Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1710/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1710
Ședința Publică de la 07.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.2500 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar I " " și intimatul pârât.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de fata:
La data de 23.02.2009 a fost inregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei SC SRL, formulata de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 si intemeiata pe dispozitiile art. 138 alin.1 lit. d) din Legea nr. 85/2006,
In motivarea cererii, creditoarea a invocat incalcarea de catre reprezentantii debitoarei a prevederilor Legii nr. 82/1991, prin nedepunerea declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul de stat, a deconturilor TVA si bilanturilor contabile incepand cu anul 2001 si nedepunerea la dosarul cauzei, in termenul prevazut de lege, a actelor si documentelor prevazute la art. 28 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 85/2006.
S-a mai aratat ca sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru angajarea raspunderii speciale reglementata de legea insolventei, fiind dovedite faptele ilicite, prejudiciul si raportul de cauzalitate dintre acestea, constand in dezinteresul aratat de administratorul societatii in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii debitoare, culpa acestuia fiind prezumata, in virtutea raportului juridic contractual de mandat comercial pe care il are cu societatea.
II. Prin sentinta comerciala nr.2500 din 11.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins, ca neintemeiata, cererea creditoarei. Totodata, s-a dispus inchiderea procedurii insolventei fata de debitoare, in baza art. 131 din Legea 85/2006, precum si radierea acestei societati.
Sub aspectul cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere, judecatorul-sindic a retinut ca raspunderea reglementata de Legea nr. 85/2006 reprezinta o specie a raspunderii civile delictuale, dar ca, prin derogare de la dreptul comun, pentru angajarea acestei raspunderi este necesara intrunirea cumulativa a doua conditii: starea de insolventa a societatii debitoare si savarsirea de catre persoanele vizate a uneia din faptele expres si limitativ prevazute de lege. In plus, art. 138 nu instituie o prezumtie de culpa a administratorilor societatii, ci trebuie sa se probeze ca faptele culpabile ale acestora au condus la starea de insolventa.
S-a constatat ca in cauza de fata nu sunt incidente disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Astfel, nedepunerea tuturor actelor prevazute de art.28 la dosar, in termenul prevazut de art. 35 sau a tuturor raportarilor contabile la organele fiscale sau la Oficiul registrului comertului nu se incadreaza in sensul dat de legiuitor obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe.
Judecatorul-sindic a retinut, pe de o parte ca pentru fapta de nedepunere la dosarul cauzei, in termenul prevazut de lege, a actelor si documentelor prevazute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul a stabilit sanctionarea administratorului in conditiile art. 147 si nu in conditiile art. 138. Pe de alta parte, netinerea contabilitatii in conformitate cu legea trebuie sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa, pentru ca, in cazul in care platitorul nu isi indeplineste aceasta obligatie, organele fiscale pot stabili, din oficiu, obligatia de plata, folosind metoda estimarii sau platitorul va fi supus de indata unui control fiscal.
III. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea, solicitand modificarea acesteia in parte, in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii personale a administratorului SC SRL.
In motivarea recursului, intemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 si 304 pr.civ. recurenta a reiterat sustinerile din fata instantei de fond, subliniind ca, in opinia sa, nedepunerea de catre debitoare a actelor contabile prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 instituie o prezumtie relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legaturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plati.
De asemenea, recurenta considera ca nedepunerea cu regularitate a documentelor financiar-contabile prevazute de legislatia in vigoare instituie o prezumtie a intentiei de sustragere a societatii de la declararea obligatiilor datorate bugetului general consolidat, existand posibilitatea ca debitele reale sa fie mai mari decat cele cu care s-a inscris la masa credala.
Recurenta apreciaza ca administratorul raspunde, in virtutea raportului juridic contractual de mandat comercial stabilit cu debitoarea, nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executare, printr-o actiune sau o omisiune. de cauzalitate intre fapta culpabila si prejudiciu consta, astfel, in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii debitoare.
Recursul nu este fondat.
1. Creditoarea nu a probat savarsirea cu vinovatie a faptei, afirmand, in mod gresit, ca opereaza prezumtia de culpa, pornind de la sustinerea ca raporturile juridice deduse judecatii sunt guvernate de contractul de mandat.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Astfel, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. caracterul special al reglementarii invocate in cauza constand in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa raspunda este facutain concreto,cerandu-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in masura in care au fost savarsite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in masura sa contribuie la ajungerea societatii debitoare in insolventa.
In cazul in care se solicita antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii, chiar daca raporturile juridice stabilite intre acesta si societate sunt guvernate de dispoziiile art. 71 -72 din Legea 31/1990, raspunderea, in temeiul art. 138 alin.1 din lege nu se circumscrie raspunderii civile contractuale. In consecinta, raspunderea administratorului societatii debitoare va fi analizata ca raspundere delictuala pentru fapta proprie, situatie in care se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta prejudiciului, a faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul reprezentat de cauzarea starii de insolventa, iar fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie.
2. In cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006, aspect retinut in mod corect de instanta de fond. Potrivit acestor dispozitii se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei sa fie suportata de membrii organelor de conducere, care au contribuit la starea de insolventa, prin faptul că au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documentele contabile sau au tinut contabilitatea conform legii.
Imprejurarea ca la dispozitia administratorului judiciar si, ulterior, a lichidatorului nu au fost puse documentele contabile nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci, cel mult, poate crea o prezumtie in acest sens, insuficienta insa, in lipsa dovedirii in concret, in conditiile art. 1169.civ. a instalarii starii de insolventa ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.
Mai mult, Legea nr. 85/2006 consacra, pe de o parte, sanctiuni penale pentru persoana care, desi avea obligatia de a pune la dispozitia judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile art. 35, documentele si informatiile prevazute la art. 28 alin. 1 lit. a-f (art. 147 din Legea nr. 85/2006), iar, pe de alta parte, mecanisme de remediere a unei asemenea situatii, statuand in sarcina administratorului judiciar si lichidatorului obligatia de a intocmi actele prevazute la art. 28 alin. 1, in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inlauntrul termenelor legale, precum si sanctiuni pentru debitorul care impiedica cu rea-credinta, intocmirea documentatiei respective.
Nici nedepunerea declaratiilor fiscale nu este de natura sa determine atragerea raspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru ca omisiunea inregistrarii situatiilor contabile la organele fiscale nu constituie, in sine, o dovada a neindeplinirii obligatiei de organizare si conducere a contabilitatii si, pe de alta parte, nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul constand in contribuirea la ajungerea în insolventă a societății. Recurenta s-a limitat la a formula afirmatii generale, nesustinute prin dovezi concludente si pertinente. Or, sarcina probei, conform art. 1169 Cod civil, ii incumba celui ce face o sustinere in fata judecatii.
3.Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumte legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii.
Asa cum s-a retinut in mod judicios si de catre judecatorul-sindic, recurenta nu a dovedit in concret ca nedepunderea bilanturilor sau a declaratiilor la organele fiscale sau nedepunerea actelor prevazute la art. 28 alin. 1 reflecta, in fapt, o alta realitate, respectiv aceea ca societatea debitoare a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, imprejurari care sa fi contribuit la ajungerea in stare de insolventa.
In concluzie, recursul va fi respins, ca nefondat, in temeiul disp. art. 312.pr.civ. cu consecinta mentinerii, ca legala si temeinica, a hotararii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.2500 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar I " " și intimatul pârât, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.12.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red. jud. /2 ex./ 18.12.2009
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu
