Reziliere contract comercial Spete. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.98/C/2009-

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe Dobai Florica

- G - președintele instanței

- - - grefier

&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea apelului comercial d eclarat de reclamanta- " SM GRUP" SA S M - prin lichidator AOJ. I,cu sediul procesual ales în S M,-, jud.S M în contradictoriu cu intimata pârâtăAGRICOLĂ MUNTENIA,cu sediul în Otopeni, Calea B, nr.22,.2-1,.4,.1,.34, jud.I, împotriva sentinței nr.173/LC din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimata pârâtă AGRICOLĂ MUNTENIA - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.5 din 7 septembrie 2009, emisă de Baroul București - Cabinet de avocat, lipsă fiind apelanta reclamantă - " SM GRUP" SA S M - prin lichidator AOJ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, cauza se află la al patrulea termen de judecată în apel, după care:

Instanța,pune în discuția reprezentantei intimatei pârâte să precizeze dacă are anexa la contractul de execuție lucrări de construcții finanțat de programul SAPARD nr.101/05.04.2006, care face obiectul acțiunii, anexă la care se face referire la pct.10.1 din contract.

Reprezentanta intimatei pârâte arată că această anexă era întocmită în contractele individuale încheiate de - " SM GRUP" SA S M cu fiecare membru cooperator în parte. Arată că nu mai are alte probe de solicitat.

Instanța,pune în discuția reprezentantei intimatei pârâte să se pronunțe asupra probei cu expertiza contabilă, solicitată de către apelanta reclamantă prin apelul declarat în cauză.

Reprezentanta intimatei pârâte arată că s-a pronunțat prin întâmpinarea formulată în cauză asupra acestui aspect, în sensul că, consideră această probă ca neîntemeiată și neconcludentă, solicitând respingerea ei.

Instanța,având în vedere probele administrate de instanța de fond, precum și înscrisurile de la dosarul cauzei, respinge proba solicitată de către apelanta reclamantă privind efectuarea expertizei contabile, ca fiind neconcludentă. Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă părților cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea apelului declarat în cauză și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței nr.- din 7.09.2009, pe care o depune la dosar. Consideră că, instanța de fond în mod corect a reținut că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.3.2. din Contractul nr.101/05.04.2006, dovadă fiind contractele încheiate de către apelanta reclamantă cu patru membri cooperatori, respectiv - " " SRL, - "" SRL, - "" SRL și - " GRUP IMPORT EXPORT" SRL. Din toate documentele existente la dosar, rezultă că intimata și-a îndeplinit obligațiile din contract și a făcut tot ce a putut în promovarea și susținerea în rândul membrilor cooperatori a Contractului nr.101/05.04.2006, dovadă fiind contractele mai sus menționate, încheiate cu cei patru membri cooperatori. În mod corect a reținut instanța de fond, pe baza probelor existente la dosar, că - " SM GRUP" SA este cea care a încălcat prevederile contractuale, prin modificarea unilaterală a prețului de execuție stabilit prin contract. Astfel, arată că, în mod unilateral și fără să respecte prevederile contractului pe care de altfel îl invocă, apelanta a mărit prețul de execuție al fermei cu 88.325 EURO, de la 173.475 EURO cu TVA inclus, ajungând la suma de 261.800 EURO, așa cum rezultă din ofertele de preț transmise către și existente la dosar. Aceste sume cu care apelanta reclamantă a mărit unilateral prețul execuției, respectiv 60.955 EURO și 88.325 EURO, considerate nesemnificative de către aceasta în acțiunea introductivă, făceau practic imposibilă executarea contractului, membrii cooperatori nemaiîncadrându-se cu noul preț în bugetul proiectului stabilit de Agenția SAPARD, care este foarte strict și nu permite modificări. Arată că, aceste prețuri impuse unilateral, nu s-au regăsit într-o modificare a contractului printr-un Adițional, semnat de ambele părți și opozabil acestora. De altfel, contractul nu prevede în articolele sale posibilitatea modificării prețului, deoarece un preț mai M, depășea bugetul proiectului susținut de Agenția SAPARD și nu mai putea să fie agreat de membrii cooperatori. Sumele solicitate cu titlu de daune interese de către reclamantă, respectiv 700.000 EURO, apoi de 2.000.000 EURO, pentru ca în final să ajungă la 3.276.990 EURO, arată că sunt total nedovedite și netemeinice. Reclamanta justifică solicitarea daunelor și profitului nerealizat, prin existența Contractului de facilitate de credit multiprodus nr.118/13.09.2006, cu toate că membrii cooperatori care au contractat cu - " SM GRUP" SA, și-au îndeplinit obligațiile contractuale de plată a avansului de 30% și a sumelor datorate, așa cum reiese din documentele existente la dosar și cum însăși reclamanta apelantă recunoaște, singura care nu a respectat în permanență clauzele contractuale fiind - " SM GRUP" SA. Concluzionează că, termenul contractului era expirat încă de la introducerea acțiunii, respectiv 18.12.2007. Durata contractului a fost de 20 de luni începând cu data încheierii contractului, respectiv 05.04.2006, expirând pe data de 05.12.2007, deci înaintea solicitării rezilierii acestuia.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.173/LC din 19 martie 2009, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea comercială a reclamantei - " SM GRUP SMp rin lichidator O cu sediul procedural ales în S M,-, jud SMî mpotriva pârâtei MUNTENIA AGRICOLĂ cu sediul în Otopeni, Calea B, nr.22, -1,.4,.I,.34, jud.I, pentru reziliere contract și despăgubiri.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei 3000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21.03.2006, între reclamantă în calitate de antreprenor și pârâtă în calitate de beneficiar s-a încheiat un contract cadru de antrepriză având ca obiect construirea de către antreprenor de ferme sume complet integrată (filele 74-76 de la dosar).

Între aceleași părți s-a încheiat la data de 05.04.2006, contractul de execuție lucrări de construcții finanțat din programul Sapard (filele 18-22 de la dosar) obiectul contractului constituindu-l construirea unor ferme în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, de execuție, a devizelor de execuție cu respectarea normelor și standardelor în vigoare.

Prin clauzele contractului au fost stabilite termenele de execuție, valoarea, precum și modalitatea efectuării plăților.

Reclamanta motivează că, contractul nu a putut fi executat integral, conform graficului de lucrări, întrucât nu și-a respectat obligațiile asumate, respectiv prevederile referitoare la obligația de plată a avansului, acesta fiind și motivul pentru care lucrările au fost sistate.

Din probele de la dosar, instanța a reținut, că reclamanta s-a obligat să execute ferme membrilor cooperatori din cadrul unității pârâte, la prețul stabilit de 173.475 Euro, prețul incluzând TVA.

Pârâta, a prezentat membrilor cooperatori oferta, conform obligațiilor contractuale, respectiv art.3.2. din contractul nr.101/05.04.2006, dovadă fiind contractele încheiate de către reclamantă cu - SRL și - GRUP IMPORT EXPORT SRL (filele 86-97 de la dosar).

Din actele dosarului instanța a reținut că reclamanta a majorat oferta de preț, cu toate că, clauzele contractuale nu stipulau modificarea prețului, astfel că în mod unilateral a fost mărit prețul de execuție al fermei, aspecte relevate de ofertele de preț transmise către pârâtă (filele 52-67 de la dosar).

Pârâta, prin adresa nr.384/17.05.2007 (fila 68 de la dosar) i-a adus la cunoștință reclamantei faptul că prețurile s-au majorat față de convenția încheiată și mulți membri cooperatori au rețineri în a se angaja în condițiile în care depășesc bugetul aprobat de agenția Sapard.

Din analiza contractului încheiat între părțile litigante instanța a reținut că reclamanta a încălcat prevederile contractuale, care nu stipulau modificarea prețului, constatând totodată că prețurile mărite au fost impuse în mod unilateral, neregăsindu-se printr-un act adițional, ori act modificator al contractului.

Contractul nu prevede în articolele sale posibilitatea modificării prețului, întrucât un preț mai M, depășea bugetul proiectului susținut de Agenția Sapard și nu mai putea fi agreat de către membrii cooperatori.

Ca atare, s-a reținut că pârâta și-a respectat obligațiile contractuale, contrar susținerilor neprobate ale reclamantei.

Instanța a reținut că rezilierea contractului poate fi cerută de partea care se declară să execute obligația asumată, cu condiția însă a dovedirii culpei contractantului. Contrar celor susținute, în cauză nu s-a dovedit culpa pârâtei în neexecutarea contractului, ci dimpotrivă culpabilă pentru nerealizarea clauzelor contractuale este reclamanta.

Ca atare aceasta nu poate solicita rezilierea contractului fiind în culpă, chiar dacă pârâta a fost de acord cu acest capăt de cerere.

Reținându-se lipsa culpei pârâtei, pe cale de consecință reclamanta nu justifică despăgubirile solicitate motiv pentru care, nefiind îndeplinite condițiile art.1020, 1021 Cod civil, tribunalul a respins acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat apel apelanta SM Grup S M, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii formulate, astfel cum a fost precizată, respectiv să se dispună rezilierea contractului de execuție lucrări de construcție nr. 101/05.04.2006 și obligarea pârâtei la achitarea unor despăgubiri reprezentând profitul nerealizat (2.614.815 lei) și daune-interese (8.517.330 lei).

În motivarea apelului, apelanta a arătat că argumentele care au stat la baza sentinței apelate sunt în contradicție flagrantă cu obligațiile contractuale asumate de pârâtă și în contradicție flagrantă cu probele de la dosarul cauzei.

Din conținutul contractului de execuție de lucrări de construcții, finanțat de programul Sapard, rezultă fără echivoc că beneficiarul acestor lucrări era Muntenia.

La punctul 3.3. în contractul din data de 05.04.2006 se stipulează printre altele, referitor la preț, obligativitatea plătirii de către beneficiar a unui avans de 30% pentru procurarea de materiale. O altă prevedere identică referitoare la avans se regăsește și la punctul 6.1. din Contractul din 21.03.2006.

Având în vedere părțile care au încheiat contractul, respectiv - GRUP" SA SMa ntreprenor și Agricolă Muntenia beneficiar, în lipsa unor alte stipulații, rezultă fără echivoc că graficul respectiv trebuia să fie întocmit de către beneficiar și pus la dispoziția antreprenorului pentru ca acesta să poată să înceapă executarea lucrărilor. Din cele de mai sus, rezultă că în perioada mai 2006 - iulie 2007, beneficiarul trebuia să concretizeze locul unde trebuia să se construiască un număr de 105 ferme.

Același beneficiar, Agricolă Muntenia, conform celor stipulate la capitolul VI "Desfășurarea lucrărilor", punctul 6.1. avea obligația de a emite către prestator a ordinului de începere a lucrărilor și a avansului, cu condiția comunicării prestatorului a autorizațiilor și a avizelor necesare execuției lucrărilor și a predării amplasamentului.

În contractul de execuție de lucrări la capitolul X "Clauze speciale" la punctul 10.1. se specifica că acest contract va fi însoțit de o anexă ce va conține detalii ive, materiale ce se vor utiliza, variante de finisaj, etc.

Prin urmare, Muntenia și-a asumat obligația de a întocmi o anexă cu detalii ive, punctul 6.3. din Contractul cadru de antrepriză nr.101 din 21.03.2006, și punctul 10.1 din Contractul de execuție de lucrări, de a încheia contracte de prestări servicii cu membrii cooperatori punctul 3.2. din Contractul nr.101 din 05.04.2006, de a plăti un avans de 30% pentru procurarea de materiale înainte de începerea lucrărilor, de a obține toate autorizațiile și avizele necesare, de a pune la dispoziția executantului pe bază de proces verbal de predare primire a amplasamentului lucrării, liber de orice sarcină, a emiterii ordinului de începere a lucrărilor, dar nu și-a îndeplinit nici una din obligațiile sale.

În al doilea rând, contractul de execuție de lucrări și cel de antrepriză a fost încheiat în baza cu cantitățile de lucrări - Devize ofertă, acceptate de către beneficiarul Muntenia. În fapt, cu cantitățile de lucrări - Devize ofertă, s-au întocmit pe categorii de lucrări, respectiv pentru, în care se menționează un profit pentru executant de 9.690,39 RON, pentru cu un profit de 8.019,17 RON, pentru Construcții arhitectură cu un profit de 4.240,41 lei, pentru cu un profit de 1.369,08 RON, pentru alei, cu un profit de 769,57 RON și pentru . cu un profit de 813,94 RON.

Astfel, Muntenia și-a asumat obligația de a întocmi o anexă cu detalii ive. În fond, prin această precizare, pârâta s-a angajat să întocmească proiecte de detalii de execuție, obligație pe care nu și-a realizat-o nici până în prezent. Proiectele de execuție, trebuia să fie întocmite de către - " 2005" SRL, obligație care nu a fost realizată. De ordin practic, în lipsa proiectelor care trebuiau întocmite de către - " 2005" SRL, societate agreată de către Agenția de plăți SAPARD, cele 4 ferme care s-au executat din totalul celor 105 au fost construite pe baza unor proiecte întocmite de către - " 7 PROIECT" SRL C N la cererea - " SM GRUP" SA S M în baza Contractului nr.1 din 18.02.2006.

