Rezoluțiune contract. Decizia 1335/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1335
Ședința publică de la 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și, împotriva sentinței comerciale nr. 8017/25.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură, recurenta a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de recurentul, iar acesta din urmă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și timbrul judiciar.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecata cauzei și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 17.03.2008, reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. /23.08.2000, reținerea de către a tuturor sumelor achitate în contul contractului, obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor care i-au fost vândute și la plata daunelor-interese reprezentând contravaloarea prejudiciilor aduse reclamantei, ca urmare a rezoluțiunii contractului - solicitând, în acest sens, ca valoarea acestora să fie stabilită printr-o expertiză economico-financiară -, dar și obligarea pârâtului la plata dividendelor pe care le-a încasat în perioada 2000-2005.
Prin sentința comercială nr. 8017/25.05.2009, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, înregistrat la. sub nr. /23.08.2000, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unor daune, în cuantum de 41.658,15 lei, a obligat reclamanta să achite o diferență de onorariu de expert, de 2.500 lei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâtul nu a contestat afirmațiile reclamantei referitoare la încălcarea de către acesta a obligațiilor contractuale, așa încât a considerat că aceste afirmații corespund realității, dispunând, în consecință, în aplicarea art. 1020 și 1021.civ. rezoluțiunea contractului, cu consecința restituirii acțiunilor.
De asemenea, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța de fond a mai constatat că în perioada ulterioară dobândirii acțiunilor de către pârât, societatea privatizată a pierdut active în valoare totală de 41.658,15 lei, astfel încât, apreciind că diminuarea patrimoniului societății constituie un prejudiciu care trebuie acoperit de pârât, potrivit art. 21 din nr.OG 25/2002, l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a acestei sume.
În ceea ce privește dividendele pretinse de către reclamantă, prima instanță a mai luat act că, în perioada indicată, pârâtul nu a încasat dividende, astfel încât a apreciat că cererea privind obligarea pârâtului la plata lor este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, iar a declarat apel - calea de atac promovată de acesta din urmă fiind calificată ca recurs, la termenul din ședința publică din 01.10.2009, în considerarea argumentelor expuse în practicaua încheierii de la acea dată.
Prin recursul său, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, în vederea refacerii probei cu expertiză contabilă. În subsidiar, recurenta a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată; totodată, cum sentința recurată nu este supusă apelului, a solicitat Curții, ca în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
Ca o chestiune prealabilă, a invocat prevederile art. 2821.proc.civ. și a susținut că sentința pe care a atacat-o nu este supusă apelului, așa cum în mod greșit a indicat instanța de fond, ci recursului.
De asemenea, recurenta a precizat că nu aduce critici dispozițiilor primei instanțe, privind rezoluțiunea contractului și obligarea pârâtului-intimat la plata unor daune, în cuantum de 41.658,15 lei.
În motivare, recurenta a arătat că, deși prima instanță a dispus, în aplicarea art. 1020 și 1021.civ. rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. /23.08.2000, nu s-a pronunțat, în mod expres, și asupra cererii de obligare a intimatului-pârât la restituirea acțiunilor care i-au fost vândute.
De asemenea, a arătat că prima instanță nu a admis cererea sa de obligare a intimatului-pârât la restituirea dividendelor pe care le-a încasat în perioada 2000-2005, reținând că expertul ar fi tras concluzia că în perioada relevantă nu s-au încasat dividendele, cu toate că în raportul de expertiză nu s-a stabilit în mod neechivoc că intimatul-pârât nu a încasat dividende, cel puțin în anii financiari 2000, 2001, 2002 și 2003.
Recurenta a mai criticat sentința Tribunalului și în considerarea faptului că nu i-au fost acordate daunele interese, în cuantum integral. În acest context, a susținut că instanța de fond a respins fără o motivare corespunzătoare cererea sa de refacere sau de completare a raportului de expertiză, cu toate că fusese sesizată cu o cerere de obligare a părții pârâte la plata daunelor interese, necesare acoperirii prejudiciului cauzat vânzătoarei ca urmare a nerealizării investițiilor de mediu, pronunțând o sentință nelegală, care încalcă prevederile art. 21 din nr.OG 25/2002, dar și cu o motivare care nu întrunește exigențele art. 261.proc.civ.
În termen legal, a declarat apel - calificat ca recurs, după cum s-a arătat mai sus - și, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurentul a susținut că, în raport de data încheierii contractului a cărui rezoluțiune se cere, cererea este prescrisă; în acest sens, recurentul a afirmat că dreptul la acțiune al reclamantei este supus termenului general de prescripție, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În altă ordine de idei, recurentul a arătat că, din concluziile raportului de expertiză administrat în fața primei instanțe, se desprinde ideea că nu a încasat dividende, dar și că nu a produs nici un prejudiciu, ca urmare a administrării societății privatizate, precum și că societatea a pierdut active, în valoare de 41.658,15 lei. În legătură cu această ultimă concluzie, recurentul a contestat afirmațiile expertului, potrivit cărora activele respective ar fi fost pierdute, susținând că acestea se regăsesc în patrimoniul societății privatizate, fiind în administrarea lichidatorului desemnat în dosarul nr-.
De asemenea, recurentul a criticat și afirmațiile expertului, potrivit cărora falimentul societății a fost determinat de nerealizarea investițiilor de mediu, arătând că acesta a avut drept cauză condițiile economice, concurența de pe piața de profil și situația agriculturii, toate contribuind la imposibilitatea îndeplinirii obiectului de activitate.
Părțile au depus la dosar întâmpinări, fiecare solicitând respingerea căii de atac promovate de celălalt recurent.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de ambele părți, cărora le va răspunde printr-un considerent comun, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a fost sesizată cu o cerere, prin care reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a chemat în judecată pe pârâtul, solicitându-i să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. /23.08.2000, reținerea de către a tuturor sumelor achitate în contul contractului, obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor care i-au fost vândute și la plata daunelor-interese reprezentând contravaloarea prejudiciilor aduse reclamantei, ca urmare a rezoluțiunii contractului, dar și obligarea pârâtului la plata dividendelor încasate în perioada 2000-2005.
Prin sentința comercială atacată, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, înregistrat la. sub nr. /23.08.2000, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unor daune, în cuantum de 41.658,15 lei, a obligat reclamanta să achite o diferență de onorariu de expert, de 2.500 lei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâtul nu a contestat afirmațiile reclamantei referitoare la încălcarea de către acesta a obligațiilor contractuale, așa încât a considerat că aceste afirmații corespund realității, dispunând, în consecință, în aplicarea art. 1020 și 1021.civ. rezoluțiunea contractului, cu consecința restituirii acțiunilor.
Aceste considerente nu satisfac însă cerința motivării riguroase, care să justifice modalitatea în care instanța de fond a aplicat textele de lege invocate la situația de fapt.
Simpla necontestare de către pârât a afirmațiilor reclamantei nu este suficientă pentru ca instanța să poată considera că susținerile părții corespund realității. O motivare logică, de natură să explice silogismul judiciar, ar fi presupus ca instanța de fond să analizeze, pe rând, fiecare obligație indicată de către reclamantă ca fiind neexecutată și apoi, în raport de eventuala constatare a realității unei asemenea împrejurări, să examineze posibilitatea aplicării art. 1020 - 1021.civ.
În lipsa unei motivări corespunzătoare a soluției date capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului, sentința atacată a fost dată fără o cercetare corespunzătoare a fondului, ceea ce face ca, prin prisma criticilor aduse de recurentul-pârât acesteia, recursul său să apară ca fiind fondat.
Prin urmare, dând deplină eficiență art. 312 alin. 5.proc.civ. Curtea urmează să caseze dispoziția de rezoluțiune a contractului și să trimită cauza, spre rejudecare, primei instanțe, care se va pronunța și asupra excepției prescripției, invocate de recurentul-pârât.
Se cuvine subliniat și că, deși a dispus rezoluțiunea contractului și fusese sesizat de către reclamantă cu soluționarea a două cereri, vizând reținerea tuturor sumelor achitate în contul contractului și obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor care i-au fost vândute, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestora; este adevărat că în considerentele sentinței sale, a reținut că rezoluțiunea contractului are ca și consecință restituirea acțiunilor. Curtea constată însă că, într-o tehnică riguroasă de concepere a hotărârii, sentința atacată ar fi trebuit să reflecte, în dispozitiv, toate soluțiile date cererilor formulate.
