Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1646/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1646
Ședința publică din 15 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Societatea de Investiții Financiare Oltenia C împotriva încheierii de ședință din 5 august 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată
La apelul nominal se prezintă av. pentru pârâta intimată, lipsind reclamanta apelantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de 24 noiembrie 2009 recurenta a depus, prin registratura instanței, răspuns la întâmpinare, la care a anexat copia sentinței civile nr. 377 din 20 martie 2008 Tribunalului Buzău pronunțată în dosarul nr- și adresa prin care a fost desemnat expertul contabil în această cauză, la aceeași dată fiind depusă și dovada completării timbrului judiciar cu 0,3 lei.
Reprezentantul intimatei arată că nu are cereri de formulat.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, potrivit celor arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 5 august 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins ca inadmisibilă cererea de repunere pe rol a acestei pricini, formulată de reclamanta Societatea de Investiții Financiare Oltenia C în contradictoriu cu pârâta
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la tribunal la data de 23 iunie 2009 Societatea de Investiții Financiare Oltenia Cas olicitat repunerea pe rol a dosarului nr- în vederea citării expertului desemnat în cauză - d-na. Casap - pentru efectuarea lucrării dispuse.
În motivarea cererii, petenta a arătat că a formulat o acțiune întemeiată pe alin. 1 al art. 136 din Legea nr. 31/1990, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub dosar nr- și soluționată prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, cererea sa de chemare în judecată fiind admisă, instanța desemnând-o pe d-na expert Casap să întocmească un raport prin care să analizeze operațiunile din gestiunea societății pârâte. Petenta a apreciat că restituirea dosarului de către instanța care a soluționat recursul declarat de partea adversă împotriva hotărârii tribunalului - Curtea de Apel Timișoara - s-a făcut în vederea continuării judecății prin efectuarea expertizei, ceea ce nu s-a mai întâmplat, motiv pentru care a fost nevoită să solicite repunerea pricinii pe rol și întocmirea lucrării de specialitate
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul fondului a reținut următoarele:
În temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia unul sau mai mulți acționari, ce dețin minimum 10% din acțiunile reprezentând capitalul social, pot cere instanței să desemneze unul sau mai mulți experți însărcinați să analizeze operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport în acest sens, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantei Societatea de Investiții Financiare Oltenia C, formulată în contradictoriu cu pârâta T și, prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, desemnat pentru întocmirea lucrării de specialitate pe d-na expert Casap. Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs societatea pârâtă, care a fost respins de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 75 din 20 ianuarie 2009.
S-a observat, în primul rând, că susținerile petentei în sensul că recursul ar fi fost promovat anterior finalizării dosarului de fond - prin efectuarea expertizei de specialitate - sunt inexacte, întrucât calea de atac declanșată viza sentința tribunalului mai sus identificată, prin care dosarul a fost soluționat, și nu o încheiere premergătoare. De altfel, textul de lege ce a constituit fundamentul cererii reclamantei învestește instanța doar în ceea ce privește desemnarea expertului, întocmirea efectivă a lucrării fiind ulterioară și justificată tocmai de existența acestor dispoziții cuprinse în hotărârea judecătorească. În alți termeni, soluționând dosarul prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, tribunalul a epuizat problema de drept cu care a fost învestit, aspect confirmat în faza controlului judiciar de către Curtea de Apel Timișoara, care a respins recursul pârâtei, menținând hotărârea de desemnare a expertului. Desesizarea instanței este primul efect al hotărârii judecătorești, iar acest efect se produce din chiar momentul pronunțării acesteia. Articolul 258 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede în mod expres că după pronunțarea hotărârii niciun judecător nu mai poate reveni asupra părerii sale. În contextul în care, așa cum s-a arătat, dosarul nr- a fost soluționat de către Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 75 din 20 ianuarie 2009 Curții de Apel Timișoara, prin prisma celor de mai sus, cererea de repunere pe rol a acestei pricini în vederea continuării judecății prin întocmirea raportului de expertiză apare a fi inadmisibilă. De altfel, nici interesul petentei nu există atâta vreme cât, în temeiul titlului executoriu, se impune să se adreseze expertului desemnat în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor hotărârii judecătorești.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs reclamanta Societatea de Investiții Financiare Oltenia C, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale de repunere pe rol a pricinii, în vederea învestirii expertului de către instanță, întocmirea raportului solicitat și înaintarea acestuia persoanelor prevăzute de art. 136 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
În motivare, a arătat că Societatea de Investiții Financiare Oltenia Caf ormulat, în temeiul articolului amintit, acțiune în instanță prin care a solicitat desemnarea unui expert independent în vederea întocmirii unui raport care să analizeze operațiunile din gestiunea T, indicând și obiectivele care trebuie avute în vedere. Această cerere de chemare în judecată a fost admisă de Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, iar recursul declarat de pârâtă respins de Curtea de Apel Timișoara în data de 20 ianuarie 2009. La restituirea dosarului de către instanța de control judiciar, tribunalul în mod greșit a procedat la arhivarea acestuia, considerând încheiată judecata, apreciind ca prin desemnarea expertului s-a încheiat misiunea sa. Deoarece raportul cu care a fost învestită instanța nu a fost efectuat reclamanta a solicitat Tribunalului Timiș repunerea pe rol a cauzei în vederea efectuării lucrării de specialitate, obiectul cererii reclamantei fiind desemnarea unui expert independent în vederea întocmirii unui raport care să analizeze operațiunile din gestiunea societății pârâte legate de raporturile dintre T și acționarul majoritar T, precum și cele dintre T și alte societăți afiliate acționarului majoritar, în perioada 2000 și până în prezent, raport care, în realitate, nu a fost realizat, deoarece partea adversă a declarat recurs înainte de efectuarea acestuia.
Societatea de Investiții Financiare Oltenia C, prin cererea nr. 7541/18.08.2009, s-a adresat expertului desemnat, d-na Casap, solicitând întocmirea lucrării. Prin adresa nr. 27/19.08.2009 acesta a comunicat faptul că, fără a considera că răspunsul său ar însemna un refuz de a efectua expertiza, până în prezent nu i-a fost transmisă nicio comunicare oficială prin care să fie înștiințat de către instanță (singura în măsură să îl învestească pentru efectuarea lucrării) că este desemnat să întocmească expertiza, astfel că nu poate da curs solicitării recurentei.
Având în vedere cele prezentate este evident că reținerea instanței de fond, în sensul că, soluționând dosarul prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, tribunalul a epuizat problema de drept cu care a fost învestit, este eronată, deoarece în conformitate cu prevederile articolului invocat (art. 136 alin. 1), instanța este dezînvestită numai în momentul în care expertiza este efectuată și înaintată spre analiză organelor competente. Afirmația petentei că instanța de fond a dispus eronat arhivarea dosarului și că în mod greșit a soluționat cererea sa de repunere pe rol a pricinii are în vedere faptul ca hotărârea judecătoreasca obținută în cauză este total lipsită de eficiență, Societatea de Investiții Financiare Oltenia C neputând avea o relație directă cu expertul, decât în cadrul procesual al judecarii diferendului. Judecătorul este cel care trebuie să stabilească onorariul, plata acestuia neputând fi făcută decât prin intermediul instanței de judecată, conform art. 136 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, onorariul fiind în sarcina societății intimate, hotărârea judecătorească nepunând la dispoziția reclamantei niciun instrument de constrângere al pârâtei de a-și îndeplini această obligație de plată. Or, în situația neachitării lucrării, expertul nu este învestit să o realizeze. Prin urmare, recurenta apreciază că este necesară în continuare intervenția instanței, nu numai pentru obligarea părții adverse la plata onorariului de expert, dar și pentru obligarea intimatei de a permite accesul acestuia în societate și de a-i pune la dispoziție toate documentele necesare întocmirii lucrării de specialitate. Toate aceste aspecte nu pot fi realizate sub nicio formă de către Societatea de Investiții Financiare Oltenia C în afara cadrului procesual, cu o hotărâre judecătorească cu conținutul celei pronunțate în cauză.
În drept, a invocat prevederile art. 304 alin. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că încheierea recurată nu se încadrează printre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs. Nu se poate întemeia calea de atac formulată împotriva încheierii Tribunalului Timiș din 5 august 2009 nici pe dispozițiile art. 2441alin 2 din Codul d e procedură civilă, deoarece acest text reglementează recursul împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a unui dosar suspendat, pe când dosarul de față este unul soluționat. În concluzie, nefiind prevăzută în Codul d e procedură civilă posibilitatea recurgerii la o asemenea cale de atac, intimata apreciază că prezentul recurs trebuie respins ca fiind inadmisibil.
Privitor la fondul cererii reclamantei, s-a arătat că acesta este neîntemeiată, deoarece prima instanță în mod corect a decis în sensul că nu se poate repune pe rol o cauză soluționată definitiv și irevocabil. Articolul 151 din același cod prevede că o pricină va putea fi repusă pe rol dacă instanța găsește necesare noi lămuriri. Se oferă astfel instanței posibilitatea de a repune pe rol o cauză, dar numai dacă judecătorul consideră că sunt necesare noi lămuriri cu privire la acel litigiu, iar nicidecum la cererea părților. Este evident că această repunere pe rol nu va putea fi efectuată după pronunțarea hotărârii, moment după care judecătorii nu vor putea reveni asupra părerilor lor, conform art. 258. alin. 3 Cod procedură civilă. Nici repunerea pe rol prevăzută la art. 260 alin. 2 din cod nu poate servi ca temei al cererii petentei recurente, deoarece acest text se referă la situația în care un judecător care a luat parte la judecată trebuie să fie prezent și la pronunțare, dar și această repunere trebuie îndeplinită înainte de pronunțare.
Dacă reclamanta a fost nemulțumită de cuprinsul sentinței civile nr. 542 din 20 august 2008 Tribunalului Timiș ar fi avut la dispoziție calea de atac a recursului împotriva acesteia, prin care să ceară modificarea sau casarea hotărârii pentru motivele pe care le-ar fi justificat, însă partea adversă nu a înțeles să uziteze de această cale, solicitând fără temei, acum, ca prima instanță să se pronunțe din nou cu privire la cauză, dar după dezînvestirea sa.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a arătat că în mod greșit tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea sa de repunere a dosarului pe rol, excepție susținută și de societatea intimată, deoarece eronat s-a considerat că Societatea de Investiții Financiare Oltenia C solicită o repunere pe rol pentru a se relua judecarea cauzei, de natura să afecteze conținutul hotărârii anterior pronunțate. În realitate, petenta nu urmărește ca judecătorii să revină asupra părerilor lor, fiind de necontestat faptul că acest lucru nu mai este posibil în situația unei hotărâri definitive și irevocabile. Ceea ce a solicitat și susținut recurenta, a avut în vedere faptul că instanța de fond, întrucât a ales această modalitate de soluționare a unei cereri întemeiată pe art. 136 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare (alte tribunale numind expertul prin încheiere, pronunțând hotărârea judecătorească după depunerea raportului), și anume numirea expertului prin sentință, a omis ca la momentul pronunțării hotărârii să mai efectueze o operațiune, aceea de a încunoștiința expertul că a fost desemnat în cauză, lucru care putea fi realizat fie printr-o adresă, fie, cel puțin, prin comunicarea către acesta a hotărârii judecătorești. Pentru realizarea acestei operațiuni singura instanța competentă este cea de fond, măsura impunându-se pentru învestirea expertului în vederea realizării lucrării de specialitate, operațiune prin care se dă eficiență hotărârii pronunțate. Ca atare, repunerea pe rol solicitată are în vedere crearea cadrului procesual pentru ca prima instanță să realizeze comunicarea către expert a hotărârii judecătorești și nu repunerea în discuție a unei sentințe rămasă irevocabilă.
Examinând recursul declarat de reclamantă, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, încheierea Tribunalului Timiș de respingere a cererii reclamantei Societatea de Investiții Financiare Oltenia C având ca obiect repunerea pe rol a dosarului nr- al acestei instanțe, formulată în contradictoriu cu pârâta T, nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține recurenta.
Într-adevăr, prin acțiunea înregistrată la tribunal la data de 1 februarie 2008 sub dosar nr- reclamanta Societatea de Investiții Financiare Oltenia Cac hemat în judecată pârâta T, solicitând, în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, desemnarea unui expert independent în vederea întocmirii unui raport care să analizeze operațiunile din gestiunea societății pârâte legate de raporturile dintre T și acționarul majoritar T, precum și cele dintre T și alte societăți afiliate acționarului majoritar în perioada 2000 și până în prezent, cerere care a fost admisă de instanță prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, în calitate de expert contabil fiind desemnată d-na. Casap, reclamantei încuviințându-i-se, totodată, și un expert asistent. Ulterior, recursul declarat de T împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 75 din 20 ianuarie 2009, hotărârea primei instanțe rămânând, astfel, irevocabilă.
Articolul 136 din Legea societăților comerciale, pe care și-a fundamentat reclamanta demersul judiciar, statuează următoarele: nul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social vor putea cere instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport, care să le fie înmânat și, totodată, predat oficial consiliului de administrație, respectiv directoratului și consiliului de supraveghere, precum și cenzorilor sau auditorilor interni ai societății, după caz, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare. Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va include raportul întocmit în conformitate cu alin. 1 pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acționarilor. Onorariile experților vor fi suportate de societate, cu excepția cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea-credință.
Prin urmare, în mod judicios prima instanță a apreciat că cererea din 23 iunie 2009 Societății de Investiții Financiare Oltenia C având ca obiect repunerea pe rol a dosarului nr- în vederea citării expertului desemnat în cauză - d-na. Casap - pentru efectuarea lucrării dispuse, cu motivarea că restituirea dosarului de către instanța de control judiciar s-a făcut în vederea continuării judecății prin efectuarea expertizei, lucru care nu s-a mai întâmplat, nu poate fi primită, fiind inadmisibilă.
Susținerile petentei în sensul că recursul ar fi fost promovat anterior finalizării dosarului de fond, care, în opinia sa, s-ar fi realizat numai prin efectuarea expertizei de specialitate, sunt nefondate, întrucât calea de atac declarată de pârâta intimată viza verificarea legalității și temeiniciei sentinței Tribunalului Timiș prin care dosarul nr- a fost soluționat, și nu vreo încheiere premergătoare, preparatorie sau interlocutorie. De altfel, cum în mod corect a observat și judecătorul fondului, textul de lege ce a constituit fundamentul cererii reclamantei învestește instanța doar în ceea ce privește desemnarea expertului, întocmirea efectivă a lucrării fiind ulterioară și justificată tocmai de existența acestor dispoziții cuprinse în hotărârea judecătorească. Soluționând dosarul constituit ca urmare a formulării de către reclamantă a cererii de chemare în judecată, tribunalul a epuizat problema de drept cu care a fost învestit, aspect confirmat în faza controlului judiciar de către Curtea de Apel Timișoara, care a respins recursul pârâtei, menținând întrutotul hotărârea de desemnare a expertului.
Desesizarea instanței este primul efect al hotărârii judecătorești, acest efect producându-se din chiar momentul pronunțării hotărârii. Articolul 258 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede în mod expres că după pronunțarea hotărârii niciun judecător nu mai poate reveni asupra părerii sale. El reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării puterii de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorității lucrului judecat (res judecata) se coroborează cu regula că, odată pronunțată hotărârea definitivă, adică cea prin care se soluționează respectivul dosar, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ține de ordinea publică, pronunțarea hotărârii are și efect de desesizare a instanței, iar judecătorul care s-a pronunțat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu mențiunea că părții nemulțumite îi rămâne însă posibilitatea de a cere îndreptarea greșelilor materiale care s-au strecurat în hotărâre. Altfel spus, după pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau de corectare a soluției rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege.
De aceea, apărarea intimatei în sensul că dacă reclamanta a fost nemulțumită de cuprinsul sentinței civile nr. 542 din 20 august 2008 Tribunalului Timiș ar fi avut la dispoziție calea de atac a recursului împotriva acesteia, prin care să ceară modificarea sau casarea hotărârii pentru motivele pe care le-ar fi justificat, lucru pe care nu l-a făcut, este întemeiată, fiind de neacceptat ca acum, ea să solicite repunerea pe rol a pricinii cu motivare că tribunalul, contrar practicii altor instanțe, care inițial numesc expertul prin încheiere, iar ulterior pronunță o hotărâre finală, după depunerea raportului, ar fi omis ca la momentul pronunțării sentinței civile nr. 542/2008 să mai efectueze o operațiune, aceea de a încunoștiința expertul că a fost desemnat în cauză, fie prin emiterea unei adrese, fie, cel puțin, prin comunicarea hotărârii judecătorești, pentru realizarea acestei operațiuni singura instanța competentă fiind cea de fond, măsura impunându-se pentru învestirea expertului în vederea realizării lucrării de specialitate, operațiune prin care se dă eficiență hotărârii pronunțate, repunerea pe rol solicitată având ca scop doar crearea cadrului procesual pentru ca prima instanță să realizeze comunicarea către expert a hotărârii judecătorești și nu repunerea în discuție a unei sentințe rămasă irevocabilă.
În opinia Curții, tribunalul nu a omis nicio operațiune juridică, legea neimpunând nici trimiterea unei adrese către expertul desemnat, ca în dosarele în care se încuviințează, în temeiul art. 201 și următ. din Codul d e procedură civilă, administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate, și nici comunicarea către acesta a sentinței prin care a fost admisă acțiunea reclamantei, pentru simplul motiv că o asemenea comunicare are loc doar către părțile aflate în litigiu și numai în scopul de a începe să curgă, pentru fiecare dintre ele, termenul de declarare a căii de atac reglementată de lege, precum și pentru a lua cunoștință de motivele pentru care judecătorul a pronunțat acea soluție. Or, expertul desemnat în temeiul art. 136 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu a fost parte în litigiul purtat între cele două societăți, înștiințarea lui despre obligația întocmirii raportului asupra anumitor operațiuni din gestiunea intimatei putând fi făcută direct de partea interesată. De altfel, o asemenea înștiințare a și avut loc prin adresa nr. 7541/18.08.2009, la care expertul a emis răspunsul nr. 27/19.08.2009, în sensul că nu refuză efectuarea lucrării, dar că până în prezent nu i-a fost transmisă vreo comunicare oficială de desemnare a sa în această calitate.
Dispozitivul sentinței civile nr. 542 din 20 august 2008 Tribunalului Timiș constituie tocmai o astfel de înștiințare pentru expert, referirile sale la prevederile art. 201-214 din Codul d e procedură civilă neavând legătură cu obiectul cauzei. De asemenea, chiar dacă alineatul 3 al acestui articol statuează că onorariile experților vor fi suportate de societate, cu excepția cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea-credință, nu înseamnă că instanța inițial învestită ar avea obligația, în lipsa oricărui text de lege, să intervină în continuare în acest diferend, cum fără temei susține recurenta, pentru a obliga partea adversă să plătească onorariului de expert, dar și pentru a obliga intimata să permită accesul acestuia în societate și de a-i pune la dispoziție toate documentele necesare întocmirii lucrării de specialitate, toate aceste obligații rezultând în mod indirect din conținutul sentinței menționate. Aceasta, deoarece reclamanta, beneficiind, sub acest aspect, de o hotărâre judecătorească favorabilă, are la dispoziție posibilitatea punerii ei în executare silită, dacă pârâta nu înțelege că respecte cele prevăzute în art. 3711din Codul d e procedură civilă, care statuează că bligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie și doar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel; executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare. Totodată, dacă societatea intimată nu dorește să suporte costurile expertizei, recurenta, ca persoană direct interesată în întocmirea acestui raport, are posibilitatea să avanseze costurile lucrării, urmând ca ulterior să-și recupereze sumele avansate de la pârâtă.
În speță nu sunt incidente nici prevederile art. 235-238 din Codul d e procedură civilă, la care se face trimitere în opinia concordantă, întrucât aceste articole nu reprezintă "normă generală", ci ele reglementează o procedură distinctă - cea a asigurării dovezilor, de urmat atunci când se impune conservarea unei probe pentru aop utea folosi într-un viitor litigiu sau chiar într-unul pendinte, dar care nu a ajuns încă în etapa administrării dovezilor, abaterea legiuitorului de la principiul nemijlocirii impunându-se datorită urgenței determinată de existența pericolului de dispariție a probei și de îngreunare a administrării acesteia în viitor, ceea ce, evident, nu este cazul în speță. Similitudinea cu reglementarea cuprinsă în Legea pieței de capital nu poate constitui un argument în sprijinul susținerilor reclamantei câtă vreme art. 258 și următ. din Legea nr. 297/2004 privesc problematica auditului financiar al entităților supuse autorizării, supravegherii și controlului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, având ca suport principiul transparenței emitenților de valori mobiliare, alin. 2 al art. 259 prevăzând în mod expres că raportul suplimentar întocmit de auditorul financiar sau de expertul numit de instanță trebuie înaintat acesteia și comunicat părților, iar opinia specialistului publicată în Buletinul, în caz contrar putându-se susține și publicarea raportului de expertiză realizat în condițiile art. 136 din Legea societăților comerciale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-, lucru care nu poate fi acceptat în lipsa unei dispoziții legale în acest sens.
Într-o altă ordine de idei, lăsând la o parte faptul că jurisprudența nu este, în dreptul român, izvor de drept, Curtea apreciază că practica altor instanțe de a numi inițial expertul, printr-o încheiere de ședință, care nu poate fi alta decât una interlocutorie, ce "leagă" judecătorul, în sensul că acesta nu mai poate reveni ulterior asupra celor decise și să dea o altă soluție, iar ulterior pronunță o hotărâre finală, după depunerea lucrării de specialitate, nu este una conformă cu normele legale incidente în cauză, pentru simplul motiv că, atâta timp cât singurul petit al cererii de chemare în judecată este acela de a se desemna un expert independent în vederea analizării anumitor operațiuni din gestiunea societății și, mai apoi, întocmirea un raport, care să fie înmânat acționarului sau acționarilor ce reprezintă, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social, odată ce judecătorul se pronunță în sensul numirii expertului - principalul aspect litigios, față de care pârâta a manifestat opoziție în primul proces -, instanța trebuie să se și dezînvestească de judecata acelui litigiu, diferendul dedus ei spre soluționare fiind lămurit. Pe de altă parte, se poate pune și problema cum ar mai putea respectivul magistrat să judece în continuare acel dosar, din moment ce el s-a pronunțat, printr-o hotărâre, fie ea și o încheiere interlocutorie, asupra celor solicitate de partea reclamantă, știut fiind faptul că, otrivit p. jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, imparțialitatea se definește ca fiind absența oricărei prejudecăți sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces. Altfel spus, lipsa de imparțialitate constă în judecarea unei cauze înainte de a pronunțarea unei soluții. Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de "imparțialitate" trebuie luată într-un dublu sens: demersul subiectiv, care înseamnă încercarea de a se determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, adică "imparțialitatea subiectivă" și demersul obiectiv, prin care se urmărește a se determina dacă judecătorul cauzei oferă garanții suficiente spre a se exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă, adică "imparțialitatea obiectivă" a tribunalului, care include și situația în care judecătorul se antepronunță în cauză, ceea ce, în mod rezonabil, poate fi interpretat ca exprimând păreri cu privire la problema litigioasă decisă anterior finalizării dezbaterilor contradictorii ale părților.
Ca atare, în contextul în care dosarul nr- a fost soluționat de către Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 542 din 20 august 2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 75 din 20 ianuarie 2009 Curții de Apel Timișoara, cererea reclamantei de repunere pe rol a acestei pricini în vederea continuării judecății prin întocmirea raportului de expertiză apare a fi inadmisibilă.
Nu în ultimul rând, cu toate că societatea petentă a invocat și pct. 8 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, care arată că odificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în lipsa oricăror dezvoltări în cuprinsul petiției de recurs instanța de control judiciar se află în imposibilitate a analiza și acest caz menționat de parte.
