Sechestru asigurator. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 72

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu

JUDECĂTOR 3: Maria Necșulescu

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - TRANSPORT SRL cu sediul în Podari,-, Județul D, împotriva încheierii nr.32 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL C cu sediul în C, Calea B, -1, etaj Parter, Județul

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă - SRL C prin avocat, lipsind recurenta reclamantă - TRANSPORT SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare, acordându-se cuvântul părții prezente.

Avocat având cuvântul pentru intimata pârâtă depune acte din care rezultă că s-a pornit executarea silită împotriva sa, punând concluzii de respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

După terminarea ședinței, s-a prezentat prezintă consilier juridic pentru recurenta reclamantă căruia i s-a pus în vedere să depună concluzii scrise, dezbaterile fiind încheiate în cauză.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Încheierea nr.32 din 5 decembrie 2007, Tribunalul Dolj -Secția Comercială a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta - SRL C și a respins cererea formulată de reclamanta - TRANSPORT SRL pentru instituirea sechestrului asigurător.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut că prin cererea formulată la data de 6.11.2007 creditoarea - TRANSPORT SRL a formulat în contradictoriu cu debitoarea - SRL Coc erere pentru instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea acesteia situat în C, str. -. -, -atria,. A,. 5.

Reclamanta și-a motivat acțiunea prin aceea că debitoarea îi datorează conform Sentinței nr. 409/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul -, suma de 578.115,69 reprezentând contravaloare taxe de transport precum și penalități de întârziere în sumă de 112.679,65 RON și că pentru a se evita înstrăinarea imobilului asupra căruia se cere instituirea sechestrului, a formulat prezenta cerere în acest sens.

În drept a invocat dispozițiile art. 592 și următoarele Cod Procedură Civilă.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă arătând că imobilul asupra căruia se solicită instituirea sechestrului nu este proprietatea pârâtei, ci a unei alte persoane și îl folosește în baza unui contract de închiriere încheiat la 01.02.2001.

La termenul de judecată din 28.11.2007 reclamanta creditoare a depus o precizare a cererii prin care arată că solicită instituirea sechestrului asigurător și asupra imobilului compus din teren intravilan și construcție, situate în C,- precum și asupra tuturor bunurilor mobile deținute în proprietate de debitoare.

In ședința publică din 5.12.2007, pârâta prin apărător a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii.

Prin încheierea pronunțată, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 591 Cod Procedură Civilă pentru instituirea sechestrului asigurător, respectiv inexistența unui titlu executoriu și că dimpotrivă există un titlu executoriu, respectiv Sentința nr. 4009/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă și cum acesta nu a fost suspendat reclamanta poate recurge la executarea silită.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța a constatat că reclamanta creditoare are o creanță certă, lichidă și exigibilă, al cărei cuantum a fost stabilit prin sentința sus menționată și are interes pentru recuperarea acesteia.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs în termenul legal reclamanta - TRANSPORT SRL, susținând că acțiunea sa pentru instituire sechestru este întemeiată întrucât este dovedită reaua credință a debitoarei, având în vedere că a recunoscut fără rezerve creanța, dar nu a achitat-

Analizând recursul, Curtea constată că este nefondat.

În primul rând, recurenta nu a formulat critici la încheierea pronunțată, ci a invocat reaua credință a debitoarei prin neachitarea creanței, în susținerea cererii sale de instituire sechestru.

O asemenea susținere se putea face la instanța de fond și nu constituie motiv de nelegalitate în sensul art.304 Cod procedură civilă pentru a fi verificată de instanța de recurs.

În temeiul art.3041Cod procedură civilă, se constată că prin încheierea recurată prima instanță a aplicat corespunzător legea -art.591 Cod procedură civilă, în condițiile în care a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru instituirea sechestrului asigurător.

Astfel, s-a stabilit cu certitudine că reclamantul nu este creditor fără titlu cum prevede legiuitorul pentru instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător și că dimpotrivă are un titlu care nu a fost suspendat și deci poate recurge la executarea silită a acestuia.

Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge ce nefondat recursul, menținând încheierea ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - TRANSPORT SRL împotriva încheierii nr.32 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Jud.red.MN

Jud. fond

Tehnored.GC/3 ex.

01 Februarie 2008

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Ecaterina Moleanu, Maria Necșulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Craiova