Spete procedura insolventei. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 143/COM

Ședința publică din 28 ianuarie 2010

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 3: Cătălin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea B împotriva sentinței civile nr.1402/05.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată & - și creditoarea intimată B, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea debitoarei intimate & -, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul debitoarei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată dovedite prin factura depusă la întâmpinare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1402/05.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a luat act de renunțarea creditoarei SC SRL HG, cu sediul procedural ales în mun. B, bv. G, nr. 6,. 2,. 2,. 29, sector 4, J-, CUI - la judecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, prevăzută de Legea 85/2006, formulată în contradictoriu cu debitoarea SC & - SRL, cu sediul în mun. T,-,. 2,. 3, 1, jud. T, J-, CUI -.

S-a respins excepția tardivității depunerii contestației, invocată de creditoarea SC SA cu sediul în mun. B, str. -, nr. 23-25, jud. B N, J-, CUI -.

S-a respins excepția neîndeplinirii condiției valorii prag creanței, invocată de debitoarea SC & - SRL, cu sediul în mun. T,-,. 2,. 3, 1, jud. T, J-, CUI -.

S-a admis contestația formulată de debitoarea SC & - SRL, cu sediul în mun. T,-,. 2,. 3, 1, jud. T, J-, CUI - și, în consecință:

S-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, prevăzută de Legea 85/2006, formulată de creditoarea SC SA cu sediul în mun. B, str. -, nr. 23-25, jud. B N, J-, CUI -, în contradictoriu cu debitoarea SC & - SRL, cu sediul în mun. T,-,. 2,. 3, 1, jud. T J-, CUI -.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr- la data de 23.06.2009 creditoarea SC SRLHG a chemat în judecată debitoarea SC & Co SRL T, solicitând deschiderea procedurii insolvenței pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 16.302 lei.

În motivare a arătat că a emis către debitoare un număr de 6 facturi fiscale, neachitate de către debitoare în ciuda demersurilor întreprinse și a convocării la conciliere directă.

Și-a întemeiat în drept cererea pe disp. art. 31 din Legea insolvenței și a solicitat atragerea răspunderii administratorului debitoarei conform art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea insolvenței.

Creditoarea nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris în probațiune și nu a ștampilat cererea introductivă, astfel că judecătorul sindic a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru aplicarea impresiunii de stampilă pe cererea formulată și de a depune la dosarul cauzei documentele justificative ale creanței.

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr- la data de 01.07.2009 creditoarea SC SA a chemat în judecată debitoarea SC & Co SRL T, solicitând deschiderea procedurii insolvenței pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 62.464,61 lei, reprezentând contravaloare chirie restantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 42/2005 pentru spațiul proprietatea creditoarei situat în cadrul activului "Hala Comercială " din mun.

A arătat că este întrunit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, că debitoarea este prezumată a fi în insolvență vădită, solicitând înscrierea pe creditorilor cu suma de 62.464,61 lei.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 3, 26, 31 și 33 din Legea insolvenței, precum și pe disp. art. 274 Cod Procedură Civilă.

În probațiune a depus copiile facturilor restante, fișa contabilă client, împuternicire avocațială.

La termenul din data de 10.09.2009 judecătorul sindic a dispus conexarea dosarului - având ca obiect cererea formulată de creditoarea SC SA la dosar - în temeiul disp. art. 31 alin. 3 din Legea insolvenței.

Debitoarea, legal citată, a depus la dosarul cauzei contestații la cererile formulate de cei doi creditori.

Cu privire la cererea formulată de creditoarea SC SRLHG contestat caracterul cert al creanței și a arătat că între părți s-a stabilit modul de stingere obligațiilor și drepturilor contractuale reciproce.

A contestat starea de insolvență prezumată, precizând că este o societate solvabilă, care desfășoară activitate profitabilă.

depus în dovedire contractul încheiat între părți, angajamentul de plată încheiat cu creditoarea și documente contabile care atestă efectuarea de plăți, bilanț contabil, balanța analitică, împuternicire avocațială și factura reprezentând onorariu avocațial.

Cu privire la cererea formulată de creditoarea SC SA, a arătat debitoarea prin contestație că o parte din debitul reclamat de către creditoare este neîntemeiat si nefondat, acesta făcând obiectul unor operațiuni de compensare.

În conformitate cu dispozițiile contractului încheiat intre părți (art. 19 din Contract), astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.43/13.04.2005, s-a stabilit compensarea obligației de plata a chiriei cu obligația de despăgubire a creditoarei proprietara a spațiului aferentă investițiilor si amenajărilor făcute de către debitoare prin contribuție proprie exclusiva ca urmare a acordului contractual exprimat de către creditoare.

A învederat că nu sunt îndeplinite condițiile formale de promovare si admisibilitate ale acțiunii, inclusiv cele prevăzute in mod imperativ de disp. art. 31 raportat la disp. art. 3 pct.12 din Legea nr. 85/2006 respectiv plafonul minimal prevăzut de legiuitor, solicitând respingerea cererii în consecință.

arătat că mare parte din drepturile de creanță reclamate de creditoare au fost achitate chiar înainte de introducerea cererii iar pentru celelalte, intre părți s-a reglementat modul de stingere, materializat prin achitare, compensare.

Pentru termenul din 05.11.2009 creditoarea SC SRLHG a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată (fila 68 dosar ), motivat de achitarea debitului invocat în cererea introductivă, iar creditoarea SC SA a depus întâmpinare la contestație, prin care invocat tardivitatea depunerii contestației de către debitoare și a susținut că sunt întrunite disp. art. 3 pct. 12 din Legea insolvenței cu referire la îndeplinirea condiției valorii -prag.

invocat starea de insolvență a debitoarei, care nu și-a achitat datoriile față de SC SA, precizând că extrasele de cont depuse în probațiune nu fac dovada existenței fondurilor bănești necesare pentru plata datoriilor exigibile.

Debitoarea SC & - SRL a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, de asemenea pentru termenul din 05.11.2009, solicitând a se lua act de renunțarea creditoarei SC SRLHG la judecarea cererii și respingerea cererii formulate de creditoarea SC SA, reiterând motivarea din contestația formulată și subliniind lipsa caracterului cert al creanței, motivat de faptul că sumele invocate fac obiectul unui litigiu, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara.

În ședința publică din data de 05.11.2009 debitoarea a depus la dosarul cauzei dovezi privind ordonarea de plăți către creditoarea SC SA, respectiv angajament de plată al debitoarei și dovada ordonării plății sumei de 8302,70 lei către creditoarea SC SA -emisă de Bank - prin la data de 09.09.2009, dovada ordonării plății sumei de 18.000 lei către creditoarea SC SA -emisă de Bank - prin la data de 29.10.2009, dovada ordonării plății sumei de 15.000 lei către creditoarea SC SA -emisă de Bank - prin la data de 28.10.2009.

Examinând cererile formulate de creditori, motivele în fapt și în drept invocate, apărarea debitoarei formulată prin contestații și concluzii scrise, judecătorul sindic a luat act de renunțarea creditoarei SC SRLHG la judecarea cererii formulate, în temeiul art. 246 Cod Procedură Civilă, a admis contestația formulată de debitoare și a respins cererea formulată de creditoarea SC SA, pentru următoarele considerente:

Excepția tardivității depunerii contestației invocată de creditoarea SC SA a fost respinsă, dat fiind că cererea introductivă a fost comunicată SC & - SRL la data de 23.07.2009 (data poștei), iar debitoarea a depus contestația la data de 24.07.2009, deci și-a formulat apărarea în interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea insolvenței.

Cu referire la excepția privind neîndeplinirea cerinței plafonului minimal prevăzut de legiuitor, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 277/2009, instanța respins, raportat la data introducerii acțiunii de către creditoare, 30.06.2009, anterioară intrării in vigoare a legii mai sus invocate.

. față de dovada achitării debitului de către societatea SC & - SRL, instanța a admis contestația formulata de aceasta si a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, prevăzută de Legea 85/2006, formulată de creditoarea SC SA.

Astfel, la data pronunțării sentinței, creditoarea SC SA nu mai legitimează un interes juridic actual, nefiind îndreptățită în sensul prevăzut de Legea 85/2006 să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, care a făcut dovada stingerii creanței prin plată, nemaifiind incidente prev. art. 3 pct. 6 și 12 din Legea insolvenței, deoarece creditoarea nu mai deține, la data pronunțării hotărârii, o creanță împotriva patrimoniului debitorului.

Nu prezintă relevanță dacă la data înregistrării acțiunii, 30.06.2009 condiția de creditor îndreptățit era îndeplinită, deoarece calitatea creditoarei trebuie să se mențină pe tot parcursul judecării cererii introductive, fiind o excepție ce se completează cu aceea a interesului legitim actual la data pronunțării sentinței.

Împotriva sentinței civile nr.1402/05.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a formulat recurs SC A prin care a solicitat:

- în principal, în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006, raportat la art.304 pct.5, art.312 alin.l teza I, alin.2 și alin.4 Cod pr.civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, urmare a rejudecării cauzei de către Curtea de Apel, respingerea contestației formulate de către debitoarea SC & Co ca fiind neîntemeiată și admiterea cererii noastre de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei;

- în subsidiar, în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006, raportat la art. 304 pct.7,8,9, art.304/1, art. 312 alin.l teza I și alin.2 Cod pr.civ. admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației formulate de către debitoarea SC & Co ca fiind neîntemeiată și admiterii cererii noastre de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Solicită, de asemenea, obligarea debiotarei-intimate la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.

Prin sentința comercială nr-, Tribunalul Timișa admis contestația formulată de către debitoarea SC & Co și a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către subscrisa recurentă, motivat de faptul că, la data soluționării cauzei în fond, societatea noastră: "nu mai legitimează un interes juridic actual, nefiind îndreptățită în sensul prevăzut de Legea nr.85/2006 să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, care a făcut dovada stingerii creanței prin plată (subl.ns.), nemaifiind incidente prev. art.3 pct.6 și 12 din legea insolvenței, deoarece creditoarea nu mai deține, la data pronunțării hotărârii, o creanță împotriva patrimoniului debitorului.

Nu prezintă relevanță dacă la data înregistrării acțiunii, 30.06.2009 condiția de creditor îndreptățit era îndeplinită, deoarece calitatea creditoarei trebuie să se mențină pe tot parcursul judecării cererii introductive, fiind o excepție ce se completează cu aceea a interesului legitim actual la data pronunțării sentinței.

Prin urmare, va fi respinsă cererea formulată de creditoare reținându-se lipsa calității procesuale active de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, iar conform art.33 alin.5 din Legea insolvenței va fi admisă contestația formulată de debitoare, care, prin plata creanței (subl.ns.), a făcut dovada că nu este în stare de insolvență".

Sentința recurată este, în primul rând, nelegală, instanța încălcând dispozițiile procedurale privind invocarea și soluționarea excepțiilor în procesul civil.

Astfel, deși așa cum se arată în motivarea sentinței, instanța își întemeiază soluția pe excepția lipsei de interes a subscrisei, motivat de faptul că ni s-ar fi stins creanța prin plată, și apoi pe o altă excepție, cea a lipsei calității procesuale active, aceste două excepții (care, în opinia noastră, nu pot opera deodată) nu au fost puse în discuția contradictorie a părților, pentru a le da posibilitatea să se pronunțe asupra lor, încălcând dispozițiile art.129 alin.4, art.137 Cod pr.civ. Suntem, astfel, în prezența unor acte îndeplinite cu neobservarea formelor legale, conform dispozițiilor art.105 alin.2 Cod pr.civ. vătămarea noastră fiind evidentă, pe de o parte datorită faptului că excepțiile nepuse în discuția noastră stau la baza soluției de respingere a cererii noastre introductive și, pe de altă parte întrucât, dacă instanța ar fi pus aceste excepții în discuția noastră, s-ar fi lămurit cu privire la faptul că în cauză nu poate fi vorba, nici pe departe, de o stingere a creanței noastre prin plată.

Prin urmare, consideră că sunt în prezența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod pr.civ. motiv pentru care solicită casarea sentinței recurate.

II. Pe fond, soluția judecătorului sindic este nu doar nelegală și netemeinică, ci este de-a dreptul uluitoare, fără nici o legătură cu realitatea faptică și probatorie din prezenta cauză.

Și aceasta întrucât în mod sigur în prezenta cauză debitoarea SC & Co / nu a plătit subscrisei societăți creanța datorată, în cuantum de [ 62.464,61./ lei, reprezentând contravaloare chirie restantă și cheltuieli de întreținere neachitate, conform contractului de închiriere nr.42/13.04.2005 și facturilor anexate cererii introductive.

Pe parcursul soluționării cauzei la fond, singurele plăți efectuate de către debitoare către societatea noastră au fost două la număr, și anume una de 15.000 lei, intrată în contul societății noastre la data de 29.10.2009 și una de 18.000 lei, intrată în contul societății noastre la data de 05.11.2009.

Totalizând cele două sume achitate, rezultatul este de 32.000 lei, un calcul aritmetic arătând că a rămas neachitată cota de circa Vi din creanța noastră, neexistând nici o explicație a reținerii, de către judecătorul sindic, a plății integrale a acesteia.

Depune în acest sens, extrasul de cont al societății noastre pe perioada 01.09.2009 - 30.11.2009, purtând stampila Bank- Sucursala B și semnătura operatorului din bancă (nu doar copia vizată pentru conformitate cu originalul de către avocat, cum rezultă din sentință că au fost depuse acte la dosarul de fond), extras care certifică faptul că singurele plăți efectuate de către debitoare și încasate de noi au fost cele două, respectiv cea de 15.000 lei din 29.10.2009 și cea de 18.000 lei din data de 05.11.2009.

Extrasul de cont pentru intervalul 01.09.2009 - 30.11.2009, pentru a cuprinde întreaga perioadă pentru care, în motivarea sentinței, judecătorul sindic face vorbire despre așa-zise "dovezi de plată", respectiv începând cu data de 09.09.2009 și până la data de 04.11.2009.

De altfel, se pot observa cu ușurință contradicțiile existente între așa-zisele "dovezi de plată" enumerate în preambulul sentinței și cele invocate de către judecătorul sindic în motivarea soluției date (nici una dintre acestea nu a fost comunicată subscrisei societăți reclamante).