Excepția de inadmisibilitate a căii de atac, invocată de intimată prin întâmpinare, nu poate fi primită atâta timp cât prin hotărârea recurată tribunalul a respins cererea reclamantei având ca obiect repunere pe rol a dosarului nr-, iar alineatul 2 al art. 2441din Codul d e procedură civilă statuează fără echivoc că recursul se poate declara și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
Față de cele reținute, încheierea atacată fiind temeinică și legală, iar recursul reclamantei nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Investiții Financiare Oltenia C împotriva încheierii de ședință din 5 august 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie concordantă
GREFIER
Red. - 30.12.2009
Tehnored. - 31.12.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Opinia concordantă
În acord cu opinia majoritară consider că se impune respingerea recursului reclamantei, însă nu întrucât litigiul a fost finalizat, ci pentru că reclamanta a procedat greșit formulând o cerere de redeschidere a judecății.
În speță, reclamanta s-a adresat instanței în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990 (), respectiv "pentru a desemna unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport" - astfel cum prevede alin. 1 al art. 136; prin sentința civilă nr.542/20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timișs -a admis acțiunea, în sensul că s-a desemnat expertul contabil Casap, totodată s-a încuviințat un expert asistent, nenominalizat, din partea reclamantei; recursul declarat împotriva acestei hotărâri s-a respins ca nefondat, prin decizia civilă nr.75/20.01.2009; ulterior, la data de 23.06.2009, reclamanta s-a adresat Tribunalului Timiș, solicitând "repunerea pe rol a cauzei în vederea citării expertului contabil desemnat de instanță - dna Casap, pentru efectuarea expertizei".
Dispozițiile art. 136 reglementează o modalitate a dreptului de control acordat acționarului individual asupra activității administratorilor, acționarul semnificativ obligând astfel conducerea societății să ia măsuri raportat la concluziile expertizei efectuate în condițiile art. 136. Într-adevăr, legea specială nu prevede procedura în care se administrează această expertiză, însă în lipsa unei prevederi speciale se aplică norma generală, iar această normă generală o reprezintă dispozițiile art. 235-238.proc.civ. ce presupun, în cazul probei ce nu poate fi administrată la același termen la care s-a încuviințat, cum este cazul probei cu expertiză, pronunțarea a două hotărâri, cea prin care se încuviințează proba și cea prin care se constată administrarea probei încuviințate; reglementarea unei căi de atac distincte pentru încheierea de încuviințare a probei nu înseamnă că procedura asigurării dovezilor impune petentului formularea a două cereri introductive de instanță - prima, pentru încuviințarea expertizei iar cea de-a doua pentru administrare, cât timp încuviințarea probei impune stabilirea obiectivelor expertizei, numirea expertului, stabilirea onorariului acestuia șifixarea termenului pentru depunerea raportului.
De altfel, se observă că dispozițiile speciale cuprinse în art. 259 alin. 2 din Legea nr. 297/2004, corespondente art. 136, prevăd expres obligația de depunere a raportului în instanță: "Dacă administratorii și auditorii prevăzuți la alin. (1) lit. b) nu dau curs solicitării în termenul prevăzut sau dacă raportul publicat nu cuprinde informațiile din cadrul de raportare, acționarii se vor putea adresa instanței din raza teritorială unde își are sediul societatea, în vederea numirii unui alt auditor financiar sau expert pentru reluarea procedurii de întocmire și prezentare a unui raport suplimentar,urmând ca raportul să fie înaintat instanțeiși comunicat părților, iar opinia auditorului financiar sau a expertului să fie publicată în Buletinul ".
Pentru aceste motive, consider că nu poate fi primită opina majoritară reținută în considerentele prezentei decizii, în sensul că litigiul a fost finalizat exclusiv prin desemnarea expertului și precizarea obiectivelor, fără stabilirea onorariului și fără a se fixa termenul pentru depunerea raportului de expertiză.
JUDECĂTOR
Președinte:Raluca SuciuJudecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba
