Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1395/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1395

Ședința publică de la 16 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

Judecător - -

Grefier -

********************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚEOR PUBLICE SECTOR 6 B în contradictoriu cu intimata pârâtă - INTERNATIONAL SRL B și intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.6981 din 6.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu se prezintă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că în cauză a fost solicitată judecarea în lipsă, după care:

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.

CURTEA,

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin cererea de recurs înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 16.10.2008, recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B în contradictoriu cu intimații - INTERNATIONAL SRL și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a solicitat modificarea hotărârii de dizolvare nr.6981 din 6.06.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, și pe fond respingerea cererii de dizolvare a societății comerciale pârâte.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 3049Cod procedură civilă.

În motivarea recursului recurenta a arătat că societatea comercială intimată figurează cu obligații fiscale restante în evidențele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B, în cuantum total de 2.274 Ron, debite care sunt purtătoare de dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii sumelor datorate conform OG nr.92/2003.

În urma dizolvării societății debitoare recurenta nu mai are posibilitatea de a recupera sumele pe care aceasta le datorează bugetului de stat consolidat, care este astfel prejudiciat.

În dovedirea motivelor de recurs s-au depus înscrisuri.

Potrivit articolului 17 din Legea nr.146/1997 republicată, coroborat cu articolul 197 din Codul d e procedură fiscală, cerer5ea recurentei este scutită de timbraj.

Prin întâmpinare intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a solicitat respingerea recursului și a arătat că pârâta societatea comercială nu și-a îndeplinit obligația legală privind depunerea situațiilor financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005 la.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina prevederilor articolului 3041Cod procedură civilă, curtea constată că prin sentința comercială nr. 6981 din 6.06.2008, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, a dispus dizolvarea - INTERNATIONAL SRL, în baza dispozițiilor articolului 237 litera b din Legea nr.31/1990, întrucât această societate nu a depus la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI situațiile financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005.

Conform dispozițiilor textului de lege menționat, tribunalul poate dispune dizolvarea judiciară a societății comerciale care nu a depus la. în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, fără ca legea să distingă în funcție de situația datoriilor înregistrate de societatea debitoare către bugetul de stat consolidat.

Mai mult decât atât, conform prevederilor articolului 237 alineatele 7 și 8 din Legea nr.31/1990 republicată, pentru recuperarea creanțelor bugetare ale societății comerciale aflate în dizolvare judiciară recurenta poate solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator.

Prin urmare, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică și că nu subzistă cazul de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B împotriva sentinței nr.6981 din 6.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - INTERNATIONAL SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

- -

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

17.12.2008

Președinte:Tatiana Gabriela Năstase
Judecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1395/2008. Curtea de Apel Bucuresti