Modificarea prețurilor nu s-a făcut abuziv de către reclamantă, ajustările propuse la 15.03.2007 că diferențele de sume reprezintă majorările prețurilor la materiale și a diferențelor la cantitățile de lucrări care trebuiau efectuate și care au fost menționate în proiectele întocmite de - " 7 PROIECT" SRL C Menționează că cu cantitățile de lucrări - ofertă, s-au întocmit fără ca executantul să aibă la dispoziție elementele de amplasament a fermelor, cantitățile exacte de lucrări ce trebuiau executate și în funcție de acestea consumul de materiale. Proiectul a fost predat executantului la data de 05.04.2007, urmare a eforturilor sale, deși obligația întocmirii acestuia revenea beneficiarului Agricolă Muntenia. Prin clauza cuprinsă în ambele contracte, referitoare la faptul că cele două contracte vor fi însoțite de o anexă ce va face parte din acestea, ce va conține detalii ive, materiale ce se vor utiliza, instalațiile și variantele de finisaj, beneficiarul a acceptat realitatea de fapt, respectiv că între valoarea fermelor pot să apară diferențe cauzate de situații obiective.

Deși Muntenia s-a angajat să plătească un avans de 30% din valoarea fiecărei ferme pentru procurarea de materiale, aceasta nu și-a îndeplinit obligația asumată. În lipsa disponibilităților bănești necesare executării fermelor - " SM GRUP" SA SMa contractat un credit cu Banca Comercială Română SA - Sucursala Otopeni, în baza Contractului de facilitare de credit multiprodus nr.118 din 13.09.2006 cu o dobândă anuală cuprinsă între 13,5% și 20% pe an. Valoarea totală a creditului acordat a fost de 2.400.000 RON, credit care a fost garantat cu fabrica de mobilă proprietatea - "" SRL S Din cauza nerespectării obligațiilor de către Muntenia, asumate prin Contractul nr.101 din 05.04.2006, reclamanta nu a putut să restituie creditul și pentru recuperarea acestuia, Banca Comercială Română a început să execute silit bunurile - "" SRL S

În drept, a invocat prevederile art.282 și următoarele din Codul d e procedură civilă, art.20 - (1) lit.l, art.24 - (1) lit.g, art.47 din Legea nr.85/2006, art.969, art.998, art.1020, art.1021, 1073, 1082, 1084 și 1484 din Codul civil.

Intimata Muntenia Agricolă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare, intimata a precizat că din toate documentele existente la dosar, rezultă că ea și-a îndeplinit obligațiile din contract și a făcut tot ce a putut în promovarea și susținerea în rândul membrilor cooperatori a Contractului nr.101/05.04.2006, dovadă fiind contractele mai sus menționate, încheiate cu cei patru membri cooperatori.

- " SM GRUP" SA se face vinovată în exclusivitate de nerealizarea graficului de lucrări stabilit de art.3.4. prin modificările de preț impuse unilateral și în afara contractului, pe care MUNTENIA nu putea la rândul ei, să le impună membrilor cooperatori, acestea depășind bugetul proiectului stabilit de Agenția SAPARD.

Motivul invocat de reclamantă, respectiv proiectul de detalii de execuție, nu are nici o legătură cu cauza, din documentele depuse la dosar rezultă fără dubii, că singurul proiectant pentru toți membrii cooperatori a fost - " T 2005" SRL.

Contractele de proiectare, consultanță și asistență tehnică nr.510/01.06.2006 și 668/20.06.2006, încheiate de către aceasta cu membri cooperatori ale căror ferme au fost construite de către apelanta reclamantă, dovedesc acest lucru și infirmă susținerile apelantei reclamante.

Reclamanta nici nu a avut în obiectul contractului realizarea proiectului. Proiectul pe care l-a depus reclamanta întocmit de - " 7 PROIECT" SRL C N la dosar, este realizat înainte de încheierea contractului, respectiv în martie 2006, aceasta încercând să ofere și posibilitatea realizării proiectelor construcțiilor. Nu a fost agreată această posibilitate de către membrii cooperatori, existând deja o firmă de proiectare agreată. Acest proiect nesolicitat de nimeni, dar invocat drept cheltuială, a fost doar o încercare a reclamantei de a impune și proiectarea acestor construcții.

Sumele solicitate cu titlu de daune interese de către reclamantă, respectiv 700.000 EURO, apoi de 2.000.000 EURO, pentru ca în final să ajungă la 3.276.990 EURO, arată că sunt total nedovedite și netemeinice.

Examinând sentința apelată, raportat la motivele de apel invocate, precum și sub toate aspectele, instanța reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins și menținută ca legală și temeinică sentința apelată, pentru următoarele considerente:

Între SM Grup, în calitate de antreprenor și Agricolă Muntenia, în calitate de beneficiar, s-a încheiat la data de 05.04.2006 contractul de execuție lucrări de construcții finanțat de programul SAPARD nr. 101, având ca obiect construirea unui număr de 101 ferme suine, prețul integral al unei ferme tip Muntenia fiind de 173.475 euro, iar valoarea totală a contractului aferent graficului de execuție este de 17.347.5oo euro. Durata contractului a fost stabilită la 20 luni, termenul de execuție fiind de 45 zile lucrătoare pentru fiecare fermă în parte, calculându-se de la achitarea integrală a avansului de 30% din preț și obținerea autorizației de construcție.

Între aceleași părți de încheiase anterior, la data de 21.03.2006, contractul cadru de antrepriză nr.101, având ca obiect construirea de ferme suine, prețul integral fiind stabilit la suma de 145.777 euro.

Reclamanta, în calitate de antreprenor, a solicitat rezilierea contractului de execuție lucrări nr. 101/05.04.2006, pe motivul că beneficiara nu a mai dorit să achite contravaloarea lucrărilor, din cauza creșterii costurilor, însă reclamanta justifică această majorare a prețului pe considerente care nu-i sunt imputabile, ținând de creșterea prețului materialelor de construcție și a manoperei.

Ulterior, la fila 142 din dosarul de fond, reclamanta precizează că, întrucât pârâta, în calitate de beneficiar, nu a executat la timp proiectul de detalii de execuție prin proiectantul, proiectantul agreat de SAPARD, lucrările au fost executate după singurul proiect existent la acea dată, iar în acest context creșterea prețurilor a fost determinată de diferențele dintre cele două proiecte de execuție în privința materialelor folosite și a propunerilor noi de execuție cu alte materiale, ce nu au fost cuprinse în deviz.

De asemenea, prin Notele de ședință depuse de reclamantă în fața primei instanțe, aceasta a invocat ca temei al cererii sale în rezilierea contractului și nerespectarea altor obligații ale pârâtei, respectiv neobținerea autorizațiilor și avizelor necesare executării lucrărilor, nepunerea la dispoziția executantului, pe bază de proces-verbal de primire, a amplasamentului lucrării, liber de orice sarcină, pentru organizarea de șantier.

Având în vedere toate aceste motive invocate de reclamanta apelantă, instanța va reține că, potrivit prevederilor contractuale (art. 5.1 și 5.2), beneficiarul avea obligația de a obține toate autorizațiile și avizele necesare execuției lucrărilor și de a pune la dispoziția executantului, pe bază de proces-verbal de predare-primire, amplasamentul lucrării. La rândul său, însă, la art. 6.3 din contract, executantul recunoaște că a examinat amplasamentul lucrării și a obținut toate informațiile necesare cu privire la configurația terenului și volumele de lucrări.

Inexistența autorizației și a avizelor necesare execuției lucrărilor nu mai poate, fi, însă, invocată în această fază a executării lucrărilor, după ce reclamanta executase deja trei firme suine din cele contractate, câtă vreme, potrivit art. 6.1 din contract, execuțiile nu puteau fi demarate mai înainte de comunicarea către prestator a autorizațiilor și avizelor necesare. Prin urmare, antreprenorul avea posibilitatea ca, dacă într-adevăr nu i-au fost comunicate înscrisurile arătate, invocând excepția de neexecutare a contractului, să refuze la rândul său începerea executării construcțiilor, iar nu să susțină, la trei ani de la data respectivă, că documentele respective nu i-au fost comunicate. Mai mult decât atât, chiar reclamanta recunoaște în cuprinsul acțiunii formulate că relațiile dintre părți au decurs normal până la data majorării prețurilor de către reclamanta antreprenoare.

În al doilea rând, în ceea ce privește faptul că nu i s-a pus la dispoziție amplasamentul lucrării, această susținere este contrazisă de însăși recunoașterea făcută de reclamanta antreprenoare în cuprinsul contractului încheiat, aceasta declarând expres că a examinat amplasamentul lucrării și a obținut toate informațiile necesare cu privire la configurația terenului și volumele de lucrări.

