Spete contestatie la executare comercial. Sentința 44/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA COMERCIALĂ NR.44

Ședința publică de la 06 martie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurică Avram

GREFIER - -

.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea SC M SA, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata AVAS a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare cu înscrisuri atașate, în două exemplare.

Având în vedere că s-a solicitat de către contestatoare judecata în lipsă și constatând cauza în stare de judecată Curtea rămâne în pronunțare în primul rând cu privire la excepțiile invocate de către intimată prin întâmpinare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată în data de 27.12.2007 la Judecătoria Pașcani, contestatoarea Maf ormulat în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), contestație la executare împotriva actelor de executare silită efectuate de intimată, respectiv procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr.14812/11.12.2007, afișat conform procesului-verbal încheiat la data de 12.12.2007, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestora și încetarea executării silite până la data la care intimata va eșalona la plată datoriile restante ale contestatoarei la fondul de asigurări de sănătate și o va scuti pe aceasta la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente acestor obligații.

În motivarea contestației la executare s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28/30.12.2002 încheiat sub imperiul Legii nr.137/2002, APAPS (în prezent AVAS) a înstrăinat pachetul majoritar de acțiuni deținut la societatea contestatoare.

Conform art.7.3.3. din contract societatea contestatoare beneficia de scutiri și eșalonări conform art.18 din Legea nr.137/2002 și art.249 din HG nr.577/2002, iar APAPS se angaja să depună toate diligențele pentru obținerea certificatelor de atestare bugetară și pentru întocmirea documentației în vederea emiterii Ordinului Comun al creditorilor bugetari cu APAPS pentru aprobarea scutirilor și eșalonărilor la plată a datoriilor la buget. AVAS a depus diligențele necesare, emițându-se Ordinul Comun nr.217/546/07.11.2003 prin care s-au acordat înlesnirile la plata obligațiilor asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și Hotărârea nr./2003 a Pp entru acordarea de înlesniri la plata impozitelor și taxelor la bugetul local dar nu a întreprins nici o diligență în ceea ce privește obligațiile bugetare ale societății restante, datorate Fondului de asigurări sociale de sănătate, contrar angajamentului prevăzut la art.18 alin.2. Anterior privatizării AVAS a obținut de la CAS I certificatul fiscal nr.1463/16.10.2002 prin care s-au stabilit obligațiile contestatoarei la fondul menționat în sumă totală de 21.259,2 RON, al cărei cuantum nu se contestă, contestatoarea fiind de acord cu plata ei însă în mod eșalonat, asemenea celorlalte datorii bugetare restante, potrivit contractului menționat.

Potrivit actelor normative care s-au succedat în timp, în privința activității de declarare și colectare a creanțelor cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate aceasta revine în prezent AVAS, contestatoarea i-a solicitat să soluționeze situația creanțelor respective.

Inițial, AVAS a continuat demersurile pentru emiterea ordinului comun referitor la eșalonarea creanțelor respective, potrivit adresei /3031/21.01.2004, solicitând chiar suspendarea oricărei acțiuni de executare silită, conform adresei nr./3491/03.12.2003 după care însă a declanșat executarea silită, procedând la instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile societății pentru stingerea datoriilor acesteia restante la fondul de sănătate, deși contestatoarea o chemase în judecată printr-o acțiune în obligația de a face, respectiv de a proceda la reeșalonarea datoriilor și la scutirea de plată a penalităților.

În drept contestatoarea a invocat prevederile art.399-400 Cod procedură civilă, art.18 din Legea nr.137/2002, art.26 alin.4 din OUG nr.26/2004.

În dovedirea susținerilor sale contestatoarea a depus înscrisuri la dosarul cauzei.

Prin sentința comercială nr.203 pronunțată la data de 25.01.2008 în dosarul nr- Judecătoria Pașcania admis excepția necompetenței sale materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, reținând în acest sens prevederile art.45 din OUG nr.51/1998.

Intimata AVAS a formulat întâmpinare prin care mai întâi a invocat excepția tardivității contestației la executare, precum și excepția lipsei procedurii prealabile solicitând respingerea contestație la executare în raport cu acestea.

Pe fond, intimata a arătat că prin OUG nr.95/2003 aprobată prin Legea nr.557/2003 a fost reglementată cesiunea creanțelor bugetare restante existente în evidențele CNAS la data de 30.06.2003 pentru care aceasta deține titluri executorii legal constituite, către AVAS.

Potrivit acestui act normativ recuperarea creanțelor respective, în categoria cărora se includ și cele la care a făcut referire contestatoarea, se face în conformitate cu prevederile OUG nr.51/1998 aprobată prin Legea nr.409/2001, urmărindu-se încasarea lor integrală. Prin urmare, AVAS s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS I pentru recuperarea debitelor în discuție, în urma preluării efective a creanței acesteia împotriva contestatoarei, în sumă restantă de 267.276 lei, conform protocolului nr.35/17.11.2003 și a actului adițional nr.3/27.07.2006. Susținerile contestatoarei exced cauzei în majoritate. AVAS are obligația recuperării creanței preluate. De altfel, anterior a solicitat contestatoarei să-i transmită toate documentele necesare în vederea acordării ajutorului de stat pentru creanța fiscală. Deși solicită anularea actelor de executare, contestatoarea nu a criticat în nici un fel aceste acte.

În dovedirea susținerilor formulate intimata a depus înscrisuri la dosarul cauzei.

Față de acestea, având în vedere actele și lucrările dosarului cauzei Curtea reține în ceea ce privește mai întâi excepția tardivității formulării contestație la executare, invocată de intimată prin întâmpinare, următoarele:

Executării silite contestate și contestației formulate împotriva acestei executări silite îi sunt aplicabile prevederile OUG nr.51/198 și în completare, în măsura compatibilității, prevederile Codului d e procedură civilă.

De altfel, în raport cu acest ultim act normativ s-a susținut și temeiul juridic al contestației în cauză.

Potrivit art.58 din OUG nr.51/1998 executarea silită a AVAS începe după comunicarea titlului executoriu cu mențiunea că neachitarea de bună-voie a creanței dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nici o altă somație.

În mod evident, pe cale de interpretare, comunicarea titlului executoriu constituie și somația de plată.

Potrivit prevederilor art.401 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, contestația la executare silită se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

AVAS a comunicat contestatoarei debitoare titlul executoriu prin adresa nr.14812/22.11.2007, constituind și somație, care a fost înregistrată la sediul contestatoarei în data de 26.11.2007 potrivit confirmării de primire depuse la dosar. De la această din urmă dată debitorul avea obligația depunerii contestației la executarea silită în termen de 15 zile. Or, supă cum rezultă din mențiunea de pe plicul poștal cu care a fost înaintată la instanță, contestația la executare în cauză a fost formulată în mod tardiv la 21.12.2007, după împlinirea termenului prevăzut de art.401 alin.1 lit.c Cod procedură civilă.

Prin urmare, excepția tardivității formulării contestației la executare este întemeiată, situație în care nu se mai justifică analiza celorlalte susțineri formulate de intimată în legătură cu lipsa procedurii prealabile și, de ambele părți, în ceea ce privește fondul cauzei.

Având în vedere considerentele arătate, Curtea va admite excepția tardivității și în consecință va respinge contestația la executare, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității contestației la executare.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea M cu sediul în -, județul I, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B,--11, sector 1, ca tardiv formulată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Nr.ex.: 4

Președinte:Aurică Avram
Judecători:Aurică Avram

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 44/2008. Curtea de Apel Bucuresti