Spete dizolvare firma. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.98/COM

Ședința publică de la 26 ianuarie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în C, b-dul -. - nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.3875/com/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL - cu sediul în loc. C, Șos.-, - entară, 23, județ C, și intimatul - reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

Recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborate cu art.197 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură Fiscală. Recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu dispozițiile art.160 Cod procedură civilă, declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare, avându-se în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta SC SRL, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.

In dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

In drept, invocă disp.art.112 și urm. Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.82/1991, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr.3875/COM/11.11.2008, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea formulată de reclamant și, în conformitate cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea SC SRL, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs C, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii SC SRL în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 496.045 RON. Totodată, invoca recurenta că, dacă s-ar dispune dizolvarea societății, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.

Verificând criticile aduse, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.

Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.

Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.

Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.

De altfel, potrivit disp. art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în C, b-dul -. - nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.3875/com/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL - cu sediul în loc. C, Șos. -, - entară, 23, județ C, și intimatul - reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

06 februarie 2009

jud.fond.

ted.jud.

tehnored.Gref.

3ex/06.02.2008

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Constanta