Spete pretentii comerciale. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 176
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții apelanți Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar împotriva sentinței civile nr.590/bis/16.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL T, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții apelanți, consilier juridic, iar pentru pârâta intimată, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că pârâta intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, care se3 comunică și cu reprezentanta reclamanților apelanți.
Reprezentanta reclamanților apelanți arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, arătând că sumele obținute din închirierea sau concesionarea spațiilor aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului T reprezintă venituri ale bugetului local sunt asimilate creanțelor bugetare și ca atare termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de legea specială și anume termenul special de 5 ani.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că debitul și majorările de întârziere solicitate de reclamanți sunt prescrise, iar pârâta nu figurează cu nicio datorie la bugetul de stat.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.590/bis/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins excepția de prematuritate și inadmisibilitate formulate de pârâta - SRL, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții Municipiul T Prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în T, ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 17475/325/28.11.2008 (urmare a disjungerii și declinării competenței de soluționare de la Judecătoria Timișoara ), reclamanții Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T au solicitat prin cerere reconvențională obligarea pârâtei - SRL la plata sumei de 268.406 lei reprezentând diferență de chirie în sumă de 36.051 lei cu termen scadent la 31.12.2004, majorări de întârziere de 230.192 lei aferente perioadei 01.01.2005 - 30.06.2008 și penalități de întârziere de 2.163 lei pentru perioada ianuarie - decembrie 2005.
În motivare s-a arătat că, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr- reclamanta - SRL i-a acționat pe pârâți - reclamanți reconvenționali pentru a se dispune radierea interdicției de înstrăinare a ipotecii instituite asupra imobilului înscris în CF - T situat în T-.12 și că, între părți a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.254/2004 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra spațiului comercial cu altă destinație decât cea de locuință, în suprafață de 230,28 mp pentru care aceasta avea de achitat o chirie restantă potrivit contractului de închiriere anterior celui de vânzare-cumpărare, în cuantumul solicitat prin cererea reconvențională.
Pârâta reconvențională a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, prin nerespectarea disp.art.720 indice 1 pr.civ. a inadmisibilității cererii reconvenționale care nu cuprinde elementele prevăzute de art. 120 (1) pr.civ. și de prescripție a dreptului la acțiune, chiria restantă solicitată fiind calculată pentru perioada 01.01.2001 - 28.02.2003 în baza contractului de închiriere nr.660/1999.
Prin răspunsul la excepțiile invocate reclamanții reconvenționali au solicitat respingerea acestora, cea de prematuritate și inadmisibilitate motivat de faptul că pârâta reconvențională a fost convocată prin înștiințarea de plată nr. - -/07.02.2008, aceasta cunoscând pretențiile reclamanților și temeiul lor legal, fiind notificată și urmare a adoptării nr.42/2000, cea de prescripție a dreptului la acțiune întrucât termenul de prescripție este de 5 ani pentru creanțele bugetare potrivit art. 91 din Fiscal.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este prescrisă urmând a fi respinsă pentru cele ce succed.
Anterior încheierii între părți a contractului de vânzare-cumpărare a spațiului din litigiu, a fost încheiat contractul de închiriere nr.660/1999 cu referire la același spațiu iar prin Hotărârea nr. 42/2000 începând cu data de 01.01.2001 au fost modificate tarifele de bază pe metru pătrat la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, astfel că actualizarea chiriei pârâtei locatare - SRL pentru perioada 01.01.2001 - 28.03.2003 s-a ridicat la suma de 36.051 lei la care au fost calculate atât majorări cât și penalități de întârziere. Raporturile dintre părți au însă, natură convențională guvernate de contractul de locațiune și de dispozițiile legislației civile, inclusiv ale Decretul 167/1958 iar veniturile realizate din închirieri de bunuri nu se încadrează în sfera creanțelor fiscale așa cum sunt definite de art. 21 din Codul d e procedură fiscală, aceste venituri provin din închirieri și nu din impozite, taxe sau alte contribuții, neavând relevanță faptul că aceste sume se varsă în contul bugetului local. În speță, neintervenind nici o cauză de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, dreptul la acțiune al reclamanților era prescris la data introducerii cererii - 06.11.2008, față de perioada pentru care solicită diferența de chirie iar potrivit art. 1 (2) din Decretul 167/1958 odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii ( majorări, penalități, dobânzi).
Tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate a cererii, reținând că textul invocat de pârâtă - art.120 (1) pr.civ. nu este temei de inadmisibilitate. Excepția de prematuritate a fost, de asemenea, respinsă, pentru cererile reconvenționale nefiind necesară efectuarea procedurii de conciliere prevăzută de art. 720 indice 1 pr.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință admiterea acțiunii.
În motivarea apelului, reclamanții arată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, făcând o greșită interpretare a actelor deduse judecății, motiv pentru care nu a reținut cu exactitate situația reală de fapt.
Reclamanții arată că în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, veniturile din chirii, precum și accesoriile acestora sunt venituri proprii ale instituțiilor publice, incluse în grupa veniturilor din activități economice, acestea înregistrându-se ca și venituri la bugetul local al Municipiului T, utilizate în realizarea obiectivelor de interes local.
În acest sens, practica judiciară a statuat că sumele datorate în baza nr.42/2000 constituie creanțe bugetare cărora li se aplică termenul special de prescripție de 5 ani și nu termenul general de prescripție de 3 ani.
Reclamanții apelanți susțin că, deși, sumele datorate de - SRL se prescriu după un termen special, acela de 5 ani, potrivit Codului fiscal, pretențiile sale nu sunt prescrise nici dacă prescripția se calculează funcție de termenul general de 3 ani, deoarece prescripția a fost întreruptă.
Se mai arată de către reclamanți că termenul scadent de plată a creanțelor reprezentând chirie stabilită potrivit nr.42/2000 a fost prorogat de mai multe ori, până la data de 31.12.2004, dată până la care se puteau plăti aceste diferențe, fără a se calcula majorări și penalități de întârziere.
În perioada derulării contractului de închiriere, Consiliul Local al Municipiului T, în calitate de administrator al fondului locativ, în baza prevederilor Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, a hotărât majorarea tarifelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, fiind adoptată în acest sens nr.42/2000.
Legalitatea nr.42/2000 a fost contestată, pe rolul instanțelor judecătorești derulându-se mai multe procese, în urma soluționării, definitiv și irevocabil, s-a stabilit că respectiva hotărâre este legală.
Reclamanții susțin că chiria restantă pe care au solicitat-o reprezintă diferența de chirie pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, rezultată ca urmare a aplicării tarifelor stabilite prin nr.42/2000, în vigoare prin Decizia civilă nr.471/200 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr.2564/CA/2001, precum și Decizia Curții Constituționale publicată în nr.409/13.06.2002.
În final, reclamanții apelanți arată că reactualizarea/modificarea chiriei se face potrivit art.4 din contractul de închiriere parafat și semnat de pârâtă, fără nicio obiecție.
Pârâta intimată - SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului, dreptul reclamanților la acțiune fiind prescris și menținerea în totalitate a sentinței apelate ca temeinică și legală.
În motivare pârâta intimată arată că presupusul debit de 36.051 lei, precum și majorările de întârziere în valoare de 230.192 lei și penalitățile de întârziere în sumă de 2.163 lei calculate de apelanți sunt prescrise întrucât termenul de prescripție aplicabil în speță este de 3 ani și nu de 5 ani.
Pârâta intimată mai arată că toate acțiunile introduse la instanțele de judecată de reclamanții apelanți împotriva societăților comerciale chiriașe, având ca obiect plata diferențelor de chirie pe perioada 01.01.2001-28.02.2003 au fost respinse ca prescrise, în mod definitiv și irevocabil.
Se mai susține de către pârâta intimată că pretențiile apelanților cu privire la diferența de chirie nu constituie creanțe bugetare la care să se aplice termenul de prescripție de 5 ani, potrivit art.21 din OG nr.92/2003, ci constituie creanțe din surse extrabugetare la care nu se aplică prevederile OG nr.92/2003, ci prevederile legislației comerciale ale contractului de închiriere nr.660/1999 și implicit ale Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă care prevede că termenul de prescripție a datoriilor comerciale este de 3 ani.
Pârâta intimată arată și faptul că întreruperea prescripției de care menționează reclamanții apelanți nu are nicio legătură cu acțiunea de față.
Pe de altă parte, pârâta intimată arată că diferența de chirie chiar dacă nu ar fi fost prescrisă tot ar fi fost neîntemeiată și nelegală deoarece nu a fost niciodată facturată de către reclamanții apelanți, iar calculul diferenței de chirie nu s-a realizat conform art.4 din contractul de închiriere nr.660/1999.
Analizând apelul din prisma criticilor formulate și în limita investirii, Curtea constată că acesta este nefondat.
Reclamanții susțin că chiria restantă pe care au solicitat-o reprezintă diferența de chirie pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, rezultată ca urmare a aplicării tarifelor stabilite prin nr.42/2000, în vigoare prin Decizia civilă nr.471/2000 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr.2564/CA/2001, precum și Decizia Curții Constituționale publicată în nr.409/13.06.2002.
În esență se solicită obligarea pârâtei - SRL la plata sumei de 268.406 lei reprezentând diferență de chirie în sumă de 36.051 lei cu termen scadent la 31.12.2004, majorări de întârziere de 230.192 lei aferente perioadei 01.01.2005 - 30.06.2008 și penalități de întârziere de 2.163 lei pentru perioada ianuarie - decembrie 2005.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 17475/325/28.11.2008, raportat la care orice pretenție emisă de reclamanți este prescrisă. În conformitate cu disp. art. 7 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripție aplicabil în speță este de 3 ani ce curge de la data nașterii debitului principal, în speță 28.02 2003 (indiferent de susținerea reclamanților că acesta ar fi fost prorogat până la finele anului 2004). Ca urmare, cum debitul principal este prescris, nu se mai poate aprecia asupra accesoriilor solicitate de către reclamanți, în mod individual.
Față de considerarea incidenței termenului de 5 ani de prescripție, așa cum susțin reclamanții, atât instanțele locale cât mai ales Înalta Curte de Casație și Justiție s-au pronunțat în mod constant în sensul că termenele de prescripție din dreptul fiscal nu sunt aplicabile, ci doar termenul general de trei ani din dreptul comun ( de exemplu nr. 1233/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casația și Justiție în dos. nr- ).
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefundat apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar împotriva sentinței civile nr.590/bis/16.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar împotriva sentinței civile nr.590/bis/16.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Timiș.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red./07.12.09
tehn./ 5 ex./09.12.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș, judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu
