Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.97/COM

Ședința publică de la 26 ianuarie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de pârâtă SC SRL - cu sediul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.3541/com/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI CONSTANTA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp. art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

Recursul este declarat și motivat în termen, legal timbrat.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință, după care;

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d față:

1. Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului Cas olicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea SC SRL.

În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, din evidențele Registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005, deși a fost inițiată o companie de informare a comercianților cu privire la această obligație.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr.3541/com/28.10.2008, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea și a dispus dizolvarea societății comerciale SC SRL.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcției Generale a Finanțelor Publice C, precum și înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a făcut dovada situațiilor financiare anuale aferente anului 2005, fiind incidente dispozițiile art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, potrivit cu care tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului

3.Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta SC SRL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța situațiile financiare anuale aferente anului 2005, motiv pentru care nu se mai impune măsura dizolvării.

În dovedirea cererii a fost depusă la dosar dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a situațiilor financiare anuale, respectiv factura chitanță nr. -/28.11.2008.

4. Curtea

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că este fondat,pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 237 lit. "b" din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Având în vedere că scopul instituirii unei astfel de sancțiuni este acela de a constrânge comercianții să respecte anumite dispoziții legale și nu a se ajunge la desființarea lor, instanța consideră că, prin depunerea situațiilor financiare anuale, chiar și ulterior sesizării instanței de judecată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cauza de dizolvare nu mai subzistă.

Faptul că dispozițiile legale menționate prevăd doar o facultate pentru tribunal de a pronunța dizolvarea și nu o obligație în acest sens, conduce la ideea că, în situația în care societatea comercială se conformează dispozițiilor legale, instanța este îndrituită să aprecieze asupra oportunității aplicării sancțiunii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că recurenta a făcut dovada depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale, instanța urmează a admite recursul în baza art. 312 alin. 1 și art. 304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii sesizării ca rămasa fără obiect.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtă SC SRL - cu sediul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.3541/com/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI CONSTANTA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

Modifică în tot hotărârea recuratăîn sensul că:

Respinge sesizarea ca fiind rămasă fără obiect.

Dispune radierea mențiunilorprivind dizolvarea societății din Registrul Comerțului.

Dispune comunicareaprezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului C, pentru efectuarea mențiunilor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

09 februarie 2009

Jud.fond.

red.dec.jud.

tehnored.Gref.

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Constanta