Retragere asociat. Decizia 1709/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1709
Ședința Publică de la 07.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentele - SRL, - TMS RL, - SRL și, împotriva sentinței comerciale nr.615 din 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații B, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta - TMS RL, reprezentată de avocat dna., recurentul, reprezentat de avocat dna. și intimata B asistată de avocat dna., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care s-a învederat că recurentele - SRL și - SRL nu au depus la dosar dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar, deși au fost legal citate cu aceste mențiuni.
Apărătorul recurenților și - TMS RL depune la dosar înscrisuri referitoare la domiciliul recurentului, copii fiind comunicate intimatei B.
Intimata B, prin apărător, de asemenea, depune la dosar înscrisuri referitoare la același aspect, copii fiind comunicate recurenților prezenți.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri prealabile acordării cuvântului asupra excepției tardivității recursului formulat de.
Intimata B arată că renunță la excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului recurentului întrucât la dosar, a fost depusă copia contractului de asistență juridică.
Curtea ia act că intimata B renunță la excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului recurentului și, potrivit art.137 proc.civ. acordă cuvântul asupra excepției tardivității recursului formulat de, invocată de intimata B prin întâmpinare.
Intimata B solicită admiterea excepției tardivității recursului declarat de la data de 26.10.2009 întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, recurentul a avut cunoștință de existența procesului iar comunicarea hotărârii s-a făcut la sediul societății comerciale al cărei asociat este, acesta constituind așezarea comercială la care se referă dispozițiile art.90 proc.civ.
Recurentul, prin apărător, solicită respingerea excepției tardivității recursului, dispozițiile art.90 proc.civ. nefiind aplicabile în speță.
Curtea deliberând, respinge excepția tardivității recursului formulat de, constată că nu sunt incidente dispozițiile art.90 proc.civ. din referatul efectuat de către agentul procedural rezultă că nu a fost posibilă comunicarea hotărârii asociatului și s-a făcut mențiunea că acesta are domiciliul în Italia. De asemenea, rezultă potrivit înscrisurilor depuse la dosar, că domiciliul în Italia al asociatului era cunoscut.
Apărătorul recurenților și - TMS RL solicită încuviințarea completării probatoriului cu expertiză contabilă care să stabilească valoarea reală a activelor la data retragerii asociatei B; totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri noi de solicitat.
Intimata B solicită respingerea cererii de efectuarea expertizei contabile, administrarea acestei probe în faza procesuală a recursului nefiind admisibilă; arată de asemenea, că nu are alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat.
Curtea deliberând, respinge cererea de completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize contabile, ca inadmisibilă.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat, declară terminate dezbaterile, acordă cuvântul cu prioritate asupra excepției netimbrării recursurilor formulate de recurentele - SRL și - SRL și asupra recursurilor.
Apărătorul recurenților și - TMS RL solicită anularea recursurilor formulate de - SRL și - SRL, ca netimbrate, admiterea celorlalte cereri de recurs, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere motivele invocate și atașate în scris, la dosar.
Intimata B solicită anularea recursurilor formulate de - SRL și - SRL, ca netimbrate, respingerea celorlalte recursuri, ca nefondate, menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată; depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de fata, deliberand retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr-, pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta Bac hemat in judecata paratii - TMS RL, - SRL, - SRL, solicitand instantei, in contradictoriu cu acestia, sa constate retragerea din cele trei societati, sa dispuna cu privire la structura participarii la capitalul social al asociatilot parati; sa dispuna obligarea paratilor la plata drepturilor banesti in raport cu cota de participare la capitalul social al fiecarei societati, sa dispuna obligarea societatilor parate la plata dividendelor pentru anii 2006 si 2007, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca,intre asociati au aparut neintelegeri generate de scaderea productiei si a numarului de clienti, a disparut increderea intre asociati fapte ce au detrminat reclamanta sa solicte retragerea din cele trei societati.
Intrucat nu s-a ajuns la o intelegere intre parti cu privire la structura participarii la capital si la drepturile cuvenite asociatului retras s-a solicitat instantei sa dispuna in conformitate cu dispozitiile legale.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 226 lit. c, art. 223 alin. 3 si art. 226 alin. 3 din Legea 31/1991.
Prin cerere precizatoare, formualta la 27.10.2008, reclamanta a detaliat motivele pentru care solicita retragerea din societate, aratand in esenta ca a disparut increderea intre asociati, ca paratul asociat majoritar al celor trei societati, administreaza societatile intr-un mod fata de care reclamanta si-a exprimat dezacordul, in calitate de director comercial intocmit referatul nr. 79/1.08.2008, ulterior asociatul majoritar
solicitandu-i demisia; s-a mai arata ca salariul reclamantei a fost diminuat situandu-se mult sub nivelul salariilor celorlalti asociati; prin comportamantul discriminatoriu a dezbinat asociatii si echipa de conducere; a invinuit neintemeiat reclamanta pentru nerealizarile societatilor.
S-a mai aratat ca la data de 08.09.2008 reclamanta a notificat asociatilor oferta privind cesiunea partilor sociale, oferta prezentata si in cadrul Adunarii Generale a Asociatilor; intrucat oferta a fost declinata conform adresei 28/22.09.2008, FN/30.09.2008, pentru - SRL nefiind comunicat raspuns, s-a apreciat declinata solicitarea de retragere cu respectarea dreptului de preemtiune cu privire la cesiunea partilor sociale.
Prin intampinarea, formulata la 10.10. 2008, paratele - TMS RL, - SRL si - SRL au invocat exceptia prematuritatii actiunii si pe fond respingera ca neintemeiata a cererii.
S-a sustinut ca reclamanta nu a respectat procedura prealabila prevazuta in actele constitutive ale societatii, art. 12 / art. 9 prin care s-a stipulat obligatia notificarii intentiei de retragere din societate cu 30 de zile inaintea retragerii efective, termen in care Adunarea Generala a Asociatilor urmeaza a se intruni pentru a dispune cu privire la retragerea notificata.
Cu privire la capatul de cerere privind obligarea paratelor la plata dividendelor afernte anilor 2006 - 2007 s-a invocat exceptia prematuritarii raportat la art.720 indice 1 pr.civ.
In cauza s-au administrat proba cu inscrisuri, proba cu martori, interogatoriu si expertiza contabila.
Prin sentinta comerciala nr.615/18.05.2009, pronuntata in dosar -, Tribunalul a respins ca nefondate exceptiile prematuritatii actiuni si a inadmisibilitatii actiunii, invocate de paratele - TMS RL, - SRL si - SRL; a admis, in parte, actiunea a dispus retragerea paratei din cele trei societati, a dispus cu privire la structura participarii la capitalul social a celorlalti asociati, si a dispus cu privire la drepturile patrimoniale ale fostului asociat precum si la dividendele cuvenite acesteia.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut incidenta dispozitiilor 226 alin.1 lit.a si c din Legea 31/1990, potrivit carora asociatul in societatea cu raspundere limitata se poate retrage din societate pentru motive temeinice, prevederile art. 9 alin. 2 din actul constitutiv al - SRL si art.12.alin.1 din actul constitutiv al paratei - T din cuprinsul carora rezulta ca asociatul se poate retrage din societate cu conditia notificari intentie sale cu 20 de zile si, respectiv 30 de zile inainte de data retragerii efective, in masura in care acordul asociatiilor nu este obtinut urmand a fi sesizata instanta de judecata.
A apreciat, fata de inscrisurile administrate ca reclamanta a indeplinit obligatia notificarii societatilor, cu respectarea art.226 alin.1 lit.c din Legea 31/1990 si ale celor prevazute in actele constitutive.
Faptul sesizarii instantei inlautrntrul termenului de gratie acordat societatilor pentru a isi exprima acordul, s-a apreciat ca nu constituie un motiv pentru respingerea cererii ca prematura, intrucat, dezacordul asociatilor cu privire la retragerea reclamantei din societate este vadit, acestia neincheind actele aditionale prevazute de lege; interpretand dispozitiile actelor constitutive, s-a apreciat ca acestea au eficacitate numai in situatia in care retragerea opereaza ca efect al manifestarii unilatrale de vointa, ceea ce contravine dispozitiilor art. 226 alin. 1 din lege, astfel ca termenele prevazute nu pot fi opuse reclamantei, in situatia in care aceasta a optat pentru actionarea in instanta a asociatilor si a societatilor.
Cu privire la neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii prevazute de art.720 indice 1 pr.civ s-a apreciat ca acesta nu este incident capetelor de cerere accesorii unui capat de cerere nepatrimonial.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut, in urma analizarii probatoriului administrat ca intre reclamanta si asociatii celor trei societati exista grave neintelgeri, raporturile tensionate dintre acestia facand imposibila ramanerea in societate a reclamantei; s-a retinut, de asemenea ca demiterea din functia de director si cea de director comercial a reclamantei a agravat disensiunile deja existente, aceasta repercutandu-se asupra activitatii celor trei societati.
S-au apreciat intrunite cerintele art.226 alin.1 lit.c din lege.
Cu privire la structura participarii la capitalul social a celorlator asociati si la drepturile cuvenite asociatului retras instanta a dispus inconformitate cu art.226 alin.2 si alin.3 din Legea 31/1990 raportatla cele stabilite prin expertiza contabila administrata in cauza.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs, - SRL, - SRL, - TMS RL si criticand sentinta pentru neteminicie si nelegalitate.
Prin rezolutie de primire in sarcina apelantelor - SRL si - SRL s-a stabilit taxa judiciara de timbru in cuantum de 1535,86 lei si respectiv 290, 91 lei precum si cate 5 lei timbru judiciar, fiind citate cu aceasta mentiune pentru termenul din 26.10.2009( filele 46 si 47 dosar recurs) in conformitate cu prevederile art. 35 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare ale Legii 146/1997.
Intrucat apelantele nu s-au conformat dispozitiilor instantei, in temeiul art.20 alin.3 din Legea 146/1997, va admite exceptia de netimbrare si va anula recursurile ca netimbrate.
Prin recursul formulat, - TMS RL, a criticat sentinta pentru motive ce se circumscriu art. 304 pct. 9 pr.civ.
S-a sustinut ca instanta de fond procedand la gresita aplicare a dispozitiilor art.226 din Legea 31/1990 si a dispozitiilor art. 9 din actul constitutiv al societatii nu a retinut acordul tuturor asociatilor cu privire la retragerea asociatei reclamante, exprimat in Adunarea Generala a Asociatilor, urmand a dispune si cu privire la drepturile ce se cuvin asociatului retras, situatie in care cererea de retragere a ramas fara obiect.
S-a sustinut, in esenta, ca in situatia in care asociatii isi exprima acordul cu privire la retragere, asupra drepturilor asociatului retras nu se poate dispune de catre tribunal in urma administrarii probei cu expertia, intrucat conditia ca intre parti sa exisa neintelegeri nu mai subzista.
De asemenea s-a sustinut ca obiectiunile formulate cu privire la raportul de expertiza administrat in cauza au fost neintemeiat respinse de catre instanta de fond.
Prin recursul formulat, a criticat sentinta pentru nelegalitate si neteminicie.
In primul motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.5 raportat la art.105 alin.2 pr.civ. s-a invocat nelegala citarea in prima instanta, sustinandu-se ca citarea prin publicitat s-a dispus abuziv, desi reclamanta a sustinut necunoasterea domiciliului actual al paratului nu a probat ca a intreprins demersurile necasare aflarii acestuia; s-a mai arata ca datele privind domiciliul paratului sunt mentionate in actul constitutiva al societatii astfel ca nu se putea invoca necunoasterea acestuia.
In cel de al doilea motiv de apel, circumscris dispozitiilor art. 304 pct. 9 pr.civ s-a sustinut gresita aplicare a legii, sustinandu-se ca in mod gresit instanta de fond a facut aplicarea art. 226 alin. 1 lit c din Legea 31/1990 desi din materialul probatoriu administrat rezulta ca asociatii si-au exprimat acordul cu privire la retragere si au stabilit atat structura participariila capitalul social ca urmare a retragerii cat si drepturile cuvenite asociatului retras.
Prin intampinarile formulate la 19.10.2009 di 10.11.2009, intimata Bas olicitat respingerea recursurilor ca nefondata.
Analizand recursul formulat de - TMS RL in limita criticilor aduse, retine ca potrivit art. 226 alin 1 din Legea 31/1990 asociatul in societatea cu răspundere limitata se poate retrage din societate in cazurile prevăzute de actul constitutiv, cu acordul celorlalti asociati sau in lipsa prevederilor statutare sau a lipsei acordului unanim al asociatilor, in temeiul unei hotarari a tribunalului.
Asociatii au prevazut in art.9 din actul constitutiv ( fila 100 dosar recurs ) cu respectarea art.226 alin..a un caz special de retragere a asociatului din societate,prin propria vointa, cu conditia notificarii intentiei catre societate cu 30 de zile inainte de producerea acesteia.
Din interpretarea prevederilor legale si statutare rezulta ca pentru a sesiza tribunalul nici legea si nici partile nu au prevazut o procedura prealabila, respectiv un termen de gratie in care asociatii sa isi exprime acordul cu privire la retragere.
Singura conditie impusa prin art. 226 alin. 1 lit c din lege, consta in existenta unor motive temeinice, in lipsa acordului asociatilor.
In aceste conditii, asociata a uzat de calea prevazuta de actul constitutiv si notificat intentia de retragere, prin proprie vointa, conform art. 9 din actul constitutiv si art.226 alin.1 lit.a din lege, la 20.08.2008 si ulterior, fara a astepta implinirea termenului de 30 de zile, sesizat instanta prin cererea inregistrata la 22.08.2008, in temeiul art.226 alin.1 lit.c, fara ca sa ii poata fi opusa exceptia prematuritatii, intrucat asa cum in mod corect a retinut si instata de fond, actul constitutiv nu reglementeaza o procedura prealabila ci un caz special de retragere din societate.
De asemenea, ulterior sesizarii instantei, prin Hotararea AGA din 15.12.2008, art.2
s-a aprobat retragerea din societate a sociatei, urmand a se proceda in consecinta la stabilirea drepturilor banesti, conform legii, iar prin raportul de expertiza intocmit in cursul procesului, in temeiul contractului de prestari servicii nr.16/2009, incheiat de expert contabil cu - TMS RL, s-au determinat drepturile banesti cuvenite.
Constata ca fata de data notificarii intentiei de retragere si al sesizarii instantei acordul asociatilor este irelevant raportat la prevedereile art.226 alin.1 lit.c, avand, din punct de vedere procesual, valoarea unei achiesari la acest capat de cerere, cu consecinta admiterii actiunii nu a respingeii ca ramasa fara obiect.
In ceea ce priveste actiunea in despagubiri, in temeiul art.226 alin.3 drepturile asociatului retras, cuvenite pentru partile sociale se stabilesc prin acordul asociatilor ori de un expert desemnat de acestia, in caz de neintelegere, de tribunal.
Din probatoriul administrat a rezultat ca, neintelegerile grave dintre asociati au indreptatit reclamanta sa recurga la actiune in instanta, regasindu-se in ipoteza ultima a textului de lege mentionat.
Concluziile expertizei extrajudiciare, realizata de catre un expert ce nu a fost desemnat de toti asociatii, inclusiv de cel ce si-a exprimat intentia de a se retrage din societate, in conformitate cu dispozitiile legale sus amintite nu pot fi opuse reclamantei si nu pot fi retinute de instanta.
In cauza, in lipsa acordului partilor cu privire la intinderea drepturilor asocaitului retras s-a administrat expertiza contabila cu respectarea dispozitiilor art.201 si urm pr.civ.
Expertiza contabila a stabilit drepturile reclamantei cu respectarea art.224 din Legea 31/1990, drepturile fiind stabilite in raport cu data retragerii dein societate data notificarii 14.08.2008; de asemenea instanta a incuviintat obiectiunile formulate de - TMS RL prin incheierea de la 6 aprilie 2009 dispunand efectuarea unei contraexpertize (fila 67 dosar fond vol.II).
In determinarea drepturilor cuvenite asociatului retras expertul contabil a avut in vedere raportarea contabila de la 30.06.2008, asa cum acesta a fost efectuata in temeiul Ordinului MEF 1958/24.06.2008; s-a retinut ca drepturile asociatului nu se acorda la data incheirii exercitiului financiar, daca solicitarea de a se lua act de retragere este anterioara, nefiind tinut pentru eventualele pierderi si nici indreptatit la beneficii realizate ulterior iesirii din societate.
S-a consemnat in raportul de expertiza contabila ca, reevaluarea imobilizarilor corporale se efectueaza numai la inchiderea exercitiului financiarastfel ca, in determinarea drepturilor cuvenite au fost retinute inregistrarile de la 31.12.2007; in dereminarea profitului/pierderilor, inregistrarile lunare,iar declararea si plata impozitului pe profit, raportarile trimestriale; in determinarea dobanzii de referinta a BNR au fost avute in vedere dispozitiile Legii 356/2002.
In consecinta vor fi inlaturate si sustinerile privind gresita interpretare a materialului probator, instanta de fond procedand la o pertinenta cenzurare a dovezilor administrate, a retinut concluziile raportului de expertiza, stabilind corect drepturile cuvenite asociatului retras.
Astfel, raportat la art. 296 pr.civ. va respinge recursul formulat de - M SA ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat de paratul, cu prioritate supra motivului intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.5 raportat la art.105 alin.2 pr.civ. retine ca procedura de citare, in fata instantei de fond, pe parcursul procesului si la termenul la care au avut loc dezbaterile nu a fost legal indeplinita.
Astfel, potrivit art.87 pct. 8 pr.civ. cei ce se afla in strainatate, avand domiciliul sau resedinta cunoscuta urmeaza a ficitati printr-o citatie scrisa trimisa cu scrisoare recoamandata, cu dovada de primire, in conditiile art.114 indice 1 alin. 4 pr.civ.
In situatia in care se dovedeste ca reclamantul desi a facut tot ce i-a stat in putinta sa afle domiciliul paratului, nu a reusit sunt aplicabile dispozitiile art. 95 pr.civ.
Instanta de fond a incuviintat citarea paratului prin publicitate, fara a solicita dovezi concludente din care sa rezulte ca reclamanta a intreprins demersurile necesare aflarii domiciliului din stratinatate al paratului.
Mai mult, din probele administrate in recurs, in actul constitutiv al societatii, asa cum a fost actualizat prin Hotararea AGA nr.4/11.12.2007 asociatul si-a declarat domiciliul din strainatate, figurand inscris la registul comertului.
Cu rea credinta, reclamanta s-a prevalat de actul constitutiv al societatii in forma mentionata in registrul comertului la data inregistrarii societatii anul 2001.
In consecinta apreciaza ca pricina a fost solutionata cu incalcarea dispozitiilor legale privind citarea, raportat la art.304 pct. 5 pr.civ. fiind lovita de nulitate, in ceea ce priveste recurentul.
Criticile aduse sentintei atacate in temeiul art.304 pct. 9 pr.civ. vor fi avute in vedere de catre instanta de fond cu prilejul rejudecarii cererii, exclusiv cu privire la paratul.
In temeiul art.312 alin.5 pr.civ. va admite recursul formulat de, va casa in parte sentinta atacata si va trimite cauza spre rejudecare cu privire la cererea indreptata impotiva paratului
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMLELE LEGII
DECIDE:
Admite excepțiile de netimbrare.
Anulează ca netimbrate, recursurile formulate de - SRL și - SRL împotriva sentinței comerciale nr.615 din 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații B, și.
Respinge ca nefondat, recursul formulat de recurenta - TMS RL, împotriva aceleiași sentințe menționate mai sus, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații B, și.
Admite recursul formulat de, împotriva aceleiași sentințe menționate, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații B, și.
Casează, în parte, sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 18.12.2009
2 ex.
Fond - Tribunalul Teleorman
Președinte -
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu