Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1147/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIA Nr. 1147

Ședința public de la 08 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

Judector -

Judector - Lotus Gherghin

Grefier -

Pe rol, judecarea recursul formulat de pârâta - SRL C, împotriva sentinței nr. 1195/23 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția Comercial și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul ONRC-ORC DE PE LÂNG TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta-pârât - SRL C, prin administrator, lipsind intimatul - reclamant ONRC-ORC DE PE LÂNG TRIBUNALUL DOLJ.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care:

Administrator pentru recurent depune chitanța nr. --281.0094 din 08 octombrie 2009 reprezentând plata taxei judiciare de timbru în sum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Curtea, constatând cauza în stare de judecat a acordat cuvântul asupra recursului prții prezente.

Administrator pentru recurenta - SRL Cas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și radierea mențiunii din registrul comerțului privind dizolvarea societții recurente.

CURTEA:

Asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin cererea formulat la data de 28.05.2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu - SRL C s se dispun dizolvarea acesteia.

În motivarea cererii, s- artat c pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007 și c, potrivit art. 237(1) lit. b din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționat cu dizolvarea, care poate fi solicitat de orice persoan interesat, precum și de ONRC.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 (1) lit.b din Legea 31/1990, art.28 și art.34 din Legea 82/1991, art.2 din 917/2005.

Prin sentința nr. 1195/23 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția Comercial și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis cererea formulat de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Dolj împotriva pârâtei - SRL C, s-a dispus dizolvarea societții pârâte și înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia DGFP D și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut urmtoarele:

Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societțile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate. publicitatea este asigurat prin depunerea documentelor prevzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea prin site-ul ONRC a indicatorilor.

Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prevzut de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul a dispus dizolvarea societții pârâte care nu și-a onorat obligația pe anul 2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - SRL

Recurenta susține c a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfșoar în mod normal activitatea.

În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atest depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2007, respectiv confirmarea nr. - din 15.07.2009 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacat, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constat c recursul este fondat pentru urmtoarele considerente:

Este adevrat c recurenta pârât nu a depus situațiile financiare aferente anului 2007 la ORC D în termenul prevzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, îns recurenta pârât a depus aceste situații în cursul anului 2009.

Cum sancțiunea prevzut de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativ și ținând cont de faptul c societatea funcționeaz în continuare și c situațiile financiare aferente anului 2007 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciaz c msura dizolvrii societții ar fi cu totul excesiv faț de situația de fapt.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciaz c în cauz sunt întrunite condițiile cerute de art. 3041civ.Cod Penal, astfel c, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacat, în sensul c va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lâng Tribunalul Dolj.

Vzând dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societții recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta - SRL C, împotriva sentinței nr. 1195/23 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția Comercial și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul ONRC-ORC DE PE LÂNG TRIBUNALUL DOLJ.

Modific sentința nr. 1195/23 iunie 2009 a Tribunalului Dolj, în sensul c respinge cererea și dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii privind dizolvarea - SRL

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 08 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

Judector,

Judector,

Lotus Gherghin

Grefier,

09 Octombrie 2009

Red.jud /12.10.2009

3 ex./

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Mariana Moț, Lotus Gherghină

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1147/2009. Curtea de Apel Craiova