Spete contestatie la executare comercial. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.337R
Ședința publică de 05 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.4181 /13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, intimata - SRL prin lichidator judiciar, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar înscrisurile solicitate de către instanță prin încheierea de ședință de la termenul anterior.
Apărătorul recurentei depune la dosar în cadrul probei cu înscrisuri solicitată și încuviințată de către instanță la termenul anterior, un set de înscrisuri care se comunică și părților prezente.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate împotriva notificării nr.2620/03.07.2008 și să se dispună înscrierea societății recurente în tabelul definitiv al creditorilor cu creanța în cuantum de 147.413,70 lei. Susține faptul că notificarea creditorilor se face potrivit Codului d e procedură civilă, fapt recunoscut tacit de către lichidatorul judiciar prin transmiterea unei notificări tardive la data de 25.06.2008 prin scrisoare recomandată, plicul fiind returnat cu mențiunea "mutat de la adresă".
Apărătorul intimatei - SRL prin lichidator judiciar solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Susține că notificare deschiderii procedurii publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.2881/2007 îi este opozabilă recurentei. Mai mult notificarea a fost făcută prin poștă cu scrisoare recomandată la data de 26.03.2008, care s-a returnat cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă". Culpa pentru neînscrierea creditoarei la masa credală pentru motivul tardivei introduceri a declarației de creanță aparține administratorului debitoarei, iar nu lichidatorului judiciar.
Reprezentantul intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 15.07.2008 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura simplificată a insolvenței deschisă împotriva debitorului - SRL, creditorul - SRL a contestat notificarea nr.2620 din data de 03.07.2008 emisă de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, prin care acesta a respins declarația de creanță a creditorului în sumă de 147.413,70 lei, depusă la 07.06.2008 invocând tardivitatea introducerii acesteia, solicitând să se dispună înscrierea sa în tabelul definitiv al creditorilor cu creanța menționată.
Prin sentința comercială nr.4181 pronunțată la 13.10.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins contestația creditorului - SRL ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că în temeiul art.21 din Legea nr.85/2006 creditorul poate contesta măsura luată de lichidator astfel cum rezultă din notificarea 2620/03.07.2008, dar trebuie avut în vedere că debitorul a comunicat lichidatorului la 12.11.2007 o listă a creditorilor care nu a fost întocmită potrivit cerințelor art.28 lit.c în sensul indicării numelor și adreselor tuturor creditorilor. Creditorul - SRL nici nu apare în această listă ci pe o listă separată denumită "datorii între firme", fără indicarea sediului social. În aceste condiții lichidatorul a notificat debitoarea sub nr.1647/17.01.2008 în sensul refacerii listei. Din moment ce creditorul contestator nu a fost identificat, lichidatorul nu a fost în măsură să îl notifice pe acesta conform Codului d e procedură civilă și, de altfel, creditorului respectiv îi sunt aplicabile prevederile legale în sensul că procedura de notificare prevăzută de art.61 este considerată îndeplinită dacă a fost realizată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. În cauză, notificarea s-a realizat prin publicarea în buletinul menționat cât și în ziarul Bursa, iar termenul de depunere a declarațiilor de creanță a fost stabilit în cauză la 24.12.2007.
Împotriva acestei sentințe comerciale creditorul - SRL a declarat recurs,timbrat și în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că lichidatorul nu a respectat prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006, recurentul creditor nefiind notificat referitor la deschiderea procedurii, despre care a aflat întâmplător și a formulat declarație de creanță în cauză la 09.06.2008. Prin notificarea 2620/03.07.2008 lichidatorul recunoaște că nu a respectat prevederile art.7 alin.1, în sensul că nu l-a notificat pe creditorul recurent potrivit Codului d e procedură civilă, și a încercat să remedieze acest aspect prin trimiterea unei notificări tardive, la 25.03.2008, care însă ar fi fost restituită cu mențiunea "mutării" sediului creditorului, deși acesta nu și-a schimbat sediul. Tribunalul a reținut în mod greșit că ar fi fost îndeplinită notificarea, în condițiile în care trebuia efectuată cumulativ, potrivit Codului d e procedură civilă, și prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență, și într-un ziar de largă răspândire. Mai mult, recurenta putea fi identificată în lista creditorilor depusă de debitor, sub sintagma "datorii între firme". În speță nu sunt aplicabile prevederile art.7 alin.3 teza II și alin.9 din Legea nr.85/2006, creditorul recurent fiind identificat în lista creditorilor, dar fără a fi notificat conform Codului d e procedură civilă.
Intimatul lichidator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea a încuviințat recurentei proba cu înscrisuri.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În cauză procedura simplificată a insolvenței a fost deschisă prin sentința comercială nr.4023 din 29.10.2007, la cererea creditorului Administrația Finanțelor Publice Sector 5, stabilindu-se termenul limită pentru depunerea creanțelor la 24.12.2007. În condițiile în care în contextul respectiv debitorul nu și-a îndeplinit potrivit art.35 obligația de a depune la dosarul cauzei documentele prevăzute la art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, inclusiv o listă completă a creditorilor cuprinzând numele și adresa sediului acestora, iar notificarea creditorilor prevăzută de art.61 în sarcina lichidatorului, cu privire la deschiderea procedurii și pentru depunerea declarațiilor de creanță, trebuia îndeplinită cu celeritate, evident în limita termenului stabilit pentru depunerea declarațiilor de creanță, lichidatorul a procedat în mod corect la efectuarea notificării prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență și într-un ziar de largă răspândire, în ceea ce privește creditorii neidentificați; singurul creditor care putea fi notificat potrivit Codului d e procedură civilă era Administrația Finanțelor Publice Sector 5.
În ceea ce privește creditorul - SRL și acesta a făcut parte din categoria creditorilor neidentificați.
În acest sens, trebuie avut în vedere că atât în cuprinsul art.7 alin.3 cât și în cuprinsul art.61 din Legea nr.85/2006, efectuarea notificării potrivit Codului d e procedură civilă privește doar creditorii identificați, în primul rând prin lista creditorilor care trebuie depusă la dosar de către debitor, deoarece doar în cazul acestora se cunoaște denumirea și adresa sediului, acestea constituind elemente necesare pentru notificarea în condițiile Codului d e procedură civilă. Notificarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și printr-un ziar de largă răspândire a fost avută în vedere de către legiuitor în cuprinsul art.7 alin.3 și art.61 în raport cu creditorii neidentificați. La data notificării menționate ( nr.2881/2007 și "Bursa" din 16.11.2007) - SRL era cu certitudine un creditor neidentificat, în condițiile în care o primă listă a creditorilor a fost depusă de debitor doar în ianuarie 2008, listă în care pentru respectivul creditor nu se indica și adresa, iar o listă completă a fost depusă câteva luni mai târziu, în mod tardiv.
Prin urmare, în raport cu situația existentă și cu prevederileart.7 alin.3 teza II și alin.9 din Legea nr.85/2006, notificarea - SRL a fost legal îndeplinită în urma publicării acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvență. Legiuitorul a prevăzut dispozițiile art.7 alin.3 tezaII pe considerentul că publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a notificării privind deschiderea procedurii insolvenței față de un anumit debitor este opozabilă și creditorilor care nu au fost identificați în nici un fel printr-o listă a creditorilor depusă în termenul legal sau au fost identificați insuficient, cu elemente insuficiente pentru efectuarea notificării potrivit Codului d e procedură civilă, iar acești creditori, luând cunoștință astfel despre deschiderea procedurii față de debitor, se presupune că știu sau trebuie să știe că sunt creditorii acelui debitor și că în consecință pot face declarațiile de creanță în procedură. Demersurile lichidatorului în cauză pentru ca și după efectuarea în mod legal a notificării,debitorul să depună la dosar o listă completă a creditorilor pentru notificarea acestora și potrivit Codului d e procedură civilă, ulterior împlinirii termenului de depunere a declarațiilor de creanță nu a avut nici o îndreptățire legală, în condițiile în care potrivit art.35 din Legea nr.85/2006 documentele prevăzute de art.28 alin.1 trebuie depuse de debitor în 10 zile de la deschiderea procedurii iar aceste demersuri sunt contrare principiului celerității și pot determina bulversarea etapelor legale ale procedurii insolvenței. În plus, în cauză societatea debitoare și societatea recurentă au aceleași persoane fizice asociate, ceea ce implică faptul că se cunoștea de către reprezentanții recurentei despre deschiderea procedurii.
Prin urmare, susținerile părților privind demersurile efectuate începând cu luna ianuarie 2008 pentru completarea listei creditorilor în vederea efectuării notificării și potrivit Codului d e procedură civilă nu se justifică a mai fi analizate și în mod individual.
Având în vedere aceste considerente Curtea, în baza art.312 alin.1Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și totodată, va respinge cererea intimatei debitoare privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-a dovedit efectuarea în concret de către intimat a cheltuielilor pretinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.4181 /13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5
Respinge cererea intimatei-debitoare privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier,
Red.Jud. - 30.03.2009
Tehnored.- 31.03.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia