite societății, în original, în următoarele condiții:

(i) Declarația va trebui să conțină, în clar, următoarele:

a) Datele de identificare ale acționarului

b) Numărul și data proiectului de divizare sau de fuziune în baza căruia își exercită dreptul de retragere,

c) Renunțarea explicită, începând cu data plății sumei cuvenite de către societate, la drepturile conferite prin prevederile art.134 din Legea societăților comerciale nr.31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, la participarea la alocarea acțiunilor Societăților beneficiare în baza prevederilor articolului 192.6. precum și la inițierea vreunei acțiuni în baza art. 251 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare.

d) Autorizarea dată societății ca, începând cu data înregistrării Declarației la societate, să nu mai opereze nici un transfer de proprietate legat de acțiunile deținute, acțiunile urmând să rămână blocate, până la data efectuarea plății, data la care acțiunile vor intra în proprietatea societății.

e) Acordul ca, în aplicarea prevederilor art. 67 din Codul fiscal, societatea să ia în calcul pentru determinarea venitului impozabil un cost nul pentru întreg pachetul de acțiuni, în cazul acționarilor persoane fizice (numai în lipsa documentelor doveditoare privitoare la costul acțiunilor prevăzute la punctul (v) litera b) de mai jos).

f) Instrucțiuni detaliate privitoare la modul în care solicită efectuarea plății. Dacă instrucțiunile sunt incomplete sau conțin erori care fac imposibilă plata de către societate a sumei cuvenite renunțarea de la pct. (i) litera c) operează începând cu data la care societatea va semnala aceste neregularități către acționar.

(ii) în cazul acționarilor persoane juridice Declarația va fi semnată în original de reprezentantul legal al acționarului și va purta ștampila societății

(iii) în cazul acționarilor persoane fizice Declarația va fi semnata în original de către acționar, sau de către reprezentantul său legal în cazul acționarilor care nu au capacitatea de exercițiu, sau de către mandatarul acestora. Semnătura va fi dată în fața funcționarului societății la momentul depunerii Declarației la sediul societății, sau va avea atașată o încheiere de lega izare de semnătură dată de un notar public.

(iv) Termenul în care Declarația trebuie să fie înregistrată de către societate, indiferent dacă este depusă la sediul societății sau transmisă către aceasta, este de 10 zile începând cu data publicării proiectului de divizare sau de fuziune în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prima zi fiind considerată data publicării, și indiferent dacă ultima zi din termen este zi lucrătoare sau nu. Pentru evitarea oricărui dubiu, prevederile art. 101 din Codul d e Procedură Civilă nu sunt aplicabile.

(v) Următoarele documente trebuie să însoțească Declarația;

a) Copii de pe documentele de identitate ale acționarului și ale celui care semnează înscrisul, dacă este cazul

b) Documente doveditoare pe baza cărora să poată fi calculat costul pachetului de acțiuni pe care îl deține.

c) Un document în original sau în copie legalizată, din care să reiasă calitatea de reprezentant legal al persoanei semnatare a înscrisului (numai în cazul acționarilor persoane fizice care nu au capacitate de exercițiu)

d) O procură specială în formă autentică, prin care mandatarul este împuternicit, în clar și specific, să exercite dreptul de retragere în numele mandantului prin semnarea Declarației, în termenii precizați la punctul (i).

Pentru evitarea oricărui dubiu, nu vor fi validate Declarațiile semnate prin mandatar, dacă procura specială în baza căreia mandatarul este împuternicit să semneze în numele și pe seama mandantului, nu va prezenta în clar elementele precizate la punctul (i) (numai în cazul exercitării opțiunii, de către acționar sau reprezentantul său legal, prin mandatar).

Pentru a fi validate și luate în considerare, Declarațiile acționarilor trebuie să îndeplinească integral condițiile prevăzute la punctele (i) - (v) de mai sus."

2. Se modifica art.12.3, 12.5 și 12.6 din actul constitutiv al societății, astfel:

"12.3 Adunarea generala ordinara este constituita valabil si poate lua hotărâri la prima convocare daca sunt prezenți acționarii sau reprezentanții acestora care dețin cel puțin din numărul total de drepturi de vot, hotărârile putând fi luate cu majoritatea absoluta a voturilor exprimate."

"12.5 Adunarea generala extraordinara este constituita valabil si poate lua hotărâri la prima convocare daca sunt prezenți acționarii sau reprezentanții acestora care dețin cel puțin 1/2 din numărul total de drepturi de vot, hotărârile putând fi luate cu majoritatea absoluta a drepturilor de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați. In cazul modificării obiectului principal de activitate al societății, reducerii sau majorării capitalului social, schimbării formei juridice, fuziunii, divizării sau dizolvării societății, hotărârea se ia cu votul unui număr de acționari care sa reprezinte cel puțin 2/3 din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați."

"12.6 Adunarea generală extraordinară este constituită valabil la a doua convocare dacă sunt prezenți acționarii sau reprezentanții acestora care dețin cel puțin din numărul total de drepturi de vot, hotărârile putând fi luate cu majoritatea absoluta a drepturilor de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați. In cazul modificării obiectului principal de activitate al societății, reducerii sau majorării capitalului social, schimbării formei juridice, fuziunii, divizării sau dizolvării societății, hotărârea se ia cu votul unui număr de acționari care sa reprezinte cel puțin 2/3 din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați."

3. Se mandatează d-ra, legitimata cu CI. seria -, nr.-, eliberat de SPCEP S3 biroul nr.2, la data de 10.11.08, CNP -, să semneze actul constitutiv al societății, actualizat cu modificările aduse în prezenta hotărâre și se împuternicește d-ra, identificată cu CI. seria - nr. -, eliberată de Poliția Reșița la data de 10.09.2007, să efectueze toate formalitățile necesare in vederea depunerii și menționării prezentei hotărâri la Oficiul Registrului Comerțului și publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

S-a dispus menționarea depunerii la registrul comerțului a actului constitutiv actualizat, precum și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului modificator.

Împotriva încheierii judecătorului delegat nr.2343/23.04.2009, pronunțată în dosarul de mențiuni nr.12593/2009, a formulat recurs, prin care a solicitat: casarea acesteia ca nelegală și respingerea cererii de mențiuni formulată de

Recursul a fost motivat în drept pe disp. art. 304 pct.9 și pct.7 Cod procedură civilă, susținându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nesocotindu-se art.8 din Legea nr.26/1990 și, mai ales, art.581 alin.4 Cod procedură civilă, precum și principiul autorității de lucru judecat; hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, contrar art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, încheierea atacată fiind complet nemotivată; cererea formulată de a fost respinsă ca inadmisibilă, fără alte explicații .

În motivarea recursului se arată următoarele:

1. SC SA, în dosarul de mențiuni nr.12593/2009, a solicitat menționarea hotărârii nr.1/1.04.2009 de modificare a actului constitutiv, cu toate că această hotărâre a fost luată de alți acționari și cu o altă pondere decât cea în vigoare la data luării hotărârii.

2. Încă de la înființare, această societate a efectuat și efectuează majorări de capital în lanț, pentru atingerea unui scop ilicit pe care l-a expus pe larg în acțiunile de fond. Până în prezent, traseul societății a fost următorul:

- înființare prin încheierea judecătorului delegat, publicată în Of. partea a IV-a nr. 2994/30.2008, cu un capital social de 90.000 Ron și cu următoarea structură a acționariatului: SC SA cu 25,556%, alți acționari cu 74,444%;

- majorarea capitalul social de la 90.000 Ron, la 135.000 Ron și modificarea structurii acționariatului: SA cu 17,037%, alți acționari cu 82,963%, aprobată prin decizia administratorului nr.1/28.05.2008.

- majorarea capitalul social de la 135.000 Ron, la 500.000 Ron și modificarea structurii acționariatului: SA cu 35,674%, alți acționari cu 64,326% aprobată prin Hotărârea nr. 1/23.06.2008. Hotărârea a fost pusă în aplicare, prin decizia administratorului publicată în Of IV p. nr. 4884/5.IX.2008, pag 19. Potrivit legii, și așa cum rezultă din cele expuse mai sus, orice operațiune de majorare de capital prin noi aporturi, pe lângă efectul de modificare a structurii capitalului social produce și un efect de modificare a structurii acționariatului, modificând ponderea acționarilor preexistenți și, uneori, facilitând intrarea unor noi acționari în societate.

3. de majorări de capital desfășurat de SC PARTICIPATE SA a fost stopat prin intervenția Tribunalului București. Acesta a suspendat, pe calea ordonanțelor președințiale, toate majorările efectuate de la înființare, până în prezent (prima majorare a fost suspendată prin sentința din dosarul nr-, iar a doua majorare a fost suspendată prin sentința din dosarul nr-; toate sunt suspendate irevocabil și în mod executoriu). Totodată, despre sentințele de suspendare s-a făcut mențiune în registrul comerțului, înainte de a se lua hotărârea nr. 1/01.04.2009 pe care societatea dorește să o menționeze în registru.

