Rezoluțiune contract. Decizia 175/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 175
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta apelantă - SRL împotriva sentinței civile nr.342/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta apelantă, avocat și pârâtul intimat asistat de avocat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 1092,50 lei taxă judiciară de timbru și 6 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei apelante depune la dosar practică judiciară, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită arată că în data de 03.12.2009 are o cauză similară la Înalta Curte de Casație și Justiție sens în care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar soluția ce se va pronunța în cauză.
Instanța, deliberând, constată că nu se impune amânarea cauzei pentru motivul solicitat și respinge cererea și nemaifiind formulate alte cereri acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre competentă soluționarea Judecătoriei Timișoara, având în vedere valoarea litigiului de 12.500 euro.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea apelului arătând că instanța competentă să judece cauza în primă instanță este Tribunalul Timiș, valoarea litigiului fiind de 208.000 euro.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.342/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins excepția prematurității introducerii cererii invocată de către pârât, precum și cererea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect rezoluțiune contract, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-, la data de 06.03.2008, reclamanta - SRL, a chemat in judecată pe pârâtul, pentru ca instanța prin sentința pe care o va pronunța să constate intervenirea de drept a rezoluțiunii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare încheiată între părți la data de 26.04.2007 și obligarea pârâtului la restituirea avansului primit în cuantum de 12.500 Euro, în echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 26.04.2007 prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "Promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare", pârâtul s-a obligat să-i vândă liber de sarcini terenul aflat în proprietatea sa, în suprafață totală de 11.600 mp, înscris în Titlul de proprietate nr. 28491/48/ COD/-, nr. cad. /19 și nr. cad. /1/5, cu prețul de 208.800 Euro.
S- arătat de către reclamantă că tranzacția urma să se definitiveze numai în condițiile în care, până la data de 30.06.2007, promitentul vânzător ar fi prezentat o dovadă din partea Primărie, din care să rezulte faptul că imobilul supus vânzării, are destinația "intravilan arabil pentru construcții de locuințe", precum și aprobarea -ului localității M, pentru imobilul mai sus identificat, cu" destinația intravilan arabil pentru construcții civile".
Reclamanta a menționat că la data semnării promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, din prețul total cuvenit între părți, a achitat pârâtului suma de 12.500 Euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data semnării promisiunii, diferența de 196.300 Euro, în echivalentul în lei, urmând să fie achitată la data semnării actului de vânzare - cumpărare, în formă autentică.
S-a mai arătat de către reclamantă, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în termenului prevăzut în contract, respectiv până la data de 30.06.2007, iar prin adresa din data de 06.07.2007, i-a comunicat pârâtului că Promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare încheiată la data de 26.04.2007 a fost reziliată, iar acestuia îi incubă obligația de a restitui avansul primit.
Ulterior reclamanta a depus la dosar o cerere de îndreptare a erorii materiale, strecurate în cuprinsul acțiunii, în sensul că s-a solicitat să se constate "intervenirea de drept a rezoluțiunii" în loc de "constatarea intervenirii rezoluțiunii".
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, arătând că obținerea celor două dovezi nu au depins de voința sa ci sunt atributul exclusiv al autorităților administrative iar întârzierea procurării actelor nu-i poate fi imputată.
Având în vedere conținutul adresei nr.11485/2008, a Primăriei Comunei M, pârâtul consideră că se poate proceda la perfectarea contractului de vânzare- cumpărare, în formă autentică, existând cadrul legal vizat de reclamantă la încheierea promisiunii bilaterale.
La termenul de judecată din data de 04.11.2008, reprezentantul pârâtului a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, deoarece litigiul este comercial iar valoarea convenției a cărei anulare se solicită este de 200.000 Euro.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției.
Prin nr. 14408/18.11.2008 Judecătoria Timișoara, în baza dispozițiilor art. 158 Cod Pr. Civ raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a Cod Pr. Civ. a admis excepția de necompetență materiala a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș, reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod Pr. Civ. Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Litigiul dintre părți este de natură comercială, reclamanta având ca și obiect principal de activitate cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare iar valoarea cererii reclamantei este de 208.800 Euro, respectiv 772.205 lei, raportat la cursul valutar de la data introducerii acțiunii.
Apărarea reclamantei în sensul că obiectul litigiului are o valoare de 12.500 Euro, raportat la petitul secundar, s-a reținut ca fiind neîntemeiată, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție constituita în Secții Unite, soluționând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, în ședința din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 75/2007 a pronunțat prin Decizia nr. 32 următoarea soluție: "Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 282 indice 1 alin. 1 din Codul d e Procedura Civila, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competentei materiale de soluționare în prima instanța și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare."
Cererile privind rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, potrivit deciziei mai sus menționate, sunt considerate evaluabile în bani în vederea determinării competentei materiale de soluționare in prima instanța, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare, ceea ce înseamnă ca nu petitul accesoriu, respectiv cuantumul sumei care se solicita a fi restituita determina competenta materiala de soluționare a litigiului ci valoarea convenției a cărei rezoluțiune se solicita.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7178/325/2.12.2008.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a reținut:
Examinând cu precădere excepția de prematuritate a introducerii cererii formulate de către pârâtă, în considerarea dispozițiilor imperative ale art. 137.pr.civ. s-a observat că prevederile art.720 ind. 1.proc.civ. privind efectuarea concilierii prealabile, în litigiile comerciale evaluabile în bani, sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în articolul menționat începând cu alineatul 2 dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile ci numai dacă partea dovedește o vătămare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În considerarea acestui aspect excepția invocată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin înscrisul intitulat "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare" pârâtul s-a obligat să vândă, iar reclamanta să cumpere imobilul descris în corpul convenției, până la data de 30.06.2007 sau când vor fi îndeplinite condițiile:"1)partea vânzătoare va putea prezenta dovada declarației Primăriei din care să rezulte că aria de vânzare-cumpărare este inserată cu destinația intravilan arabil pentru construcții locuințe și 2) promitentul vânzător va prezenta dovada aprobării Planului Urbanistic Generale pentru localitatea M pentru cei 11.600 metri de teren care sunt proprietatea sa, cu destinația intravilan arabil pentru construcția de locuințe".
Invocând neîndeplinirea obligațiilor asumate de către promitentul vânzător până la data precizată - 30.06.2007 - reclamanta promitenta cumpărătoare a cerut instanței să constate rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare și să dispună în consecință restituirea prestațiilor, respectiv a avansului primit de către pârât.
Din cuprinsul antecontractului și dispozițiile art. 1004 cod civil - "obligația este condiționată când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert" - reiese că părțile au încheiat o convenție sub condiție.
Plecând de la efectele pe care încheierea unui act juridic sub condiție le produce, trebuie menționat mai întâi că în speță aceasta (condiția) afectează promisiunea bilaterală și nu operațiunea de vânzare-cumpărare la care părțile s-au obligat.
Aceasta pentru că, în cazul condiției suspensive - incidentă în cauză după cum se va arăta mai jos - după împlinirea acestuia actul va fi considerat încheiat retroactiv, pur și simplu, de la data manifestării de voință.
Ar fi deci necesar ca actul în discuție să fie să producă efecte (în speță să transfere proprietatea) or, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de către părți nu se bucură de această putere.
Examinând modalitatea ce afectează actul juridic s-a observat că este vorba despre o condiție suspensivă reglementată de art. 1017 Cod civil, formulată în sens afirmativ (condiție pozitivă).
Această din urmă caracteristică face ca, în acord cu dispozițiile art. 1012 Cod civil, în ipoteza în care s-a prevăzut că evenimentul trebuie să aibă loc într-un anumit termen și acest termen s-a împlinit fără ca evenimentul să se întâmple (situația afirmată de către reclamantă), condiția pozitivă a fost considerată ca fiind neîndeplinită.
Ca efect al faptului neîndeplinirii condiției suspensive actul juridic nu produce efecte, părțile fiind în situația în care s-ar fi aflat dacă nu l-ar fi încheiat.
convenției - instituție pe care reclamanta a apreciat a fi incidentă - presupune un act juridic ( să-și producă efectele) a cărui desființare este atrasă de neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către una dintre părți, ceea ce, prin prisma celor de mai sus nu se verifică în speță.
Pentru cele de mai sus s-a conchis că instituția rezoluțiunii reglementată de art. 1020-1021 Cod civil nu este incidentă în cauză, motiv pentru care cererea reclamantei va fi respinsă.
Cât privește restituirea prestațiilor, tribunalul a reținut că acest aspect se impune a fi rezolvat prin prisma reglementărilor care vizează condiția, ca efect al neîndeplinirii acesteia.
Pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta - SRL solicitând admiterea apelului și, în principal, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței apelate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta arată că, în esență, sentința apelată a fost pronunțată de o instanță necompetentă întrucât în speță competența soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Timișoara având în vedere obiectul cauzei și anume rezoluțiune a unei promisiuni de vânzare-cumpărare, iar petitul secundar al cererii de chemare în judecată este restituirea sumei de 12.500 euro, primită ca avans la data încheierii promisiunii.
Astfel, reclamanta arată că în conformitate cu art.2 pct.1 tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Cu toate acestea, dispozițiile deciziei nr.32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție stabilesc că "sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiectrezoluțiunea unor acte juridice ".
Pe cale de consecință, reclamanta apelantă consideră că în speță competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Timișoara.
Analizând apelul, în limitele investirii, conform dispozițiilor art.295, Curtea constată că în cauză este incident motivul de desființare a hotărârii primei instanțe, invocat, în principal, de reclamantă.
Astfel, față de dispozițiile obligatorii cuprinse în decizia nr.32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție acțiunea de față, evaluabilă în bani, este de competența Judecătoriei Timișoara, ca instanță de fond.
Greșit s-a susținut de pârât și de instanțele anterioare că valoarea la care se raportează este cea a întregului contract, în total de peste 200.000 euro.
În speță este pusă în discuție nevalabilitatea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare care nu s-a finalizat prin încheierea ulterioară a contractului promis, de vânzare-cumpărare.
Pentru prima convenție ("promisiunea") părțile au achitat doar un avans de 12.500 euro, a cărui restituire se solicită.
Ca urmare, nu există temei de drept care să impună aprecierea competenței materiale în raport de un contract viitor.
De aceea, față de singura convenție supusă analizei instanței, promisiunea de vânzare-cumpărare și de petitul având ca obiect restituirea sumei de 12.500 euro, care nu depășește valoarea prag de 100.000 lei, dacă apreciem că litigiul este comercial, sau 500.000 lei dacă ar fi civil, rezultă că în mod greșit acesta nu a fost soluționat de Judecătorie, pe fond.
Ca urmare, față de aceste aspecte și de dispozițiile art.137 raportat la art.1, cu aplicarea dispozițiilor art.297, va admite apelul, va desființa hotărârea și va trimite cauza spre competentă soluționare, pe fond, Judecătoriei Timișoara.
Cum apelul de față a fost soluționat numai raportat la excepția competenței materiale, după valoare, celelalte aspecte invocate nu vor mai fi analizate (schimbarea hotărârii sau caracterul civil sau comercial al acțiunii).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.342/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Desființează hotărârea și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red./07.12.09
tehn./ 4 ex./09.12.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu
