Reziliere contract comercial Spete. Decizia 257/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 257
Ședința publică de la 01 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Moț
Judecător Mateucă
Grefier Raluca
Pe rol, rezultatul dezbaterilor asupra apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.80 din 09 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- ( număr în format vechi -), în contradictoriu cu intimații pârâți, SC SRL și SC SRL T
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată - parte integrantă din prezenta decizie - când instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 24 septembrie 2008 și ulterior la data de 01 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr.80 din 9.04.2008, pronunțată de Tribunalul - secția Comercială, în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea comercială formulată de recl., împotriva pârâților,domiciliată in -. C, str. - -, -.2,.1,.1,.7, jud. G, SC SRL, SC SRL -. J,-, jud. G.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 22 august 2007, reclamanta a chemat in judecată pe pârâții, SC SRL, SC SRL -.J, și a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună excluderea pârâtei, din calitatea de asociat și administrator la SC SRL -. C, anularea contractului de vânzare - cumpărare pentru spațiul comercial in suprafață de 121,74 mp, situat in -. C, str. -, -.4, parter, înscris în CF nr. 1110 nr. cadastral 608/0/1, autentificat sub nr. 7133 din 28 dec. 2006 de BNP - -., precum și a actelor subsecvente înstrăinării acestui spațiu.
A solicitat de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea actiunii a arătat că împreună cu pârâta, au calitatea de asociate in procente egale de câte 50% la SC SRL, exercitând împreună și dreptul de administrare al societății.
Că, din vara anului 2005 pârâta a început să aibă o conduită abuzivă in administrarea societății, refuzând accesul reclamantei la actele contabile, ascunzând sistematic orice date sau informații legate de societate, astfel că a fost nevoită să formuleze cerere de ordonanță președințială in vederea restabilirii drepturilor de administrator, cerere admisă prin sentința civilă nr. 1813/2005 Judecătoriei -.C,rămasă irevocabilă prin respingerea recursului pârâtei de către Tribunalul Gorj, dar pârâta nu s- conformat hotărârii judecătorești.
Că, singurul spațiu comercial aparținând societății fost vândut în mod abuziv, contractul fiind autentificat sub nr.7133 din 28 d ec.2006 BNP - -. și că deși reclamanta are calitatea de administrator, pârâta a împuternicit pe soțul său - să vândă spațiul indicat anterior către societatea SRL, fiind astfel încălcate disp. art. 71 (1), art. 197(3) rap.la art. 76(1), art. 150(1) din 31/1990.
S-a menționat faptul că a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului,însă încercarea a rămas fără rezultat.
În dovedirea acțiunii s-a depus la dosarul cauzei copia contractului de vânzare - cumpărare nr.7133/28.12.2006, sentința civilă nr. 1813/2005 a Judecătoriei -.C, statutul SC SRL, certificatul emis de ORC privind starea actuală a societății,și adresa nr.231/09.07.2007 pentru convocarea la conciliere transmisă prin scrisoare recomandată.
Pârâta a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantei, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că la data de 28.12.2006 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect spațiul comercial cafe-bar situat în blocul B 4, parter, str. -, -. Pârâta a avut dreptul de a reprezenta societatea,și l-a împuternicit pe soțul său să reprezinte societatea la încheierea contractului.
S-a menționat că nu s-a produs nici un prejudiciu deoarece societatea pârâtă a încasat prețul reprezentând valoarea reală de circulație a spațiului comercial existentă în momentul încheierii contractului
Tribunalul examinând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat acțiunea de față ca neîntemeiată, urmând și respins- pentru următoarele considerente;
S- reținut astfel că reclamanta și pârâta sunt asociate și au calitatea de administratori ai SC SRL --
A fost invocată de către reclamantă conduită abuzivă în administrarea societății din partea pârâtei care i- refuzat accesul la actele contabile și i- ascuns în mod sistematic orice date sau informații legate de societate, aspect care a fost dovedit cu sentința nr. 1813 din 12 aug. 2005 pronunțată de JUDECĂTORI: Mariana Moț, Radu Mateucă C, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, prin care pârâta a fost obligată să permită reclamantei accesul la actele contabile ale societății.
Practica judiciară a decis iar art. 227 al. 1 lit. din Legea nr. 31/1990 republicată a statuat că societate comercială se dizolvă și prin imposibilitatea realizării obiectului de activitate.
Mergând mai departe, jurisprudența a asimilat imposibilității de realizare obiectului de activitate al societății și situația în care se ivesc între asociați neînțelegeri grave, care fac imposibilă continuarea activității societății.
Un astfel de motiv justifică de altfel dizolvarea judiciară a societății.
Prin urmare, neînțelegerea dintre asociați este potrivit art. 227 lit. un motiv temeinic care împiedică funcționarea societății putând fi caracterizat ca principalul motiv temeinic de dizolvare societății.
Neînțelegerile grave între asociați semnifică lipsa sau dispariția intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun.
Prin urmare, sancțiunea pentru situația prezentată nu este excluderea din societate asociatei pârâte, ci dizolvarea societății potrivit dispozițiilor legale.
În ceea ce privește anularea contractului de vânzare cumpărare pentru spațiul descris în acțiunea principală, se constată că pârâta a împuternicit pe soțul său să înstrăineze în numele și în contul SC SRL -- spațiul comercial cafe-bar, situat în -.4, parter, strada - -- în suprafață de 121,74 mp. cu terenul aferent în folosință în suprafață de 29 mp. către SC SRL -- pentru suma de 30000 lei fără TVA.
Contractul a fost modificat în 30 decembrie 2006.
Analizând contractul de vânzare - cumpărare și raportul de expertiză care avut ca obiect evaluarea acestui spațiu, se constată că valoarea din act este de 30.000 lei iar valoarea de circulație la momentul decembrie 2006 era de 34.878 lei.
Prin urmare, nu se poate susține că bunul imobil ar fi fost înstrăinat la un preț derizoriu, cu atât mai mult cu cât suma respectivă a intrat prin efectul subrogației în patrimoniul SC SRL.
Se constată așadar că societatea pârâtă SC SRL nu a fost prejudiciată deoarece a încasat prețul reprezentând valoarea reală de circulație spațiului comercial existentă în momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Puterea de reprezenta societatea conferită unui administrator, trebuie exercitată de administrator însuși, soluția întemeindu-se pe principiul dreptului comun potrivit căruia mandatarul trebuie să execute personal însărcinarea primită deoarece contractul comandat este încheiat intuitu personae.
Din rațiuni practice, Legea nr. 31/1990 republicată permite administratorului să transmită puterea de reprezentare altei persoane.
Pârâta a avut dreptul de a reprezenta societatea iar prin actul constitutiv, nefiind conferită putere de reprezentare numai unuia dintre administratori, se presupune că toți administratorii sunt prezumați beneficia de această putere de reprezentare.
Potrivit art. 71 al. 3 din Legea nr. 31/1990, administratorul care fără drept își substituie altă persoană, răspunde solidar cu acesta pentru eventualele pagube produse societății.
Ori, în speță așa cum s- menționat, nu s- constatat vreun prejudiciu produs societății care încasat prețul reprezentând valoarea reală de circulație spațiului comercial.
Date fiind toate aceste aspecte reținute de instanță, a apreciat că acțiunea este neîntemeiată urmând și respins-
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelanta reclamantă că hotărârea atacată este nemotivată în ceea ce privește capătul ce cerere privind excluderea asociației pârâte.
Astfel, instanța de fond a dat o interpretare greșită actului dedus judecății și dispoz. Legii nr.31/1990 repub. în sensul că, în loc să motiveze soluția de respingere a acțiunii privind excluderea asociatei, face aplicarea altor dispoziții din același act normativ ce nu au aplicabilitate în speță și conchide că societatea poate fi dizolvată pentru imposibilitatea atingerii scopului pentru care acesta a fost înființată.
C de al doilea motiv de apel vizează cel de al doilea capăt de cerere, respectiv anularea actului de vânzare-cumpărare a spațiului comercial ce a aparținut societății.
Susține apelanta reclamantă că intimata pârâtă nu putea să-l împuternicească în mod legal pe soțul său pentru a încheiat acest act de înstrăinare, fără acordul Adunării Generale a Asociaților.
Curtea, analizând apelul în limita motivelor invocate, în raport de dispozițiile art.294 și următoarele Cod pr. civilă, constată că acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Deși instanța de fond a fost investită cu cerere formulată de reclamanta prin care a solicitat într-un prim capăt de cerere, excluderea pârâtei din SC SRL, aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii.
Astfel, respingerea acțiunii este motivată de judecătorul fondului pe alt temei juridic decât acela al excluderii asociaților prev. de art.222 - 223 din Legea 31/1990 repub. respectiv pe dispoz.art.227 din aceeași lege, ce vizează dizolvarea societăților comerciale.
Reține instanța de fond, că neînțelegerile ivite între cele două asociate, constituie un motiv temeinic pentru dizolvarea societății, iar sancțiunea pentru o asemenea situație nu este excluderea unui asociat.
În aceste condiții, Curtea reține că hotărârea este nemotivată în ceea ce privește capătul de cerere privind excluderea unui asociat, ceea ce echivalează cu nepronunțarea instanței de fond asupra cererii deduse judecății.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, Curtea reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond, a procedat greșit atunci când a judecat împreună cele două capete de cerere, deoarece acțiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare are o altă competență de soluționare, potrivit dispoz.art.2 din codul d e procedură civilă, având prevăzute și alte căi de atac.
Prin urmare, instanța de fond trebuia să-și verifice competența și eventual să disjungă acest capăt de cerere, pentru a putea fi judecat potrivit dispoz. codului d e procedură civilă.
Pe de altă parte, instanța de fond putea să analizeze ca și motiv al cererii de excludere înstrăinarea spațiului comercial, fără respectarea dispoz. legale așa cum susține apelanta reclamantă.
În consecință, în baza art.297 Cod pr. civilă Curtea, urmează să admită apelul, să desființeze sentința și să trimită cauza spre rejudecare instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta cu domiciliul în T C, sat, jud. G și cu domiciliul ales la Cabinet Avocat în P,-, jud., împotriva sentinței nr.80 din 09 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- ( număr în format vechi -), în contradictoriu cu intimații pârâți, SC SRL ambele în T C, str. - -, -2,.1,.1,.7, jud. G și SC SRL T J cu sediul în T J,-, jud.
Desființează sentința și trimite cauza pentru rejudecare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Mariana Moț | JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă Mateucă |
Grefier, Raluca |
01 Octombrie 2008
Red. 7 ex./jud.
Tehnored. /27.10.08
Jud. Fond
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Radu Mateucă