Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1647/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1647
Ședința publică din 15 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de pârâta B2 Plastic Technologie L împotriva sentinței civile nr. 520/ din 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța, considerând pricina lămurită, rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 520/ din 27 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, și a dispus dizolvarea pârâtei B2 Plastic Technologie
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 28 și 34 din Legea nr. 82/1991, republicată, și de art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, în termenul statuat în art. 35 din Legea contabilității, în sensul că nu a depus la instituția reclamantă situațiile financiare pe anii 2004 și 2006.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs pârâta B2 Plastic Technologie L, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de dizolvare având în vedere că la data de 23 iunie 2008 societatea a depus aceste situații financiare, așa cum rezultă din cererea înregistrată la oficiul teritorial al registrului comerțului sub nr. 28229 și din confirmarea nr. 78623/23.06.2008.
Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că prezenta cauză a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, care nu au solicitat judecarea și în lipsă, în baza art. 242 pct. 2 din Codul d e procedură civilă prin încheierea de ședință de la termenul din 14 octombrie 2008, și de la această dată și până la 20 octombrie 2009, când cauza a fost repusă pe rol în vederea perimării, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se niciun act de procedură în vederea judecării.
Potrivit dispozițiilor art. 248 din Codul d e procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială. Conform art. 252 din același cod, perimarea se constată la cerere sau din oficiu. Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Din cuprinsul articolului menționat rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată. Cu alte cuvinte, perimarea are, astfel, atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită.
Cum în cauză recursul societății pârâte a rămas în nelucrare mai mult de șase luni raportat la data suspendării judecării cauzei, se impune a se constata faptul că cererea acesteia este perimată de drept, potrivit dispozițiilor legale arătate și a principiului disponibilității, specific procesului civil, pricina rămânând în nelucrare din vina recurentei, care nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, inclusiv formularea unei cereri de repunere pe rol a dosarului înainte de împlinirea termenului de perimare, știut fiind faptul că în sistemul actualului cod de procedură civilă perimarea operează de drept la împlinirea termenului prescris de lege, ea putând fi invocată și de instanță pe cale de excepție.
Curtea, văzând că din raportarea textelor de lege mai sus citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare reiese că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea, și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta B2 Plastic Technologie L împotriva sentinței civile nr. 520/ din 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 11.01.2010
Tehnored. - 11.01.2010/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Raluca SuciuJudecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba