Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 255

Ședința DIN CAMERA DE CONSILIU de la 01 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Radu Mateucă

Judecător a

Grefier Raluca

Pe rol judecarea cererii formulate de petenții - SRL DR.TR.S, privind îndreptarea și completarea deciziei nr.126 din 30 aprilie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal au răspuns avocat pentru petenți și avocat, care substituie pe avocat pentru intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru intimatul depune la dosar delegație de substituire și întâmpinare în dublu exemplar, copie de pe aceasta comunicându-se în ședință apărătorului petenților.

Avocat pentru petenți nu solicită termen să observe întâmpinarea comunicată în ședință.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra cererii de față.

Avocat pentru petenți solicită admiterea cererii, completarea dispozitivului deciziei nr.126 din 30 aprilie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială în dosarul nr-, în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale în ceea ce privește rezoluțiunea contractului de cesiune și de a respinge petitele din cererea reconvențională privind nulitatea absolută parțială a actului adițional la actul constituit al - SRL.

Avocat pentru intimatul solicită respingerea cererii conform întâmpinării depuse la dosar.

CURTEA

Asupra cererii de îndreptare și completare;

Prin sentința comercială nr. 794/COM/23 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinți Secția Comercială și de contencios a admis acțiunea formulată de reclamantul pârât în contradictoriu cu pârâții - SRL DTS, și, constatând calitatea de asociat a reclamantului cu un procent de 50% din părțile sociale.

Totodată, a fost respinsă cererea reconvențională, având ca obiect constatarea nulității absolute-parțiale a actului adițional la actul constitutiv sub nr. 2094/01.07.1999.

Prin Încheierea de ședință din 14 septembrie 2007, Tribunalul a disjuns capătul de cerere privind cererea reconvențională prin care s-a solicitat să se constate revocat actul adițional menționat mai sus.

În acest sens s-a pronunțat de către Tribunalul Mehedinți sentința nr. 793/COM/23 noiembrie 2007, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta -, și.

Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială prin Decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008 a admis apelurile formulate de pârâții - SRL Dr. Tr. S, și, a schimbat sentința nr. 793/COM/23 noiembrie 2007 și sentința nr. 794/COM/23 noiembrie 2007, în sensul că a fost respinsă acțiunea și admisă cererea reconvențională.

S-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, cuprins în scrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al - SRL Dr. Tr. S înregistrat sub nr. 2094/11 iulie 1999 la BNP.

A fost obligat reclamantul-intimat la 17158 lei cheltuieli de judecată către apelanta.

Ulterior, la 03 iulie 2008, petenții - SRL DTS, și au formulat cerere de îndreptare și completare a deciziei nr.126/30 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel - Secția Comercială susținând că, raportat la capetele de cerere ale cererii reconvenționale, instanța de apel a omis să se pronunțe, în dispozitiv cu privire la soluția de respingere a capătului de cerere privind nulitatea absolută parțială a înscrisului intitulat act adițional nr. 2094/01.07.1999, dar și a capătului de cerere privind nulitatea constatarea revocării actului adițional la actul constitutiv al -, nr.2094/01.07.1999.

Ca temei de drept, petenții au invocat dispozițiile art. 2812din Codul d e Procedură Civilă.

S-a depus întâmpinare de către intimatul care a solicitat respingerea cererii, pe considerentul că din dispozitivul hotărârii nu se poate considera că instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere conform art. 2812pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază cererea ca fiind nefondată.

Dispozițiile art. 2812alin. 1 proc. civilă se aplică în cazul judecății în prima instanța, când instanța trebuie să se pronunțe asupra cererilor principale, accesorii, conexe sau incidentale cu care a fost investită, precum și în cazul judecății în fond, după casarea cu reținere (recurs) sau anularea sentinței în apel.

Prin cererea reconvențională din 21 martie 2007, s-a solicitat în principal constatarea nulității parțiale a actului adițional sub nr. 2094/01.07.1999, iar în subsidiar, să se dispună rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale cuprins în actul adițional nr. 2094/01.07.1999.

Ca oat reia variantă, prin cererea reconvențională, petenții au solicitat să se constate revocat actul adițional sub nr. 2094/01.07.1999.

Ori, nu se poate afirma că solicitările de mai sus pot fi caracterizate ca fiind un capăt de cerere principal, accesoriu, conex sau incidental, în condițiile în care vizează același aspect.

Față de aceste considerente Curtea, în raport de prevederile art. 2812pr.civ., respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea formulată de petenții - SRL DR.TR.S cu sediul în DTS,-, jud. M, și ambele cu domiciliile în DTS,-,.69,.2,.2, jud. M, privind îndreptarea și completarea deciziei nr.126 din 30 aprilie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul cu domiciliul în DTS,-,.4,.2, jud.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 01 octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 2: Mariana Moț

a

Grefier,

Raluca

01 Octombrie 2008

Red. 6 ex./ jud.

Tehnored. 3.10.2008

Președinte:Radu Mateucă
Judecători:Radu Mateucă, Mariana Moț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Craiova