Relativ la justificarea de către reclamantă a creșterii prețului fermelor, instanța va reține că, astfel cum însăși apelanta arată în cuprinsul apelului formulat, contractul a cărui reziliere se solicită a fost încheiat în baza cu cantitățile de lucrări - Devize ofertă, acceptate de către beneficiar. Prin urmare, chiar reclamanta recunoaște că lucrările ce urmau a fi executate aveau la baza o serie de liste și devize-ofertă, acceptate de ambele părți, iar în această situație, invocare de către antreprenoare a unui proiect încheiat cu Proiect C-N este lipsită de temei contractual.

Acest proiect nu poate reținut drept temei al creșterii prețurilor de către antreprenor, el fiind încheiat în anul 2006, după cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de predare-primire aflat la dosarul de fond la fila 150, or majorarea prețurilor a fost comunicată de antreprenoare beneficiarului la data de 15.03.2007 și respectiv 10.05.2007.

Pentru aceste motive, creșterea prețurilor în funcție de proiectul invocat de reclamanta antreprenoare nu poate fi considerată ca fiind justificată, atâta vreme cât părțile nu au făcut referire în contactul încheiat la un asemenea proiect, iar până la momentele amintite, reclamanta executase construcțiile în baza listelor de lucrări și a devizelor ofertă acceptate împreună cu beneficiarul.

Or, raportat la toate aceste aspecte, instanța va reține că reclamanta a majorat nejustificat prețul construcțiilor ce urmau a fi efectuate, fără ca o asemenea posibilitate să se regăsească în contractul încheiat cu beneficiarul. În opinia instanței, reclamanta a recurs la acest procedeu considerând că, oricum, plățile se fac din fonduri SAPARD și prin aceasta nu se produce practic nici un prejudiciu beneficiarului, din moment ce plata nu era făcută din patrimoniul acestuia.

Pe cale de consecință, dat fiind că acțiunea în rezilierea unui contract se poate obține doar de partea care a executat sau este să execute contractul și nici într-un caz de însăși partea în culpă pentru neexecutarea contractului, reținând că pârâta nu se face culpabilă de neexecutarea contractului, în mod temeinic a procedat instanța de fond respingând acțiunea formulată.

În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând plata de despăgubiri, se impune respingerea acestuia în primul rând ca urmare a aplicării principiului accesorium sequitur principale.

În al doilea rând, se va observa, referitor la cererea reclamantei de a i se plăti daune-interese, ca urmare a contractării creditului de la BCR Otopeni, că aceasta nu a dovedit existența unei legături de cauzalitate între contractarea acestui credit și contractul de execuție de lucrări nr. 101/05.04.2006 încheiat cu pârâta. În condițiile în care reclamanta a invocat împrejurarea că acest credit fusese luat pentru a obține o sumă reprezentând procentul de 30% stipulat în contract cu titlu de avans din preț, pe care pârâta nu o putuse achita, potrivit contractului, se impunea dovedirea, prin orice mijloc de probă, a înțelegerii intervenite între părți în acest sens. Or, reclamanta nu a adus nici o probă, astfel încât susținerile sale nu pot fi reținute, căci în contractul de facilitare de credit multiprodus nr. 118/13.09.2006 încheiat de reclamantă cu BCR nu se face nici o referire la contractul de execuție nr. 101/05.04.2006 și nici la scopul acordării creditului. De asemenea, adresa nr. 195/26.06.2007, la care face referire apelanta reclamantă nu poate fi luată în considerare, căci aceasta emană chiar de la reclamantă și nu poate fi coroborată cu nici o altă probă.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat apelul și menținută ca legală și temeinică sentința apelată.

Față de culpa procesuală a apelantei, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată să plătească intimatei suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul comercial d eclarat de apelanta- " SM GRUP" SA S M - prin lichidator AOJ. I,cu sediul procesual ales în S M,-, jud.S M în contradictoriu cu intimata pârâtăAGRICOLĂ MUNTENIA,cu sediul în Otopeni, Calea B, nr.22,.2-1,.4,.1,.34, jud.I, împotriva sentinței nr.173/LC din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totalitate.

Obligă partea apelantă să plătească părții intimate suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- jud. fond -

- tehnoredact. - 4 ex.

- 04.12.2009

2 com. 04.12.2009 cu:

- - " SM GRUP" SA SM-

prin lichidator AOJ.

- AGRICOLĂ MUNTENIA,

Președinte:Filimon Marcela
Judecători:Filimon Marcela, Groza Gheorghe Dobai Florica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Oradea