Spete dizolvare firma. Decizia 1137/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1137R
Ședința publică de la 23 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.7920/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosarul de fond, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului, iar intimatul a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare.
Apărătorul recurentei depune la dosar azi, în ședință publică, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Se comunică recurentei întâmpinarea formulată de intimat, apărătorul acesteia nesolicitând termen pentru a lua cunoștință de conținut.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii ca nefondată. Susține că procedura a fost nelegal îndeplinită cu recurenta pentru termenul de judecată din 25.06.2008. Pe dovada de citare pe de o parte se face mențiunea că procedura s-a îndeplinit prin afișare deoarece persoana găsită la adresă a refuzat primirea citației, iar pe de altă parte se face mențiunea că persoana citată nu a fost găsită la adresă. Depune la dosar dovada îndeplinirii obligației legale privind depunerea situațiilor financiare aferente anilor 2004, 2005, 2006 prin înregistrarea la a cererilor. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 04.06.2008 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului (C), prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia chemat în judecată pe pârâta - IMPORT EXPORT SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea acesteia, în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată, pentru nedepunerea situațiilor financiare aferente anilor 2004, 2005, 2006 la Oficiul Registrului Comerțului.
Prin sentința comercială nr.7920 pronunțată la 25.06.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis cererea reclamantului și a dispus dizolvarea societății pârâte precum și înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, comunicarea, comunicarea acesteia către Direcția Generală a Finanțelor Publice și publicarea în Monitorul Oficial al României.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut, în raport cu prevederile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, că societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile financiare anuale aferente anilor 2004, 2005, 2006, fiind astfel justificată incidența sancțiunii dizolvării.
Împotriva acestei sentințe pârâta - IMPORT EXPORT SRL a declarat recurs, timbrat și în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat în esență, că procedura de citare a pârâtei recurente nu a fost legal îndeplinită la termenul de judecată din data de 25.06.2008, dovada de citare prezentând mențiuni contradictorii și ilizibile, și, de altfel, IMPORT EXPORT a depus la situațiile financiare aferente anilor 2004, 2005, 2006, conform înscrisurilor atașate cererii de recurs.
În susținerea recursului recurenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, dovedind depunerea situațiilor financiare din anii 2004 - 2006 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia formulat întâmpinare, arătând că în prezent societatea intimată a depus situațiile financiare aferente anilor 2004 - 2006 și a solicitat ca în cazul admiterii recursului să se dispună și cu privire la radierea mențiunii de dizolvare care nu se poate efectua decât în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Față de acestea, Curtea analizând actele și lucrările dosarului cauzei, constată că recursul formulat este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dovezii de citare a pârâtului pentru termenul de judecată în primă instanță (fila 5 în dosarul de fond) procedura a fost legal îndeplinită, prin afișare, nepunându-se problema unor mențiuni contradictorii sau ilizibile. Pe de altă parte, scopul dispozițiilor prevăzute de art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, este asigurarea transparenței în mediul de afaceri sub aspectul situațiilor financiare anuale ale societăților comerciale, prin publicitatea acestora, în sensul depunerii lor la oficiul registrului comerțului.
În cauză, după cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor noi, administrate de recurentă în baza art.305 pr.civ. (actele constatatoare emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu nr.-, - și -/17.07.2008) aceasta și-a îndeplinit între timp obligația legală privind depunerea situațiilor financiare aferente anilor 2004, 2005, 2006, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București realizându-se astfel, chiar cu întârziere scopul dispozițiilor legale în baza cărora s-a pronunțat hotărârea recurată, situație în care nu mai subzistă motivele pentru care prima instanță a dispus dizolvarea societății pârâte și măsurile subsecvente, iar cererea de chemare în judecată se impune a fi apreciată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește solicitarea intimatei de a se dispune totodată și asupra radierii mențiunii dizolvării efectuată în baza sentinței recurate, dincolo de faptul că înseamnă pronunțarea asupra a mai mult decât s-a cerut prin cererea de recurs, potrivit art.5 alin.6 din Legea nr.26/1990, în cazul admiterii recursului, decizia instanței de recurs va fi menționată în Registrul Comerțului, iar dispozitivul unei astfel de decizii este de natură să înlăture sentința în baza căreia s-a efectuat mențiunea dizolvării. Totodată, nu se poate face aplicarea dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr.26/1990 deoarece în cazul admiterii recursului decizia nu este o hotărâre judecătorească de natură să întrunească toate criteriile despre care se face vorbire în art.7 alin.1 din Legea nr.26/1990.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta IMPORT EXPORT, împotriva sentinței comerciale nr.7920/25.06.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge cererea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă
I
Grefier,
Red.Jud. - 6.11.2008
Tehnored. - 13.11.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă