Somație de plată. Decizia 1857/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2044/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1857

Ședința publică de la 17 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.10268/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata debitoare prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta creditoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta creditoare nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar dispuse prin rezoluție.

Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și în subsidiar, în măsura în care se va timbra recursul până la sfârșitul ședinței, invocă excepția tardivității declarării recursului.

Intimata debitoare, prin apărător, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat și în subsidiar, dacă se timbrează, admiterea excepției tardivității declarării recursului.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința comercială nr. 10268/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- a fost admisă excepția necompetenței materiale, dispunându-se declinarea în favoarea Judecătoriei Sector 1 B, a soluționării cauzei, având ca obiect somație de plată privind-o pe creditoarea SC SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC SA.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că litigiul privește o sumă mai mare de 100.000 lei, însă nu are o natură comercială, deoarece pretențiile creditoarei au ca izvor contactul de sponsorizare depus la dosarul cauzei, care deși este încheiat între două societăți comerciale, are o natură civilă, neconstituind faptă de comerț în sensul articolului 3 Cod comercial.

S-a mai reținut că natura civilă a contractului de sponsorizare rezultă din chiar dispozițiile Legii nr. 32/1994, precum și faptul că prin încheierea acestui contract sponsorul nu urmărește profit, beneficiul fiind cel referitor la promovarea numelui și imaginii sale, iar beneficiarul folosește mijloacele acordate ca sprijin în scopurile arătate la articolul 4 din Legea nr.32/1994, respectiv în scop nonprofit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând în motivele de recurs că în cauză relevante sunt dispozițiile articolului 4 din Legea nr. 32/1994, care au fost modificate prin punctul 3 al articolului 1 din OG nr. 36/1998, din care rezultă că beneficiar al sponsorizării nu poate fi decât o societate comercială care desfășoară activități culturale, educative, de televiziune etc. sau o persoană fizică recunoscută că activează în domeniul în care se solicită sponsorizarea.

S-a mai invocat că recurenta urma ca prin emisiunea sponsorizată să își îndeplinească unul dintre obiectivele de activitate și anume producția de emisiune de televiziune, iar în contrapartidă, astfel cum rezultă și din contract, sponsorul beneficia de reclamă.

Potrivit prevederilor Legii nr.32/1994, modificată sponsorul obține profit din această sponsorizare, deoarece în temeiul articolului 8, astfel cum fost modificat de pct. 7 al articolului 1 din OG nr.36/1998, acesta beneficiază de reducerea bazei de impozitare.

În cauză, nu s-a depus întâmpinare.

Examinând recursul declarat în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile articolului 3021 alin. 2 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată și completată ulterior și OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, Curtea reține următoarele: în conformitate cu dispozițiile articolului 3021 alin. 2 Cod procedură civilă, la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit articolului 20 alin. 1,2, și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă aceasta nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța îi va pune în vedere petiționarului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

În speță, deși instanța i-a pus în vedere recurentei, prin citație, să timbreze recursul cu taxă de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, aceasta nu s-a conformat obligației până la termenul de judecată acordat.

Față de dispozițiile articolului 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997 modificată și completată ulterior, privind taxele judiciare de timbru potrivit cu care neîndeplinirea obligației de plată a timbrajului până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să anuleze recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta creditoare SC SRL cu sediul în sat., Com., Județ B, împotriva sentinței comerciale nr.10268/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA cu sediul în B, sector 1,-.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 17 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

29.12.2009

.

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Somație de plată. Decizia 1857/2009. Curtea de Apel Bucuresti