Sechestru judiciar. Decizia 441/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 441/COM
Ședința publică de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți -, domiciliat în B,-, -.2,.11, sect.2, domiciliat în B,-, sect.1 și de recurenta pârâtă - SC SRL, cu sediul în Reșița,-,.1, jud. C-S, împotriva încheierii nr. 425/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect sechestru judiciar.
La apelul nominal făcu în ședință publică a răspuns pentru recurenții reclamanți av. în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008 depusă la dosar, pentru recurenta pârâtă a răspuns av. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamanți este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei conform chitanței nr. -/14.04.2008 depusă la dosar și timbru judiciar de 0,50 lei. Recursul formulat de pârâtă este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei conform chitanței nr. -/14.04.2008 depusă la dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Pentru recurenta pârâtă apărătorul av. depune la dosar înscrisuri, respectiv contracte de prestări servicii pentru anul 2008, certificat de înregistrare a societății, adeverință eliberată de Consiliul Local prin care se face dovada că societatea a plătit taxele și impozitele la zi.
Învederează instanței ca față de soluția instanței de fond privind obligarea reclamanților la plata cauțiunii în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, nu s-a făcut dovada până la termenul de azi că reclamanții s-au conformat acestei dispoziții. Nu rezultă din actele dosarului că s-ar fi plătit cauțiunea în cuantumul stabilit de instanță.
Pentru reclamanți av. arată că a achitat cauțiunea astfel cum a fost stabilită de instanță, însă la dosarul cauzei nu poate fi atașată chitanța întrucât aceasta se păstrează la Registrul de valori al tribunalului.
Pentru recurenta pârâtă apărătorul ales arată că nu s-a făcut dovada plății cauțiunii, reclamanții ar fi trebuit să depună copia cererii și a chitanței.
În opinia sa nedepunerea cauțiunii este un motiv de ordine publică, înțelegând să solicite desființarea de drept a sechestrului judiciar făcând trimitere la dispozițiile art. 592/4 Cod procedură civilă.
Pentru reclamanți av. arată că prin cererea depusă la data de 14.04.2008 la Curtea de APEL CONSTANȚA - fila 16 din dosar, reclamanții au indicat data și numărul chitanței CEC cu care s-a achitat cauțiunea, chitanța fiind depusă la Tribunalul Constanța în original.
Pentru recurenta pârâtă apărătorul ales solicită să se aprecieze de instanță dacă reclamanții au făcut dovada plății cauțiunii.
În ce privește excepția tardivității introducerii recursului formulat de reclamanți, nu mai susține această excepție având în vedere că la data formulării întâmpinării nu consultase actele dosarului.
Întrebate părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru recurenții reclamanți av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a încheierii pronunțată de instanța de fond în sensul desemnării administrator sechestru persoana indicată de reclamanți și acordarea cheltuielilor de judecată.
Susține motivele de recurs arătând că, nepunerea în discuția părților, nemotivarea și desemnarea unui administrator sechestru fără o analiză probatorie sau faptică care să arate motivele pentru care s-a înlăturat cererea reclamanților, conduc la nulitatea sentinței pronunțată de instanță pentru nerespectarea dispozițiilor art. 105 (2) și 129 Cod procedură civilă.
De asemenea arată că nu rezultă din nicio încheiere de ședință sau din vreo cerere scrisă de SC SRL, solicitarea de a se numi administrator un reprezentant al său și totodată să nu facă nicio opoziție pentru înlăturarea celui propus de reclamanți, denotă că soluția instanței s-a dat cu încălcarea gravă a principiului contradictorialității și totodată a dreptului la apărare.
Mai arată că instanța de fond în considerente nici măcar nu a amintit de cererea reclamanților prin care au propus numirea unui administrator sechestru și de precizarea expresă din acțiunea introductivă de a nu se desemna administrator sechestru un reprezentant al SC SRL al SC SA sau al Primăriei, întrucât s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA conivența frauduloasă a acestora, care prin încălcarea legii, prin dol și rea credință au înstrăinat "C" când era pe rol acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și acțiunea pentru anularea contractului de leasing al SC SRL pentru această.
Au mai criticat recurenții hotărârea instanței de fond și prin prisma neacordării cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de transport, cheltuieli ce au fost dovedite.
Față de aceste motive solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În ce privește recursul declarat de pârâtă solicită respingerea acestuia ca nefondat, toate argumentele aduse de recurentă prin motivele de recurs, completări și întâmpinarea formulată dovedesc existența pericolului de a face tot ce este posibil ca să blocheze intrarea în posesie a care li s-a retrocedat. Societatea invocă îmbunătățiri, consolidări și lucrări efectuate la imobil cu care încearcă să argumenteze marea stabilitate a raporturilor pe care le are cu în prezent și în viitor. Tocmai de această mare stabilitate pe care o susține recurenta prin invocarea contractelor de prestări servicii încheiate cu diverși parteneri din țară, se reclamanții. Recurenta a fost notificată încă din anul 1998, fiind chiar parte în procesul de revendicare și de anulare a contractului de leasing, cu toate acestea a cumpărat în anul 2002 iar în perioada 2002-2008 a ascuns faptul că devenise proprietara încheind actul de vânzare cumpărare fără certificat de sarcini și Carte funciară.
Solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul pentru recurenta pârâtă av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii pronunțată de instanța de fond cu consecința respingerii cererii.
Susține motivele de recurs arătând că deși există o judecată asupra proprietății imobilului, simpla existență cu privire la acest bun nu justifică, prin ea însăși luarea măsurii, ci trebuie să se dovedească necesitatea înființării sechestrului judiciar.
Această necesitate poate rezulta din pericolul de dispariție, înstrăinare ori risipire a bunului sau proasta administrare a acestuia. Fiind vorba de o măsură gravă, reclamanții trebuia să dovedească în mod concret necesitatea instituirii unei asemenea măsuri, respectiv fie că partea deține bunul îl deteriorează, fie că există primejdia de a-l înstrăina. În lipsa acestor motive temeinice pe care reclamanții trebuia să le dovedească, cererea de sechestru nu poate fi încuviințată. Reclamanții nu au făcut nici un fel de dovadă cu privire la îndeplinirea unor asemenea condiții,făcând doar mențiuni referitoare la o ipotetică înstrăinare a imobilului de către SC SRL unor cetățeni străini. Societatea exploatează imobilul de 14 ani, îmbunătățirile, modificările și toate lucrările aduse la imobil erau necesare pentru desfășurarea activității specifică turismului, iar din anul 2002 a devenit proprietara imobilului achiziționat conform legii ce reglementa raporturile juridice din turism la acel moment. Instituirea sechestrului judiciar ar constitui un grav neajuns în activitatea societății ar perturba procesul de exploatare turistică, ducând la grave prejudicii. Societatea a administrat și administrează în continuare în mod corespunzător bunul asupra căruia se solicită instituirea sechestrului, sens în care consideră că nu este necesară indisponibilizarea bunului atât timp cât el este conservat și întreținut.
Față de aceste motive solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În ce privește recursul declarat de reclamanți solicită respingerea acestuia ca nefondat. Deși consideră că pe fond hotărârea este netemeinică, apreciază că motivele de recurs ale reclamanților sunt nefondate. Cu prilejul judecății fondului instanța a întrebat pe reprezentantul reclamanților cu privire la persoana care ar putea îndeplini calitatea de administrator sechestru. Pentru reclamanți s-a precizat că acesta ar putea fi soția unui dintre aceștia, iar pârâta s-a opus admiterii acțiunii și implicit desemnării unui administrator sechestru. Mai mult a arătat pârâta că este cu neputință să fie desemnat ca administrator soția unuia dintre reclamanți, un terț, atât timp cât face parte din patrimoniul societății pârâte, este utilizată nemijlocit, în mod curent, în cadrul societății ca unitate de cazare - turism social, iar desemnarea unei persoane străine de societate ar împiedica grav desfășurarea obiectivului de activitate. Urmarea refuzului pârâtei de a accepta atât admiterea cererii cât și desemnarea unui administrator sechestru a unui terț, instanța a făcut aplicarea art. 600 (2) desemnând o persoană pentru a îndeplini această sarcină respectiv SC SRL.
Societatea nu a efectuat transformări care să afecteze sau să pună pericol imobilul, ci dimpotrivă l-a reparat și consolidat, reamenajându-l conform destinației sale legale, fapt ce a determinat prelungirea duratei sale de existență.
Față de aceste motive solicită respingerea recursului declarat de reclamanți ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10.01.2008 și înregistrată sub nr- la Tribunalului Constanța, reclamanții și au solicitat, în temeiul art. 598 -. 601 Cod procedură civilă, punerea sub sechestru judiciar a imobilului "C", situat în, str. dr. Tătăran nr. 6 și desemnarea unui administrator - sechestru care să nu reprezinte pârâtele din dosar sau Primăria, care, prin conivență frauduloasă au înstrăinat această în timp ce pe rol se aflau acțiunea în revendicare și acțiunea pentru anularea contractului de leasing a.
