Spete contestatie la executare comercial. Decizia 142/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 142/R/COM

Ședința publică din 28 ianuarie 2010

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 3: Cătălin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către contestatoarea A împotriva sentinței comerciale nr.2909/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata A, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.2909/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a admis excepția de tardivitate a completării contestației invocată de creditoarea - SRL.

S-a respins contestația la titlu formulată, precizată de contestatoarea-debitoare - cu sediul în A, Calea, nr.14, jud A înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr.J- în contradictoriu cu creditoarea-intimată -,SRL cu sediul în A,-,.2, jud.A înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr.J- împotriva Ordonanței nr.735 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

A obligat debitoarea să plătească creditoarei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform art.401 alin 1 litera a Cod procedură civilă, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.

Din procesul verbal de la f 22 dosar, din dosarul execuțional nr.272/29.06.2009 al Biroului executorului judecătoresc, rezultă că executarea integrală creanței avut loc la data de 22.09.2009, iar completarea contestației avut loc la data de 13.10.2009, deci într-adevăr, cu nerespectarea acestui termen de decădere, astfel că va admite excepția de tardivitate a completării contestației invocată de creditoarea - SRL, cu consecința respingerii acestei completări ca tardivă.

Cu privire la contestația la titlu, instanța reține că prin Ordonanța nr.735 din 14 aprilie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, a fost admisă cererea de emitere a somației de plată formulată de creditoarea - SRL împotriva debitoarei - cu sediul în A, somată debitoarea să plătească creditoarei până la data de 14 mai 2009, suma de 324.587,84 lei cu titlu de preț al serviciilor prestate.

Prin Sentința Comercială nr.1080, pronunțată în dosar nr-, a fost anulată ca insuficient timbrată cererea în anularea Ordonanței nr.735/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- formulată de petenta - SA

Pe calea contestației, legiuitorul a condiționat însă pe debitor prin faptul că acesta, poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, reprezentat de ordonanță emisă în condițiile nr.OG5/2001, modificată cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art.8 din același act normativ,cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului, cerere care în speță, a fost anulată ca netimbrată.

Instanța în baza art. 400 Cod procedură civilă, respins contestația la titlu formulată, precizată de contestatoarea-debitoare - cu sediul în A în contradictoriu cu creditoarea-intimată -, SRL cu sediul în A împotriva Ordonanței nr.735 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Împotriva sentinței comerciale nr.2909/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-a declarat recurs contestatoarea A solicitând modificarea în sensul admiterii contestației și dispunerii întoarcerii executării silite, cu oblicarea intimatei la plata sumei de 154.817,96 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motive se arată că sentința a fost dată cu schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al înscrisurilor de la dosar, și cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, întrucât s-a respins contestația fără a se preciza dacă temeiul legal este alineatul1 sau 2 din art.400 proc.civ. întrucât fie, nu ar constitui un temei legal pentru respingere, fie, se impunea declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Arad.

De asemenea, susține că s-au interpretat greșit prevederile art.8 din nr.OG5/2001, întrucât cererea în anularea somației de plată a fost anulată ca netimbrată și instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de fond ale acesteia, situație în care nu subzistă impedimentul depunerii unei contestații la executare, întrucât dacă s-ar admite un alt punct de vedere ar fi lipsiți de dreptul judecării fondului raportului juridic dintre părți.

Pe de altă parte, recurenta susține că în mod greșit a admis excepția tardivității cererii de întoarcere a executării ca urmare a aplicării greșite a art.401 alin.1 și 404.proc.civ. din care rezultă că nu există un termen special de prescripție sau de decădere pentru introducerea cererii de întoarcere a executării silite.

Pe fond, solicită a se constata că titlul intimatei constând în Ordonanța somației de plată este netemeinică și nelegală, întrucât au fost obligați la plata unei datorii care la data pronunțării ordonanței nu era înregistrată în contabilitatea intimatei, iar emiterea facturii este tardivă și nelegală, având în vedere că faptul generator era în cursul anului 2008, conform prevederilor contractului încheiat între părți, și raportat la art.155 alin.1 Teza II, art.1341alin.5 lit. b din Legea nr.571/2003.

Examinând calea de atac a contestatoarei prin prisma motivelor invocate în scris, și din oficiu pentru cele de ordine publică conform art.306 proc.civ. Curtea apreciază ca nefondat recursul acesteia pentru următoarele considerente:

Cererea introductivă a contestatoarei aflată la fila 2 dosar, indică ca temei de drept art.400 alin.2 proc.civ. și art.10 alin.1 din nr.OG5/2001 privind procedura somației de plată, fiind intitulată contestație la executare - la titlu - astfel că instanța a fost învestită în limitele acestei contestații și criticile recurentei cu privire la neprecizarea cărui alineat îi corespunde cererea sa și față de care s-a pronunțat instanța sunt nefondate întrucât s-a invocat așa cum s-a arătat mai sus art.400 alin.2 proc.civ. față de care s-a stabilit în mod legal și competența materială, întrucât textul prevede că cererea se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, ori în speță este o ordonanță a Tribunalului Arad.

Un alt motiv de recurs se referă la aplicarea și interpretarea art.10 alin.2 din nr.OG5/2001, conform cu care prin contestația la executare, debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, ceea ce a și făcut contestatoarea, însă cu excepția cazului în care a formulat potrivit art.8 cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.

Ori este de necontestat că recurenta a formulat o astfel de cerere în anulare care a fost soluționată de către Tribunalul Arad prin anularea sa ca netimbrată, însă acest aspect nu are relevanță cum susține recurenta, întru cât textul din art.10 alin.2 nu cerere ca în soluționarea cererii de anulare a ordonanței să se invoce fondul, ci doar să fi "formulat" o astfel de cale de atac. Partea nu a fost lipsită de dreptul de a se judeca asupra fondului raporturilor juridice, cu prilejul soluționării somației de plată, iar cu prilejul cererii în anulare, pricina a fost soluționată pe cale de excepție din propria culpă a contestatoarei de a-și îndeplini o obligației legală.

În ce privește modul de soluționare a excepției de tardivitate, se reține că în art.400 alin.1 este prevăzut termenul de 15 zile pentru contestația la executare și data de la care curge acest termen în mai multe ipoteze, după care în alin.11se prevede un alt termen și pentru contestația formulată în condițiile art.400 alin.2, întrucât se specifică că contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

În speță, s-a formulat contestația după care s-a depus "o precizare la contestație prin care însă se formulează și un alt petit care se referă la restituirea sumei achitate ca o întoarcere a executării silite, însă partea nu a indica un temei de drept nou pentru această precizare, în speță art.4041și următoarele proc.civ. astfel încât instanța de fond a apreciat corect asupra termenelor de depunere a acesteia.

Pe cale de consecință, văzând art.312 proc.civ. se va respinge ca nefondat recursul contestatoarei, context în care nu se mai impune a se analiza motivele din recurs ce privesc fondul litigiului dintre părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatoarea A împotriva sentinței comerciale nr.2909/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - DR. - - - -

GREFIER,

Red.17.02.2010

Tehnored 2 ex.17.02.2010

Instanță fond: Tribunalul Arad

Jud.

Președinte:Dorin Ilie Țiroga
Judecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 142/2010. Curtea de Apel Timisoara