Spete dizolvare firma. Decizia 1146/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 1146
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Mariana Moț
JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină Lotus Gherghină
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta - EXPERT SRL C, împotriva sentinței nr. 1197 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul ONRC -ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns administrator pentru recurenta - EXPERT SRL C, lipsind intimatul-reclamant intimatul ONRC -ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Administrator Pentru recurentă depune chitanța nr. 566-280-0016 din 07 octombrie 2009 reprezentând plata taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar mobil de 0,15 lei, precum și confirmarea nr.- din 25 iunie 2009 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului părții prezente.
Administrator pentru recurenta - EXPERT SRL C, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii formulată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj precum și radierea din registrului comerțului Dam ențiunii privind dizolvarea - EXPERT SRL
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 28.05.2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea - EXPERT SRL
În motivarea cererii s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007 și că, potrivit art. 237(1) lit. din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
Prin sentința nr. 1197/ 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva pârâtei - EXPERT SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-a.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate.
Publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea pe site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prev. de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC - au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul a dispus dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anului 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - EXPERT SRL
Recurenta susține că mai înainte de a se pronunța dizolvarea societății, a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2007.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2007 la ORC D în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, însă le-a depus în cursul anului 2009, mai înainte de pronunțarea dizolvării.
Cum sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă și ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare, iar situațiile financiare aferente anului 2007 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că recursul este fondat potrivit art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj privind dizolvarea societății pârâte.
Văzând dispozițiile art.6 alin. 1 și art.7 alin. 2 din Legea nr.26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta - EXPERT SRL C, cu sediul în C, cart., -. 2,. 16, județul D, împotriva sentinței nr. 1197 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul ONRC -ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul
Modifică sentința nr. 1197/23 iunie 2009 a Tribunalului Dolj, în sensul că respinge cererea și dispune radierea din Registrul Comerțului Dam ențiunii de dizolvare a - EXPERT SRL
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, Lotus Gherghină |
Grefier, |
09 Octombrie 2009
Red. Jud.
Jud. Fond.
Ex. 3 tehnored.
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Mariana Moț, Lotus Gherghină