Spete contestatie la executare comercial. Decizia 836/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 836
Ședința publică din 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Recuperare Creanțe B împotriva sentinței comerciale nr. 381 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu contestatoarea intimată Centrala Electrică de Termoficare A și intimata Societatea Națională a Oltenia Târgu-
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care se constată depuse la dosar la data de 11 iunie 2009 concluzii scrise din partea intimatei Recuperare Creanțe
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 381 din 3 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Societatea Națională a Oltenia Târgu-J, cât și cea a inadmisibilității invocării apărărilor de fond, respingând contestația formulată de Centrala Electrică de Termoficare A în contradictoriu cu intimatele Recuperare Creanțe B și Societatea Națională a Oltenia Târgu-J având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunțată de același tribunal în dosarul nr-. Cu toate acestea, prima instanță a admis contestația la executare având ca obiect apărările de fond împotriva hotărârii menționate, în sensul că a anulat în parte ordonanța nr. 1470 din 23 iulie 2008 Tribunalului Arad cu privire la obligarea debitoarei de a achita dobânzile legale până la data plății sumei de 13.387.792,76 lei cu titlu de preț al cărbunelui livrat, menținând restul obligațiilor.
Pentru a hotărî astfel judecătorul fondului a reținut că prin contestația la executare înregistrată la Tribunalul Arad contestatoarea Centrala Electrică de Termoficare Aac hemat în judecată intimatele Recuperare Creanțe B și Societatea Națională a Oltenia Târgu-J solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 88/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc din B, precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației, iar în baza art. 10 din nr.OG 5/2001 respingerea dobânzilor legale aferente obligației principale de 13.387.792,76 lei, în motivare arătând executarea silită a fost pornită în baza contractului de cesiune de creanță nr. 81/24.10.2008, contract care nu a fost primit de către contestatoare, iar până la începerea executării a achitat din creanța principală suma de 6.206.000,00 lei, rămânând un rest de 7.181.692,76 lei. Contestatoarea a învederat că nu este de acord cu plata dobânzii legale aferente obligației principale întrucât prin contractul de furnizare nr. 46/26.04.2006, la art. 15 pct. 2, au fost prevăzute penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere obținute prin ordonanța nr. 1433 din 16 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, fiind imposibil a se cumula penalitățile cu dobânda, clauza penală înlăturând dobânda legală aferentă obligației principale, un astfel de cumul echivalând cu aplicarea a două sancțiuni pentru aceeași faptă.
Printr-o completare de acțiune a invocat excepția nulității executării silite ca urmare a necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc, precum și excepția de prematuritate a executării silite prin poprire, de drept comun, și nerespectarea procedurii speciale a obligațiilor de plată a debitorilor instituții publice, reglementată de art. 2 și 3 din nr.OG 22/2002, modificată, Centrala Electrică de Termoficare A fiind o societatea comercială cu capital majoritar de stat (99,67%), funcționând sub autoritatea Consiliului local al Municipiului De asemenea, în baza art. 10 alin. 1 și 2 din nr.OG 5/2001, a solicitat desființarea în parte a titlului executor reprezentat de ordonanța nr. 1470 din 23 iulie 2008 prin respingerea acordării dobânzilor legale, cât și actualizarea debitului în funcție de rata inflației, aplicabilă la data plății efective, precizând că prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă nu a formulat cerere în anulare. Această ordonanță este nelegală pentru că s-au acordat dobânzi legale deși prin contractul de furnizare nr. 46/2006 au fost prevăzute penalități de 0,1% pe zi de întârziere. Mai mult, prin ordonanța nr. 1433/16.07.2008 a Tribunalului Arad au fost acordate penalități de întârziere în cuantum de 4.415.611,39 lei pe perioada 01.04.2007-31.05.2008, creanță care a fost contestată. Aceeași contestatoare a invocat și art. 400 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, arătând că înțelege să conteste și titlul executoriu în ceea ce privește lămurirea înțelesului și întinderii acestuia, creanța nefiind certă prin obligarea sa la plata unor dobânzi generic enunțate.
Intimata Recuperare Creanțe B, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației arătând că clauza penală alături de dobânda legală este interzisă doar în contractele de împrumut, conform Deciziei nr. XI/24.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în speță, este vorba de un contract de furnizare prin care a fost stabilită o clauză penală, care reprezintă despăgubiri în bani pe care debitorul trebuie să le plătească în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, netrebuind a fi făcută confuzie între clauza penală, care apare ca o sancțiune a neexecutării ori executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, și dobânda legală, care reprezintă actualizarea sumei datorate, inclusiv a penalităților până la data plății efective, invocând în acest sens deciziile nr. 249/1996 și nr. 2506/1996 ale Curții Supreme de Justiție, prin care s-a statuat că se pot solicita de către creditori atât dobânzi, cât și penalități pentru întârzierea plății.
Și intimata Societatea Națională a Oltenia Târgu-J a solicitat respingerea ca nefondată a contestației la executare, menționând faptul că prin neplata la scadență a creanței i s-a cauzat un prejudiciu de peste 4.411.611,39 lei, care nu poate fi acoperit doar prin plata penalităților, fiind îndreptățită a solicita cumulul acestor penalități cu dobânda, prevalându-se, de asemenea, de decizia nr. 249/1996. Totodată, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât în baza contractului de cesiune nr. 83/24.10.2008 a cesionat creanța către Recuperare Creanțe B, excepție respinsă de tribunal având în vedere că în cadrul judecării ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 această intimată a fost parte în proces, având calitatea de creditor.
Dat fiind faptul că potrivit art. 10 alin. 2 din G nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, prin contestația la executare, debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului, text din care rezultă că debitorii au dreptul să invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței, prima instanță a respins și excepția de inadmisibilitate a invocării apărărilor de fond ridicată de intimata Recuperare Creanțe
Cu privire la excepția nulității executării silite ca urmare a necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc și excepția de prematuritate a executării silite prin poprire, de drept comun, și nerespectarea procedurii speciale a obligațiilor de plată a debitorilor instituții publice, reglementată de art. 2 și 3 din nr.OG 22/2002, modificată, tribunalul a considerat că urmează să se pronunțe Judecătoria Arad, în favoarea căreia, în baza art. 400 alin.1, coroborat cu art. 373 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, a fost declinată contestația la executarea propriu-zisă prin sentința comercială nr. 263 din 17 februarie 2009.
Pe fondul contestației la titlu, din probele administrate în cauză, instanța a reținut că prin titlul executoriu contestat debitoarea Centrala Electrică de Termoficare Aaf ost somată să plătească creditoarei Societatea Națională a Oltenia Târgu-J, până la 7 august 2008, suma de 13.387.792,76 lei cu titlu de preț, precum și dobânzi legale până la data plății, dispunându-se, totodată, actualizarea debitului în raport cu rata inflației aplicabile la data plății efective.
Articolul 3712alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, prevede dreptul organului de executare de a calcula atât obligațiile bănești accesorii acordate prin titlul executor, cât și de a actualiza valoarea obligației principale. Astfel, în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii, iar dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume. Mai mult, dacă titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la plata efectivă a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.
Având în vedere că ordonanța nr. 1470 din 23 iulie 2008 Tribunalului Arad este clară, nepunând probleme asupra lămuririi înțelesului, întinderii și aplicării, în baza art. 400 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța a respins contestația la titlu formulată de contestatoarea Centrala Electrică de Termoficare A
În ceea ce privește contestația la executare având ca obiect apărări de fond împotriva acestui titlului executoriu, formulate în condițiile art. 10 din nr.OG 5/2001, tribunalul a reținut următoarele:
Între intimata creditoare Societatea Națională a Oltenia Târgu-J, în calitate de furnizor, și contestatoare, în calitate de achizitor, s-a încheiat contractul de furnizare nr. 46/24.06.2006 având ca obiect furnizarea de lignit, conform graficului de livrare convenit de părți și a anexelor ulterioare la acest contract, toate semnate de cele două societăți comerciale.
Prin ordonanța nr. 1470 din 23 iulie 2008 debitoarea Centrala Electrică de Termoficare Aaf ost somată să plătească creditoarei, până la 7 august 2008, suma de 13.387.792,76 lei cu titlu de preț, precum și dobânzi până la data plății, dispunându-se și actualizarea debitului în raport cu rata inflației aplicabile la momentul plății efective. Împotriva acestei ordonanțe nu s-a formulat cerere în anulare în condițiile nr.OG 5/2001, modificată.
Prin ordonanța nr. 1433 din 16 august 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- debitoarea a fost somată să mai plătească aceleiași creditoare, până la 16 august 2008, suma de 4.415.611,39 lei cu titlu de penalități, actualizată potrivit indicelui de inflație până la data plății efective. La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere prevederile art. 15 pct. 2 din contractul de furnizare nr. /26.04.2006, înregistrat la societatea creditoare sub nr. 2/F/26.04.2006, potrivit căruia neonorarea obligației de plată conform graficului determină plata de către achizitor a unor penalități de întârziere egale cu 0,1%/zi de întârziere. Nici împotriva acestei somații nu s-a formulat cerere în anulare.
Din analiza ambelor somații de plată judecătorul fondului a reținut că izvorul obligațiilor îl reprezintă contractul de furnizare susmenționat. Or, prin art. 15 pct. 2 din acesta, însăși părțile, în condițiile art. 969 din Codul civil, ce consacră principiul forței obligatorii al contractelor, au stabilit penalități de întârziere pentru neonorarea obligațiilor de plată, conform graficului din anexa 1, aspect din care rezultă clar că penalitățile au caracter moratoriu.
Prin Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005, prin care s-a soluționat un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sanțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii. Instanța supremă a oferit, astfel, o soluție unitară în aplicarea dispozițiilor art. 1, 2 și 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 referitoare la rata dobânzii aplicabile pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, având în vedere că, de-a lungul timpului, inclusiv prin deciziile nr. 249/2006 și nr. 2506/1997 ale Curții Supreme de Justiție, invocate de intimate, instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod diferit în ceea ce privește posibilitatea cumulului dobânzilor cu penalitățile de întârziere. Pornind de la această soluție, a rămas însă neacoperită ipoteza contractelor un alt obiect decât împrumuturile bănești, așa cum este cazul contractului de furnizare nr. 46/2006.
Ca atare, atunci când se pune problema cumulului clauzei penale cu dobânda legală trebuie să se stabilească natura exactă și scopul clauzei penale, respectiv dacă aceasta are caracterul unor daune moratorii sau compensatorii. Astfel, dobânda legală poate fi cumulată cu penalitățile care au caracter de daună compensatorie, menite a sancționa neexecutarea obligației contractuale. Dobânda legală nu poate, însă, să fie cumulată cu acele penalități care au caracter de daune moratorii, menite a sancționa executarea cu întârziere, un asemenea cumul echivalând cu aplicarea a două sancțiuni de același fel pentru aceeași faptă, respectiv cu o dublă reparație. Ca urmare, penalitățile de întârziere având aceeași natură juridică ca și dobânda legală, adică daune interese pentru întârziere, cu particularitatea că în cuprinsul clauzei penale ele sunt stabilite anticipat de către părți, rezultă că ele nu se pot cumula deoarece ar exista o dublă reparație a uneia și aceleiași încălcări a contractului, iar ceea ce se datorează este penalitatea, întrucât reprezintă voința părților.
Cu privire la cumulul daunelor cu actualizarea creanței principale, fiind în procedura specială a somației de plată, art. 1 alin. 2 din nr.OG 5/2001, modificată, a consacratexpressis verbisaceastă posibilitate, prin inserarea principiului actualizării sumelor datorate de debitori. Astfel, este permisă actualizarea sumei reprezentate de creanța inițială și de daunele corespunzătoare acesteia, în funcție de anumiți indici, conform etapei - jurisdicționale ori execuționale - în care se realizează.
Față de cele arătate, prima instanță a admis contestația la executare având ca obiect apărările de fond împotriva ordonaței nr. 1470 din 23 iulie 2008 Tribunalului Arad, și a anulat în parte această ordonanță, în ceea ce privește obligația debitoarei de a achita dobânzile legale până la data plății creanței principale, respectiv a sumei de 13.387.792,76 lei cu titlu de preț al cărbunelui livrat, menținând-o în rest.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs intimata Recuperare Creanțe B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei să se respingă contestația la executare având ca obiect apărări de fond împotriva titlului executoriu, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința recurată Tribunalul Arad, respingând excepția inadmisibilității invocării apărărilor de fond, în mod greșit a admis contestația la executare având ca obiect apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu toate că anterior, prin încheiere, aceeași instanță a disjuns contestația la executare propriu-zisă și a declinat competența ei de soluționare în favoarea Judecătoriei Arad.
Sub acest din urmă aspect, în mod corect, având în vedere dispozițiile art. 400 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, raportat la art. 373 alin. 2 din același cod, tribunalul a stabilit competența de soluționare a contestației la executare propriu-zise în favoarea instanței de executare, care este judecătoria. Contestația la titlu a fost reținută spre soluționare întrucât, potrivit art. 400 alin. 2, aceasta este de competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, în speță Tribunalul Arad. Însă, prin contestația la titlu se poate solicita doar lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, fără a se putea contesta însuși titlul executoriu, în ceea ce privește validitatea sa în fond, această cale fiind deschisă atunci când titlul nu este suficient de clar, impunându-se lămurirea sa pentru o executare silită corectă, situație care nu se regăsește în speță, dispozitivul hotărârii fiind clar, aspect constatat, de altfel, și de către prima instanță, care a respins contestația la titlu.
Acestea sunt cele două forme ale contestațiilor la executare reglementate de legiuitor, care a stabilit, de asemenea, caracterele juridice și condițiile lor de exercitare, precum și instanțele competente a le soluționa. Este de observat că nu există oat reia categorie, admisă de prima instanță, respectiv "contestația la executare privind apărările de fond". Aceasta cerere, primită de Tribunalul Arad, pe de o parte nu a fost formulată de către contestatoare (nici nu avea cum, întrucât nu este prevăzută de lege), iar pe de altă parte instanța s-a pronunțat asupra unor probleme asupra cărora nu deținea competența materială.
Într-adevăr, art. 10 din nr.OG 5/2001 prevede că în cadrul contestației la executare se pot formula apărări de fond împotriva titlului executoriu în situația în care nu s-a promovat cerere în anulare. Însă, textul de lege este foarte clar și stabilește că se pot formula apărări de fond în cadrul contestație la executare, fiind, deci, evident că sunt aplicabile dispozițiile legale privind procedura judecării contestației la executare. Datorită faptului că în cadrul contestației la titlu se pot lămuri doar aspecte privind înțelesul și întinderea titlului executoriu, este clar că apărările de fond pot fi invocate doar în cadrul contestație la executare propriu-zise. Pe cale de consecință, tribunalul nu era competent să soluționeze apărările de fond invocate de debitor împotriva titlului executoriu, acestea putând fi formulate doar pe calea contestație la executare propriu-zise, care se judecă potrivit art. 400 alin.1 de către judecătorie, și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză. Ca atare, fiind sesizat cu o contestație la executare propriu-zisă, singura competentă să o soluționeze era judecătoria, tribunalul încălcând competența materială a acesteia atunci când a analizat și aspecte privind fondul cauzei. În conformitate cu art. 400 alin 2, tribunalul poate fi sesizat doar cu o contestație la titlu (singura cerere pentru care este competent din punct de vedere material) și nu cu o contestație la executare propriu-zisă, de care, de altfel, s-a desesizat prin declinare dosarului către Judecătoria Arad. Împrejurarea că în fața tribunalului s-au pus în discuție și aspecte de fond nu este de natură să schimbe calificarea contestației ca fiind una propriu-zisă. Reiterarea unor apărări de fond ale contestatoarei și în prezenta pricină (contestație la titlu) nu poate fi primită, căci nu este posibilă la acest moment procesual transformarea cererii cu a cărei judecată a fost învestit inițial tribunalul, aceste apărări de fond putând fi invocate doar prin intermediul unei contestații la executare propriu-zise, cerere care a fost declinată către instanța competentă material, încălcarea normelor imperative privind competența materială atrăgând nulitatea absolută a hotărârii astfel pronunțate.
Într-o altă ordine de idei, pe calea contestației la executare nu se poate dispune anularea ordonanței nr. 1470/23.07.2008, cum în mod eronat a dispus prima instanță. Contestatoarea este în drept să facă apărări de fond în cazul în care invocă motive de stingere a obligației când acestea sunt posterioare hotărârii ce se execută. Mai mult decât atât, societatea recurentă a invocat inadmisibilitatea invocării apărărilor de fond pe calea contestației la executare la titlul și nu inadmisibilitatea invocării apărărilor de fond fără nicio altă mențiune, cum greșit s-a consemnat în hotărârea atacată. Întrucât tribunalul era sesizat doar cu o contestație la titlu, pentru contestația propriu-zisă declinându-și anterior competența, este evident că asemenea apărări de fond nu puteau fi soluționate în cadrul acestei categorii a contestației la executare. De asemenea, având în vedere faptul că legea reglementează doar două categorii de contestații de executare, rezultă că apărările de fond prevăzute de art. 10 din nr.OG 5/2001, modificată, pot fi invocate doar pe calea contestației la executare propriu-zisă, în sprijinul acestui punct de vedere fiind și calea de atac indicată de instanță, respectiv recursul împotriva așa-zisei "contestații privind apărările de fond", la fel ca și în cazul contestației la executare propriu-zise.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a arătat că tribunalul în mod netemeinic și nelegal a admis apărările de fond împotriva titlului executoriu și a înlăturat dobânzile calculate la creanța recurentei, cu motivarea că penalitățile de întârziere nu pot fi cumulate cu dobânda, întrucât s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, fiind menținută doar clauza penală, cu justificarea că aceasta reprezintă o evaluare prealabilă a prejudiciului stabilit de către părți cu ocazia încheierii contractului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că în cauzele civile având ca obiect obligații de împrumut este imposibilă cumularea clauzei penale cu dobânda legală sau convențională. Această motivare nu poate fi reținută întrucât clauza penală alături de dobânda legală sau convențională este interzisă doar în contractele de împrumut în materie civilă. Or, în speță, nu este vorba de un contract de împrumut, ci de un contract de furnizare de natură comercială, în care a fost stabilită clauza penală prin care contestatoarea se obliga să achite penalități de 0,1% pe zi de întârziere. Acestea reprezintă despăgubirile în bani pe care debitorul obligației este îndatorat să le plătească în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, despăgubiri ce au fost stabilite prin acordul de voință al părților. Nimic nu împiedică părțile contractante să convină asupra cuantumului despăgubirilor, art. 1066 și 1072 din Codul civil statuând că întinderea despăgubirilor se poate realiza prin acordul de voință al părților, intervenit înainte de producerea prejudiciului. Aceasta este tocmai definiția clauzei penale, care apare ca o modalitate de evaluare convențională și prealabilă a despăgubirilor. Suma prevăzută în clauza penală nu poate fi modificată de instanța de judecată. Cu alte cuvinte, fiind o clauză în contract, clauza penală are forța obligatorie între părțile contractante și se impune a fi respectată întocmai. Nu trebuie făcută confuzie între clauza penală, care reprezintă o evaluare convențională și prealabilă a despăgubirilor, astfel că apare ca o sancțiune în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, și dobânda legală, care reprezintă actualizarea sumelor datorate (inclusiv a penalităților) până la data plății efective. Din natura diferită a acestor obligații rezultă că nu se poate pune problema echivalenței aplicării a două sancțiuni pentru aceeași faptă. În sprijinul acestei opinii este și art. 3 din Legea nr. 469/2002, care prevede că în contractele comerciale, indiferent de forma în care acestea se încheie, în afara penalităților contractuale stabilite pe zi de întârziere, pentru compensarea prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, se pot include și daune-interese pentru neexecutarea totală sau parțială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii. De asemenea, art. 43 din Codul comercial arată că datoriile comerciale plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua în care devin exigibile. Astfel, dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadentă chiar dacă nu au fost stabilite prin contract scris între părți, prima instanță ignorînd acest principiu. Nefiind prohibită lege, ci chiar expres prevăzută, situația cumulării clauzei penale cu dobânda legală este posibilă, motiv pentru care se impune respingerea contestației la executare având ca obiect invocarea apărărilor de fond împotriva titlului executoriu.
În drept a invocat dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, art. 399 și următ. din același cod.
Intimata Societatea Națională a Oltenia Târgu-J, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 16-17) prin care a solicitat respingerea recursului Recuperare Creanțe B declarat împotriva sentinței comerciale nr. 381 din 3 martie 2009 Tribunalului Arad și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele motive:
Prin sentința recurată prima instanță a admis apărările de fond ale contestatoarei Centrala Electrică de Termoficare A împotriva titlului executoriu reprezentat de ordonanța nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Arad, reținând în mod corect că atât clauza penală, cât și dobânzile legale reprezintă daune interese moratorii. Practica juridică este constantă în sensul că dobânzile și penalitățile se pot cumula numai în situația în care partea face dovada că a suferit un prejudiciu, să existe legătura de cauzalitate între prejudiciu și neplata creanței, iar valoarea prejudiciului depășește cuantumul penalităților de întârziere. Recurenta nu poate face dovada celor arătate, situație în care soluția primei instanțe este legală.
În drept a invocat art. 115 din Codul d e procedură civilă.
Și intimata Centrala Electrică de Termoficare A s-a prezentat la dezbateri și a depus întâmpinare (filele 18-23) prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În fapt, împotriva ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 Tribunalului Arada promovat atât o contestație la titlu având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării acestuia, apărări de fond întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. 2 din nr.OG 5/2001, cât și o contestație la executare având ca obiect anularea tuturor actelor de executare efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc din B în dosarul de executare nr. 88/2008, inclusiv a procesului-verbal de constatare a cheltuielilor de judecată și, nu în ultimul rând, o cerere de suspendare a executării silite.
Prin sentința comercială nr. 381 din 3 martie 2009 prima instanță, deși a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Naționale a Oltenia, excepția inadmisibilității apărărilor de fond și contestația având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008, admis contestația la executare având ca obiect apărările de fond împotriva acestei ordonanțe, desființând-o în parte în ceea ce privește obligația de plată a dobânzilor legale până la data achitării sumei de 13.387.792,76 lei cu titlu de preț al cărbunelui livrat, menținând-o în rest. Anterior, Tribunalul Arad, prin sentința comercială nr. 263 din 17 februarie 2009, admis excepția necompetenței materiale cu privire la contestația la executare propriu-zisă, pe care a disjuns-o de restul capetelor de cerere, declinând-o la Judecătoria Arad.
Se poate observa că recurenta a atacat doar sentința nr. 381 din 3 martie 2009, nu și sentința nr. 263 din 17 februarie 2009, împotriva căreia avea posibilitatea de formula recurs în 5 zile de pronunțare. Prin urmare, având în vedere că nu a vrut să formuleze această cale de atac la momentul respectiv, înseamnă că a acceptat în mod tacit ca aceste apărări de fond să fie soluționate de către tribunal. De asemenea, se poate observa reaua-credință a recurentei, care, deși a acceptat să se judece contestația la executare având ca obiect apărările de fond împotriva titlului de către tribunal, în momentul în care a constatat că hotărârea îi este nefavorabilă, a declarat recurs invocând tocmai necompetența instanței de fond.
În mod corect, cu privire la competența materială, instanța a reținut că având în vedere criteriile revăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 5/2001 și de art. 2 alin. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă contestația la executare pentru soluționarea apărărilor de fond împotriva acestui titlu executoriu, în ipoteza dată, se judecă de tribunal, deoarece contestația la executare echivalează cu o veritabilă judecată de fond, astfel încât, pentru stabilirea competentei de primă instanță nu se poate face abstracție de criteriul valoric, care în speță este de 13.687.792,76 lei.
Potrivit art. 400 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, contestația se introduce la instanța de executare și, deși nu se prevede în mod expres, acest alineat se referă la contestația la executare propriu-zisă atâta timp cât alin. 2 stabilește care este instanța competentă să judece contestația la titlu. Așadar, competența soluționării contestației la executare propriu-zise aparține întotdeauna judecătoriei, indiferent că este vorba despre un titlu executoriu în materie comercială sau în materie civilă. În ceea ce privește competența de soluționare a contestației la titlu, atunci când se cere lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească, instanța competentă să se pronunțe este cea care a pronunțat hotărârea ce se execută.
În speță, titlul executoriu este dat de ordonanța nr. 1470 din 23 iulie 2008 Tribunalului Arad, care are un regim special. Dispozițiile art. 10 alin. 2 din nr.OG 5/2001 prevăd posibilitatea debitorului de invoca prin contestația la executare și apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului, articol din care reiese că debitorul are dreptul să invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței.
Luând în considerare că cererile privind somația de plată se depun, potrivit art. 2 alin. 1 din ordonața de Guvern menționată, la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță și, că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, în mod întemeiat tribunalul a stabilit că este competent să soluționeze apărările de fond împotriva ordonanței de plată. Prin neaplicarea acestor norme s-ar putea ajunge, atunci când debitorul invocă în temeiul art. 10 alin. 2 apărări de fond împotriva titlului executoriu, la situația inedită ca fondul cauzei (în limitele procedurii somației de plată) să fie judecat de judecătorie, deși competența de atribuțiune îi revine tribunalului (în materie civilă sau, după caz, comercială), iar ordonanța conținând somația de plată a fost emisă de tribunal, ceea ce ar fi o situație de încălcare flagrantă a normelor imperative privind competența de atribuțiune. Dat fiind faptul că somația de plată a fost soluționată tot de tribunal, iar debitoarea nu a formulat cerere în anularea acestei ordonanțe, pentru buna și justa soluționare a cauzei tribunalul este competent să judece și apărările de fond împotriva respectivului titlu.
Și în ceea ce privește fondul pricinii se impune respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, întrucât dreptul creditorului de a obține atât dobânda legală moratorie, cât și penalitățile, în cazul neexecutării la termen a obligațiilor pecuniare, a fost infirmat de doctrina și jurisprudență în materie, care statuează că în cazul acestor obligații, penalitățile pot avea doar caracter moratoriu, nu și compensatoriu. Penalitățile de întârziere, având aceeași natură juridică ca și dobânda legală - aceea de daune-interese, nu se pot cumula deoarece ar exista o dublă reparație, iar ceea ce se va datora va fi penalitatea, întrucât reprezintă voința părților.
Prin art. 15.2 din contractul de furnizare nr. /26.04.2006 încheiat cu Societatea Națională a Oltenia Târgu-J au fost prevăzute, pentru neonorarea obligațiilor de plată, penalități de 0,1% pe zi de întârziere. Din art. 1 din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, care prevede că părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, rezultă că evaluarea convențională exclude posibilitatea evaluării la nivelul dobânzii legale. dobânzilor cu penalitățile este posibil numai în ipoteza în care penalitățile au fost stipulate pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare, ceea ce nu este cazul în speță.
În drept a invocat dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a), art. 115 și următ. din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2 alin. 1 și art. 10 alin. 2 din nr.OG 5/2001.
Toate părțile au depus și concluzii scrise, prin care au reiterat, în esență, punctele de vedere exprimate anterior.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, în care se încadrează, potrivit alin. 3 al art. 306, criticile recurentei, a art. 3041, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită ca atare, dispunându-se casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce privește contestația la executare având ca obiect apărările de fond împotriva ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Arad, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Potrivit articolului următor, contestația se introduce la instanța de executare. Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.
În speță, deși contestatoarea Centrala Electrică de Termoficare A și-a întemeiat cererea introductivă pe art. 399-402 și art. 404 alin. 1 din Codul d e procedură civilă (adică pe aproape toate textele de lege din cadrul secțiunii a VI-a a Cărții V a Codului d e procedură civilă), precum și pe art. 10 din nr.OG 5/2001, modificată, raportat la petitele formulate - anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 88/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc din B, suspendarea executării până la soluțioarea contestației, precum și respingerea dobânzii legale aferente obligației principale de 13.387.792,76 lei - este în afara oricărei îndoieli că, în realitate, inițial partea a promovat doar o contestație la executare propriu-zisă, cum în mod just a arătat și recurenta.
Abia ulterior, prin completările de acțiune formulate în cauză, respectiv prin "răspunsul la întâmpinare" depus la termenul din 3 februarie 2009, societatea contestatoare a arătat că excepția de necompetență materială a Tribunalului Arad invocată de intimata Recuperare Creanțe B se impune a fi respinsă întrucât, în temeiul art. 400 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, ea contestă și titlul executoriu reprezentat de ordonața nr. 1470 din 23 iulie 2008 acestei instanțe, în ceea ce privește lămurirea înțelesului și a întinderii respectivei hotărâri, prin obligarea sa la plata unor dobânzi generic enunțate, fără calcularea acestora, precum și actualizarea debitului cu rata inflației creanța intimatei creditoare nefiind certă.
Într-adevăr, prin contestația la titlu se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa. Cu alte cuvinte, dat fiind faptul că titlul nu este suficient de clar, se impune lămurirea acestuia în vederea unei executări corecte, părțile, de obicei debitorul, nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face executarea în temeiul acelui titlul. Ca atare, condiția de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere de chemare în judecată este ca în titlul executoriu, reprezentat în speță de o hotărâre judecătorească, să conțină în dispozitiv, căci numai această parte a hotărârii se aduce la îndeplinire, în caz de nevoie, pe cale de executare silită, anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.
În conformitate cu art. 404 din Codul d e procedură civilă, instanța va dispune "lămurirea titlului executoriu", în sensul că va stabili condițiile și limitele în care va trebui să se desfășoare executarea silită în baza acelui titlu, iar dacă până la soluționarea contestației la executare s-au întreprins anumite acte de executare peste limitele determinate de către instanța învestită cu soluționarea acelei contestații, acestea se vor desființa, urmând să fie păstrate numai actele care se încadrează în prevederile lămurite ale titlului.
Practica judiciară în materie a statuat în mod constant că o contestație la titlu poate fi admisă doar în acele situații, rare dealtfel, având în vedere că una dintre principalele obligații ale judecătorului este aceea de a stabili dacă măsurile dispuse prin hotărârea pronunțată nu sunt ambigue, în care dispozitivul nu este clar, lipsit de orice echivoc, fără însă, a se putea modifica, pe această cale, situația reținută definitiv și irevocabil, deoarece în acest cadru procesual nu se pot pune în discuție și administra probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în procesul de fond, întrucât s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat (res iudecata pro veritate habetur). Altfel spus, pe calea contestației la executare se pot urmări doar clarificări, dacă într-adevăr este cazul, asupra înțelesului, întinderii sau a modului de aplicare a titlului executoriu, legiuitorul român creând în acest fel posibilitatea ca instanța emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăți a hotărârii pusă în operă, și nicidecum modificarea acesteia.
Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac, ordinare sau extraordinare. Deci, instanța competentă a soluționa contestația nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, o soluție contrară încălcând în mod grav principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Aceasta, întrucât natura imperativă a dispozițiilor care reglementează instituția puterii lucrului judecat împiedică orice tentativă de rediscutare a chestiunilor care privesc fondul cauzei, instanța chemată să soluționeze o contestație la executare fiind obligată să se conformeze și ea, la rândul său, întrutotul titlului executoriu ce se execută și nicidecum să dispună modificarea lui, singurele apărări de fond care pot fi invocate fiind cele care vizează cauze de stingere a obligației care au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii.
În procedura somației de plată reglementată de nr.OG 5/2001, modificată, în conformitate cu art. 10, cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului d e procedura civilă, prin contestația la executare debitorul putând invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
Este de necontestat faptul că contestatoarea Centrala Electrică de Termoficare A nu a promovat cerere în anulare împotriva ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, astfel că ea are deschisă calea procedurală reglementată de norma specială cuprinsă în nr.OG 5/2001, modificată.
Susținerile contestatoarei intimate în sensul că, dat fiind faptul că recurenta nu a atacat și sentința comercială nr. 263 din 17 februarie 2009 Tribunalului Arad, prin care această instanță s-a pronunțat cu privire la competența judecătoriei dea soluționa contestația la executare propriu-zisă având ca obiect anularea actelor de executare silită, precum și cu privire la competența sa materială legată de apărările de fond împotriva titlului contestat, înseamnă că ea a acceptat în mod tacit ca respectivele apărări să fie judecate de către tribunal și că, dând dovadă de rea-credință, abia după ce a văzut că soluția îi este nefavorabilă a declarat recurs împotriva acesteia invocând tocmai necompetența primei instanțe nu pot fi primite deoarece, pe de o parte, sentința ce formează obiectul prezentului control judiciar este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, iar intimata Recuperare Creanțe B și-a exercitat dreptul legal de a promova această cale de atac împotriva unei hotărâri pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală, ceea ce, evident, nu poate fi considerat ca o dovadă a relei sale credință, iar pe de altă parte, soluția la care a ajuns tribunal în ceea ce privește declinarea de competență în favoarea Judecătorie A nu constituie nici regulator de competență și nicio dezlegare dată în drept de instanța superioară în temeiul art. 315 din Codul d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, și dacă creditoarea intimată nu a declarat recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea de către Tribunalul Arada sentinței de declinare a competenței de soluționare a contestației la executare propriu-zisă promovată de debitoarea Centrala Electrică de Termoficare A, hotărâre în cadrul căreia instanța a menționat că amână judecarea contestației la titlu având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr-, inclusiv pentru soluționarea apărărilor de fond împotriva respectivului titlu, în lipsa unui text de lege nu se poate susține cu temei că partea ar fi decăzută din dreptul de a mai ataca cu recurs hotărârea prin care au fost soluționate aceste două aspecte menționate.
Norma care reglementează competența instanțelor de a soluționa contestațiile la executare, atât competența materială, cât și cea teritorială, este cea din art. 400 din Codul d e procedură civilă, al cărui conținut a fost redat mai sus.
Din analiza acestui text rezultă fără echivoc că toate contestațiile ce s-ar ridica asupra urmăririi însăși, precum și împotriva oricărui act de executare (contestația la executare propriu-zisă), ca și contestația împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condițiile prevăzute de lege se vor îndrepta la instanța care execută hotărârea. În schimb, toate contestațiile privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu (contestația la titlu) sunt în căderea instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută. Practic, este posibil ca o contestație la titlu să fie soluționată de judecătorie, tribunal, curte de apel sau chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție. Această soluție este firească, întrucât instanța care a pronunțat hotărârea este cea mai în măsură să clarifice eventualele ambiguități de interpretare sau orice alt incident care se referă la "înțelesul, întinderea sau aplicarea" dispozitivului, nefiind cu putință ca o instanță inferioară să fie chemată să lămurească hotărârea de fond definitivă sau irevocabilă a instanței superioare, de la regula instituită de art. 400 alin. 2 chiar acest text făcând o derogare în privința contestațiilor care au ca obiect un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdictie, din formularea legiuitorului rezultând că se are în vedere tot categoria contestațiilor ce au ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Trebuie precizat că în toate cazurile criteriul valoric este irelevant pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a contestațiilor la executare, întrucât normele înscrise în art. 400 din Codul d e procedură civilă derogă, sub acest aspect, de la regula cuprinsă în art. 2 din același cod, referitoare la competența după valoare, motiv pentru care apărările intimatelor cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cum în mod judicios a arătat și recurenta prin concluziile scrise depuse la dosar, fiind fără relevanță juridică faptul că, într-un asemenea caz, contestația la executare echivalează cu o veritabilă judecată de fond. Tot astfel, nu are nicio importanță că cererile privind somația de plată se depun, potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 5/2001, modificată, la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță și că tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, în speță nefiind vorba de un capăt de cerere accesoriu, raportat la dispozițiile art. 17 din Codul d e procedură civilă, care ar fi de competența instanței care judecă cererea principală, cum în mod eronat susține intimata Centrala Electrică de Termoficare A prin concluziile sale scrise. De altfel, și autorii citați de această parte au propus, de lege ferenda, abrogarea alin. 2 al art. 10 din Ordonanța de Guvern privind procedura somației de plată, tocmai pentru a nu se ajunge la situații inedite, precum cea din prezentul litigiu.
După cum art. 399 alin. 3 din Codul d e procedură civilă stabileste o excepție de la regula în materie, prevăzând că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest sens o altă cale de atac, și prin art. 10 din nr.OG 5/2001, modificată, se statuează că cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului d e procedura civilă, prin contestația la executare debitorul putând invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
Cu toate acestea, în mod eronat prima instanță a considerat că este competentă să soluționeze asemenea apărări de fond invocate de contestatoarea Centrala Electrică de Termoficare A și prin care societatea debitoare a solicitat anularea ordonaței nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- pe motiv că legea interzice cumulul dobânzii legale moratorii cu penalitățile convenționale în cazul neexecutării la termen a obligațiilor pecuniare, penalitățile putând avea doar caracter moratoriu, nu și compensatoriu, astfel că penalitățile de întârziere, având aceeași natură juridică ca și dobânda legală - aceea de daune-interese, nu se pot cumula cu acestea din urmă deoarece ar exista o dublă reparație, iar ceea ce se va datora va fi penalitatea, întrucât reprezintă voința părților.
Tocmai datorită faptului că ordonața emisă în procedura somației de plată și care contituie titlu executoriu a fost soluționată de Tribunalul Arad, iar debitoarea nu a formulat cerere în anulare în condițiile art. 8 din nr.OG 5/2001, modificată, nu tribunalul este competent să judece apărările de fond invocate de contestatoare în temeiul art. 10 din același act normativ, ci instanța competentă să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, respectiv Judecătoria Arad. Chiar dacă acest din urmă text prevede că în cadrul contestației la executare se pot formula apărări de fond împotriva titlului executoriu în situația în care nu s-a promovat cerere în anulare, nu înseamnă că apărările de fond ar putea fi invocate în cadrul contestație la titlu, pentru că acestea din urmă pot viza doar lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, fără a se putea contesta însuși titlul executoriu, în ceea ce privește validitatea sa în fond, apărările de fond putând fi formulate doar prin intermediul unei contestație la executare propriu-zise. Reiterarea unor apărări de fond de către societatea contestatoare și în prezenta pricină nu poate fi primită, întrucât nu este posibilă, la acest moment procesual, transformarea cererii cu a cărei judecată a fost învestit tribunalul, contestația la titlu fiind neîntemeiată în condițiile în care dispozitivul ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 Tribunalului Arad este clar, cum corect a reținut și prima instanță, nepunând probleme asupra lămuririi înțelesului, întinderii și aplicării sale, ceea ce justifică soluția de respingere a respectivei contestații.
Pe cale de consecință, tribunalul nu era competentă să soluționeze apărările de fond invocate de debitor împotriva titlului executoriu, acestea putând fi formulate doar pe calea contestație la executare propriu-zise, care se judecă, potrivit art. 400 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, de către judecătorie, ca instanță de executare, organ de jurisdicție în favoarea căreia această cerere a și fost declinată prin sentința comercială nr. 263 din 17 februarie 2009, în mod greșit prima instanță, respingând excepția inadmisibilității, a admis contestația la executare având ca obiect apărări de fond împotriva titlului executoriu. Acestea sunt cele două forme ale contestației la executare reglementate de legiuitor, care a stabilit, de asemenea, caracterele juridice și condițiile lor de exercitare, precum și instanțele competente a le soluționa, neexistând oat reia categorie, admisă de Tribunalul Arad, respectiv "contestația la executare privind apărările de fond".
În atare situație, în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile alin. 6 al art. 312 din Codul d e procedură civilă, care statuează că în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța va trimite dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, neputându-se primi susținerile recurentei în sensul ca instanța, după casare, în urma rejudecării cauzei, să respingă contestația la executare având ca obiect apărări de fond împotriva titlului executoriu, pentru că în caz contrar s-ar lăsa fără conținut alin. 1 al art. 105 din același cod, potrivit cărora actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule, iar societatea contestatoare nu ar mai beneficia de dublul grad de jurisdicție garantat de legea română.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata Recuperare Creanțe B împotriva sentinței comerciale nr. 381 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu contestatoarea intimată Centrala Electrică de Termoficare A și intimata Societatea Națională a Oltenia Târgu-J și, în consecință:
Casează în parte hotărârea atacată în ceea ce privește contestația la executare având ca obiect apărările de fond împotriva ordonanței nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Arad.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /02.07.2009/2 ex.
Dact. /03.07.2009
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
