Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1033/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.1033R

Ședința Publică de la 6.1009.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 3: Alina Sekely

GREFIER - -

.

Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta - INTERNAȚIONAL SRL, împotriva sentinței comerciale nr.7998 din 26.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta, reprezentată de avocat dna., lipsă fiind Oficiul Registrului Comerțului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier care învederează Curții că intimata a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.

Recurenta depune la dosar chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, timbru judiciar 0,15 lei stabilite prin rezoluția de primire a recursului arătând totodată, că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii formulată de Oficiul Registrului Comerțului, ca rămasă fără obiect.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului - Bas olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea pârâtei - INTERNAȚIONAL SRL OTOPENI.

Prin sentința comercială nr.7998/26.06.2008 Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea reclamantului și a dispus în baza art.237 alin.1 lit.b coroborat cu alin.4 din Legea nr.317/1990 republicată, dizolvarea pârâtei - INTERNAȚIONAL SRL OTOPENI și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial - partea a IV-

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, necesare transparenței în exercitarea activității.

Împotriva sentinței comerciale nr.7998 din 26.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs în termen, legal timbrat, pârâta - INTERNAȚIONAL SRL Otopeni.

Prin criticile formulate, recurenta susține că la 23.06.2008, a depus bilanțul contabil, pentru a cărui lipsă s-a dispus dizolvarea societății.

Recursul este întemeiat.

Din analiza actelor de la dosar, instanța constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la Oficiul Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor/asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul lor, precum și de pe procesul-verbal al adunării.

Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații legale constă în faptul că orice persoană interesată, precum și Oficiul Registrului Comerțului poate solicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

În acest context, dat fiind că ultima zi pentru depunerea la Registrul Comerțului a situației financiare aferentă anului 2004 fost 15 iunie 2005, se poate constata expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată.

Recurenta, până la dezbaterea fondului nu a făcut dovada depunerii situației financiare anuale pentru anul 2005 la Oficiul Registrului Comerțului, dar în recurs a făcut această dovadă, respectiv a dovedit că la 13.06.2008 a depus bilanțul contabil pentru anul 2005, acesta fiind act nou în recurs.

Așa fiind, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept ci doar posibilitatea dizolvării judiciare, depunerea situațiilor financiare anuale conduce la concluzia că acțiunea este neîntemeiată.

În consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va admite recursul pe baza actelor noi, se va modifica în tot sentința recurată și pe fond se va respinge cererea de dizolvare ca nefondată.

de timbru au fost legal achitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - INTERNAȚIONAL SRL OTOPENI, împotriva sentinței comerciale nr.-.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMRȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge cererea reclamantului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia - INTERNAȚIONAL SRL OTOPENI ca nefondată.

Dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea - INTERNAȚIONAL SRL OTOPENI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

--

GREFIER,

Red.Jud. - 06.10.2008

Tehnored. - 06.10.2008

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua, Alina Sekely

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1033/2008. Curtea de Apel Bucuresti