Reziliere contract comercial Spete. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.48
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTOR 2: Urleteanu Alexandrina
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de pârâta SC SRL - prin reprezentant legal, cu sediul în B, sector2,-, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr. 1868 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, județ D, cod poștal -.
Cererea de apel fiind timbrată cu 4 lei, potrivit chitanței nr. 72913 din 20 februarie 2008 aflată la fila 12 dosar, timbru judiciar de o,15 lei, ce au fost anulate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă SC SRL prin reprezentant legal și asistat de avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. - din 10.03.2008 a Baroului B, intimatul reclamant personal și asistat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din 19.02.2008 a Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, având cuvântul pentru apelanta pârâtă SC SRL, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul reclamant, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile părților prin apărători că nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat, având cuvântul pentru apelanta pârâtă SC SRL, dezvoltă oral motivele de apel aflate în scris la dosar, criticând sentința civilă nr. 1868 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca fiind netemeinică și nelegală prin aceea că instanța de fond a ignorat dispozițiile deciziei de casare nr. 330/26.03.2007 a Curții de Apel Ploiești,stabilind eronat, că în speță. este vorba de un litigiu comercial și care are un obiect nepatrimonial.
Susține că prima instanță în mod ilegal a constatat împlinită durata contractului de închiriere la 15 mai 2007, încălcând prevederile dispozițiilor legale din codul civil cu privire la contracte, din care rezultă cu certitudine faptul că, condiția executării contractului nu a fost îndeplinită și ca atare termenul de 10 ani poate fi considerat expirat.
De asemenea, critică hotărârea primei instanței ca fiind ilegală, sub aspectul disjungerii de cererea principală, cererea de întregire și de modificare a cererii introductive a reclamantului pârât, cât și a cererii reconvenționale a pârâtei reclamante, în favoarea Judecătoriei Pucioasa.
Consideră că cererea de întregire și modificare a cererii introductive trebuia respinsă și nu disjunsă, fiind formulată tardiv, raportat la prevederile art. 132 alin. 1 pr.civ. De altfel cererea reconvențională a pârâtei reclamante, conform prevederilor art. 120 pct.1 pr.civ, apreciază că trebuia judecată o dată cu cererea principală.
Critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică prin aceea că în mod greșit a respins cererea de declinare a competenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița în favoarea Tribunalului București, unde este reședința pârâtei reclamante întrucît SC, urmare cererii reconvenționale are și calitatea de reclamantă.
Totodată, mai arată că prima instanță în mod ilegal și absurd a dispus evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, ignorând situația de fapt și de drept.
Solicită, admiterea apelului potrivit motivelor de apel aflate în scris și susținute oral, desființarea sentinței pronunțată de prima instanță și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul reclamant, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca temeinică și legală, deoarece a fost investită doar cu soluționarea unei cereri ce nu avea caracter patrimonial, sub acest aspect cele două cereri cu caracter patrimonial nu puteau fi soluționate decât de către o instanță competentă, conform art. 1 pct.1 pr.civilă raportat la art. 2 pct. 1, lit.a " din același cod.
Cu privire la motivele de apel invocate, solicită a se constata că sunt nefondate, instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei de casare, în mod corect a reținut împlinită durata contractului de închiriere la data de 15 mai 2007, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, precum și disjungerea soluționării cererii revoncenționale formulate de pârâtă și a cererii de întregire și completare a cererii introductive formulate de reclamantă în favoarea Judecătoriei Pucioasa, în vederea soluționării acestora.
Cu privire la cererea de declinare a competenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița în favoarea Tribunalului București formulată de societarea apelantă pârâtă, consideră că în mod corect a respins-o instanța de fond.
Cât privește cererea completatoare, menționează că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de lege, la prima zi de înfățișare.
In consecință,solicită respingerea apelului ca nefondat, sub toate aspectele invocate, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, după care, ca legală și temeinică.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată la udecatoria Târgoviște la nr. 4550/2003 reclamantul a chemat in judecata pârâta SC SRL B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, instanța să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 2315/15.05.1997 încheiat de părți în forma autentică, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către locatara pârâtă, precum și evacuarea acesteia din imobilul închiriat, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a produs cărămizi în mod mecanic, folosind o presă veche, însă nu a achitat muncitorii sezonieri, care nu au executat lucrari de calitate, cărămida fiind arsă excesiv sau insuficient, astfel că din perioada 1997 - 1998 societatea pârâtă și-a încetat activitatea, iar pentru a-și recupera profitul s-a perfectat o cooperare cu reclamantul, ce a durat cca. 8 luni, însă ulterior, constatând scopul urmărit de pârâtă, reclamantul a refuzat continuarea acestei colaborări.
S-a mai învederat că, pârâta a refuzat să achite chiria modică datorată reclamantului și să-și ridice obiectele de inventar din imobilul acestuia, astfel că reclamantul prejudiciat s-a adresat organelor de cercetare penală și instanței de judecată.
In temeiul art. 115 civ. pârâta a formulat întâmpinare, în care a invocat lipsa concilierii directe, precum și excepția necompetenței Judecătoriei Târgoviște, în subsidiar solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, aratând că se impune rezilierea contractului, însă din vina reclamantului, care i-a propus o chirie majorată de 10 ori, față de cea prevazută din contract, care și-a oprit suma de 2.240.000.000 lei ROL, în perioada 1998-1999 și a început să producă cărămizi pe cont propriu, în asociere cu alte persoane, folosind investiția pârâtei.
In baza art. 119 civ. pârâta a solicitat pe cale reconvențională ca reclamantul să-i plătească despăgubiri în valoarea de 425.000 lei, rezultate din adresa expediată pârâtului la 6.02.2003 - fila 25 dosar fond inițial nr. 4550/2003 al Judecătoriei Târgoviște, reprezentând obiecte de inventar și beneficiu nerealizat pentru perioada 1999-2003.
Prin încheierea de sedința din 12.12.2003 a Judecătoriei Târgoviste s-a luat act de precizarea cererii reconvenționale, pârâtul micșorându-și pretențiile la suma de 150.000.000 lei.
Prin sentința nr. 213/23.01.2004 Judecătoria Târgoviștea admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă și și-a declinat competenta de solutionare în favoarea Judecătoriei Pucioasa, constatând că imobilul ce a format obiectul contractului de închiriere este situat pe raza acestei instanțe, acesta fiind și locul executării obligațiilor, astfel că în raport de disp. art. 10 și 12 civ. competența teritorială pentru soluționarea acestui litigiu, revenea Judecătoriei Pucioasa și nu Judecătoriei Târgoviște.
Cauza a fost înregistrată la nr. 284/2004 la udecătoria Pucioasa, iar prin sentința nr 759/13.08.2004 această instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat de părți și autentificat la nr. 2315/15.05.1998 și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, pe care a obligat-o să plătească reclamantului suma de 3.853 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între părțile din proces s-a încheiat contractul de închiriere autentificat sub nr. 2315/15.05.1997, pe o perioadă de 10 ani, în baza căruia reclamantul pârât a închiriat societății pârâte -reclamante un teren de 1000 pentru a produce mecanic cărămidă, precum și o camera de 15m.p. situată pe acest teren, stipulându-se că în situația neexecutarii obligațiilor contractuale, oricare dintre părți poate solicita rezilierea contractului, cu un preaviz de 6 luni. S-a mai constatat că pârâta reclamantă prin întâmpinarea formulată, a fost de acord cu rezilierea contractului, însa din culpa reclamantului pârât.
Din ansamblul probator administrat, instanța de fond a apreciat că se impune măsura rezilierii contractului, ambele părți având culpă în nerespectarea obligațiilor contractuale, pârâta reclamantă nereparând presa de producerea a cărămizilor, ceea ce a condus la încetarea activității, iar reclamantul pârât împiedicând reprezentanții societății să intre în spațiul închiriat, astfel că ținând cont de situația litigioasă de durată dintre părți, care a avut ca efect imposibilitatea realizării scopului contractului, precum și de acordul societății în legătură cu măsura rezilierii, pe care a solicitat-o însă a se dispune din vina reclamantului pârât, instanța a admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere încheiat de părți.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că prin sentința nr. 442/2002 a Judecătoriei Târgoviste s-a soluționat irevocabil, aspectul privind obiectele de inventar și materiale, iar în privința profitului pretins nerealizat s-a constatat că aceasta nu este determinat sau determinabil, iar reclamantul pârât nu are nici o culpă în producerea eventualului prejudiciu pârâtei reclamante.
Aceasta soluție a rămas definitivă prin decizia nr. 231/29.11.2004 a Tribunalului Dâmbovița, prin care s-a respins ca nefondat apelul pârâtei, însă, prin decizia nr 933/22.06.2005 Curtea de Apel Ploieștia admis recursul pârâtei, a casat decizia menționată anterior și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, apreciind că soluția instanței de apel este insuficient motivată, în raport de prev. art 261(5) civ. și în mod greșit nu s-a dispus efectuarea unei expertize pentru lămurirea aspectelor ridicate în cadrul cererii reconvenționale, neexistând autoritate de lucru judecat, iar caracterul determinat sau determinabil al prejudiciul pretins suferit de pârâta, nu putea fi stabil de către instanță, decât în urma efectuării unei expertize tehnice de specialitate.
Pe linia deciziei de casare, Tribunalul Dâmbovița, a procedat la suplimentarea probatoriilor, cu interogatoriu și expertiză contabilă, iar prin decizia nr. 399/19.10.2006 a admis apelul pârâtei SC SRL B și a schimbat în parte hotarârea atacată, în sensul că a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat reclamantul să plătească acesteia 16.569,68 lei despăgubiri, precum și 617,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Dâmbovița a constatat că potrivit contractului de închiriere nr. 2315/1997 societatea pârâtă avea obligația de a plăti chiria pentru spatiul închiriat, anual, la data de 1 iunie din fiecare an, pe care trebuia să-l întrețină corespunzator, însă societatea pârâtă nu și-a respectat aceasta obligație contractuală, nu a plătit chiria datorată reclamantului proprietar și și-a încetat activitatea datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, precum și ca urmare a defectării unei prese, instanța constatând că din depozițiile martorilor audiați în cauză și din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că ambele părți contractante au culpă în derularea contractului de închiriere.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă, Tribunalul Dâmbovita a constatat că prin sentinta nr. 442/2002 rămasă irevocabilă prin decizia nr 2077/2002 a Curții de Apel P s-a stabilit că reclamantul nu se află în posesia obiectelor de inventar pretinse de pârâtă, așa încât în mod greșit Judecătoria Pucioasa, a stabilit că există autoritate de lucru judecat în această privință.
Instanța de apel, a constatat însă că pârâta nu a beneficiat de clauzele contractului de închiriere, neputând utiliza spațiul pe întreaga durata a contractului, profitul nerealizat pe perioada 1999 - 2002, de către societatea pârâtă fiind în cuantum de 16369,68 lei, stabilit prin raportul de expertiza contabilă întocmit de expertul (filele 100-105 dosar nr. 6045/2005 al Tribunalului Dâmbovita) admitându-se apelul și schimbându-se în parte sentința Judecătoriei Pucioasa în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale formulata de SC SRL B, pentru despăgubirile stabilite prin expertiza contabilă, la care s-a facut referire anterior.
Prin decizia nr. 330/26.03.2007 Curtea de Apel Ploieștia admis recursurile declarate de ambele părți, a casat atât decizia nr. 399/19.10.2006 a Tribunalului Dâmbovita cât și sentința nr. 759/13.08.2004 a Judecătoriei Pucioasa și a trimis cauza spre competentă solutionare, în primă instanță, Tribunalului Dâmbovita- Sectia Comercială și de Contencios Administrativ, constatând că litigiul are natura comercială, fiind soluționat cu încălcarea competenței materiale prev. de art 2 pct. 1 lit. a civ.
Prin sentința nr. 1868/20.11.2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins ca rămas fara obiect capătul de cerere din acțiunea reclamantului privind rezilierea contractului de închiriere, a constatat îndeplinită durata acestui contract la data de 15.05.2007, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul închiriat și a disjuns soluționarea cererii reconvenționale formulate de pârâtă și a cererii de întregire și completare a acțiunii introductive de către reclamant, pe care le-a trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Pucioasa.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Dâmbovițaa stabilit că potrivit disp. art 160 civ. dovezile administrate de instanța necompetentă, rămân câștigate judecătii, iar instanța competentă nu va putea dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice, însă în speță părtile nu au solicitat refacerea probelor administrate de instanțele necompetente, din conduita părților și cererile formulate pe parcursul judecății reieșind că acestea și-au însușit probele deja administrate, reprezentate de înscrisurile depuse la dosar și raportul de expertiza tehnica în specialitatea contabilitate.
La termenul de judecată din 11.09.2007, reclamantul și-a completat și modificat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei SC SRL la plata sumei restante pentru perioada 15.05.2004 - 15.05.2007, a despăgubirilor datorate pentru deteriorarea terenului închiriat și a daunelor cuvenite ca urmare a imposibilitații folosirii terenului, întrucât pârâta nu și-a ridicat utilajele de pe acest teren, în valoare de 6000 lei.
