Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 123/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCAILĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.123
Ședința Publică de la 28.01.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Alina Sekely
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta - F SRL, împotriva sentinței comerciale nr.11134 din 4.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, timbru judiciar mobil și cerere de judecare a recursului și în lipsă potrivit art.242 punctul 2 proc.civ.
Curtea față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 punctul 2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.37724/2.XI.2006 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului Bas olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea pârâtei - - F
Prin sentința comercială nr.1134 din 4.12.2006 Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea reclamantului și a dispus în baza art.237 alin.1 lit.b coroborat cu alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată, dizolvarea pârâtei - - F SRL B și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României - partea a IV-
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, necesare transparenței în exercitarea activității, aferente anilor 2003 - 2004.
Împotriva sentinței comerciale nr.1134/4.12.2006 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs în termen, legal timbrat, pârâta - - F
Prin criticile formulate, recurenta susține că nu a fost citată și de aceea nu a depus bilanțul contabil, pentru a cărui lipsă s-a dispus dizolvarea societății.
În drept se invocă dispozițiile art.304 pct.5 pr.civ.
Recursul este întemeiat.
Din analiza actelor de la dosar, instanța constată și reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la Oficiul Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor/asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul lor, precum și de pe procesul-verbal al adunării.
Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații legale constă în faptul că orice persoană interesată, precum și Oficiul Registrului Comerțului poate solicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
În acest context, dat fiind că ultima zi pentru depunerea la Registrului Comerțului a situației financiare aferentă anului 2004 fost 15 iunie 2005, se poate constata expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată.
Recurenta, până la dezbaterea fondului nu a făcut dovada depunerii situației financiare anuale pentru anii 2003 - 2004 la Oficiul Registrului Comerțului, dar în recurs a făcut această dovadă, respectiv a dovedit că la 22.2007 a depus bilanțurile contabile pentru anii 2003-2004, acestea fiind acte noi în recurs.
Critica conform căreia nu a putut depune aceste bilanțuri pentru că nu a fost legal citată pentru termenul din 4.XII.2006 se va respinge, întrucât pentru acest termen procedura de citare s-a efectuat legal, prin afișare (fila 8).
Așa fiind, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept ci doar posibilitatea dizolvării judiciare, depunerea situațiilor financiare anuale conduce la concluzia că acțiunea este neîntemeiată.
În consecință, în baza art.312 pr.civ. se va admite recursul pe baza actelor noi, se va modifica în tot sentința recurată și pe fond se va respinge cererea de dizolvare ca nefondată.
de timbru au fost legal achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - - F împotriva sentinței comerciale nr.11134/4.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Modifică în tot sentința recurată și pe fond respinge cererea reclamantului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea - - F
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28.01.2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. -28.01.2008
Tehnored. - 08.02.2008
2 ex.
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Georgeta ȚilimpeaJudecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua, Alina Sekely