Spete contestatie la executare comercial. Sentința 50/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 459/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 50
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu
Grefier ---
***********
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul SC SA B împotriva executării silite și a titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată nr.17486/12.11.2003, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și intimata chemată în garanție CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă părțile prin consilieri juridici.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având cuvântul pe cereri, reprezentantul intimatei AVAS precizează că a invocat excepția tardivității contestației și solicită cuvântul pe excepție, arătând că apreciază contestația ca tardiv formulată și depune la dosar, în susținere, copia comunicării din 2003 cu confirmare de primire și o comunică.
Contestatoarea, prin consilier juridic, susține că dovada depusă la dosar nu este concludentă întrucât nu face dovada comunicării acelui titlu, astfel că solicită respingerea excepției.
Pe contestație, solicită admiterea acesteia conform motivelor invocate în scris și precizează că după cesiune societatea a fost scutită de plata oricăror creanțe la buget.
Intimata AVAS, prin consilier juridic, susține că a pus în executare creanța preluată prin protocol.
Intimata chemată în garanție, prin consilier juridic, în principal, solicită admiterea excepției invocată de AVAS, iar pe contestație solicită respingerea acesteia conform întâmpinării depusă la dosar și respingerea cererii de chemare în garanție ca informă, precizând faptul că CNAS garantează valabilitatea.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației la executare constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr-, contestatoarea SC SA în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bas olicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului executoriu constând în înștiințarea de plată nr. 17486/12.11.2003 și anularea adresei de comunicare a acestuia și a oricăror acte de executare silită efectuate de către, în baza OUG nr.95/2003.
Prin sentința civilă nr. 10005/14.11.2007, Judecătoria Brașova admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI unde aceasta a fost înregistrată pe rolul Secției a Va Comercială.
Prin sentința comercială nr. 97/20.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială a fost admisă excepția necompetenței materiale a curții, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, iar cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin decizia comercială nr. 381/10.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI unde aceasta a fost reînregistrată sub același număr pe rolul Secției a Va Comercială,în data de 17.03.2009.
În ședința publică din 14.04.2009 intimata a invocat excepția tardivității contestației depunând, în susținere, o dovadă de comunicare.
Analizând contestația formulată, în raport de probele administrate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea constată următoarele:
Mai întâi, excepția tardivității contestației va fi respinsă, întrucât prin acea confirmare depusă de intimată nu se probează ce anume s-a comunicat contestatoarei; în plus, comunicarea titlului executoriu poartă numărul 8681/29.11.2003, iar confirmarea de primire este datată 28.11.2003 (deci cu o zi înainte de a se fi expediat); este evident că nu poate fi vorba despre titlul executoriu contestat.
Pe fond contestația va fi admisă, pentru următoarele considerente:
OUG nr.115/2003 privind privatizarea SC R SA prevede la art.3(1) lit.a "scutirea de la plata obligațiilor bugetare restante datorate și neachitate la data transferului de proprietate asupra acțiunilor deținute de stat inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare".. au fost cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Curtea va înlătura susținerile intimatei din întâmpinarea depusă la Judecătoria Brașov, în sensul că înlesnirile la plată puteau fi acordate contestatoare doar prin ordinul comun al creditorului bugetar încheiat cu (Ministerul Finanțelor Publice) având în vedere că acele înlesniri au fost acordate în baza legii și nu sunt condiționate de emiterea sau nu a unui act administrativ (ordinul comun invocat).
Așadar, dispozițiile art.55 din OUG nr.26/2004 nu au incidență în speță, întrucât înlesnirea la plata obligațiilor bugetare a fosta cordată anterior apariției acestei ordonanțe.
Cererea de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate formulată de, având ca obiect obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată generate de acest litigiu, va fi respinsă ca neîntemeiată constatând, pe de o parte că aceasta nu are legitimare procesuală în cauză, iar pe de altă parte, nu a dovedit efectuarea nici unei cheltuieli de judecată în acest litigiu.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite contestația la executare astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității contestației ca neîntemeiată.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea contestatorul SC SA, cu sediul în B, str.-, - administrativ, nr. 5, Județ B împotriva executării silite și a titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată nr.17486/12.11.2003, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1 și intimata chemată în garanție CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în B, nr. 248, - sector 3.
Dispune anularea titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată nr.17486/12.11.2003 și a oricăror acte de executare efectuate de AVAS împotriva contestatoarei în baza OUG nr.95/2003.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex.
11.05.2009
Președinte:Gabriela VințanuJudecători:Gabriela Vințanu