Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1190/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1190/R-
Ședința publică din 19 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
Judecător: -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta C, cu sediul în Pitești, str.-, -.33,.A,parter,.5, jud.A împotriva sentinței670/C din 23 septembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta prin, lipsă fiind intimatul.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,00 lei achitată cu chitanța nr.-/2008 emisă de Trezoreria Mun.Pitești și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei depune concluzii scrise, solicitând admiterea recursului, așa cum a fost motivat.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comdercial la data de 04.06.2008, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, a chemat în judecată pe pârâta L, cu sediul în Pitești, str. -, bloc 33,.A, parter,.5, județul A, județul A, solicitând, în temeiul art.237 alin.1, lit. B din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea acesteia, arătând în motivare că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005.
Prin sentința comercială nr.670/C/23.09.2008, Tribunalul Comercial Argeșaa dmis cererea formulată de reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, B-dul - nr.23, județul împotriva pârâtei L, cu sediul în Pitești, str. -, bloc 33,.A, parter,.5, județul
În baza art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 R, instanța a dispus dizolvarea L, arătând că hotărârea se înregistrează în registrul comerțului, se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcției Generale a Finanțelor Publice A și Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și se afișează pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ.
Pentru a pronunțat această soluție, instanța a reținut că potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, republicată, Oficiul Național al Registrului Comerțului va putea cerere tribunalului dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Astfel, s-a reținut că art.28 din Legea nr.82/1991, republicată, instituie, în sarcina societăților comerciale, obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar art.34 prevede obligativitatea publicării acestora.
Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, s-a reținut că art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu anul calendaristic), pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiară.
S-a reținut că, de la împlinirea acestui termen începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art.327 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată, astfel că ultima zi pentru depunerea situațiile financiare aferente anului 2003 fost 31 mai 2004, constatându-se expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii formulate ca lipsită de obiect.
În motivare s-a arătat că societatea a depus la 17.09.2008 situațiile financiare aferente anilor 2003-2007, până la data la care a avut loc dezbaterea în fond a pricinii.
În susținerea recursului au fost depuse la dosar facturi -reprezentând întocmire cereri și declarații, situații financiare anuale (16-19 dosar recurs).
Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare solicitând admiterea recursului, arătând că acțiunea formulată a rămas fără obiect deoarece societatea recurentă și-a îndeplinit obligația legală privind depunerea situațiilor financiare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
Față de modul de formulare al textului și de interesul ocrotit se constată că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea tribunalului dea pronunța dizolvarea societății, deci, implicit, posibilitatea de apreciere asupra aplicării acestei măsuri, ținând seama de conduita persoanei juridice în discuție, în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale.
În cauză, se constată că recurenta a făcut demersurile necesare și și-a îndeplinit obligația legală de depunere a situațiilor financiare anuale, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 16-19 dosar recurs, aspect recunoscut de altfel și de către intimată prin întâmpinarea formulată.
Instanța va avea în vedere faptul că, deși obligația legală de depunere a situațiilor financiare aferente anilor anteriori a fost depusă peste termenul prevăzut de lege, înscrisurile menționate au fost înregistrate anterior pronunțării sentinței atacate. Chiar dacă, prin înscrisul de la fila 8 dosar fond, ORC A arată că la 19.09.2008 nu erau depuse bilanțuri anuale pentru anii 2004-2007, prin întâmpinarea formulată în recurs același ORC arată că societatea recurentă și-a îndeplinit obligația legală, astfel că cererea de dizolvare rămâne fără obiect.
De altfel, în chiar cererea de chemare în judecată formulată împotriva societății comerciale, ORC de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ arată că, în ipoteza depunerii situațiilor financiare anuale, până la dezbaterea fondului pricinii, cererea rămâne fără obiect.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. curtea va admite recursul, va modifica sentința și va respinge cererea ca lipsită de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C, cu sediul în Pitești, str.-, -.33,.A,parter,.5, jud.A împotriva sentinței comerciale nr.670/C din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ.
Modifică în tot sentința și respinge cererea ca lipsită de obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Grefier,
Red.
/4ex/23.12.2008
Jud.fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Andreea Tabacu