Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 887/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 887

Ședința publică din 23 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Mircea Boar

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER: -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul ales în B,-‑11, sector 1 împotriva încheierii nr. 6.070 din 30 aprilie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș privind pe intimata, cu sediul în T,-.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura este completă.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 17 iunie 2009, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa depus prin registratura instanței întâmpinare față de recursul petentei, la care a anexat două înscrisuri, după care văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă,

CURTEA

Constatând că prin încheierea nr. 6.070 pronunțată în data de 30 aprilie 2009, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș și a dispus radierea din registrul comerțului, printre altele, a precum și comunicarea hotărârii și efectuarea publicității legale, în condițiile prevăzute de art. 31 alin. 6 din Legea nr. 359/2004,

Că pentru a hotărî astfel judecătorul delegat a stabilit că, raportat la prevederile art. 31 alin. 5 din acest act normativ privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală și autorizarea funcționării persoanelor juridice, precum și la cele menționate în cerere și în extrasul anexat acesteia, solicitarea Oficiului Național al Registrului Comerțului este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite cerințele legale pentru a se putea dispune o asemenea măsură,

Având în vedere că petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, declarând recurs, a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de radiere formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, întrucât încheierea pronunțată de judecătorul delegat este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă și de asemenea, dat fiind faptul că recursul este îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, calea de atac nu este limitată la motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din același cod, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041din același cod, cu motivarea că:

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, ca instituție a administrației publice centrale, este creditor al societății radiate, deținând față de aceasta o creanță fiscală în cuantum de 180,20 lei preluată, în temeiul nr.OUG 95/2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 557/2003, de la. - Casa de Asigurări de Sănătate T, în baza Protocolului nr. 16/2004, conform fișei anexate recursului;

Instituția creditoare are sarcina realizării creanțelor față de societățile comerciale dizolvate în vederea stingerii prin plată a datoriei publice interne iar radierea societăților debitoare reprezintă dispariția lor ca subiecte de drept, titulare de drepturi și obligații și conduce implicit la imposibilitatea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B, ca reprezentant al statului, de a recupera creanțele deținute;

Încheierea atacată încalcă dispozițiile art. 31 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora dacă până la expirarea termenului prevăzut la alin. 4 nu a fost înregistrată nici o cerere pentru numirea unui lichidator, persoana juridică se radiază din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului. Radierea societății comerciale înainte de a fi finalizată lichidarea reprezintă o încălcare a prevederilor citate, nefiind justificată legal.

Văzând că Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, arătând că:

Prin derogare de la dispozițiile de drept comun, termenul de recurs împotriva încheierii de radiere pronunțată în temeiul Legii nr. 359/2004, modificată, nu curge de la comunicare, comunicarea nefiind prevăzută de lege, ci de la data publicării acesteia pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș care s‑a realizat la 30 aprilie 2009, prin afișarea acesteia pe pagina de internet a intimatei și la sediul reprezentanței sale în teritoriu astfel că cererea de recurs a fost formulată cu depășirea termenului legal de 15 zile de la data efectuării publicității menționate;

Pe fondul cauzei, motivele invocate de recurentă sunt netemeinice, aceasta având posibilitatea de a uza de dispozițiile art. 31 alin. 1 și 4 din Legea nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a formula fie recurs împotriva încheierii de constatare a dizolvării, fie cerere de numire a unui lichidator în vederea recuperării creanței deținute însă încheierea de dizolvare nu a fost atacată, ea rămânând irevocabilă la 2 aprilie 2005 și mai mult, recurenta nu a solicitat numirea unui lichidator în vederea recuperării creanțelor sale în termenul de 1 an de la data pronunțării încheierii de dizolvare;

Considerând că, raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, trebuie soluționată cu precădere excepția tardivității recursului care a fost invocată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș,

Reținând, sub aspectul încadrării în termenul de declarare a recursului, că hotărârea atacată a fost publicată pe pagina de internet a Oficiul Național al Registrului Comerțului la data de 30.04.2009, potrivit dovezii depuse de către acesta ca anexă la întâmpinare și că recursul a fost înregistrat la recurentă la data de 19.05.2009, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 22.05.2009 iar la instanță la data de 28.05.2009,

Având în vedere că potrivit art. 31 din Legea nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările ulterioare, ncheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică și se publică, potrivit dispozițiilor alin. 41, respectiv, încheierile judecătorului-delegat, pronunțate la cererea creditorilor bugetari, se comunică pe cale electronică Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B, Direcției generale de administrare a marilor contribuabili și Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, se publică pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și se afișează la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în a cărui rază societatea comercială dizolvată își are sediul social,

Considerând însă că, în măsura în care încheierea nu a fost dată ca urmare a unei cereri formulate de un creditor bugetar, cum este cazul în speță, sunt incidente prevederile alin. 1 al art. 31 potrivit cărora ncheierea este supusă numai recursului, la cererea oricărei persoane interesate, în termen de 15 zile de la publicarea prevăzută la art. 30 alin. 3, care dispun că încheierea judecătorului delegat se înregistrează în registrul comerțului și se comunică concomitent persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finanțelor Publice, la Agenția Națională de Administrare Fiscală pe cale electronică, și se publică pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, precum și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal,

Că în consecință, termenul de recurs de 15 zile a început să curgă la data de 1.05.2009 și s‑a împlinit în data de 15.05.2009, ultima zi în care recursul putea fi depus fiind prima zi lucrătoare ulterioară acestei date, anume 18.05.2009, astfel că recursul care a fost înregistrat la emitent la data de 19.05.2009 a fost declarat după expirarea termenului prevăzut de lege,

Considerând că termenul de recurs este un termen legal imperativ și că depășirea termenului atrage decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, că recursul fiind introdus peste termen, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, trebuie respins ca tardiv, fără a mai fi utilă cercetarea motivelor invocate pe fondul cauzei,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petenta recursul declarat de petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul procedural ales în B,--11, sector 1 împotriva încheierii nr. 6.070 din 30 aprilie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș privind pe intimata, cu sediul în T,-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 23 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt. JUDECĂTOR

în concediu, de odihnă semnează

PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER

Red. /Dact.

2 ex./16.07.2009

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 887/2009. Curtea de Apel Timisoara