Din cauza măsurilor de suspendare, s-a revenit la structura acționariatului de la înființarea societății, respectiv cea prevăzută în încheierea judecătorului delegat, publicată în Of. IV, nr. 2994/30.2008. Astfel, structura actuală a acționariatului nu este cea rezultată din majorări, ci este cea de la înființarea societății: SC SA (și nu SA!) cu 25,556%, alți acționari cu 74,444%.

4. Cu toate acestea, susține recurentul, în disprețul legii și a instanței, societatea a ignorat măsurile vremelnice luate de instanță și a adoptat hotărârea de modificare a actului constitutiv cu acționarii și cu ponderea rezultată din majorările suspendate, așadar cu alți acționari și cu altă pondere decât cea în vigoare (cea de la înființare): a participat la adunarea generală SA cu 35,674%, și nu SA cu 25,556%.

De la data când suspendarea a devenit executorie, societatea nu mai trebuia să adopte nici un act prin care să se folosească de structura acționariatului rezultată din majorările suspendate, întrucât sentințele de suspendare sunt irevocabile, executorii și obligatorii pentru părțile implicate. Societatea a fost parte în procesele de suspendare, fapt pentru care sentințele îi sunt pe deplin opozabile.

5. Recurentul susține că a formulat cerere în dosarul de mențiuni prin care a învederat instanței că majorările anterioare sunt suspendate în mod executoriu (art.581 alin.4), iar structura, ponderea acționarilor care au luat această hotărâre de modificare a actului constitutiv este suspendată, inexistentă, iar instanța, în exercitarea art. 8 alin.1 din Legea nr.26/1990, trebuia să controleze legalitatea operațiunii și să respingă cererea de mențiuni. Fără să țină cont de cele arătate, judecătorul delegat a admis cererea de mențiuni, neefectuând " ontrolul legalității operațiunilor efectuate de oficiul registrului comerțului".

De asemenea, se susține că instanța a nesocotit caracterul executoriu al ordonanței președințiale, prevăzut de art. 581 alin. 4, precum și principiul autorității de lucru judecat al acelor sentințe.

Recurentul mai arată că încheierea atacată este complet nemotivată privind respingerea cererii sale ca inadmisibilă.

Susține că cererea sa de intervenție era admisibilă, procedura necontencioasă specială reglementată de Legea nr.26/1990, completându-se cu dispozițiile de procedură contencioasă (inclusiv art.49 - cererea de intervenție), conform art.338 Cod procedură civilă.

Recursul formulat de este fondat, pentru următoarele considerente:

La data de 07 aprilie 2009, a formulat o cerere de intervenție în dosarul nr.12593/2009 al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care a solicitat respingerea cererii de înregistrare în registrul comerțului a Hotărârii nr.1 din 01 aprilie 2009, cerere formulată de.

În mod greșit, judecătorul delegat, prin încheierea atacată, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de, fără să motiveze respingerea acesteia.

Procedura desfășurată la registrul comerțului este o procedură necontencioasă, specială, reglementată de dispozițiile Legii nr.26/1990, dar potrivit dispozițiilor art.338 Cod procedură civilă, procedura necontencioasă se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.

În speță, așa cum prevăd dispozițiile art.46(2) din Legea nr.31/1990, judecătorul delegat trebuia să soluționeze cererea de intervenție formulată de, potrivit dispozițiilor art.49 și următoarele Cod procedură civilă, după citarea intervenientului, nu să respingă cererea, ca inadmisibilă, nefiind aplicabile dispozițiile art.335 din Codul d e procedură civilă.

Neprocedând în acest fel, judecătorul delegat a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care, curtea urmează ca în baza art.312 (5) Cod procedură civilă, să admită recursul, să caseze încheierea atacată și să trimită cauza spre rejudecare la ORC de pe lângă Tribunalul Vâlcea - judecătorului delegat, pentru soluționarea cererii de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de, domiciliat în C,-, județul C, împotriva încheierii nr.2343/23.04.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, intimată fiind SC SA cu sediul în Râmnicu V,-,.1,.. 32, județul

Casează încheierea de mai sus și trimite cauza spre rejudecare judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pt.,

în CO, semnează

Președinte,

Grefier,

Red.

/6 ex/28.07.2009

Jud.delegat

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 805/2009. Curtea de Apel Pitesti