Reziliere contract comercial Spete. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 411-/33/2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.2/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
S-a luat în examinare prezenta cauză, aflată în rejudecare după casare, privind apelul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 3379/C/2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL și pârâta - SRL, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezenta apelantei, avocat și reprezentanta intimatei - SRL, avocat, lipsă fiind intimata - SRL.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită față de apelantă la sediul din din C-N, P-ța - -, nr. 26-28.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că lipsa de procedură față de apelantă se acoperă, prin prezenta reprezentantei acesteia, avocat.
Curtea pune în vedere reprezentantei apelantei să precizeze care este motivul pentru care la dosarul cauzei, sediul societății pe care o reprezintă figurează la două adrese.
Reprezentanta apelantei arată că, pe parcursul derulării litigiului, societatea pe care o reprezintă și-a schimbat sediul, în prezent acesta fiind situat în C-N, P-ța - -, nr. 28, Ap. 1. De asemenea depune la dosar o cerere de renunțare la judecarea apelului, solicitând Curții să pronunțe o hotărâre prin care să ia act de această renunțare.
Raportat la aspectele învederate, reprezentanta intimatei - SRL arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7522 din 18 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj -N în favoarea Tribunalului Comercial Cluj pentru judecarea acțiunii comerciale completate înaintată de reclamantele - SRL și - SRL împotriva pârâtei - SRL având ca obiect reziliere contract de închiriere, evacuare, obligație de a face și pretenții.
Prin sentința comercială nr. 3379 din 4 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluja respins acțiunea precizată și completată formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - SRL întemeiat pe excepții.
S-a respins acțiunea precizată și completată formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - SRL având ca obiect reziliere contract de închiriere și evacuare.
Reclamantele au fost obligate să plătească pârâtei suma de 2100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Între reclamanta - SRL și pârâtă a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2 și înregistrat la pârâtă sub nr. 53/4 martie 2005, cu privire la spațiul situat în C-N, str.-, pentru organizarea și desfășurarea de către pârâtă a activității de jocuri de noroc cu aparate automate proprii, pe o durată de 5 ani, începând cu 1 aprilie 2005 până la 31 martie 2010.
Cuantumul chiriei a fost stabilit la 1200 Euro pe lună, achitat anticipat până la data de 1 aprilie 2005, urmând ca plata chiriei să fie scadentă la data de 10 fiecărei luni.
Prin același contract chiriașul s-a obligat să plătească unitățile pentru spațiul închiriat.
Coroborând înscrisurile existente cu declarațiile martorilor audiați și cu răspunsurile la interogatoriu rezultă faptul că în spațiul în discuție funcționează pârâta, dar se desfășoară și activități de patiserie, consumurile aferente spațiului sunt comune, iar titularul contractelor cu furnizorii de utilități este - SRL, proprietara spațiului.
Pârâta a solicitat în repetate rânduri să-i fie comunicate facturile privind cuantumul utilităților, transcrierea contractelor cu furnizorii de utilități pe numele său și chiar a încercat plat directă către furnizori.
Pe de altă parte, nu s-a indicat de către reclamantă care sunt facturile privind contravaloarea utilităților neachitate de către reclamantă, în situația în care admite prin răspunsul la interogator la întrebarea 4 că modalitatea în care s-a convenit cu pârâta achitarea cotei părți din contravaloarea utilităților era emiterea unei facturi în acest sens la care să se anexeze factura primită de la furnizor, aceasta în situația în care nu indică cuantumul exact al utilităților pe care pretinde că pârâta nu le-a achitat, acest cuantum fiind diferit indicat atât în invitația la conciliere, cât și în precizarea de acțiune și în răspunsul la interogator.
În aceste condiții nu s-a putut reține o culpă a pârâtei în nerespectarea obligației de plată a utilităților.
Cu privire la plata chiriei, instanța a avut în vedere că este dovedit refuzul reclamantei - SRL de a primi chiria lunară stabilită prin contract, sens în care pârâta a recurs la procedura ofertei reale de plată și validare a acesteia, cererile de validare fiind înregistrate la Judecătoria Cluj -N sub nr. dosar nr. 8035/2006, 9728/2006 și 12268/2006.
Din adresa datată 14 aprilie 2006 rezultă intenția locatorului de a renegocia contractul și da a majora chiria, fapt ce se coroborează cu refuzul dovedit de a primi chiria stabilită prin contract care conduce la concluzia lipsei oricărei culpe a pârâtei în îndeplinirea acestor obligații de plată.
Reclamanta nu a indicat nici o factură emisă și neachitată de către pârâtă și nu s-a putut prevala de propria conduită culpabilă în susținerea cererii în rezilierea contractului.
Din probațiunea testimonială administrată în cauză s-a desprins concluzia că în spațiul adus în discuție nu au fost comercializate băuturi alcoolice și aceasta în condițiile în care prin contractul dintre părți nici nu s-a prevăzut o asemenea interdicție, după cum nici nu s-a stipulat vreo interdicție de a subînchiria sau cesiona dreptul de folosință în favoarea unui terț, fiind incidente prevederile art. 1418 alin 1 Cod civil.
Este întemeiată apărarea pârâtei în sensul că acordul locatarei la încheierea contractului de colaborare dintre pârâtă și - SRL nu are relevanță în speță cu privire la clauza referitoare la interdicția de a comercializa băuturi alcoolice, deoarece prin acest contract - s-a obligat față de pârâtă, iar acordul locatarei nu poate genera obligații suplimentare ale pârâtei locatar peste clauzele contractului de închiriere dintre părți.
Cu privire la faptul că prin activitatea desfășurată în spațiu pârâta a tulburat liniștea publică din zonă, instanța a reținut faptul că sunt întemeiate apărările pârâtei în sensul că aceasta nu este o obligație contractuală, ci o obligație normală și legală care incumbă tuturor persoanelor, iar pe de altă parte, din probațiunea administrată nu a rezultat faptul că pârâta ar fi avut o asemenea conduită culpabilă.
Împotriva acestei sentințe reclamanta - SRL a declarat apel, soluționat prin decizia nr. 18 din 7 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj în sensul respingerii acestuia.
Totodată, apelanta a fost obligată să plătească intimatei - SRL C-N suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Prin decizia nr. 3478 din 20 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva deciziei nr. 18 din 7 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj pe care a casat-o și a trimis-o spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare după casare, la termenul din data de 7 mai 2009 instanța a constatat că reclamanta a depus o cerere la dosar prin care renunță la judecata apelului (9).
Potrivit dispozițiilor art.246 Cod pr.civ. " reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă ".
Curtea, constatând ca fiind îndeplinite cerințele legale impuse de norma juridică mai sus arătată va constata că reclamanta apelantă - SRL C-N a renunțat la soluționarea apelului declarat în cauză.
Intimata a arătat, prin reprezentantul legal că nu solicită cheltuieli de judecată, potrivit art. 246 alin 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată că reclamanta - SRL C-N cu sediul în C-N - -l nr. 28 1 județul Car enunțat la judecarea apelului formulat împotriva sentinței comerciale nr. 3379/4 septembrie 2007, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
5 ex./25.05.2009
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Eleonora Gheța