De asemenea, s-a luat act că la același termen de judecată, pârâta reclamantă SC SRL B și-a majorat pretențiile de la suma de 15.000 lei la suma de 25.000 lei, solicitând actualizarea acestora în functie de rata inflației.
Ulterior, la termenul de judecat din 31.10.2007, reclamantul pârât a solicitat ca modificarea și completarea acțiunii introductive să fie soluționată separat, prin disjungere de cererea principală, de către Judecătoria Pucioasa, ca instanță competentă material, pentru soluționarea acesteia.
Față de această cerere, Tribunalul Dâmbovita a constatat că deși nu sunt aplicabile disp. art. 132 al. 1 civ., deoarece reclamantul nu și-a întregit sau modificat, obiectul acțiunii la prima zi de înfățișare, sunt aplicabile însă disp. art 165 civ. privind disjungerea cererilor de modificare și completare a acțiunii, astfel că ținând cont și de solicitarea expresă a reclamantului pentru a se dispune aceasta măsură, Tribunalul Dâmbovițaa disjuns atât cererea reconvențională formulată de pârâtă, cât și cererea de întregire și completare a acțiunii introductive formulate de reclamant, pe care le-a trimis Judecatoriei Pucioasa, spre competentă solutionare, considerând că pretențiile reciproce ale părților, care au la bază acelasi contract de închiriere, trebuie solutionate împreuna, fiind aplicabile disp. art 1 pct. 1 civ.
Cu privire la rezilierea contractului de închiriere, și evacuarea pârâtei din spatiul închiriat, tribunalul a constatat, că potrivit disp. art. 3 pct. 2 din contract, durata acestuia era de 10 ani, de la data autentificării - 15.05.1997, expirând anterior soluționarii cauzei, adică la 15.05.2007, motiv pentru care s-a considerat ca rămas fără obiect primul capăt de cerere din acțiunea reclamantului, fiind întemeiată, însă solicitarea acestuia de evacuarea a pârâtei din spațiul închiriat, întrucât aceasta nu mai are nici un titlu pentru folosirea acestui spațiu.
Impotriva acestei sentinte, a declarat apel pârâta SC SRL B, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prezentând situația de fapt existentă în proces și aratând că s-a încheiat cu intimatul reclamant, pe o perioada de 10 ani, contractul de închiriere autentificat la nr. 2315/15.05.1997, pentru a se putea amortiza investițiile realizate de apelantă, însă din luna aprilie 1999 reclamantul pârât a început o activitate proprie de producere și comercializare a cărămizilor, pe terenul închiriat apelantei și prin folosirea investițiilor, așa cum s-a constatat prin sentinta 442/2002 a Judecătoriei Târgoviste, rămasa definitivă șli executorie, prin care intimatul reclamant a fost obligat să respecte contractul de închiriere și să permită apelantei să desfășoare activitatea de producție.
A mai arătat apelanta că timp de 4 ani litigiul s-a judecat cu încălcarea competenței materiale a instanței, situație de care nu se face vinovata niciuna dintre părți, iar soluția de constatare a expirarii duratei contractului și a respingerii capătului de cerere privind rezilierea acestui contract ca rămas fără obiect este nelegală, deoarece nu s-a ținut cont de disp. art. 969, 970, 1012, 1014, 977, 986, 998 și 999 civil, din considerentele hotarârii reieșind că instanța i-a pus în vedere intimatului reclamant să-și motiveze în drept capătul de cerere privind rezilierea contractului, ceea ce acesta nu a făcut, hotarârea fiind nelegală și sub acest aspect.
Apelanta a învederat că în mod greșit s-a disjuns cererea reconventională, precum și cererile de întregire și modificare a acțiunii introductive de către reclamant, în favoarea Judecătoriei Pucioasa, aplicându-se eronat disp. art 165 civ. deoarece față de prevederile art. 132 al. 1 civ reclamantul nu mai era îndreptătit să-și modifice sau completeze acțiunea, iar cererea reconvențională formulată de ea, trebuia judecată odata cu cererea principală, conf. art 120 pct. 1 civ.
De asemenea, s-a arătat că în mod greșit s-a respins cererea sa de declinare a competenței teritoriale, în favoarea Tribunalului B, unde se află sediul pârâtei reclamante, fiind nelegală și soluția de evacuare sa din spatiul închiriat.
S-a mai susținut că, sentința atacată nu îndeplineste conditiile art. 261 pct. 5 civ. deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept, care au format convigerea instantei, cu privire la soluția pronunțată, solicitându-se admiterea apelului și schimbarea sentinței, potrivit solicitărilor menționate anterior.
Intimatul reclamant, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentinta criticată, prin prisma motivelor de apel, ținând cont de actele și lucrarile dosarului, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare;
Cauza a parcurs doua cicluri procesuale, prin decizia irevocabilă a Curtii de Apel Ploiești nr. 330/26.03.2007 constatându-se că aceasta are natura comercială, iar competența soluționarii în prima instanță apartine Tribunalului Dâmbovita conform art 2 pct. 1 lit. a civ.
Este nefondată critica apelantei pârâte privind greșita respingere a cererii formulate de ea, la termenul de judecata din 26.06.2007, prin care a solicitat declinarea competenței în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială în baza art 7 al. 1 civ. deoarece pe de o parte, această excepție nu s-a invocat la prima zi de înfățișare, iar pe de altă parte, față de natura comercială a litigiului, în cauză opera competenta teritorială alternativă, fiind aplicabile disp. art 10 al. 1 pct. 4 civ. obligatia comercială luând naterere pe raze teritorială a Tribunalului Dâmbovita, unde s-au efectuat și plățile.
Susținerea apelantei pârâte, cum că hotarârea nu este motivată în fapt și în drept, potrivit art. 261 pct.5 civ este nefondată, instanta prezentând corect situația de fapt dedusă judecății, cererile părtilor, în succsesiunea lor, și indicând temeiul de drept care a stat la baza solutionarii acestora.
De altfel, criticile formulate de apelantă vizează prezentarea detaliată a cauzelor care au condus la situația litigioasă dintre părți și a temeiurilor de drept considerate aplicabile acestui litigiu.
Motivul de apel, ce vizează aplicarea pretins greșită disp. art 165 civ. este nefondată, deoarece este atributul instanței de judecată, ca în orice stare a pricinii să poată dispune disjungerea cererilor care întârziere finalizarea procesului, în condițiile în care se apreciază că numai una dintre acestea este în stare de a fi judecată.
Prima instanță, a interpretat și aplicat judicios prevederile acestui articol, deoarece față de situația nou intervenită, a expirarii valabilității contractului de închiriere, a cărui reziliere s-a solicitat de reclamant, ținând cont și de caracterul comercial al cauzei care impune celeritate în soluționare, în mod corect s-a procedat la disjungerea cererii reconvenționale modificate de apelantă și a cererilor de modificare si completare a acțiunii introductive de către intimatul reclamant, deoarece acestea necesitau administrarea altor probatorii, care ar fi întârziat nejustificat soluționarea pricinii, așa încât s-a declinat competența în favoarea instanței competente material să se pronunțe asupra acestora, după administrarea tuturor probatoriilor pertinente și concludente.
De altfel, apelanta pârâtă, prin cererea formulata la 7.10.2003, filele 31-32 dosar nr. 4550/2003 a Judecătoriei Târgoviste, a solicitat numai despăgubiri reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar și a beneficiului nerealizat din culpa reclamantului, ca urmare nefolosirii spatiului închiriat în perioada 1999 - 2002.
Apelanta pârâtă, nu are un capăt de cerere propriu, în reconventionala formulată, cu privire la rezilierea contractului, dar pe parcursul procesului și-a precizat poziția, că este de acord cu admiterea acesteri cereri formulată de intimatul reclamant, prin acțiunea introductivă, arătând însă că măsura rezilierii se impune,datorită conduitei culpabile a intimatului reclamant.
In aceste condiții, apelanta pârâtă nu este îndreptățită să formuleze critici cu privire la modul de soluționare a cererii de reziliere, cu care intimatul reclamant a investit instanța de judecată, acesta neformulând apel cu privire la acest aspect.
Constatând că sentința atacată este temeinică și legală, motivată corespunzator, cu indicarea textelor de lege aplicabile, în temeiul disp. art. 236 civ. Curtea va respinge apelul pârâtei reclamantrei SC SRL ca nefondat, urmând a obliga apelanta să plătească intimatului 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în drept facându-se aplicarea disă. art 274 civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE;
Respinge apelul ca nefondat formulat de pârâta SC SRL - prin reprezentant legal, cu sediul în B, sector2,-, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr. 1868 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, județ D, cod poștal -.
Obligă apelanta SC SRL să plătească intimatului 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 martie 2008.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
- -
Red. AU/DD
4 ex/26.03.2008
5378/2004 Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr 3120
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Urleteanu Alexandrina
