Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA

Decizia comercială nr.136

Ședința publică de la 07.02.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.9689/11.09.2007 pronunțată Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă prin administrator cu împuternicire de reprezentare depusă la fila 13 dosar, lipsind intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Recurenta pârâtă, prin reprezentant, depune la dosar dovada depunerii la Oficiul Registrului a situațiilor financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta pârâtă, prin reprezentant, solicită admiterea recursului și schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința comercială nr.9689 din 11.09.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI a Comercială admite cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta - S SRL, dispune dizolvarea societății pârâte și înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul reține că societatea pârâtă, conform evidențelor cu caracter public realizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București nu a mai depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005, astfel că sunt incidente dispozițiile articolului 237 lit. b din Legea nr.31/1990 și pe cale de consecință se justifică sancțiunea dizolvării societății.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta - S SRL, înregistrat sub nr- la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea cererii intimatei OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, ca fiind neîntemeiate.

În motivarea recursului se susține că situațiile financiare anuale s-au depus, iar societatea a continuat activitatea. În drept s-au invocat dispozițiile articolului 3041Cod Procedură Civilă.

S-au anexat înscrisuri.

Prin întâmpinare intimata Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București solicită respingerea recursului ca nefondat, iar în cazul admiterii recursului, urmează să se dispună cu privire la realizarea mențiunii de dizolvare.

Recurentul a depus înscrisuri, respectiv în copie certificată situațiile financiare anuale aferente anilor 2003-2005.

Față de actele dosarului, de probele administrate în cauză, recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Cu înscrisurile din dosar s-a făcut dovada că înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare societatea recurentă și-a îndeplinit obligația de a dispune la registrul comerțului situațiile financiare anuale aferente anilor 2003 - 2005. Ținând seama de prevederile articolului 237 alin. 1 din Legea nr.31/1990 care au un evident caracter supletiv ("tribunalul va putea pronunța dizolvarea") și având în vedere atitudinea recurentului - pârât care și-a exprimat intenția de a rămâne în limitele legalității ca subiect de drept comercial, capabil să-și asume și să-și respecte obligațiile și să dobândească drepturi, Curtea apreciază că sancțiunea dizolvării societății recurente nu se impune cu atât mai mult cu cât societatea nu și-a întrerupt activitatea. Pe cale de consecință apreciind că în speță este incident cazul de modificare prevăzut de articolul 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, în temeiul articolului 312 alin. 1-3 Cod Procedură Civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată, cu consecința respingerii cererii ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.9689/11.09.2007 pronunțată Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în tot sentința atacată și pe fond respinge cererea reclamantei ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.2

20.02.2008

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Bucuresti