Spete contestatie la executare comercial. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 202
Ședința publică din 10 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea împotriva încheierii nr. 855 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată L, reprezentată prin lichidatorul judiciar "Cabinet Individual de Insolvență" din
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 9 februarie 2009 s-au depus, prin registratura instanței, întâmpinare din partea lichidatorului debitoarei intimate și note scrise de către creditoarea recurentă.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință nr. 855 din 24 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins ca inadmisibilă contestația formulată de creditoarea împotriva raportului practicianului privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei L, raport prin care nu s-a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului social. Totodată, prima instanță a admis cererea administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență și, în temeiul art. 107 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, a dispus declanșarea procedurii de faliment, ridicând administratorilor debitoarei dreptul de administrare, în calitate de lichidator judiciar desemnând același practician, căruia i-a stabilit un onorariu în sumă de 3.000 lei a cărui plată se va face din fondurile speciale aflate în administrarea De asemenea, tribunalul a fixat pentru lichidator atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, iar în temeiul art. 107 alin. 2 lit. f) i-a pus în vedere acestuia să procedeze la notificarea trecerii debitoarei în procedura simplificată fixând, în temeiul art. 107 alin. 3, toate termenele procedurale impuse de legiuitor.
Pentru a hotărî astfel judecătorul-sindic a reținut că prin contestația înregistrată la dosar în data de 8 octombrie 2007, formulată împotriva raportului de activitate întocmit de Cabinetul Individual de Insolvență, creditoarea a solicitat atragerea răspunderii administratorului social cu motivarea că acesta se face vinovat de prejudiciul cauzat, arătând că în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate și culpa, deși pentru antrenare "nu se cer împlinite cumulativ toate aceste condiții". S-a mai învederat că prejudiciul a fost cauzat de administratorul societății după tâlhăria din anul 2003, când a refuzat predarea spațiului închiriat, deși acest lucru a fost stabilit prin hotărâre judecătorească.
Administratorul judiciar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației întrucât susținerile contestatarei nu au fost probate, nu a fost indicată fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, din documentele existente la dosar nerezultând raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și starea de insolvență a debitoarei.
Examinând contestația creditoarei, văzând motivele în fapt și în drept invocate, actele de la dosar, precum și prevederile art. 138 din Legea insolvenței, completate cu dispozițiile Codului civil și cu cele ale Codului d e procedură civilă, prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în insolvență, să fie suportată de membrii organelor supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin comiterea uneia dintre faptele expres enumerate la lit. a)-g) ale aceluiași articol. Potrivit alin. 3, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Astfel, în actualul context legislativ, în principiu, numai administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, au calitatea să introducă acțiuni în răspunderea membrilor organelor de conducere sau a oricăror altor persoane care au cauzat starea de insolvență asupra averii debitorului. Dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc legitimitate procesuală activă și comitetului creditorilor, dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute, astfel cum au fost redate în paragraful anterior. Creditorul poate solicita autorizarea de a introduce acțiunea în răspundere în situația în care lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său cauzele care au dus la apariția insolvenței și persoanele culpabile de aceasta.
Cererea formulată de creditoarea nu se încadrează în această situație întrucât nu a solicitat autorizarea și nici nu a făcut dovada prevăzută de alin. 3 al art. 138, practicianul desemnat în cauză întocmind un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat apariția insolvenței debitoarei falite, în acest raport fiind identificați mai mulți factori generatori stabiliți prin analizarea actelor financiar-contabile depuse de administratorul social, principala cauză reprezentând-o tâlhăria care a avut loc asupra casei de schimb valutar, concluzionându-se că fostul administrator nu se face vinovat de starea de insolvență a societății, din analiza documentelor contabile nerezultând indicii privind comiterea de către acesta a uneia dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a)-g).
Răspunderea reglementată de acest text împrumută caracteristicile răspunderii delictuale pentru fapta proprie din dreptul comun. Ca atare, pentru a fi reținută existența răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei este necesară îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția persoanelor vizate.
Din documentele analizate a rezultat că în niciunul dintre cazuri nu sunt întrunite condițiile pretinse de lege pentru a se putea dispune atragerea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei, lipsind legătura de cauzalitate dintre faptele conducătorilor și starea de insolvență în care a ajuns societatea debitoare.
A doua condiție prevăzută de art. 138 alin. 3 - când lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea în răspundere - de asemenea nu poate fi aplicată în cauză, având în vedere că practicianul a arătat în mod clar că nu se impune atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs creditoarea, cererea ei fiind înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub dosar nr-, în cuprinsul petiției neindicând motivele de fapt și de drept care justifică atacarea hotărârii primei instanțe.
Ulterior, prin concluziile scrise depuse la data de 16 ianuarie 2009 (filele 8-9) recurenta a învederat faptul că solicită modificarea hotărârii tribunalului întrucât o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul admiterii contestației privind autorizarea atragerii răspunderii administratorului pentru debitul de 4.296, sau echivalentul acestei sume în lei la data efectuării plății, datorie pe care a creat-o în calitatea pe care a avut-o la L, cu cheltuieli de judecată.
În motivare creditoarea a arătat că societatea debitoare și-a desfășurat activitatea de schimb valutar într-un spațiu închiriat în imobilul proprietatea sa. După ce a avut loc tâlhăria din anul 2003, deși aceasta și a încetat activitatea, a refuzat predarea spațiului. Cu toate că recurenta a notificat falita în luna februarie 2004 pentru a-i preda spațiul, aceasta a refuzat, motiv pentru care a acționat-o în judecată. Abia în luna septembrie 2004 spațiul i-a fost predat, creându-i un prejudiciu de 4.296, respectivul prejudiciu fiind cauzat după ce a încetat activitatea societății și se datorează fostului administrator care intenționat, știind că creditoarea este femeie bătrână și că trăiește din chirie, a refuzat predarea spațiului. Condițiile răspunderii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 sunt fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, toate acestea fiind îndeplinite în speță, deși pentru antrenarea răspunderii administratorului social nu se cere întrunirea lor cumulativă.
Intimata debitoare L, legal citată prin lichidatorul judiciar "Cabinet Individual de Insolvență" din T, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (fila 15) prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca fiind tardiv și menținerea sentinței tribunalului, fără cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de creditoarea, în conformitate cu prevederile art. 3041, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, prin prisma excepției de tardivitate ridicată din oficiu de către instanță la termenul de judecată din 20 ianuarie 2009, Curtea constată că acesta este tardiv introdus, motiv pentru care îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 301 din Codul d e procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 284 alin. 2-4 aplicându-se în mod corespunzător.
În speță, fiind vorba despre un litigiu comercial având ca obiect procedura insolvenței, termenul de recurs este cel reglementat de art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificată, n conformitate cu care urtea de apel va fi instanț de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11, termenul de recurs fiind de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Cum împotriva încheierilor judecătorului-sindic prin care se soluționează contestațiile formulate de participanții la procedura de executare colectivă față de rapoartele de activitate întocmite de practicienii în insolvență Legea nr. 85/2006 nu prevede un alt termen de recurs, este evident faptul că asemenea hotărâri pot fi atacate de părțile implicate n proces și nemulțumite de soluția instan ei numai cu recurs și doar în termen de 10 zile de la comunicare, ceste dispoziții legale fiind imperative, neputându-se deroga de la aplicarea lor.
Este de menționat că, potrivit celor înscrise în art. 103 din Codul d e procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că hotărârea instanței de fond, ce a fost pronunțată în data de 24 aprilie 2008, fost comunicată recurentei la 18 august 2008 (fila 67 dosar de fond), ceea ce înseamnă că termenul până la care partea putea formula recurs s-a împlinit la 29 august 2008 (având în vedere faptul că ultima zi a termenului este o zi lucrătoare - vineri), nerespectarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe pentru declararea acestei căi de atac atrăgând decăderea din dreptul de a mai fi analizate de către instanța de control judiciar criticile aduse sentinței atacate.
Susținerile recurentei din cuprinsul notelor scrise depuse la dosar în 9 februarie 2009 (fila 16), în sensul că datorită faptului că ultima zi de depunere a recursului este o zi de vineri termenul de declarare a căii de atac se prelungește până la prima zi lucrătoare, respectiv ziua de luni, 1 septembrie 2008, dată când a și depus cererea la poștă, nu pot fi primite de C întrucât sunt contrare prevederilor art. 101 din Codul d e procedură civilă, care statuează că ermenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare, cele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare, iar cele care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșesc într-o lună care nu are o asemenea zi, se vor socoti împlinite în ziua cea din urmă a lunii. Termenul care se sfârșește într-o zi de legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. Or, ziua de 29 august 2008 nu a fost nici legală și nici zi nelucrătoare, ca să justifice prelungirea termenului de recurs până luni, 1 septembrie 2008.
Cum creditoarea a depus cererea sa de recurs la un oficiu poștal abia în data de 1 septembrie 2008, peste termenul de 10 zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificată, calea de atac promovată de această parte este tardivă, urmând să fie respinsă ca atare conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de creditoarea împotriva încheierii nr. 855 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată L, reprezentată prin lichidatorul judiciar "Cabinet Individual de Insolvență" din
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /19.02.2009
Dact. /20.02.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
