Spete contestatie la executare comercial. Sentința 29/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V- A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ NR.29

Ședința publică din 06.03.2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

Grefier - -

**************************

Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 27.02.2009 și apoi la 06.03.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra contestației la executare constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța în data de 1.11.2007 sub nr- contestatoarea (fostă ) a contestat măsura executării silite prin reținerea sumei de 139 lei din pensia sa, solicitând restituirea sumelor poprite de Casa Județeană de Pensii C precum și daune interese.

În motivare contestatoarea a arătat că, a fost asociat unic al SC SRL, lichidată în anul 2006. La cererea au fost solicitate în mod abuziv datorii nelegale și s-a dispus indisponibilizarea sumei de 139 lei pentru pretinsa datorie de 3.235.447.828 lei și 22.352.446 lei reprezentând pasivul SC SRL.

Prin cererea precizatoare formulată în data de 19.11.2007, contestatoarea a arătat că intimată în cauză este și, la cererea căreia s-a înființat poprirea.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Constanța, pe fond solicitând respingerea contestației.

Prin sentința civilă nr. 7904/8.05.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr-, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, unde aceasta a fost înregistrată inițial pe rolul Secției a IV a Civilă; prin încheierea de ședință din 15.09.2008 instanța civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia conducerii în vederea repartizării pentru soluționare către o secție comercială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a Va Comercială sub nr-.

În ședința publică din data de 20.02.2009 intimata a invocat excepția tardivității contestației, excepție pe care Curtea o va respinge ca neîntemeiată, întrucât din înscrisurile dosarului nu rezultă data la care contestatoarea a luat cunoștință de actul contestat, iar intimata nu a probat acest aspect.

Pe fondul contestației Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: contestatoarea solicită anularea măsurii popririi, luată de Casa de Pensii C, la cererea creditoarei Intimata a solicitat executarea silită a sentinței civile nr. 3291/COM/30.11.2001, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2328/COM/1997, prin care contestatoarea, în calitate de fost administrator al societății debitoare SC SRL, a fost obligată la plata sumelor reprezentând pasivul debitoarei.

Contestatoarea nu a făcut dovada faptului că această sentință a Tribunalului Constanțaa fost atacată cu recurs și dacă a fost desființată în calea de atac; deși i s-au acordat suficiente termene în acest sens, (pentru a depune o copie legalizată a respectivei sentințe), contestatoarea nu a depus înscrisul solicitat nici măcar într-o copie lizibilă. Cele reținute mai sus cu privire la obligarea sa la suportarea pasivului societății al cărei administrator a fost - respectiv a sumelor de 3.235.447.828 lei și 22.352.446 lei rezultă din considerentele deciziei comerciale nr. 265/COM/15.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr.363/COM/2006, precum și din cererea contestatoarei.

Așadar, a solicitat terțului poprit Casa de Pensii C punerea în executare a deciziei comerciale nr. 3291/2001 prin poprirea lunară a unei sume din pensia contestatoarei, până la acoperea prejudiciului.

În ceea ce privește susținerea procuratorului contestatoarei în sensul că ar fi executat silit o suprafață de teren aparținând părții, prin vânzarea acesteia la licitație, întrucât Curtea nu a fost legal învestită cu privire la această modalitate de executare nu se va putea pronunța.

Față de cele expuse, contestația la executare va fi respinsă ca neîntemeiată, Curtea constatând că nu s-au dovedit în speță cauze care să determine anularea executării, conform art.399 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității contestației la executare, ca neîntemeiată.

Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea, domiciliată în orașul,-.19 jud. C, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1 și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Municipiul C,- jud.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 6.03.2009.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex./3.04.2009

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 29/2009. Curtea de Apel Bucuresti