Spete dizolvare firma. Decizia 1417/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1417R
Ședința publică de la 11 decembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentele - SRL și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B, împotriva sentinței comerciale nr.8652 /04.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că atât recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B, cât și intimatul, au solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului cu care a fost investita, constata:
Prin sentinta comerciala nr. 8652/04.09.2008 pronuntata de Tribunalul B, Sectia a VI a Comerciala in Dosar nr-, instanta de fond a admis cererea de dizolvare formulata de catre petentul Oficiul Registrului Comertului, prin Oficiul Registrului Comertului de pe Tribunalul B, cerere formulata in contradictoriu cu parata si a dispus dizolvarea societatii parate si inregistrarea hotararii de dizolvare in registrul comertului, precum si comunicarea sentintei catre Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului
Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca fata de dispozitiile art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicata si inscrisurile depuse de catre reclamant in dosar rezulta ca parata nu si-a indeplinit obligatia depunerii situatiilor financiare corespunzatoare anilor 2004 - 2006 in termen de 6 luni de la inchiderea exercitiului financiar pentru acesti ani.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 6 declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul respingerii cererii de dizolvare.
În motivare, recurenta a arătat că societatea comercială intimată figurează cu datorii în cuantum de 602 lei către bugetul statului, iar prin dizolvarea sa se creează premisa imposibilității recuperării acestui debit.
De asemenea, a declarat recurs in termen legal si parata solicitand modificarea in tot a sentintei recurate si respingerea cererii de dizolvare formulata de catre reclamant.
In motivarea recursului sau, recurenta a aratat ca a inaintat Registrului situatiile financiare corespunzatoare anilor 2004-2006, prin cererile inregistrate cu nr. -, - si - din 23.09.2008 astfel ca, fata de situatia data, reclamanta nu mai poate dovedi temeinicia cererii sale de dizolvare.
In drept, recursul s-a intemeiat pe dispozitiile art. 304 cod procedura civila.
Atasat recursului s-a depus in copie confirmarea depunerii situatiilor financiare la Oficiul Registrului Comerțului.
Intimatul a formulat la dosar intampinare la acest din urma recurs, aratand ca dispozitiile art. 185 din Legea nr. 31/1990 stabilesc o obligatie legala in sarcina administratorilor societatii, obligatie a carei indeplinire este sanctionata prin art. 237 din Lege.
S-a aratat ca in contextul dispozitiilor legale pe care cererea a fost intemeiata, termenul legal pentru depunerea situatiilor financiare a fost depasit, insa, prin consemnarea lor ulterioara in cauza, interesul ocrotit de lege a fost realizat prin consemnarea situatiilor financiare anuale.
Totodata, intimata a solicitat ca in situatia admiterii recursului, Curtea sa dispuna si radierea mentiunilor de dizolvare efectuate de catre intimat in registrul comertului.
Recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 6 nu este nefondat.
Conform dispozitiilor art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicata, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
În speță, după cum în mod judicios a reținut prima instanță, nu și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare aferente anilor 2004, 2005 și 2006 la oficiul registrului comerțului, astfel încât în mod legal a fost aplicată sancțiunea dizolvării.
Împrejurarea că figurează cu datorii către bugetul general consolidat al statului nu poate constitui, prin ea însăși, un temei pentru admiterea recursului, de vreme ce, potrivit art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, republicată (text introdus prin Legea nr. 302/2005), la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.
Prin urmare, pentru recuperarea creanței sale, recurenta are posibilitatea de a proceda la valorificarea bunurilor societății, în etapa lichidării.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
Recursul este intemeiat si Curtea il va admite.
Dincolo de caracterul judicios al constatarilor primei instante cu privire la situatia de fapt ai aplicarea legii la aceasta, Curtea retine ca dupa pronuntarea acestei solutii, societatea, prin cererile inregistrate cu numerele -, - si - din 23.09.2008, a inaintat Registrului situatiile financiare corespunzatoare anilor 2004-2006.
Astfel, Curtea subliniaza ca un principiu constant afirmat in Legea cadru a societatilor comerciale este acela al salvgadrarii societatii comerciale ca entitate juridica si economica atunci cand aceasta se vadeste viabila. In fapt, ratiunea dizolvarii judiciare a societatii, reglementata prin art. 237 din Legea nr. 31/1990 vizeaza ipoteze in care societatea comerciala se afla in inactivitate sau in blocaj datorita unor aspecte care contureaza incapacitatea functionala a societatii.
Aceasta este si premisa art. 237 lit. b) din Legea nr. 31/1990, nedepunerea situatiilor financiare in termen legal prezumand inactivitatea societatii si lipsa sa de viabilitate in camp economic si juridic.
Depunerea situatiilor financiare, chiar cu intarziere, este de natura a rasturna aceasta prezumtie si a justifica, in opinia Curtii, revenirea asupra sanctiunii dizolvarii, aplicate de catre instanta de fond.
Mai mult, sanctiunea dizolvarii reglementata de art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 presupune si o apreciere de oportunitate in aplicarea sa din partea instantei judiciare, apreciere care trebuie constant corelata cu ideea de salvgardare a entitatii juridice atunci cand aceasta prezinta premisele functionarii sale legitime.
Curtea aminteste ca prin controlul de legalitate exercitat asupra hotararii primei instante nu se poate ajunge la concluzia unei incalcari a legii sau a gresitei sale aplicari in etapa judecarii in fond, ci modificarea actului de procedura al Tribunalului se impune in baza noilor probe administrate in recurs si a situatiei de fapt dovedite de catre acestea.
Astfel, fata de dispozitiile art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5, rap. la art. 3041.proc.civ. cod procedura civila, Curtea va admite recursul si va modifica in tot sentinta atacata in sensul repingerii cererii de dizolvare formulate de catre Oficiul Registrului Comertului, prin Oficiul Registrului Comertului de pe Tribunalul B in contradictoriu cu, ca nefondata.
Totodata, Curtea apreciaza ca nu poate da curs cererii intimatului, cerere formulata prin intampinare, potrivit careia solicita Curtii sa dispuna asupra efectuarii cuvenitelor mentiuni in regitrul comertului, respectiv sa dispuna asupra radierii mentiunii dizolvarii societatii recurente.
Aceasta cerere, pe de-o parte nu corespunde pozitiei procesuale a intimatei, parte care, in aceasta etapa procesuala, poate formula doar aparari cu privire la criticile din recurs prezentate de catre recurenta, iar pe de alta parte, solicitarea formulata este incompatibila continutului si functiei intampinarii si cu dispozitiile art. 294 cod procedura civila (text la care dispozitiile art. 316 cod procedura civila fac expres trimitere) care reglementeaza inderogabil ca in calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual prestabilit in fata instantei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6,impotriva sentintei comerciale nr. 8652/04.09.2008pronuntata de Tribunalul B, Sectia a VI-a Comerciala in Dosar nr- in contradictoriu cu intimatii OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE LE TRIBUNALUL B si, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurentaimpotriva sentintei comerciale nr. 8652/04.09.2008pronuntata de Tribunalul B, Sectia a VI-a Comerciala in Dosar nr- in contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE LE TRIBUNALUL.
Modifica in tot sentinta atacata, in sensul ca:
Respinge cererea de dizolvare formulata de OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE LE TRIBUNALUL B impotriva paratei, ca neintemeiata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 11.12.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia
I
Grefier,
Red Jud. VD/12.12.2008/2 ex
Jud. fond: - Tribunalul
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Horia