Sechestru asigurator. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 48
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cremenițchi Radu
JUDECĂTOR 2: Șfabu Traian
JUDECĂTOR 3: Poiană Cipriana
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de Asociația Salariaților "" I împotriva încheierii pronunțată la data de 16 noiembrie 2007 în camera de consiliu de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat reprezentantul recurentei și avocat apărătorul societății intimate SC " "-
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată.
Avocat reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare în instanță, chitanța nr. - din 21.01.2008 privind taxa judiciară fiscală în sumă de 30 RON și timbrul judiciar mobil în valoare de 0,3 RON.
Avocat apărătorul societății intimate depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare în instanță și copia recipisei prin care face dovada că s-a achitat cauțiunea stabilită la instanța de fond.
Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat apărătorul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și pe fond să se dispună anularea sechestrului asigurator.
Avocat apărătorul societății intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, să se mențină ca fiind legală și temeinică încheierea de ședință dată în camera de consiliu la data de 16 noiembrie 2007 de Tribunalul Iași, motivând că instanța de fond în mod corect a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 591 din codul d e procedură civilă, în cauză creanța este constatată prin contractul nr. 617/2004, fiind lichidă și exigibilă, iar bunurile asupra cărora s-a solicitat luarea măsurii asiguratorii sunt bunuri incorporale aparținând recurentei, aspect confirmat de adresa trimisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului. De asemenea s-a probat și existența dosarului nr- al Tribunalului Iași pe calea dreptului comun, având ca obiect pretenții. Fiind îndeplinite cumulativ existența condițiilor cerute de lege pentru luarea măsurii asiguratorii, apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Declarându-se închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față.
Prin încheierea din 16.11.2007 pronunțată în dosar nr. 7899/2007 de Tribunalul Iași - Camera de Consiliu, s-a dispus:
Admite cererea formulată de reclamanta " " -, cu sediul în B, Calea nr. 141 B,. 4,.3, sector 6.
Dispune înființarea sechestrului asigurator asupra unui număr de 872.867 acțiuni deținute de pârâta Asociația Salariaților "" - cu sediul în I,-, administrativ tehnic, camera 10 și care reprezintă cota de participare a pârâtei de 24,689%, din capitalul SC "" - până la concurența sumei de 395.000 lei.
În baza art. 592 Cod procedură civilă stabilește în sarcina reclamantei cauțiune în cuantum de 39.500 lei și termen de depunere la data de 26.11.2007 sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului, în conformitate cu disp. art. 592 alin. 4 Cod procedură civilă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 10,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin contractul nr. 617 din 17.06.2004 reclamanta a împrumutat pârâtei suma de 400.000 lei cu scadență la data de 10.01.2005, sumă din care reclamanta a virat 395.000 lei prin ordinul de plată nr. 614 din 18.06.2004.
Termenul de restituire al împrumutului a fost prelungit la data de 30.03.2005 și ulterior la 31.05.2005.
La expirarea acestui termen nu s-a făcut dovada restituirii împrumutului.
Potrivit art. 591 Cod procedură civilă creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune.
În cauză creanța reclamantei este constatată prin contractul nr. 617/2004, este lichidă și exigibilă, iar bunurile asupra cărora s-a solicitat luarea măsurii asiguratorii sunt bunuri incorporale aparținând pârâtei, aspect confirmat de furnizarea informațiilor la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
De asemenea s-a probat de către reclamantă, că la data de 18.10.2007 a chemat în judecată pârâta pe calea dreptului comun, cererea având ca obiect pretenții, cu termen de judecată la data de 16.11.2007, dosar nr-.
În privința bunurilor vizate de prezenta cerere instanța reține că potrivit art. 66 al. 2, teza a 2-a a Legii nr. 31/1990 creditorii, pe durata societății, pot sechestra acțiunile lor.
Pentru considerentele expuse instanța constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de lege pentru luarea măsurii asiguratorii solicitată de reclamantă.
Urmează a fi admisă cererea de față în sensul înființării sechestrului asigurator asupra unui număr de 872.867 acțiuni deținute de pârâta - și care reprezintă cota sa de participare la capitalul social până la concurența sumei de 395.000 lei.
Va stabili în sarcina reclamantei o cauțiune de 10% din creanță, care va fi depusă la data de 26.11.2007 sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.
În temeiul disp. art. 274 Cod procerdură civilă pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Asociația Salariaților - I, prin reprezentant legal, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se susține că, așa după cum rezultă din petitul acțiunii, intimata prin prezenta cerere a solicitat înființarea sechestrului asigurator pe totalul numărului de acțiuni deținute de către Asociația Salariaților I, recte 872.867, reprezentând cota de participare a recurentei a capitalului social al "" -, până la concurența sumei de 395.000 lei.
Dacă se ia în calcul faptul că valoarea unei acțiuni în cadrul unei societăți pe acțiuni este de 25.000 lei/acțiune, rezultă că prin sechestrul asigurator, constituit pe totalitatea acțiunilor, valoarea obținută în eventuala executare silită depășește cu mult valoarea creanței solicitate de către intimată prin intermediul cererii de chemare în judecată.
Ținând cont de dispozițiile alin. 2 ale art. 5 din contract din care rezultă faptul că: Pentru calculul numărului aferent de acțiuni se va avea în vedere valoarea unei acțiuni de 49.042 lei conform contractului nr. 17/09.07.2002 încheiat cu B, rezultă fără tăgadă de dovadă faptul că valoarea celor 872.867 acțiuni este de 42.807.143.414 lei vechi.
În ceea ce privește contractul de împrumut cu care intimata dorește să-și dovedească pretențiile, consideră că nu se înscrie în dispozițiile obligatorii ale art. 591 Cod procedură civilă întrucât, raportând valoarea trecută la art. 1 din contract de 400.000 lei la valoarea efectiv virată de numai 395.000 lei, înseamnă că suma este lichidă, nefiind determinată prin însuși actul de creanță sau determinabilă cu ajutorul respectivului act.
Totuși din actele depuse de către intimată, respectiv, addendumul din 07.01.2005 și addendumul nr. 2/30.03.2005, prin care s-a prelungit termenul suspensiv de rambursare a împrumutului.
Prin addendumul din 07.01.2005 intimata a renunțat definitiv la opțiunea prevăzută în cadrul art. 5 din contractul de împrumut, alternativa returnării împrumutului, în sensul că a considerat suma împrumutată drept aport pentru subscrierea de acțiuni în cadrul Asociației Salariaților I, devenind prin aceasta acționar la cele 872.867 acțiuni deținute de Asociația Salariaților I, la capitalul social al "" -
Considerând suma împrumutată drept aport în natură pentru subscrierea de acțiuni în cadrul Asociaților Salariaților I, raportul dintre cele două persoane juridice nu mai este de împrumutător și împrumutat, ci de acționar.
Față de aceste motive se solicită admiterea recursului.
Analizând motivele de recurs și conținutul dosarului de font atașat, instanța de recurs constată că recursul este nefondat.
În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că motivele de recurs invocate nu sunt de natură să ducă la o modificare a hotărârii atacate și cu atât mai puțin la o casare.
În acest sens se reține că intimata a făcut dovada că în cauză a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 591 al. 1 Cod procedură civilă și anume: creanța este constatată prinact scris-contract de împrumut nr. 617/17.06.2004 - recurenta a fost împrumutată cu suma concretă de 400.000 lei, virată la recurentă la 18.06. 2004; și această sumă este exigibilă, ea având această caracteristică din momentul în care termenul de rambursare a sumei împrumutate a fost împlinit iar împrumutul nu a fost rambursat.
În acest context, prima instanță în mod temeinic și legal a admis și a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra unui număr de 872.867 acțiuni deținute de recurenta -pârâtă, tocmai în ideea de a-și asigura recuperarea împrumutului de la împrumutat (recurent).
În concluzie, instanța de recurs va respinge recursul și va menține încheierea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Asociația Salariaților "" I împotriva încheierii pronunțate la data de 16 nov. 2007, în camera de consiliu de Tribunalul Iași în dosar nr. 7899/2007, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
07.02.2008
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Cremenițchi RaduJudecători:Cremenițchi Radu, Șfabu Traian, Poiană Cipriana