Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1413/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1413
Ședința publică de la 11.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, împotriva sentinței comerciale nr. 3947/29.09.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și TRANS, reprezentat de lichidator
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, Dl., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovezile de comunicare a sentinței atacate.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în combaterea recursului.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că partea pe care o reprezintă nu se face vinovată de săvârșirea nici unei fapte dintre cele reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3947/29.09.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins, ca nefondată, cererea formulată de către Comitetul Creditorilor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, în contradictoriu cu pârâtul; totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-au dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei TRANS, radierea societății din registrul comerțului și, în aplicarea art. 135 din aceeași lege, notificarea sentinței către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și, pentru efectuarea mențiunilor.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că la data de 28.05.2008, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iaf ormulat cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâtul.
Examinând fondul cererii de antrenare a răspunderii pârâtului, judecătorul-sindic a constatat că eventuala nedepunere a raportărilor contabile la organele fiscale nu poate fi asimilată faptei reglementate de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care nu s-a făcut proba că aceasta ar fi cauzat la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Reținând că reclamanta-creditoare a prezentat teorii de drept privind răspunderea delictuală și regulile mandatului comercial, dar nu a indicat și nici probat fapte concrete, care să permită încadrarea în ipoteza legală invocată, judecătorul-sindic a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, apreciind-o ca fiind neîntemeiată.
Totodată, constatând că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri, din valorificarea cărora să poată fi acoperite creanțele creditoarelor, prima instanță, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea acesteia din registrul comerțului, precum și notificarea hotărârii, în aplicarea art. 135 din aceeași lege.
Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iad eclarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că intimatul-pârât se face direct răspunzător de ajungerea societății în stare de faliment, datorită unui management defectuos, ceea ce denotă lipsa acestuia de preocupare în funcționarea optimă și legală a societății, fapt care relevă continuarea activității în scopuri personale, cu atât mai mult cu cât acesta nu și-a îndeplinit obligația de a solicita aplicarea procedurii colective, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
De asemenea, a mai afirmat că intimatul-pârât nu și-a îndeplinit nici obligația de a depune la organele fiscale bilanțurile contabile, declarațiile lunare și celelalte documente contabile, ceea ce face să devină incidente prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Susținând că simplul fapt că se află în imposibilitate de a recupera suma cu care a fost înscrisă în tabel constituie o premisă suficientă pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a intimatului-pârât, invocând și prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 11 din Legea nr. 82/1991, republicată, art. 1540.civ. și art. 374.com. recurenta a afirmat că intimatul-pârât trebuie să răspundă și pentru culpa cea mai ușoară, întrucât acesta, ca mandatar al debitoarei, era ținut a-și îndeplini obligațiile cu maximă diligență și a solicitat admiterea recursului.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
În condițiile în care în procedura deschisă împotriva debitoarei TRANS nu și-au declarat creanțele decât doi creditori, un comitet al creditorilor nu s-a putut alcătui, întrucât art. 16 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune existența a minimum trei creditori în comitet. Prin urmare, afirmația judecătorului-sindic care a consemnat, în cuprinsul sentinței sale, că cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a fost formulată de către comitetul creditorilor urmează să fie înțeleasă în sensul formulării ei de către unul dintre creditori.
Precizarea de mai sus s-a impus, pentru că astfel Curtea reține calitatea procesuală activă a unui singur creditor de a ataca sentința primei instanțe, deoarece, în ipoteza în care cererea de atragere a răspunderii ar fi fost, într-adevăr, formulată de către comitet, doar acesta ar fi fost legitimat procesual să exercite calea de atac. Neputând fi însă constituit în mod legal comitetul, este evident că fiecare creditor, în mod individual, poate exercita drepturile pe care legea le conferă de principiu comitetului creditorilor.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, iar din conținutul cererii se desprinde și invocarea art. 138 lit. c), dar Curtea constată că nici una dintre aceste ipoteze nu se regăsește în cauză.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 vizează cazul în care intimatul-pârât ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, pe când ipoteza reglementată de lit. d) are în vedere situația în care acesta ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele acte contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii.
Neîndeplinirea obligației reglementate în prezent de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură să facă să devină incidentă ipoteza reglementată de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, în lipsa unor probe certe, atât timp cât nu a fost probat interesul personal al intimatului-pârât în continuarea activității.
Pe de altă parte, recurenta a susținut că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu a depus la organele fiscale bilanțurile contabile, declarațiile lunare și celelalte documente contabile - fără a le indica, în concret.
Nici această susținere nu este fondată, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 1378 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Or, nici o probă certă nu relevă că eventuala nedepunere a actelor contabile la organele fiscale ar fi de natură, prin ea însăși, să cauzeze apariția stării de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, Curtea constată că recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptelor reclamante, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă săvârșirea de către intimatul-pârât a faptelor invocate de către recurentă, dar nici legătura de cauzalitate între aceste fapte, în eventualitatea producerii lor, și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, constatând că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că dispoziția primei instanțe de respingere a cererii reclamantei-creditoare de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului este una legală și temeinică.
Pe de altă parte, mai constată că recurenta nu a criticat dispoziția primei instanțe, de închidere a procedurii.
Având în vedere considerentele reținute mai sus, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva sentinței comerciale nr. 3947/29.09.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și TRANS, reprezentat de lichidator
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./14.01.2009
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Mihăianu
