Reziliere contract comercial Spete. Încheierea /2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 27 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al comunei împotriva sentinței comerciale nr. 272 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată
La apelul nominal se prezintă avocat pentru reclamantul recurent și consilier juridic pentru pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei depune la dosar note de ședință prin care arată că litigiul de față este de natură comercială și, pe cale de consecință, calea de atac este cea a recursului, exemplarul doi al acestor note comunicându-se reprezentantului părții adverse, care învederează că deși pricina este comercială, în opinia sa, calea de atac este apelul.
CURTEA
În deliberare, văzând și pozițiile părților, raportat la prevederile art. 282 și 2821din Codul d e procedură civilă, apreciază că deși pricina este de natură comercială, calea de atac este cea a apelului și nu recursul, cum greșit s-a formulat în cauză, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată vizează desființarea unui contract de închiriere și evacuarea unei societăți comerciale din spațiul deținut,
Având în vedere că potrivit art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat de Hotărârea nr. 387/2005, în vederea legalei constituiri a completului de judecată urmează ca primii doi judecători ai completului de recurs să soluționeze pricina în complet de apel,
DISPUNE
Recalifică calea de atac ca fiind apel.
prezenta în cauză în vederea soluționării la completul de apel.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 107
Ședința publică din 27 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: - - -
JUDECĂTOR: - - -
GREFIER:
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al comunei împotriva sentinței comerciale nr. 272 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată
La apelul nominal se prezintă avocat pentru reclamantul recurent și consilier juridic pentru pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanții părților învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri, probe sau excepții de formulat, acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată conform motivelor depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului pentru motivele prezentate pe larg în întâmpinarea de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 272 din 26 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul local în contradictoriu cu pârâtul Societatea Comercială Farmaceutică T având ca obiect reziliere contract de închiriere și evacuare, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 17 ianuarie 2008 reclamantul Consiliul Local al Comunei a chemat în judecată pârâta T solicitând desființarea, cu data înregistrării acțiunii, a contractului de închiriere nr. 346/17.02.1999 încheiat între părți și evacuarea societății pârâte din acest spațiu, în motivare arătând faptul că, urmare a inițiativei înființării unei subunități de salvare în comuna, singura locație care corespunde normelor prevăzute de nr. 349/2005 a fost identificată ca fiind cea închiriată către Deși reclamantul a propus pârâtei încetarea contractului, oferindu-i un alt spațiu, aceasta nu a fost de acord.
La o documentare mai atentă s-a constatat că la încheierea contractului contestat nu a existat un acord de voință al Consiliului Local, neadoptându-se nici o hotărâre în acest sens și, totodată, nu s-a efectuat o licitație publică, ceea ce înseamnă că respectiva convenție este nelegală.
Un alt motiv invocat de reclamant a vizat nerespectarea obiectului contractului de închiriere, în spațiu funcționând o drogherie deși în contract se arată că va fi deschisă o farmacie. De asemenea, s-a afirmat că înființarea stației de ambulanță ar deservi urgențele medicale pentru o populație de 20.000 de locuitori și ar fi prima stație organizată la nivel rural în județul A, deci deservește un interes public mult mai important decât cel privat.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că acest contract este încheiat pe o perioadă de 10 ani, fiind valabil până în 18.02.2009, iar faptul că reclamantul dorește să înființeze în acel spațiu o stație de ambulanță nu constituie un motiv de desființare a convenției.
Ulterior, prin precizarea formulată reclamantul a solicitat instanței să constate nelegalitatea contractului de închiriere, nerespectarea obiectului acestuia, să desființeze pentru viitor contractul și să dispună evacuarea cât mai urgentă a pârâtei, arătând că potrivit art. 1020 din Codul civil, raportat la art. 1430 din același cod, rezoluțiunea operează la cererea locatorului "dacă locatarul uzează de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se arată în contract, sau în un mod din care ar putea să rezulte o vătămare pentru locator ". Or, în cauză, spațiul este folosit cu altă destinație.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar prima instanță a reținut că prin contractul de închiriere nr. 346 din 17 februarie 1999 locatorul Consiliul Local a închiriat locatarului T imobilul situat în loc.,-, jud. A, termenul închirierii fiind de 10 ani, precizându-se data începerii și data încetării contractului (18.02.1999, respectiv 18.02.2009), cu dreptul chiriașului la reînnoirea convenției.
Raporturile contractuale s-au derulat fără incidente până în luna octombrie 2007 când reclamantul a comunicat pârâtei rugămintea de a accepta încetarea contractului înainte de termen deoarece are nevoie de spațiu pentru înființarea unei substații de ambulanță, solicitare cu care reprezentanții societății nu au fost de acord.
Tribunalul a considerat că respectivul contract de închiriere este legal întocmit și nu există motive ulterioare încheierii acestuia care să ducă la desființarea contractului, motiv pentru care a respins acțiunea, argumentele invocate de reclamant fiind apreciate ca nefondate.
Astfel, în contractul de închiriere apare ca și parte Consiliul Local, fiind, deci, inadmisibil ca partea semnatară a convenției să afirme ulterior că nu și-a dat consimțământul pentru încheierea acestuia. Chiar dacă nu a existat o hotărâre de consiliu prin care să se stabilească încheierea contractului în litigiu, împrejurare, de altfel, incertă, reclamantul nu se poate prevala de propria sa culpă pentru a invoca nulitatea convenției, încheierea contractului în absența unei asemenea hotărâri neputând fi imputată pârâtei, partea de bună-credință în respectivul act juridic.
La punctul A al contractului s-a prevăzut că suprafețele locative cuprind un număr total de 5 încăperi, în suprafață de 101,50 mp. folosite pentru farmacie. Împrejurarea că pârâta folosește spațiul ca și drogherie nu constituie un motiv de ineficiență a contractului, deoarece, pe de o parte, din conținutul contractului nu reiese clar că se impunea folosirea spațiului în mod riguros cu destinația de farmacie, precum și sancțiunea nerespectării acestei destinații. Pe de altă parte, condițiile prevăzute de art. 1430 din Codul civil nu sunt îndeplinite, neexistând nici o vătămare actuală sau potențială pentru reclamant rezultată din faptul că în acel spațiu funcționează o drogherie. Mai mult, reclamantul a acceptat acest lucru un interval semnificativ de timp, exprimându-și implicit acceptul și prin adresa nr. 9028/16.10.2007 prin care, după ce face referire la activitatea de drogherie, solicită acceptul chiriașului pentru încetarea contractului pe un cu totul alt temei, respectiv cel al înființării substației de ambulanță.
Motivele referitoare la înființarea acestui serviciu public pentru care reclamantul nu dispune de un alt spațiu nu sunt de natură a afecta valabilitatea și continuitatea contractului, chiriașul neputând fi silit a ceda folosința bunului închiriat pe simplul motiv că locatorul dorește să îi dea o altă destinație, atâta timp cât o astfel de clauză nu a fost inserată în contract.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs reclamantul Consiliul Local al comunei, cale de atac ce a fost recalificată ca fiind apel prin încheierea de la termenul din 27 mai 2008, solicitând modificarea hotărârii atacate și, în principal, admiterea acțiunii și constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 346 din 17 februarie 1999 încheiat cu pârâta și evacuarea intimatei din acel spațiu sau, în subsidiar, rezilierea contractului.
Recurentul a criticat sentința primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și cele ale art. 3041din Codul d e procedură civilă, pentru următoarele motive:
Articolul art. 948 din Codul civil statuează că pentru valabilitatea unui contract sunt necesare următoarele patru condiții: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită. Capacitatea de a contracta este definită ca fiind atitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea de acte de drept civil. În speță, fiind vorba de o persoană juridică, potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954, aceasta își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoane juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite fiind actele persoanei juridice înseși.