Trebuie așadar ca, în măsura în care, cu ocazia rejudecării, prima instanță va ajunge la aceeași concluzie, de temeinicie a cererii de rezoluțiune a contractului, să se pronunțe în dispozitiv și asupra cererilor accesorii ale reclamantei, vizând reținerea tuturor sumelor achitate în contul contractului și obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor care i-au fost vândute. Considerentele expuse mai sus dovedesc și faptul că, cel puțin în aceste limite, și recursul declarat de către este fondat.
De asemenea, Curtea mai reține că instanța de fond a constatat că în perioada ulterioară dobândirii acțiunilor de către pârâtul-recurent, societatea privatizată a pierdut active în valoare totală de 41.658,15 lei, astfel încât, apreciind că diminuarea patrimoniului societății constituie un prejudiciu care trebuie acoperit de pârât, potrivit art. 21 din nr.OG 25/2002, l-a obligat la plata către reclamantă a acestei sume.
În recursul său, a contestat afirmațiile expertului, potrivit cărora activele respective ar fi fost pierdute, susținând că acestea se regăsesc în patrimoniul societății privatizate, fiind în administrarea lichidatorului desemnat în dosarul nr-.
Sub acest aspect, raportul de expertiză administrat în fața primei instanțe nu este relevant; expertul nu a indicat, în mod limpede, bunurile care nu ar mai exista în realitate, astfel încât, în contextul contestării de către recurentul-pârât a afirmației potrivit căreia bunurile nu mai există, Curtea nu poate exercita controlul judiciar. Se impune, așadar, ca într-o nouă expertiză, să se stabilească dacă au dispărut bunuri din societatea privatizată și, în caz afirmativ, acestea să fie indicate în concret, pentru a putea fi făcută o comparație cu bunurile despre care recurentul-pârât susține că s-ar afla în administrarea și păstrarea lichidatorului desemnat al
În ceea ce privește dividendele pretinse de către reclamantă, prima instanță a mai luat act că, în perioada indicată, pârâtul nu a încasat dividende, motiv pentru care a apreciat acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat - fără a proceda, însă, la respingerea sa, în dispozitiv.
De asemenea, recurenta a criticat sentința Tribunalului și în considerarea faptului că nu i-au fost acordate daunele interese, în cuantum integral.
În acest context, Curtea apreciază, în acord cu recurenta, că instanța de fond a respins fără o motivare corespunzătoare cererea sa de refacere sau de completare a raportului de expertiză, cu toate că fusese sesizată cu o cerere de obligare a părții pârâte la plata daunelor interese, necesare acoperirii prejudiciului cauzat vânzătoarei ca urmare a nerealizării investițiilor de mediu. Or, atât timp cât expertul contabil nu a fost în măsură să indice dacă s-a creat vreun prejudiciu vânzătoarei, datorită nerealizării investițiilor de mediu și nici care ar fi valoarea acestora, prima instanță ar fi trebuit să admită cererea de completare a raportului de expertiză sau de refacere a acestuia de către un expert specializat în investițiile de mediu.
O asemenea expertiză era esențială, în contextul în care a inclus în cererea de acordare a daunelor-interese, și penalitatea prevăzută la art. 8.9 alin. 8 din contract, în procent de 50% din suma rămasă neinvestită la sfârșitul fiecărui an și cumulat, iar Anexa la avizul de mediu, în care erau enumerate obligațiile de mediu asumate de pârât, conține doar prevederile pentru programul de conformare și termenele agreate pentru realizarea acestora, dar nu și o evaluare a lucrărilor.
Cum în recurs problemele legate de daunele-interese nu pot fi rezolvată, întrucât ele implică administrarea unei expertize, ce nu poate fi efectuată în această fază procesuală, Curtea, având în vedere toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5.proc.civ. va admite ambele recursuri, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către recurenții AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1 și, cu domiciliul în localitatea Independența,-, jud. G, împotriva sentinței comerciale nr. 8017/25.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și în consecință:
Casează sentința comercială nr. 8017/25.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /4 ex./06.11.2009
Judecător fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică Avram