Au susținut reclamanții că imobilul le-a fost restituit în deplină proprietate și posesie prin sentința civilă nr. 460/2001 a Tribunalului Constanța, irevocabilă la 7.05.2007, pronunțată în contradictoriu cu SC SA, SC SRL și Primăria, iar la data de 8.08.2007, când reclamanții au pus în executare sentința nr.460/2001, au constatat că a fost vândută în anul 2002 către SC SRL.
Reclamanții au mai susținut că există riscul revânzării C în scopul de a li se bloca intrarea în posesia ei. Aceștia sunt amenințați că va fi vândută unor cetățeni străini, cu care nu se va reuși îndeplinirea procedurii de citare într-un eventual litigiu.
Pârâta SC SRL, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii susținând că este proprietara imobilului în litigiu - construcție și teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1331/4.11.2002, respectiv nr. 4419/20.11.2002 (rectificare). În cauza ce face obiectul dosarului nr-, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii construcțiilor și îmbunătățirilor aduse Acest demers judiciar reprezintă, conform susținerilor pârâtei, o garanție în plus că nu intenționează să înstrăineze imobilul niciunui terț și, nicidecum, unor cetățeni străini.
La data de 31.01.2008 reclamanții au precizat cadrul procesual, susținând că are calitatea de pârâtă Societatea Comercială SRL și au solicitat a nu fi desemnați administratori sechestru SC SA, SC SRL sau Primăria.
Prin încheierea nr.425/2008 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC SRL, s-a dispus punerea sub sechestru judiciar a imobilului C situată în orașul, până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Constanța - Secția comercială, au fost obligați reclamanții la plata unei cauțiuni de 2.000 lei, s-a dispus înscrierea de îndată a sechestrului judiciar în cartea funciară și s-a încredințat pârâtei SC SRL bunului. A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.208 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru instituirea sechestrului. În ceea ce privește existența pe rol a unui proces cu privire la proprietatea sau posesia unui bun imobil, reclamanții au făcut dovada învestirii instanței cu acțiunea al cărei obiect îl constituie nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.1331/4.11.2002 prin care pârâta SC SRL a cumpărat C, astfel cum rezultă din certificatul nr-/7.02.2008.
S-a apreciat că modul în care, în timp, au fost transferate dreptul de folosință și dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu justifică instituirea măsurii sechestrului judiciar, iar faptul că pârâta, în cauza ce face obiectul dosarului nr-, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților la plata îmbunătățirilor aduse imobilului nu este de natură a dovedi că o eventuală înstrăinare a bunului este imposibilă.
Instanța a motivat că nu pot fi reținute contractele depuse de pârâtă în scopul de a dovedi că nu intenționează a înstrăina un bun aflat în exploatare turistică deoarece unul dintre contracte a încetat în anul 2007, iar contractul nr.1/12.02.2008 nu prevede obligații ferme ale pârâtei SC SRL.
bunului sechestrat a fost încredințată, conform art.600 alin.2 Cod procedură civilă, pârâtei SC SRL în a cărei posesie se află imobilul.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs atât pârâta cât și reclamanții.
Recurenta pârâtă a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.596 - 601 Cod de procedură civilă coroborat cu art.1632 Cod civil.
Fiind vorba de o măsură gravă, reclamantul trebuie să dovedească, în mod concret, necesitatea instituirii sechestrului, respectiv fie că partea care deține bunul îl deteriorează, fie că există primejdia de a-l înstrăina, aspecte ce nu au fost probate.
A mai arătat recurenta că nu se impune instituirea sechestrului judiciar deoarece societatea exploatează, conform legii, de 14 ani imobilul C în activități de turism social, a renovat integral imobilul care se afla în anul 1994 într-o avansată stare de degradare, instituirea sechestrului ar constitui un grav neajuns în activitatea societății prin perturbarea procesului de exploatare turistică, nu există pericol de înstrăinare sau de degradare, utilizarea imobilului în circuitul turistic social fiind o garanție a stabilității raporturilor juridice cu bunul.
Recurenții reclamanți au criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală sub aspectul încredințării pazei bunului sechestrat pârâtei, precum și în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată, invocând disp. art.304 pct.9 și 6 Cod de procedură civilă.
Au susținut recurenții că instanța a aplicat greșit art.600 alin.2 Cod de procedură civilă care prevăd că numai atunci când părțile nu se înțeleg asupra persoanei care urmează să fie administrator sechestru, bunul poate fi încredințat chiar deținătorului. În tot cursul procesului pârâta nu s-a opus ca să fie numit administrator sechestru persoana indicată de reclamanți, astfel că instanța a nesocotit principiul contradictorialității și a încălcat dreptul la apărare al reclamanților deoarece nu a pus în discuția părților acceptarea sau neacceptarea administratorului propus.
Mai mult, au arătat recurenții, cererea lor de numire a unui administrator care să nu reprezinte pârâta este întemeiată întrucât pârâta, deși notificată și chiar parte în litigiul de revendicare a, în timpul litigiului a preluat bunul în leasing, aducându-i modificări, iar în timp ce se derula procesul de anulare a contractului de leasing a cumpărat, fără a face public contractul de vânzare cumpărare. Încredințarea pazei îi oferă pârâtei posibilitatea de a face în continuare modificări și chiar de a vinde bunul fără certificat de sarcini și înregistrarea actelor în cartea funciară.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenții au arătat instanța a încălcat disp. art.274 alin.1 Cod de procedură civilă întrucât nu a acordat aceste cheltuieli deși erau dovedite.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, iar recursul declarat de reclamanți este întemeiat în parte, doar în ceea ce privește critica referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.598 Cod de procedură civilă și ale art.1632 pct.1 cod civil pentru instituirea sechestrului judiciar. În acest sens, s-a dovedit existența unui proces cu privire la proprietatea bunului, precum și faptul că atitudinea pe care pârâta a avut-o pe tot cursul procesului de revendicare justifică temerea reclamanților că bunul ar putea fi înstrăinat, zădărnicind astfel punerea în executare a hotărârii ce s-ar putea obține.
Faptul că recurenta pârâtă folosește imobilul de 14 ani și că a efectuat o serie de îmbunătățiri la imobil, precum și împrejurarea că este inclusă în programul turistic social nu constituie suficiente argumente pentru a înlătura suspiciunile legate de o posibilă înstrăinare a acesteia.
În ceea ce privește numirea administratorului sechestru, Curtea reține că, potrivit art.600 alin.2 Cod de procedură civilă, " bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de părți de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate de instanță, care va putea fi chiar deținătorul bunului."
Astfel cum rezultă din întâmpinarea formulată și din apărările prezentate la cuvântul pe fond, pârâta s-a opus în totalitate luării măsurii sechestrului judiciar susținând că numirea unui administrator sechestru ar bulversa activitatea societății comerciale. Față de această atitudine, este cert că nu ar fi putut exista o înțelegere a părților cu privire la persoana ce urma a fi desemnată administrator, situație în care instanța a procedat la încredințarea bunului pârâtei, în calitate de deținător al acestuia.
Măsura luată de instanță este legală și temeinică deoarece are în vedere interesele ambelor părți. Pe de o parte, puterile administratorului-sechestru sunt limitate de art.600 alin.3 Cod procedură civilă la actele de conservare și administrare a imobilului, la încasarea veniturilor și sumelor datorate și la plata datoriilor, astfel că temerea recurenților reclamanți că încredințarea pazei îi oferă pârâtei posibilitatea de a face în continuare modificări și chiar de a vinde bunul nu este justificată. Pe de altă parte, trebuie să se aibă în vedere și faptul că, până la soluționarea litigiului de fond, activitatea comercială a societății pârâte nu trebuie împiedicată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate primei instanțe, critica recurenților reclamanți este întemeiată.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, partea căzută în pretenții este obligată să suporte cheltuielile de judecată. Deși reclamanții au făcut dovada cheltuielilor pricinuite de proces, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra lor.
Pentru considerentele expuse, urmează a admite recursul declarat de reclamanți, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, și a modifica în parte încheierea în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței. Apreciind că motivele invocate de recurenta pârâtă sunt nefondate, urmează a respinge recursul acesteia ca atare.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursuldeclarat de reclamanții -, domiciliat în B,-, -.2,.11, sect.2, domiciliat în B,-, sect.1, împotriva încheierii nr. 425/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC SRL, cu sediul în Reșița,-,.1, jud. C-
Modifică în parte încheierea în sensul că obligă pe pârâtă la plata sumei de 2.208 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii.
Respinge ca nefondatrecursul declarat de pârâtă - SC SRL, cu sediul în Reșița,-,.1, jud. C-S, împotriva încheierii nr. 425/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Obligă intimata pârâtă la plata către recurenții reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 21 Mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond
Red.dec.jud.
4 ex./03.06.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma
