Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 908/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 908
Ședința publică din data de 08 iulie 2008
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
: - - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ D, cod poștal -, împotriva încheierii nr. 2029/16.04.2008, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații - TRANS SRL, cu sediul în Târgoviște, str. -, bloc.4,..2, județ D, cod poștal -, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște,., nr. 1, județ D, cod poștal -.
Cererea de recurs fiind scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, intimații - Trans SRL Târgoviște și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6538 din 11 aprilie 2008 s-a solicitat numirea unui lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare pentru - Trans SRL.
Prin încheierea nr. 2029 din 16 04 2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa respins ca tardiv cererea formulată de DGFP P - Târgoviște prin care s-a solicitat numirea unui lichidator pentru - Trans SRL.
Judecătorul delegat în motivarea soluției a constatat că societatea în cauză a fost dizolvată în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, iar prezenta cerere s-a întemeiată pe dispozițiile art. 237 alin. 7 din același act normativ.
S-a reținut că potrivit art. 237 alin. 7 din legea societăților comerciale, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare. Mai mult, a constatat că cererea de numire lichidator trebuia formulată, potrivit art. 237 alin. 8, în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut de alin. 7.
A mai reținut că sentința de dizolvare a societății a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr. 1009/27.03.2007, astfel încât termenul maxim până la care cererea privind numirea unui lichidator putea fi introdusă, potrivit art. 237, era 27.10.2007.
Împotriva încheierii nr. 2029/16.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Târgoviște care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că la data la care a solicitat numirea unui lichidator pentru - TRANS SRL Târgoviște- societatea dizolvată - nu exista o încheiere de radiere a societății din evidențele Registrului Comerțului D, astfel încât nimic nu împiedica numirea lichidatorului pentru o societatea dizolvată.
A mai susținut recurenta că Legea insolvenței nr. 85/2006 cuprinde prevederi care se pot aplica prin similitudine situației de față, în sensul că pentru societățile dizolvate cu datorii de peste 10.000 lei este posibilă deschiderea procedurii insolvenței, atâta timp cât societatea nu este radiată, astfel că nu este oportună respingerea cererii de desemnare a unui lichidator, indiferent de data la care a fost formulată, atâta timp cât societatea dizolvată nu a fost radiată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea desemnării unui lichidator pentru societatea dizolvată invocându-se dispozițiile Legii 31/1990 rep., ale Legea nr. 85/2006 și ale art. 3041.pr.civ.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice D nu contestă faptul că a formulat cererea de numire a unui lichidator pentru - TRANS SRL Târgoviște dizolvată la data de 27.03.2007, cu depășirea termenului prev. de art. 237 alin. 8 coroborat cu alin 7 din același text al Legii nr. 31/1990 rep. motiv pentru care cererea sa a fost respinsă ca tardiv formulată, prin încheierea nr. 2029 din 16.04.2008 a judecătorului delegat la.C de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, atacată cu prezentul recurs, neexistând nici un motiv de nelegalitate al acestei încheieri.
Recurenta învederează însă, întemeindu-și susținerile pe dispozițiile art. 304.pr.civ. că societatea dizolvată nu fusese radiată la data înregistrării cererii de desemnare a unui lichidator, astfel încât, susține recurenta că nimic nu împiedica admiterea cererii sale de către judecătorul delegat, făcând trimitere la dispoziții similare cuprinse în Legea insolvenței, pentru societățile dizolvate, dar neradiate, împotriva cărora se poate deschide procedura falimentului.
Criticile recurentei sunt nefondate deoarece pe de o parte nu s-a făcut dovada că - TRANS SRL Târgoviște nu era radiată la data formulării cererii recurentei de desemnare a unui lichidator, mai ales că potrivit prevederilor art. 237 pct. 8 din Legea nr. 31/1990 rep. dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat în condițiile alin. 8, cu nici o cerere de numire a unui lichidator în termen de 3 luni de la expirarea termenului de 3 luni prev. de alin. 7 al aceluiași text, persoana juridică se radiază din oficiu din Registrul Comerțului, prin încheierea judecătorului delegat.
Prin urmare este obligatorie respectarea termenelor imperative prevăzute art. 237 alin. 7 și 8 pentru desemnarea lichidatorului unei societăți dizolvate, neformularea unei asemenea cereri în cadrul acestor termene având ca efect radierea din oficiu a societății comerciale dizolvate.
Situația invocată de recurentă cu privire deschiderea procedurii insolvenței unei societăți comerciale care a fost dizolvată, dar nu a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului nu are corespondent în modul de soluționare a cererii de desemnare a unui lichidator, formulată peste termenele legale, deoarece pentru prima împrejurare există text de lege care reglementează posibilitatea deschiderii procedurii insolvenței societății dizolvate, aflate în lichidare și neradiate - art. 270 din Legea nr. 31/1990 rep. în timp ce pentru măsura desemnării unui lichidator al societății dizolvate legea prevede numai termene imperative în care cererea poate fi formulată și care nu au fost respectate.
Constatând că încheierea atacată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304.pr.civ. în baza disp.art.312 alin. 1.pr.civ, Curtea va respinge recursul - D ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ D, cod poștal -, împotriva încheierii nr. 2029/16.04.2008, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații - TRANS SRL, cu sediul în Târgoviște, str. -, bloc.4,..2, județ D, cod poștal -, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște,., nr. 1, județ D, cod poștal -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 08 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
GREFIER,
red.DF
Tehnored.
2.ex/09.07.2008
6538/2008 - ORC - Trib.
jud.fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu