Spete procedura insolventei. Decizia 1858/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 928/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1858
Ședința publică de la 17 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
******************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta debitoare SC TURISM SRL împotriva sentinței comerciale nr.956/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL și intimat administrator judiciar .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 17 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 956/20.02.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru creanța în cuantum de 16381,77 lei reprezentând debit și penalități de întârziere și în consecință a respins cererea pentru această sumă.
A admis cererea creditoarei SC SRL, și în temeiul articolului 33 alineat 6 din Legea nr.85/2006 a deschis procedura generală împotriva debitorului SC TURISM SRL, desemnând administrator judiciar pe.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că între părți s-au derulat raporturi comerciale fiind perfectat un contract de publicitate cu nr. /16.01.2004, în temeiul căruia pentru serviciile de publicitate prestate de creditoare in favoarea societătii debitoare au fost emise facturile fiscale pretinse la plata.
Raportat la data introducerii cererii 10.09.2007 s-a constatat ca debitul rezultat din facturile fiscale cu nr. -, -, -, -, -, - si - emise in perioada martie-iulie 2004 este prescris fiind depășit termenul general de 3 ani aplicabil drepturilor patrimoniale prev. de dispozițiile Decretului cu nr. 167/1958.Aceeasi sancțiune a prescriptiei este aplicabila si penalităților de intarziere, calculate potrivit prevederilor contractuale, astfel ca pentru creanta in cuantum de 16381,77 lei reprezentand debit si penalitati de intarziere, instanta va respinge cererea, atat timp cat potrivit actelor atasate dosarului nu s-a probat ca ar fi intervenit o cauza de modificare a cursului teremenului de prescriptie.
Societatea debitoare prin apararile formulate in cauza a invocat si faptul ca nu ar fi fost acceptata la plata nicio factura emisa de creditoare. Ori aceasta sustinere s-a apreciat ca nu este de natura a aduce atingeri caracterului cert al creantei neprescrise, atat timp cat initial, partile au perfectat un contract, iar drepturile si respectiv obligatiile -inclusiv modalitatea de plata si de contestare a facturilor emise in derularea contractului-au fost insusite de parti prin semnatura.
Prin urmare, atat timp cat debitul a fost constatat prin facturi fiscale emise in baza contractului-care potrivit disp.art.969 civ constituie legea partilor si nu exista dovada ca ar fi fost stins prin plata anterior, s-au apreciat a fi indeplinite cerintele prev. de art 3 pct.6 din Legea cu nr. 85/2006.
Asadar,in privinta creantei in cuantum de 41481,5 s-a apreciat că, neplata la scadență este efectul incapacității debitoarei de a plăti datoria cu fondurile bănești disponibile, cerința de încetare a plăților de catre debitoare fiind îndeplinita deoarece au trecut mai mult de 30 de zile de la data scadentei.
Desi prin intampinarea formulata in cauza societatea debitoare a precizat ca nu ar fi in incapacitate de plata, s-a constatat ca nu au fost depuse inscrisuri justificative in acest sens,sarcina probei sub acest aspect revenind debitoarei potrivit art.1169 civ.
Prin urmare, instanta a apreciat ca fata de probatoriul administrat in cauza patrimoniul societatii debitoare se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Pentru aceste considerente, fiind îndeplinite dispozițiile art. 33 alin. 6, rap. Ia art. 3 alin. 1 pct. 1 lit a) și pct. 12 din Legea 85/2006, văzând și dispozițiile art.379 pr.civ. și art.46 Cod comercial, cererea creditorului a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat, SC TURISM SRL, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate.
În esență, recurenta susține că a făcut dovada, în fața instanței de fond, privind existența lichidităților și a faptului că societatea nu este în insolvență, cu extrasele de cont din data de 7.03.2008 și 10.03.2008, motiv pentru care în temeiul art 33 alineat 5 din Legea nr.85/2006 trebuia respinsă cererea creditoarei.
Susține recurenta că SC SRL nu a dovedit, că un număr de șapte facturi emise au fost și comunicate, caz în care, pentru aceste facturi (nr. -/29.07.2004, nr. -/10.09.2004, nr. -/20.10.2004; nr. -/15.11.2004, nr. -/8.12.2004 nr.-/12.01.2005 și nr. -/10.02.2005) nu este probată certitudinea și exigibilitatea.
Pentru aceste facturi a fost invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune, data scadentă a ultimei facturi fiind la 16.02.2005 iar termenul de prescripție s-a împlinit la 15.02.2008.
Arată recurenta și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind obligarea creditoarei la consemnarea unei cauțiuni de 10% din valoarea creanței.
Precizează recurenta că, instanța nu a avut în vedere dispozițiile articolului 4 punctul 3 din Legea nr.469/2002, deși în contract nu există mențiunea că penalitățile pot depăși cuantumul debitului, motiv pentru care creanța pretinsă de 57.863,27 lei nu îndeplinește condițiile legale. Modalitatea corectă de calcul al pretențiilor se poate face printr-o expertiză contabilă, pe calea dreptului comun și nu în procedura prevăzută de Legea nr.85/2006.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și respingerea cererii creditorului.
Intimata SC SRL a formulat întâmpinare în combaterea recursului, solicitând constatarea nulității acestuia pe motivul că în declarația de recurs nu s-au indicat motive din cele prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă, criticile neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Asupra acestei excepții, Curtea s-a pronunțat în sensul respingerii, în ședința publică de la 10.12.2009, apreciind incidența dispozițiilor articolului 306 (3) Cod procedură civilă, dincolo de faptul că recurenta a precizat în ședința publică ca temei de drept articolul 304 punctul 8, 304 punctul 9 și articolului 3041Cod procedură civilă.
Pe fondul recursului, intimata apreciază că afirmațiile recurentei în sensul că nu se află în insolvență, nu au fost probate prin nici un document justificativ, iar Legea nr.85/2006 prezumă starea de insolvență.
Susține intimata, că nici argumentele, referitoare la faptul că instanța nu a avut în vedere că a operat prescripția pentru cele șapte facturi invocate de debitoare, nu sunt întemeiate, deoarece instanța a admis excepția prescripției pentru creanța în cuantum de 16.381,77 lei.
Intimata arată și că apărările recurentei privind interpretarea unor clauze contractuale, formulate direct în recurs, nu pot fi reținute, reprezentând apărări de fond inadmisibile.
La dosarul cauzei, au fost depuse de recurentă înscrisuri (filele 31-42 și filele 64-68).
În ședința publică de la 10.12.2009, recurenta a depus precizări la recurs pe care Curtea le apreciază nule, având în vedere că efectul ratificării recursului de către administratorul societății este unul retroactiv, drept pentru care termenul pentru depunerea motivelor de recurs s-a împlinit la 24.03.2009 conform articolului 8(2) din Legea nr.85/2006 coroborat cu articolul 303(1) Cod procedură civilă.
Recurenta a depus concluzii scrise prin registratura Curții de Apel București - Secția a Va Comercială la 17.12.2009, solicitând admiterea recursului și constatându-se că valoarea creanței real datorată este sub pragul de 10.000 RON, să se dispună modificarea sau casarea hotărârii atacate.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:
Nu există temeiuri raționale pentru a se acredita ideea că un creditor ce nu este în posesia unui titlu executor, ar putea cere deschiderea procedurii insolvenței bazându-se numai pe prezumția prevăzută de articolul 3 punctul 1 litera a din Legea nr.85/2006, în condiția în care cererea sa privește o creanță ce nu respectă prevederile articolului 379(3) Cod procedură civilă sau este situată sub pragul stabilit de articolul 3 punctul 12 din același act normativ.
Se reține că în cauza de față, petenta creditoare a solicitat deschiderea procedurii pentru o creanță de 57.863,27 lei, din care 52.093,41 lei penalități și 5769,86 lei debite (filele 1-5 dosar fond).
Judecătorul - sindic a apreciat că debitul și penalitățile pentru facturile emise în perioada martie - iulie 2004 (factura nr. -, -, -, -, -, - și -) în cuantum total de 16.381,77 lei, sunt prescrise față de data cererii introductive 10.09.2007 și prevederile din Decretul nr. 167/1958.
În aceste condiții, câtă vreme s-au avut în vedere de instanța de fond creanțele prescrise potrivit articolului 405 Cod procedură civilă, argumentele recurentei referitoare la prescripție nu au temei legal raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 10.09.2007.
Prin urmare, pentru toate facturile ale căror termene de scadență s-au situat începând cu data de 10.09.2004, nu era împlinit termenul de prescripție la data formulării cererii.
Nu va fi primit nici motivul ce vizează nepronunțarea instanței asupra cererii întemeiată pe articolul 33 alineat 3 din Legea nr.85/2006.
Prin încheierea de ședință de la 13.02.2009 (fila 33 dosar fond) instanța de fond s-a pronunțat, apreciind că față de înscrisurile de la dosar și având în vedere caracterul dispozitiv și nu imperativ al normei, nu se impune stabilirea unei cauțiuni.
Curtea nu va examina decât motivele de recurs depuse în termen legal (așa cum s-a arătat în precedent), neluând în analiză precizările la recurs depuse în ședința publică de la 10.12.2009 sau alte motive, (invocate în concluziile scrise).
În ce privește aprecierea judecătorului sindic cu privire la cererea de cauțiune, Curtea reține că, în scopul prevenirii unor abuzuri în sensul formulării unor cereri nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii, legea prevede că la cererea debitorului, judecătorul sindic "îi poarte obliga pe creditori" să consemneze o cauțiune de cel mul 10% din valoarea creanțelor.
Prin urmare, folosindu-se sintagma "îi poate obliga" norma este una dispozitivă și nu imperativă, adică lăsându-se la aprecierea judecătorului dacă cererea debitorului are o justificare conformă scopului cauțiunii, adică împiedicarea abuzului de drept a creditorilor.
În ce privește susținerea recurentei, în sensul că facturile pentru care nu s-a făcut dovada acceptării la plată, nu fac dovada certitudinii și exigibilității creanței, Curtea o apreciază întemeiată.
Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei (fila 5 dosar fond și filele 14-18 dosar fond) potrivit articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea reține că din ultimele șase facturi precizate în tabelul de la fila 5 dosarului de fond (excluzându-se primele șapte facturi din tabel pentru care s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită), factura nr. -/10.09.2004 în valoare de 822,84 Ron și factura nr.-/10.02.2005 în valoare de 552,59 RON (filele 13 și 17 dosar fond) nu poartă semnătura de primire a SC TURISM SRL spre deosebire de celelalte pentru facturi (filele 14,15, 16 și 18 dosar fond).
În aceste condiții, judecătorul - sindic a apreciat eronat, că pentru aceste facturi este îndeplinită condiția certitudinii cerută de articolul 3 punctul 6 din Legea nr.85/2006 coroborat cu articolul 379 (3) Cod procedură civilă, bazându-se numai pe existența contractului (articolul 696 Cod civil) și omițând prevederile articolului 46 Cod comercial.
Creanța din aceste facturi (neacceptate) nu este certă, întrucât nu rezultă din acte emanate de la debitor sau recunoscute de acesta conform articolului 379(3) Cod procedură civilă.
Caracterul cert al creanței poate rezulta numai dintr-o factură acceptată de beneficiar, prin care se confirmă prețul acesteia, cu atât mai mult cu cât în convenția părților se stabilește, pe de o parte ca "plata se va faceexclusivîn temeiul unei facturice va fi emisă BENEFICIARULUI în original", pe de altă parte că, "Achitarea facturii se face în termen de 5 zile de la emitere dar și că "Plata se va face în lei la rata de schimb a BNR valabilă în ziua emiterii facturii".
Așa fiind, câtă vreme în sistemul codului d e procedură civilă (articolul 379(3)) se consideră ca fiind certe acele creanțe în care elementul probatoriu nu lasă nici o îndoială asupra existenței lor, iar în cauza de față pretențiile creditoarei necesită examinarea pe calea dreptului comun unde sistemul probatoriu este mai permisiv decât cel din procedura execuțional colectivă, astfel încât să nu existe dubiu asupra acceptării cuantumului creanței raportat la data emiterii facturii (având în vedere că valoarea acesteia depindea de cursul EUR/leu la data emiterii - conform articolului 4 contract și filele 13-18 dosar fond), rezultă că, judecătorul - sindic greșit a admis cererea creditoarei, deși aceasta putea fi valorificată pe calea dreptului comun, și mai mult, a apreciat că sunt certe creanțele din facturile neacceptate, pentru care creditoarea nu a făcut nici dovada comunicării către debitoare.
În fine, reținând că au fost primite și acceptate facturile de la filele 14,15,16,18 al căror cuantum total îl reprezintă suma de 2371,14 RON și că la data încheierii contractului dintre părți (16.01.2004), la data formulării acțiunii în justiție (6.09.2007- fila 26 verso dosar fond - ștampila poștei) și la data pronunțării sentinței atacate (20.02.2009) era în vigoare Legea nr.469/2002 ( a fost abrogată prin Legea nr.246/30.06.2009) și având în vedere, că părțile contractante nu au convenit expres că penalitățile poate depăși debitul, rezultă că penalitatea datorată este la nivelul debitului, adică de 2371,14 RON.
În această situație, se reține că cererea reclamantei creditoare este întemeiată numai pentru o creanță totală de 4742,28 RON, situată sub valoarea prag de minimum 10.000 RON prevăzută de articolul 3 punctul 12 din Legea nr.85/2006 pentru a putea fi pornită cererea creditorului.
Nu în ultimul rând, Curtea apreciază că față de înscrisurile depuse în dosarul cauzei, potrivit articolului 305 Cod procedură civilă (filele 35-42 și filele 64-68) recurenta debitoare a răsturnat prezumția prevăzută de articolul 3 punctul 1 litera a din Legea nr.85/2006, probând că avea fonduri suficiente pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, adică nu se află în stare de insolvență așa cum este definitivă de articolul 3 punctul 1 din lege.
Cu aceste considerente, Curtea va înlătura apărările intimatei creditoare și apreciind incidența dispozițiilor articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, va admite recursul în baza articolului 312(1) Cod procedură civilă, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii creditorului și menținerii dispozițiilor sentinței sub aspectul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru creanța în sumă de 16.381,77 lei.
Reținând dispozițiile prevăzute de articolul 11 alineat 1 litera n din Legea nr.85/2006, Curtea va trimite cauza la judecătorul sindic pentru închiderea procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta debitoare SC TURISM SRL împotriva sentinței comerciale nr.956/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL și intimat administrator judiciar.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge cererea creditorului SC SRL.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate sub aspectul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru creanța în sumă de 16.381,77 lei.
Trimite cauza la judecătorul sindic pentru închiderea procedurii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
11.01.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana Teodora BucurJudecători:Adriana Teodora Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