In preambul se vorbește despre:

1. un angajament de plată al debitoarei și dovada ordonării plății sumei de

8.302,70 lei către creditoarea SC SA - emisă de Bank - prin la data de 09.09.2009 (nu avem cunoștință nici despre vreun angajament de plată și nici de suma de 8.302,70, căci despre dovada achitării acesteia către noi nici nu poate fi vorba),

2. dovada ordonării plății sumei de 18.000 lei către creditoarea SC SA - emisă de Bank - prin la data de 29.10.2009 (sumă despre care, din nou nu avem cunoștință și nici nu există dovezi de plată a acesteia),

3. copie extras de cont la data de 04.11.2009, emis de Bank atestând efectuarea către SC a unei plăți de 15.000 lei (este vorba despre prima sumă despre care am arătat că ne-a intrat în cont la data de 29.10.2009),

4. ordin de plată 5491/04.11.2009 vizat de Bank la data de 04.11.2009 atestând plata către SC SA a sumei de 18.000 lei (este vorba despre cea de-a doua sumă intrată în contul nostru la data de 05.11.2009),

5. dovada (???) ordonării plății sumei de 10.644,51 lei către SC emisă de Bank prin la data de 04.11.2009 (plată inexistentă, ca și primele trei enumerate mai sus).

este faptul că, din adunarea sumelor indicate în așa-zisele "dovezi de plată", rezultă o sumă mai mare decât creanța noastră din cererea introductivă, fapt care, dacă ar fi fost verificat de către judecătorul sindic, i-ar fi ridicat, probabil, un semn de întrebare referitor la realitatea acestor "probe".

In argumentarea soluției date, judecătorul sindic enumera doar trei dintre cele cinci "dovezi de plată" din preambulul sentinței, respectiv cele indicate de noi la pct.1,2 și 3, însă, din adunarea aritmetică a sumelor cuprinse în aceste "dovezi" rezultă o sumă mult sub creanța noastră de 62.464,21 lei. Astfel, pe lângă faptul că așa-zisele "dovezi de plată" invocate în motivarea soluției nu acoperă nici măcar scriptic creanța noastră, căci faptic nu poate fi vorba, judecătorul-sindic nici măcar nu arată cum a ajuns de la aceste "dovezi" la concluzia "stingerii intergrale a creanței prin plată".

De asemenea, ceea ce se mai poate observa cu ușurință este faptul că, doar pentru cele două sume de bani pe care debitoarea ni le-a achitat, respectiv cea de 15.000 lei, intrată în contul societății noastre la data de 29.10.2009 și cea de 18.000 lei, intrată în contul societății noastre la data de 05.11.2009, aceasta a depus la dosar dovezile de plată purtând viza băncii, respectiv extras de cont emis de bancă și ordin de plată emis de bancă, pentru toate celelalte sume neputând prezenta astfel de dovezi, tocmai pentru că sunt fictive. Pentru celelalte sume au fost depuse, cum se deduce din sentință, niște "dovezi de ordonare plăți prin on-line banking"(???), ceea ce presupune listarea de pe computerul debitoarei a unor scripte ce puteau fi cu ușurință fabricate de către aceasta după un model și care nu poartă ștampila băncii și semnătura operatorului bancar pentru a certifica plata efectivă către destinatar.

Ceea ce este revoltător nu este neapărat faptul că debitoarea a încercat să inducă în eroare instanța de judecată, prin fapte ce pot fi circumscrise sferei penale și potrivit principiului "încercarea moarte n-are", ci faptul că judecătorul sindic a luat în considerare astfel de scripte, fără nicio valoare probatorie, fără să solicite probe certe de la debitoare sau măcar să întrebe subscrisa societate cu privire Ia plățile invocate de debitoare, statuând cu ușurință faptul că creanța ar fi fost acoperită.

De asemenea, soluția judecătorului-sindic este cu atât mai uluitoare cu cât nici măcar debitoarea, la concluziile puse pe fondul cauzei și redate în cuprinsul sentinței, nu susține că ar fi achitat integral prin plată debitul datorat nouă ci doar că ar fi achitat "mare parte din acesta" și că o altă parte nu ar avea, în opinia ei, caracter cert.

Prin urmare, soluția judecătorului sindic este profund nelegală și netemeinică, fiind, în același timp, deosebit de prejudiciantă pentru societatea noastră.

III. Așa cum am arătat la fondul cauzei, prin cererea noastră introductivă și prin întâmpinarea la contestația formulată de către debitoare, cererea noastră de deschidere a procedurii insolvenței îndeplinește toate condițiile cerute de art.31 raportat la art.3 pct.1,6 și 12 din Legea nr.85/2006, respectiv: o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, noi având astfel, calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței (art.3 pct.6 din lege), cuantumul creanței noastre din cererea introductivă, de 62.464,61 lei, se situează peste nivelul valorii prag de la care se poate solicita deschiderea procedurii (art.3 pct.12 din lege), inclusiv peste cel modificat prin OUG nr. 173/2008 0 lei iar debitoarea este prezumată a fi în insolvență vădită, dat fiind faptul că au trecut mai mult de 30 de zile de la scadența debitului restant iar debitoarea nu 1-a achitat.

De altfel, judecătorul sindic a confirmat îndeplinirea condițiilor legale pentru admiterea cererii noastre, reținând, însă, greșit, că, pe parcursul soluționării cauzei în fond, ne-ar fi dispărut interesul în menținerea ei, întrucât creanța datorată ar fi fost stinsă prin plată.

In ceea ce privește motivele invocate de către debitoare în contestație, acestea sunt, la fel ca și așa-zisele "dovezi de plată", fictive și fabricate, în încercarea de a induce în eroare instanța de judecată.

Ne menținem în totalitate argumentele invocate în întâmpinarea noastră cu privire la lipsa de substanță a motivelor aduse de către debitoare în încercarea de a încropi un scenariu străin de realitate și care să îi asigure, eventual, posibilitatea de a se sustrage de la obligațiile ce-i revin. Reiterăm argumentele nostre și anexăm, totodată, o copie a întâmpinării pe care am depus-o la fond.

Astfel, susține debitoarea în contestația inițială, faptul că deși ne datorează creanța invocată de noi, aceasta nu ar fi una certă, lichidă și exigibilă întrucât s-ar impune compensarea ei cu niște pretinse îmbunătățiri pe care aceasta le-ar fi efectuat la spațiul nostru pe care 1-a deținut în chirie, fără să indice în ce anume ar fi constat aceste pretinse îmbunătățiri, când anume ar fi fost efectuate, care ar fi cuantumul lor și care ar fi probele, opozabile nouă, care le atestă, și aceasta dat fiind faptul că, la acea dată, debitoarea încă nu se decisese, care ar fi suma pe care ar putea-o invoca și cum anume să o probeze.

Abia prin precizarea la contestație și după ce întocmește fictiv factura nr. nr.-/15.07.2009 (cauza se afla pe rol), debitoarea susține că valoarea acestor pretinse "îmbunătățiri" ar fi de 18.497,72 lei, fără a se arăta în ce ar consta și când ar fi fost efectuate (factura, deși are data de 15.07.2009 a fost întocmită ulterior acestei date, întrucât în contestația înregistrată la 24.07.2009 nu se face nici un fel de vorbire despre această "probă").

Este cât se poate de evident că apărarea construită de către debitoare (întocmirea unei facturi fictive și promovarea unei cereri de somație de plată în temeiul ei) este una artificială, fără suport faptic, legal-contractual și probator, constituind un veritabil abuz de drept, al cărui unic scop este acela de a încerca să împiedice obligarea ei la plata datoriilor restante și declanșarea procedurii insolvenței.

a început să încropească această "apărare" după ce societatea noastră a procedat la notificarea ei (nr.36/01.04.2009 - depusă la dosar), comunicându-i că, în caz de neplată, vom fi nevoiți să solicităm deschiderea procedurii insolvenței. Din acest moment, debitoarea a încercat sași fabrice probe, menite, în opinia ei, să împiedice declanșarea procedurii de faliment, fără să aibă, însă, de la început, o reprezentare exactă a procedeului pe care îl va adopta în aceste speculații, ideea concretă, dar neinspirată, venindu-i mult mai târziu, prin întocmirea, în mod unilateral, a unei facturi fictive pentru o creanță inexistentă.

Astfel, prima "notificare" pe care o primim este cea cu nr.956/2009 depusă la dosar și comunicată nouă în iunie 2009, mult după eliberarea spațiului de către, prin care ne solicită compensarea chiriei pe care recunoaște că ne-o datorează cu niște "investiții și amenajări" pe care, chipurile, le-ar fi făcut la spațiul pe care 1-a avut în chirie, dar omițând a preciza despre ce investiții ar fi vorba, în ce cuantum, când ar fi fost făcute și care ar fi dovezile concrete în acest sens. Am răspuns acestei notificări prin adresa nr.91/17.06.2009 (anexată întâmpinării), comunicată cu și prin poștă și prin fax și i-am comunicat acesteia că nu există din partea noastră vreo obligație de compensare, întrucât nu avem nici un fel de datorie către aceasta.

A arătat că toate lucrările de investiții cu privire la care părțile au convenit, de comun acord că vor fi compensate parțial cu chiria, conform art. 19 din contract ("orice investiții, lucrări sau modificări în spațiul închiriat se vor putea efectua de către chiriaș doar cu acordul scris, prealabil al proprietarului, urmând ca în caz afirmativ, părțile să stabilească prin act adițional, cine va suporta cheltuielile și modul în care acestea se vor suporta ") și actului adițional nr.43/13.04.2005 (în care, am stabilit în mod expres și limitativ, conform art. 19 din contract, lucrările ce se vor efectua de către și modul în care vor fi suportate: schimbarea tâmplăriei existente cu geam termopan; sistemul de iluminat; racordul de apă-canal; sistemul de încălzire; schimbarea pardoselii existente cu gresie), au fost compensate cu foarte mult timp în urmă în modalitatea convenită, noi suportând 50% din valoarea lor și locatarul 50%.

Astfel:

pentru lucrările de schimbare a tâmplăriei existente cu tâmplărie de geam termopan, sistemul de iluminat, racordul de apă-canal și schimbarea pardoselii existente cu gresie (lucrările a,b,c șie din actul adițional nr.43/2005), a emis către noi factura nr. -/13.12.2005 (anexată întâmpinării la fond), în valoare de 28.740,84 lei, reprezentând "refacturare investiții cf.act.ad.43/13.04.2005 al ctr.de închiriere 42/13.04.2005 ", respectiv 50% din valoarea acestor lucrări, conform devizului anexat facturii. Prin procesul-verbal de compensare nr.326/29.12.2005 (anexat întâmpinării la fond), purtând semnătura și ștampila și comunicat nouă prin fax la 29.12.2005, factura nr.-/13.12.2005 de refacturare investiții a fost compensată integral cu următoarele facturi emise de societatea noastră către conform contractului de închiriere: nr.-/13.09.2005, nr. -/19.09.2005, nr. -/10.10.2005, nr. -/17.10.2005, nr.-/15.11.2005 și nr.-/15.12.2005, în valoare totală de 28.740,84 lei;

II. pentru lucrările la sistemul de încălzire (d), a emis către noi factura nr.-/23.02.2007 (anexată întâmpinării la fond), în valoare de 7.630,71 lei, reprezentând "refacturare cheltuieli amenajare pentru sistem încălzire spațiu în B Hala cfact.ad.43/13.04.2005 (ctr.42/13.04.2005), respectiv 50% din valoarea acestor lucrări, conform centralizatorului întocmit de. Prin procesul-verbal de compensare nr.336/09.03.2007 (anexată întâmpinării la fond), semnat si ștampilat de și comunicat nouă prin fax la 12.03.2007, factura nr.-/23.02.2007 de refacturare investiții a fost compensată integral cu următoarele facturi emise de societatea noastră către conform contractului de închiriere: nr.-/06.10.2006, nr.-/06.02.2007, nr.-/15.02.2007, în valoare totală de 7.630,71 lei.

Acestea au fost singurele investiții cu privire la care subscrisa societate ne-am dat acordul și, conform art. 19 din contractul de închiriere am convenit și stabilit cu aceasta modalitatea de compensare și am și efectuat-o cu circa trei ani în urmă.

De altfel, de la efectuarea investițiilor și compensărilor arătate mai sus (în 2005) și până după eliberarea spațiului închiriat de către (în 2009), aceasta nu a susținut niciodată că ar mai fi efectuat, cu acordul nostru - conform art. 19 din contract- alte investiții sau amenajări în spațiul închiriat cu privire la care părțile să fi convenit compensarea, tot potrivit art. 19 din contract. O astfel de afirmație nu a fost făcută nici la predarea spațiului către noi.

Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi procedat, așa cum afirmă, la efectuarea unor alte investiții sau amenajări decât cele compensate, ceea ce nu este cazul, fără a avea "acordul scris, prealabil al proprietarului" (art. 19 din contractul de închiriere - legea părților), aceste investiții sau amenajări ar "deveni proprietatea, fără ca aceasta să datoreze vreo despăgubire chiriașului", potrivit dispozițiilor contractuale exprese - art. 19 alin.2 din contract - legea părților.

Ulterior răspunsului nr.91/17.06.2009, am primit, la data de 11.07.2009 o altă notificare și invitație la conciliere din partea (nr. 1041/09.07.2009), omițându-se însă, din nou, să se precizeze obiectul invitației la conciliere - despre ce pretenții ar fi vorba, ce reprezintă, cuantum, temeiul juridic și dovada lor, notificarea nefiind însoțită de niciun alt înscris. A formulat răspuns în acest sens, prin adresa nr. 105/17.07.2009, comunicată cu și reprezentantul său avocat, atât prin fax cât și prin poștă (anexată întâmpinării la fond).

După primirea acestui răspuns, în încercarea de a cuantifica și justifica (în opinia ei) formularea unor pretenții, întocmește, după 3 luni de Ia încetarea contractului și eliberarea spațiului și în timpul judecării prezentei cauze, factura cu nr.-/15.07.2009 (se poate observa că data emiterii ei este ulterioară notificării nr.956/2009 și a invitației la conciliere prealabilă nr. 1041/09.07.2009) și ne-o comunică, însoțită de o nouă notificare prin care ne pune în vedere să o achităm în 48 ore (???).

Caracterul fictiv al acestei facturi este cât se poate de evident, fapt ce rezultă din conținutul ei - generic (nu arată ce contract, ce amenajări, când ar fi fost efectuate și unde anume), din lipsa actelor justificative și din data întocmirii și expedierii acesteia (la sfârșitul lunii iulie, după primirea răspunsurilor noastre - anexăm copia plicului cu data expedierii).

A formulat răspuns și la această nouă încercare a prin care i-am imputat întocmirea acestei facturi fictive și i-am arătat în mod expres că "refuzăm categoric la plată această factură completată și emisă in mod fictiv "(anexăm copia adresei nr.l 10/06.08.2009.

Totodată, pentru a nu lăsa loc nici unui fel de interpretări, alături de comunicarea expresă a refuzului de a accepta și plăti această factură fictivă, prin intermediul Biroului executorului judecătoresc am restituit-o, în original, în forma în care ne-au trimis-o și pentru ca să poată proceda la stornarea ei (am depus Ia dosar dovada de comunicare prin executor și copia facturii certificată de executor ca fiind conformă cu originalul expediat către - dosar execuțional nr.70/2009).

Prin urmare, nu poate fi vorba în nici un caz despre existența vreunei creanțe a debitoarei, cu atât mai puțin una certă, lichidă și exigibilă. Nici măcar în motivarea somației de plată "reclamanta" nu arată în ce anume ar fi constat amenajările despre care vorbește și când anume ar fi fost făcute, aspect esențial și pentru verificarea termenului de prescripție. Factura fictivă întocmită Ia fel ca și așa-zisele "dovezi de plată" din prezenta cauză, nu reprezintă, nici pe departe, un înscris "însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de " ci, dimpotrivă, reprezintă un înscris față de care subscrisa ne-am exprimat în mod expres și neechivoc refuzul de acceptare motivat de caracterul fictiv al acestuia și inexistența vreunei obligații către.

Așa numitul "deviz de lucrări" care ar atesta amenajările invocate și suma solicitată nu are nici un fel de valoare probatorie. Acesta nu are menționată nici o dată, și nici semnătura și ștampila societății de la care se susține că ar proveni, mențiuni esențiale ale căror lipsă nu poate fi complinită prin ștampila de conformitate cu originalul (având aceleași lipsuri), aplicată de un avocat. Este evident că un astfel de "deviz" poate fi întocmit cu ușurință de oricine.

Procesul verbal și devizul din august 2005, anexate și ele cererii, vizează, în mod evident, lucrările de investiții efectuate cu mai bine de 4 ani în urmă, care au fost compensate între noi conform actului adițional nr.43/2005, așa cum am arătat mai sus.

Prin urmare, creanța este una certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile iar argumentele invocate și "probele" fabricate de către debitoare în încercarea de a induce în eroare, nu doar că sunt neîntemeiate, dar constituie un abuz de drept în sensul dispozițiilor art. art.723 civ.

În ceea ce privește starea de insolvență a debitoarei, potrivit dispozițiilor art.3 pct.l lit.a din nr.85/2006: "insolvență este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori" (subl.ns.), condiție îndeplinită în cauză, SC fiind în stare de insolvență vădită.

Prin urmare, potrivit textului legal, o singură datorie, dacă îndeplinește cerințele legii, poate atrage aplicarea procedurii, la fel cum această cerere poate fi formulată chiar și de către un singur creditor. Modalitatea în care debitoarea își plătește sau nu alți creditori nu are relevanță în prezenta cauză, de vreme ce, față de noi este în încetare de plăți de aproape un an de zile.

Pe de altă parte, chiar actele contabile pe care debitoarea le-a anexat contestației, în încercarea de a dovedi că desfășoară o activitate "profitabilă", dovedesc exact contrariul, și anume faptul că încă din anul 2006 aceasta lucrează în pierdere. Astfel, "contul de profit și pierdere la data de 31.12.2007", evidențiază faptul că, la data de 31.12.2006, debitoarea înregistra o pierdere de 1.659.274 lei iar la data de 31.12.2007 înregistra o pierdere de 1.175.922 lei.

In continuare, pe parcursul anului 2008, pierderile au crescut, fapt relevat de "contul de profit și pierdere la data de 30.06.2008" (depus tot de debitoare),pierderea înregistrată fiind de 1.370.191 lei.

Pentru perioadele următoare debitoarea nu a mai depus situațiile financiare, probabil datorită faptului că pierderile eu fost și sunt în continuă creștere.

In consecință, afirmația debitoarei cum că ar desfășura o activitate "profitabilă" este contrazisă în întregime de evidențele contabile iar extrasele de cont depuse nu fac nici pe departe dovada faptului că debitoarea ar avea suficiente fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. în acest context, cifra de afaceri și numărul de puncte de lucru ale debitoarei (cu mențiunea că datele depuse de aceasta de la ORC nu sunt de actualitate, fiind datate cu 9 luni în urmă) nu au nici un fel de relevanță, atâta timp cât aceasta, de aproape un an de zile, nu este în măsură a-și achita debitele.

În cauză a formulat întâmpinare intimata SC " & -" SRL prin care solicită respingerea recursului în principal pe cale de excepție ca fiind tardiv declarat/înregistrat, în temeiul disp. art. 137 Cod proc. civ. raportat la disp. art. 8 (2) din Legea nr. 85/1996 modificata si completata, iar in subsidiar ca fiind nefondat/neîntemeiat.

Examinând recursul astfel formulat, prin prisma motivelor invocate în fapt și în drept, a apărărilor ridicate de către creditoare, precum și potrivit prevederilor art.3041și art.306 alin.2 proc.civ. Curtea de Apel constată că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, referitor la motivul prevăzut de art.304 pct.5 proc.civ. caruia i se alătură art.312 alin.1, teza I și alin.2 și 4.proc.civ, invocate de către recurentă în interesul casării sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea constată că Tribunalul s-a pronunțat asupra fondului cerințelor necesare a fi îndeplinite pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului persoană juridică, statuând că, creanța a fost achitată până la pronunțarea sentinței și nu mai îndeplinește condiția valorii prag pentru deschiderea procedurii.

Prin urmare, nu se justifică critica vizând nediscutarea de către Tribunal, a unor excepții ridicate, nu de către creditoare, ci de către debitoarea intimată. Neîndeplinirea întru-totul a dispozițiilor art.129 alin.4 și art.137 proc.civ. sub aspectul modului în care a înțeles prima instanță să pună în valoare excepția lipsei de interes a creditoarei și cea a lipsei calității procesuale active a acesteia, puteau constituii motive de recurs pentru debitoarea chemată în judecată în condițiile în care ar fi considerat că i s-ar fi adus vătămări importante în procedură, a căror remediere nu s-ar fi putut realiza decât prin anularea sentinței tribunalului, invocând în acest sens art.105 alin.2 proc.civ.

Criticile dezvoltate pe temeiurile art.304 pct.7, 8 și 9.proc.civ. la care se alătură art.3041, art.312 alin.1 teza I și alin.2 proc.civ. sunt de asemenea nefondate, întrucât creditoarea recurentă reține o stare de fapt străină de cea expusă de Tribunal. Astfel, recurenta arată că în mod greșit prima instanță constată achitarea creanței de către debitoare, ceea ce nu s-ar fi realizat. Or, Tribunalul arată,expresis verbis,că la data pronunțării sale, creanța debitoarei a fost stinsă și astfel nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006.

Într-adevăr Curtea relevă în acest sens că atributele creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, de a avea valoarea prag cerută de lege, precum și îndeplinirea calității de creditor îndreptățit să ceară deschiderea procedurii insolvenței, trebuie analizate în deplinătatea lor, la momentul pronunțării sentinței, neavând importanță dacă, de la data introducerii cererii de deschidere și până la pronunțarea sentinței, aceste cerințe au fost îndeplinite dar sau stins până la momentul pronunțării deznodământului judiciar.

Mai mult, Curtea constată că nici în recurs, creditoarea nu a reușit să facă dovada existenței și a calităților creanței sale, precum și a calității de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii.

Sub acest cuprins, Curtea arată că creditoarea recurentă a invocat în cererea de deschidere a procedurii o creanță totală de 62.464,61 lei reprezentând contravaloare chirie restantă și cheltuieli de întreținere neachitate, potrivit contractului de închiriere nr.42/13.04.2005 și facturilor anexate.

La data introducerii cererii, valoarea prag a creanței, pentru a putea fi luată în considerare în vederea deschiderii procedurii, era reglementată de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 la suma de 30.000 lei.

Din creanța mai sus arătată, invocată de către creditoare au fost achitate sumele de 18.000 lei 15.000 lei și 10.644,51 lei, adică un total de 43.644,51 lei (a se vedea file 187 -189 dosar tribunal). Aceste plăți sunt dovedite cu extrase de cont și Ordine de Plată și toate au fost depuse până la pronunțarea sentinței recurate.

Un simplu calcul aritmetic, făcând diferența între creanța invocată în cererea de deschidere a procedurii, și anume de 62.464,61 lei și sumele totale achitate de către debitoare, și anume de 43.644,51 lei, demonstrează că creanța creditoarei recurente nu îndeplinește cerința minimală a valorii prag de 30.000 lei prevăzută de art.3 pct.12 din Legea insolvenței.

Consecințele neîndeplinirii acestei cerințe continuă cu înlăturarea calității de creditor îndreptățit a recurentei, de a solicita deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Văzând și prevederile art.274 proc.civ. potrivit cărora partea căzută în pretenții va putea fi obligată la cheltuieli de judecată, și că intimata a făcut dovada onorariului avocațial achitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul creditoarei B împotriva sentinței civile nr.1402/05.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă recurenta - creditoare la plata sumei de 8.219 lei către pârâta intimată & -, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - DR. - - - -

GREFIER,

Red.26.02.2010

Tehnored 2 ex.26.02.2010

Instanță fond: Tribunalul Timiș

Jud.

Președinte:Dorin Ilie Țiroga
Judecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Timisoara