Spete dizolvare firma. Decizia 962/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.962R
Ședința publică de la 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - -, împotriva sentinței comerciale nr.290/08.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Apărătorul recurentei depune la dosar azi, în ședință publică, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, potrivit rezoluției de primire a dosarului și înscrisuri în susținerea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de dizolvare, ca neîntemeiată.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 30.04.2008 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul Bucureștia chemat în judecată pârâta - - solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună, în temeiul art.237 alin.1 lit.d din Legea nr.31/1990, republicată, dizolvarea societății pârâte pentru nemajorarea capitalului social la nivelul de 90.000 lei, în condițiile legi.
Prin sentința comercială nr.290 pronunțată la 08.01.2009 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis cererea reclamantului, a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte, înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului, comunicarea acestora către Agenția Națională de Administrație Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, precum și afișarea hotărârii.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.1 lit.d tribunalul poate pronunța dizolvarea unei societăți comerciale în cazul în care aceasta nu și-a completat capitalul social în condițiile legi, iar potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.31/1990 capitalul social al societății pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei.
Înscrisurile depuse de către pârâtă, între care chitanța emisă de referitoare la o majorare de capital, raportul lichidatorului din 11.06.2008, adresa AVAS nr.21873/31.07.2008 nu constituie dovada îndeplinirii obligației de înregistrare la Registrul Comerțului a mențiunii de majorare a capitalului social.
Împotriva acestei sentințe comerciale pârâta - - a formulat recurs, timbrat și în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că tribunalul a respins în mod greșit cererea reclamantului întrucât la dosarul cauzei s-a depus dovada că la începutul anului 2007 capitalul social al pârâtei a fost majorat la suma de 90.000 lei. Înregistrarea mențiunii privind majorarea capitalului social la Oficiul Registrului Comerțului are rol doar de publicitate, cu efecte opozabile terților și nu echivalează cu majorarea în sine a capitalului social. Suma de 19.197,50 lei necesară până la concurența valorii de 90.000 lei a capitalului social a fost nu numai depusă la bancă dar și înregistrată în evidențele contabile ale societății, în contul de capital. Recurenta nu a reușit însă să efectueze și înregistrarea majorării capitalului social în Registrul Comerțului deoarece intimatul nu o acceptă până la dizolvarea și radierea Asociației, constituită pentru cumpărarea de acțiuni de la AVAS, urmată de dizolvarea și radierea acesteia. Procesele sub aceste din urmă aspecte au durat circa doi ani și aceasta nu din culpa recurentei. În raport cu formularea art.237 alin.1 lit.d din Legea nr.31/1990 dizolvarea intervine ca urmare a neexecutării obligației de majorare efectivă a capitalului social, iar nu pentru neefectuarea mențiunii în acest sens în registrul comerțului.
În dovedirea recursului societatea a depus la dosarul cauzei înscrisuri, între care hotărârea AGA nr.1 din 12.05.2007 și certificatul constatator nr.96285/02.06.2009 emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului referitor la mențiunile înregistrate în Registrul Comerțului referitor la societatea recurentă, acesta din urmă ca înscris nou.
Față de aceasta, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Hotărârea AGA adoptată în sensul majorării capitalului social, consemnarea efectivă la o bancă a sumei cu acest titlu, mențiunea corespunzătoare în evidența contabilă a societății, nu reprezintă decât etape inițiale în procedura de majorare a capitalului social în condițiile legi. Pentru a fi valabilă, inclusiv sub aspect probatoriu în cadrul procesului în instanță, majorarea capitalului social trebuie să fie făcută opozabilă terțelor persoane, efectul în acest sens intervenind în urma înregistrării mențiunii sub acest aspect în Registrul Comerțului. Potrivit art.237 alin.1 lit.d din Legea nr.31/1990 tribunalul poate pronunța dizolvarea societăți în cazul în care aceasta nu și-a majorat capitalul social în condițiile legii și potrivit art.10 din legea menționată, capitalul social al societății pe acțiuni, cum este cazul recurentei în speță, nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Dispozițiile art.237 alin.1 lit.d au în vedere dizolvarea în cazul necompletării capitalului social în condițiile legi, deci nu doar în cazul neconsemnării în acest titlu a sumei necesare ci în cazul nefinalizări sub orice aspect în condițiile legii a procedurii de majorare a capitalului social. În condițiile judecăți în primă instanță procedura respectivă nu s-a dovedit a fi fost finalizată, neintervenind și înregistrarea mențiuni privind majorarea capitalului social la Registrul Comerțului.
La judecata în recurs recurenta - - a făcut dovada, prin certificatul constatator nr.96285/02.06.2009 emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului că în Registrul Comerțului s-a înregistrat mențiunea unui capital social subscris în sumă de 90.000 lei, integral vărsat, ceea ce înseamnă că procedura de majorare a capitalului social al acestei societăți comerciale s-a finalizat în mod valabil. Potrivit art.10 (2) din Legea nr.31/1990 societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea minimului legal prevăzut de lege. Din moment ce această condiție a fost îndeplinită în cauză până la soluționarea recursului, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot hotărârea atacată în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - -, împotriva sentinței comerciale nr.290/08.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge cererea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Aurică
I
Grefier,
Red.Jud. - 7.07.2009
Tehnored. - 9.07.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică