Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCAILĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.122
Ședința Publică de la 28.01.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Alina Sekely
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.2092 din 29.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SERV LINE SRL și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta, prin consilier juridic dna., lipsă fiind intimații
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta arată că nu are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat
și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 2092/29.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII- a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B în contradictoriu cu pârâtul, cerere având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a acestuia în baza art. 138 lit. d din Legea 85/2006. În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a fost închisă procedura insolvenței împotriva debitorului SERV LINE în contradictoriu cu creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B și a fost radiată societatea debitoare din registrul comerțului. S-a dispus, în baza art. 135 din lege, ca sentința de închidere a procedurii să fie notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice B și Oficiul Registrului Comerțului B pentru efectuarea mențiunii. Totodată, s-a dat dispoziție pentru plata către lichidatorul judiciar a sumei de 3000 RON necesară pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare și a retribuției, din fondul prevăzut de art. 4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin sentința comercială nr. 3185/28.11.2006, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei SERV LINE
De asemenea, s-a menționat că, prin raportul de activitate depus la dosar la 27.03.2007, lichidatorul judiciar a arătat că se află în imposibilitatea de a formula un punct de vedere cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
S-a mai arătat că, la data de 10.05.2007, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 Bas olicitat ca pasivul debitoarei să fie suportat de pârâtul, în baza art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006. Cererea a fost motivată în sensul că: societatea comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul manifestă dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea ei, că, aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată, potrivit art. 1082.civ. iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto cu mai multă rigurozitate, că sunt aplicabile dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 care stabilesc că obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și cele ale art. 1540.civ. potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului, că fiind în prezența unei fapte ilicite, culpabile a administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și a prejudiciului cauzat creditorilor prin intrarea în faliment a debitoarei, este dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a administratorului și prejudiciul adus creditorilor.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat ca fiind neîntemeiată acțiunea bazată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În argumentarea acestei hotărâri, judecătorul sindic a analizat prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, reținând că litera daa rticolului se referă la fapta de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea.
Instanța a reținut că reclamanta a invocat aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără a arăta în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții și fără a arăta care este legătura de cauzalitate dintre fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Considerând că nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi săvârșite de pârât și starea de insolvență a debitoarei, instanța a apreciat că cererea formulată de creditoare nu este întemeiată.
Cum din raportul de activitate depus la dosar la data de 29.05.2007, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu din a căror valorificare să fie acoperite creanțele înscrise în tabelul creditorilor, judecătorul sindic a făcut aplicarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 și a dispus închiderea procedurii prevăzute de legea menționată, precum și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2092/29.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII- a Comercială a declarat recurs în termen legal recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 4 Aceasta a criticat-o pentru motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. motiv referitor la interpretarea greșită a legii la pronunțarea hotărârii atacate. În dezvoltarea motivului de recurs, s-a arătat că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, în considerarea faptului că la dosarul cauzei nu au fost depuse documentele contabile ale societății, nu au fost depuse bilanț anual și raportări semestriale aferente anilor 2004-2007. În aceste condiții s-a susținut că este dovedită contribuția pârâtului la ajungerea societății debitoare în încetare de plăți, administratorul societății debitoare fiind persoana care este ținută, conform legii, să țină contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv să depună documentele contabile prevăzute de lege la organele fiscale. În ceea ce privește condiția referitoare la existența unei fapte ilicite, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 1 și ale art. 5 din Legea nr. 82/1991 precum și ale art. 73 alin.1 lit. c și alin.2 din Legea nr. 31/1990, deoarece în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege, rezultă fără echivoc că nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Referitor la prejudiciu s-a susținut existența certă a acestuia, fiind dovedit prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei. Sub aspectul culpei, s-a precizat că, fiind vorba despre o răspundere civilă contractuală, deoarece administratorul debitoarei are de îndeplinit un contract de mandat în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990 și a art. 1532-1533.civ. culpa este prezumată, potrivit art. 1082.civ. Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, s-a susținut că, urmare a activității desfășurate de administratorul societății debitoare, administrator care nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, nu a vărsat la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu a depus la dosar documentele contabile prevăzute de lege, societatea debitoare a intrat în încetare de plăți, și, pe cale de consecință, în faliment. Recurenta a mai învederat instanței că lichidatorul judiciar a ajuns la concluzia că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, bazându-se pe studiul amănunțit al activității debitoarei și pe faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, nici după depunerea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din lege.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și care vizează prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. se constată că nu este fondat.
În raportul de activitate nr. 2 depus la dosar la data de 27.03.2007, lichidatorul judiciar a analizat situația financiară a debitoarei Serv Line, pe baza bilanțurilor și a conturilor de profit și pierdere aferente anilor 2001-2002- 2003, situații disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. În urma acestei analize, a concluzionat că, în decursul anilor 2001-2002, societatea a înregistrat profituri din activitatea curentă, deci a desfășurat o activitate profitabilă, iar pierderea înregistrată în anul 2003 s-a datorat încetării activității de exploatare, (cifra de afaceri 0) și înregistrării de costuri administrative, fără a putea preciza motivele pentru care societatea și-a încetat activitatea.
Lichidatorul a mai arătat că, în lipsa actelor contabile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, care nu au fost depuse la dosar de către debitore, actele contabile menționate sunt insuficiente pentru a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență și a indicării persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această stare.
Cu privire la motivele de recurs, trebuie precizat, în primul rând, că răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, întemeiată pe nerespectarea unei obligații cuprinsă în contractul de mandat dintre societatea debitoare și administratorul acesteia, așa cum se susține de recurentă. Aceasta este o răspundere delictuală specială, astfel că antrenarea ei presupune dovedirea îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de lege, adică a uneia dintre faptele ilicite enumerate de art. 138 din lege, a prejudiciului constând în starea de insolvență și nerecuperarea creanțelor de către creditorii din cadrul procedurii insolvenței, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei de neținere, în conformitate cu legea, a contabilității societății debitoare rezultă din nedepunerea de către acesta, la dosarul de faliment, a actelor contabile ale debitoarei.
Prejudiciul este dovedit prin intrarea societății debitoare în stare de insolvență și prin nerecuperarea de către creditarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 Bac reanței împotriva debitoarei în cadrul procedurii de insolvență.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, în mod întemeiat s-a reținut de către judecătorul sindic faptul că aceasta nu a fost dovedită.
Deoarece răspunderea administratorului societății debitoare nu este o răspundere contractuală ce decurge din nerespectarea contractului de mandat, conform art. 1532-1533.civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990, rezultă că, în privința ei nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1082.civ. referitoare la prezumarea culpei debitorului care nu și-a îndeplinit obligația contractuală.
Fiind o răspundere delictuală specială, pentru a fi antrenată răspunderea administratorului debitoarei pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, trebuie dovedită legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Recurenta a susținut că intrarea în faliment a debitoarei este rezultatul neținerii contabilității în conformitate cu legea și a manifestării în acest fel a dezinteresului față de prevederile legale care reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale.
Starea de insolvență a unei societăți comerciale poate avea o multitudine de cauze, iar neținerea contabilității conforme cu legea poate fi una dintre aceste cauze.
Ca urmare, trebuie dovedit că o anumită cauză pretinsă, în speță neținerea contabilității în conformitate cu legea, a avut ca efect intrarea societății în stare de insolvență.
Se constată că, în speță, așa cum a reținut judecătorul sindic, nu s-a făcut o asemenea dovadă, iar lichidatorul judiciar a precizat că nu poate menționa cauzele intrării debitoarei în insolvență comercială.
Se apreciază deci că, în mod întemeiat, prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtului administrator al societății debitoare în baza art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, întrucât nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta invocată și prejudiciu.
Pentru aceste considerente, se apreciază că recursul nu este întemeiat și, în baza art. 312 alin.1-2.pr.civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.2092 din 29.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SERV LINE SRL și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 2 ex.
Președinte:Georgeta ȚilimpeaJudecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua, Alina Sekely