Conform art. 28 din Legea nr. 61/1991, în vigoare la data perfectării contractului în litigiu, consiliile locale în exercitarea atribuțiilor ce le revin, adoptă hotărâri, astfel că pentru a decide închirierea spațiului în litigiu era nevoie de o hotărâre a Consiliului Local (art. 76). În urma verificărilor efectuate și materializate în nota internă nr. 10919/ 18.11.2007 a compartimentului arhivă din cadrul instituției apelante s-a constatat că nu există o asemenea hotărâre și chiar dacă sesizarea lipsei consimțământului Consiliului Local a fost făcută abia după 9 ani, invocarea nulității absolute a unui act administrativ este imprescriptibilă, putând fi făcută în orice moment, la acea dată contractul fiind semnat de primarul comunei fără a avea la bază vreo hotărâre a consiliului local.
Reclamantul apelant a învederat că prin acțiune a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de închiriere întrucât acest act juridic nu a fost încheiat în condițiile cerute de lege, convenția fiind perfectată de primar și nu de Consiliul Local, printre atribuțiile primarului comunei nefigurând și închirierea unor astfel de bunuri (art. 44 din Legea nr. 69/1991). Ca atare, contractul de închiriere nu poate fi încadrat în categoria actelor de administrare sau de conservare, ci el constituie un act de dispoziție care nu este valabil, fiind încheiat de alte persoane decât cele care pot efectua în numele persoanei juridice locatare, acte de dispoziție, astfel încât, fiind lovit de nulitate, nu poate produce efecte juridice.
De asemenea, contractul nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor prealabile obligatorii, în sensul că închirierea spațiului trebuia făcută prin licitație publică, potrivit art. 76 din Legea nr. 69/1991, ceea ce nu s-a întâmplat, iar în antetul actului este trecut în mod abuziv denominațiunea Consiliul Local, fiind eronată susținerea primei instanțe că în contractul de închiriere reclamantul apare ca parte. Între Consiliul Local și pârâtă nu s-a încheiat un act în sens denegotium, întrucât nu a existat voința instituției reclamante, apelanta neputând avea astfel nici o culpă în formarea contractului.
B-credință de care a uzat în fața tribunalului societatea pârâtă este, de fapt, o rea-credință față de împrejurarea că, fiind un comerciant, aceasta avea cunoștință de faptul că închirierea unui spațiu, precum cel în litigiu, se poate face doar prin licitație publică, conform prevederilor art. 76 din Legea nr. 69/1991, ale nr.HG 1228/1990 și ale nr.HG 140/1991, iar în cazul în care avea vreo neclaritate, se putea adresa direct instituției reclamante pentru lămurirea situației, cunoașterea legii fiind obligatorie. De asemenea, pentru a asigura o transparență decizională hotărârile consiliului local sunt supuse afișării, o ilegalitatea neputând fi ascunsă și promovată.
Din aceste fapte și ținând cont de prevederile art. 969 și 970 din Codul civil, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință, se poate trage concluzia că pârâta intimată indiferent de "buna ei credință" trebuia să respecte normele imperative ale legii, convenția încheiată între părți nefiind legală și neavând putere de lege.
Reclamantul a mai arătat că atât fostul primar al comunei, cât și societatea pârâtă au fost de rea-credință, ambii acționând de conveniență pentru fraudarea legii încheind un contract nul și inopozabil celui care putea încheia actul în mod legal. Mai mult, în preambulul actului s-a uzat de numele instituției reclamante tocmai pentru a da o formă de legalitate acestuia. Din cuprinsul extrasul nr. 9683 se poate observa că dreptul de creanță al intimatei, deși contractul are o durată mai mare de trei ani, nu a fost supus publicității pentru opozabilitate față de terți, fie datorită neglijenței societății, fie deoarece a acceptat o ilegalitate comisă la încheierea actului.
În subsidiar, apelantul a solicitat rezilierea convenției motivat de faptul că intimata nu a respectat clauzele referitoare la obiectul contractului de închiriere. Astfel, deși potrivit art. 1 pct. A spațiul închiriat trebuia folosit pentru funcționarea unei farmacii, societatea a deschis o drogherie, ceea ce face ca în speță să fie incidente prevederile art. 1430 din Codul civil.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare (filele 12-14) solicitând respingerea apelului ca fiind netemeinic și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță pentru următoarele motive:
Prin adresa nr. 9028/16.10.2007 Consiliul Local, având calitatea de locator în baza contractului de închiriere contestat, a solicitat intimatei încetarea raporturilor contractuale invocând ca argument nr. 2059/29.11.2007 prin care s-a dispus înființarea unei stații de salvare în localitate. La art. 1 se arată că se aprobă înființarea unei substații de ambulanță în structura Serviciului de Ambulanță a județului A, iar la art. 2 sunt menționate instituțiile ce urmau să aducă la îndeplinire acest ordin, respectiv Direcțiile din Ministerul Sănătății Publice, Autoritatea de Sănătate Publică, precum și Serviciul de Ambulanță al județului A, nicăieri nefăcându-se referire că spațiul în litigiu urma a fi folosit în acest scop, cu atât mai mult cu cât apelantul nu făcea parte dintre instituțiile abilitate cu aducerea la îndeplinire a acestei dispoziții a ministrului.
Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 948 din Codul civil, condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat, respectiv o cauză ilicită, art. 969 și 970 din același cod statuând următoarele: convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, convențiile trebuind a fi executate cu bună-credință. Or, contractul de închiriere nr. 346/17.02.1999 îndeplinește cumulativ toate aceste cerințe, fiind, deci, perfect valabil. El a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, părțile sale fiind clar trecute în cuprinsul actului. Una dintre acestea este Consiliul Local, instituție care nu se poate prevala de propria culpă în invocarea sau contestarea unui drept subiectiv sau interes legitim pentru a solicita acum constatarea nulității absolute a convenției.
Adevăratul motiv care stă la baza acestui litigiu este, de fapt, înființarea de către apelant a unei substații de ambulanță, în faza căii de atac extraordinare a recursului motivația de bază a reclamantului fiind schimbată prin trimitere la art. 76 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data perfectării contractului. Societatea pârâtă nu a fost de rea-credință, cum fără temei susține apelantul, întrucât în realitate locațiunea în litigiu constituie o prelungire a raporturilor contractuale dintre părți care datau încă înainte de anul 1999.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 1420 alin. 3 din Codul civil, locatorul este dator, prin însăși natura contractului, fără să fie trebuință de nici o stipulație specială, să facă ca locatarul să se poată folosi neîmpiedicat de lucru în tot timpul locațiunii. Or, reclamantul nu face altceva decât să încalce aceste dispoziții, tulburând folosința societății intimate.
Și rezilierea convenției se impune a fi respinsă întrucât, potrivit nr. 626/11.09.2001 unitățile farmaceutice sunt de trei categorii: farmacii, drogherii și depozite, în spațiul închiriat funcționând, deci, o unitate farmaceutică.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 din Codul d e procedură civilă și art. 948, 969, 970, 102, 1420 și următ. din Codul civil.
Examinând apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al comunei împotriva sentinței comerciale nr. 272 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată T, în temeiul art. 295 din Codul d e procedură civilă, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei, precum și din oficiu cu privire la motivele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este fondat, astfel că îl va respinge ca atare având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței "desființarea, începând cu data prezentei, a contractului de închiriere nr. 346/17.02.1999 încheiat cu T, precum și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat de 101,50 mp.", în motivare arătând, în esență, că în urma unei documentări a constatat faptul că la încheierea contractului nu a existat un acord de voință al consiliului local și nu s-a adoptat o hotărâre în acest sens, fiind încălcate prevederile art. 76 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la acea dată. Un alt motiv invocat de reclamant se referea la nerespectarea obiectului contractului de închiriere, în sensul că societatea pârâtă a deschis o drogherie în loc de farmacie, contrar celor convenite de părți.
Ulterior, prin precizarea de acțiune depusă la termenul din 12 februarie 2008 reclamantul a solicitat "constatarea nelegalității contractului de închiriere nr. 346/17.02.1999 încheiat fără manifestarea de voință a Consiliului Local, precum și nerespectarea obiectului contractului, contrar art. 1 pct. A din convenție și, pe cale de consecință, să se dispună desființarea contractului și evacuarea cât mai urgentă a societății din spațiul închiriat", în susținerea cererilor sale invocând prevederile art. 1020 din Codul civil.
În fine, prin concluziile scrise reclamantul a solicitat în mod expres, pentru prima dată în fața tribunalului, constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, cu efecte pentru viitor, deoarece este încheiat fără manifestarea de voință a Consiliului Local, iar în subsidiar, nerespectarea obiectului contractului și desființarea lui începând cu data prezentei și evacuarea cât mai urgentă a pârâtei".
Din cele prezentate este evident faptul că, în realitate, acțiunea formulată de instituția reclamantă are două capete de cerere subsidiare, unul principal vizând constatarea nulității absolute a convenției părților și unul subsidiar referitor la rezilierea contractului pentru nerespectarea clauzei privitoare la destinația spațiului închiriat. Ca atare, susținerile societății intimate privitoare la schimbarea motivelor de bază ale cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate.
Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a reținut că contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de locuință nr. 346/17.02.1999 este legal încheiat, neexistând nici un motiv de nulitate care să conducă la desființarea acestuia, cum fără temei susține reclamantul.
Astfel, potrivit art. 948 din Codul civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1) capacitatea de a contracta; 2) consimțământul valabil al părții care se obligă; 3) un obiect determinat; 4) o cauză licită.
În general, prin capacitate civilă se înțelege, într-un sens sintetic, capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu a persoanei, iar într-o accepțiune analitică, facultatea persoanei de a dobândi și exercita drepturi, precum și de a-și asuma și îndeplini obligații prin acte juridice proprii. Capacitatea de folosință reprezintă aptitudinea generală și abstractă a persoanei de a dobândi drepturi și de a avea obligația, în timp ce capacitatea de exercițiu este facultatea acesteia de a-și exercita drepturile și de a-și asuma și îndeplini obligațiile prin acte juridice proprii. Ambele elemente ale capacități civile sunt necesare persoanei pentru că drepturile dobândite și obligațiile asumate pe temeiul capacității de folosință trebuie utilizate prin intermediul capacității de exercițiu. De aceea, capacitatea de folosință și cea de exercițiu dau conținutul integral al capacității persoanei de a încheia acte juridice civile, însușire fundamentală a persoanei.
Capacitatea de a încheia acte juridice civile este numai o parte a capacității civile, reunind, în structura sa, o parte din capacitatea de folosință a persoanei fizice sau juridice, precum și capacitatea de exercițiu a acesteia, putându-se spune, așadar, că prin capacitatea de a încheia acte juridice civile se înțelege acea condiție de fond, esențială și generală a actului juridic civil, care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea de acte de drept civil.
Pentru a putea încheia acte juridice, persoanele juridice trebuie să aibă, ca și persoanele fizice, capacitatea de folosință a drepturilor pe care le implică actele respective. Capacitatea de folosință a persoanei juridice este acea componentă a capacității civile a acestui subiect de drept care constă în aptitudinea de a avea drepturi subiective civile, indiferent de izvorul acestora. Spre deosebire de capacitatea de folosință a persoanei fizice, cea a persoanei juridice presupune ca acesta să fi luat ființă prin unul din modurile prevăzute de lege (art. 28 din Decretul nr. 31/1954) și începe după cum persoana juridică respectivă este supusă ori nu formalității înregistrării. În caz afirmativ persoana juridică va dobândi capacitatea de folosință numai după ce a fost înregistrată iar, în ipoteza negativă - când înregistrarea nu este necesară - persoana juridică va dobândi capacitatea de folosință de la data emiterii actului de dispoziție de către organul competent aoî nființa, de la data recunoașterii ori a autorizării înființării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege (art. 32 și 33 din același decret).
Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice privește, desigur, numai drepturile și obligațiile, ce-i constituie conținutul capacității ei de folosință. Orice act juridic efectuat în afara acesteia este lovit de nulitate.
Dacă, în cazul persoanei fizice, capacitatea de a încheia acte juridice civile este condiționată de o anumită maturitate și sănătate psihică, în cazul persoanei juridice este evident că aceasta nu are o voință proprie, în sensul psihologic al termenului. Cu toate acestea, și persoana juridică trebuie să participe la circuitul civil (și) prin încheierea de acte juridice, acte de a căror esență este voința, bazată pe discernământ. Manifestarea de voință a persoanei juridice în scopul exercitării drepturilor și asumării obligațiilor, prin încheierea de acte juridice se realizează prin intermediul organelor de conducere (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Organele sale de conducere sunt reprezentate de persoane fizice mature (adică cu capacitate de exercițiu deplină), astfel că dobândirea capacității de exercițiu nu mai depinde de o dezvoltare ulterioară dobândirii capacității de folosință, din acest moment fiind întrunite toate condițiile pentru încheierea de acte juridice valabile.
Consecința nerespectării dispozițiilor legale privitoare la capacitatea de exercițiu a persoanei juridice care se răsfrâng în raporturile de drept civil nu este cuprinsă într-un text de principiu. În practică nesocotirea regulilor privind capacitatea de exercițiu a persoanei juridice, care interesează raporturile civile, se poate concretiza în: 1) încălcarea delimitărilor de atribuții între organele de conducere ale persoanei juridice; încheierea actului juridic de către o persoană din colectivul acelei persoane juridice, dar care nu are calitatea de organ al persoanei juridice; 3) încheierea actului civil de către o persoană căreia i s-a dat mandat, dar care nu respectă puterile încredințate, depășindu-le (cea ce echivalează, practic, cu lipsa împuternicirii). Consecința juridică pe care o atrage o astfel de situație este nulitatea, întrucât s-a nesocotit o prevedere ce reglementează o condiție de fond a actului juridic (capacitatea), însă această nulitate virtuală este una relativă, deoarece sunt afectate, în primul rând, interesele acelei persoane juridice, și nu absolută cum fără temei susține apelanta.
Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală, republicată, în vigoare la momentul încheierii contractului de închiriere contestat, n exercitarea atribuțiilor ce-i revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de funcționare a consiliului cere o altă majoritate, iar potrivit art. 84 consiliile locale și cele județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. De asemenea, ele hotărăsc cu privire la cumpărarea și vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii, vânzarea, concesionarea, închirierea și locația de gestiune făcându-se prin licitație publică, organizată în condițiile legii.
Însă, atâta timp cât în contractul de închiriere apare, în calitate de locator, Consiliul Local este irelevant că, potrivit notei interne nr. 10919/28.11.2007, în arhiva primăriei acestei comune nu a fost identificată nici o hotărâre de consiliu având ca obiect închirierea spațiului în litigiu și care se găsește în prezent în folosința T în baza contractului nr. 346/17.02.1999, cum corect a reținut și tribunalul.
Pe de altă parte, este inadmisibil ca după aproape 9 ani de zile în care raporturile juridice dintre părți s-au derulat fără incidente, locatorul să vină în instanță și să solicite desființarea convenției pe motiv că nu ar fi avut capacitate la momentul perfectării contractului, locatarul neavând nici o culpă din acest punct de vedere, el fiind de bună-credință la data semnării actului, susținerile apelantului privitoare la obligativitatea cunoașterii de către pârâtă, care are calitatea de comerciant, a dispozițiilor legale privitoare la închirierea unui bun al statului neputând fi avute în vedere în condițiile în care primul care trebuia să aibă aceste cunoștințe era tocmai locatorul. De asemenea, Curtea apreciază că deși acest contract, având o durată mai mare de trei ani, ar fi trebuit să fie înscris, doar pentru opozabilitate față de terți, în cartea funciară, lucru care nu s-a făcut, apelul reclamantului nu este întemeiat, această omisiune neputând să determine ineficacitatea actului juridic, contractul fiind pe deplin opozabil părților sale, instituția reclamantă fiind unul dintre semnatarii săi.
Nici capătul de cerere subsidiar referitor la rezilierea convenției nu poate fi primit motivat de faptul că în speță nu este incident textul art. 1430 din Codul civil, potrivit căruia dacă locatarul uzează de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se arată în contract, sau în un mod din care ar putea să rezulte o vătămare pentru locator, acesta, după împrejurări, poate cere desființarea contractului.
Într-adevăr, potrivit art. 1020 din Codul civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Una din consecințele reciprocității obligațiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluțiunea sau rezilierea, după cum este vorba de un contract cu executareuno ictuori de unul cu executare succesivă, pentru neexecutare prevăzută de articolul sus citat. sau rezilierea contractului pentru neexecutare în întregime sau în parte a obligațiilor luate de către una din părți, întemeindu-se pe ideea de culpă, urmează să nu opereze de plin drept, ci se pronunță, la cererea părții de instanța judecătorească ce va aprecia condițiile și importanța neexecutării obligației. În principiu, debitorul este răspunzător pentru neexecutarea obligației sale, afară numai dacă ar dovedi că neexecutarea se datorează unor cauze exterioare care nu-i sunt imputabile. În materie de executare a contractului, prin culpă se înțelege orice neconformare a debitorului la corecta îndeplinire a obligației.
În mod just prima instanță a apreciat că împrejurarea că pârâta locatară folosește spațiul ca și drogherie nu constituie un motiv de reziliere a contractului de închiriere în condițiile în care, în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătății nr. 626 din 11 septembrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice, precum și a condițiilor de organizare și funcționare a acestora, unitățile farmaceutice sunt de trei feluri: farmacii, depozite farmaceutice și drogherii. Ca atare, în spațiul situat în loc.,-, jud. A funcționează o unitate farmaceutică, societatea intimată respectând întru totul clauza referitoare la destinația spațiului închiriat cuprinsă în art. 1 pct. din contract.
Nu în ultimul rând, este de reținut faptul că reclamantul apelant aproape nouă ani de zile a fost de acord cu această situație, acceptul său reieșind și din cuprinsul 9028/16.10.2007 în care se arată că, în cazul menținerii drogheriei, Consiliul Local poate oferi societății un spațiu în localitatea, ce aparține de aceeași comună.
În aceste condiții, motivele referitoare la înființarea serviciului public de ambulanță pentru care reclamantul nu dispune de un alt spațiu nu sunt de natură a afecta valabilitatea și continuitatea contractului, locatarul neputând fi silit a ceda folosința bunului închiriat pentru simplul motiv că locatorul dorește să îi dea o altă destinație, atâta timp cât o astfel de clauză nu a fost inserată în convenția părților.
Față de cele arătate, în speță nefiind dovedită existența vreunei cauze de nulitate absolută și nici de reziliere, cum, de altfel, în mod corect a reținut și judecătorul fondului, singurul scop urmărit de reclamant fiind acela de obține desființarea contractului de închiriere pentru a fi în măsură să amenajeze respectivul spațiu pentru înființarea unei substații de ambulanță în localitatea, potrivit Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2059/29.11.2007, dovadă în acest sens fiind faptul că inițial el a încercat obținerea unui revocări mutuale și doar când a fost refuzat de reprezentanții societății intimate a inițiat acest demers judiciar, care, însă, nu poate fi admis, Curtea va respinge apelul reclamantului, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al comunei, cu sediul în localitatea,-, județul A împotriva sentinței comerciale nr. 272/26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- (număr format vechi 755/2008) în contradictoriu cu pârâta intimată, cu sediul în localitatea T,-, județul
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 09.06.2008
Tehnored. - 13.06.2008/4 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
