Spete dizolvare societate comerciala.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
.238/C/2008-
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtăSC ""J-, CUI 73746, cu sediul în O,-, -.1,.42, jud.B, în contradictoriu cu intimatul reclamantOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI,cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței nr.965/COM din 25 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.3144/COM/2006, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurenta pârâtă SC "" SRL - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.21 din 19 martie 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul de avocat, lipsă fiind intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei, achitată prin chitanța nr.- din 9 iunie 2008, emisă de Trezoreria O, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentanta recurentei pârâte învederează că în încheierea de ședință de la termenul din 28 iunie 2006 la Tribunalul Bihor, figurează că administratoarea societății a fost prezentă, ceea ce nu este real, întrucât administratoarea acesteia era decedată, sens în care depune la dosar copia adeverinței nr.31179 din 25 ianuarie 2005, emisă de Consiliul Local al Municipiului O, iar fiica acesteia s-a aflat la locul său de muncă, sens în care depune la dosar copia pontajului pe luna iunie 2006 de la SC "" SA O și adeverința nr.250 din 20 martie 2008, emisă de SC "" SA Arată că a aflat despre acest doar, doar atunci când a aflat despre hotărârea de radiere a societății. Depune la dosar încheierea de radiere nr.7112 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, recursul promovat împotriva acestei încheieri și practică judiciară - respectiv copia deciziei nr.134 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr-. Astfel, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs și drept urmare în principal, să se admită recursul și să se caseze sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii. La întrebarea instanței, arată că societatea este radiată, dar că a atacat cu recurs hotărârea de radiere.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.965/COM din 25 octombrie 2006, Tribunalul Bihora admis acțiunea admis acțiunea formulata de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LANGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,- jud. B, împotriva pârâtei SC "" SRL
În temeiul art.237 (1) lit.b din Legea nr.31 /1990 republicată, a dispus dizolvarea SC "" SRL O și publicarea hotărârii in Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, conform dispozițiilor art. 237 alin. 4 din Legea nr. 31/1990.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Art.237 alin.1 lit.B din Legea nr.31/1990 republicată dispune "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
b). societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".
Art.28 din Legea nr.28/1999 republicată, instituie în sarcina societăților comerciale, obligația de a întocmi situațiile financiare anulare, iar art.34 prevede obligativitatea publicării acestora.
Art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite pentru depunerea situațiilor financiare anuale, cel mai fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare financiară. De la împlinirea acestui termen începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată.
Din extrasul privind datele înregistrate în registrul comerțului a societății pârâte, rezultă că aceasta a fost înregistrată la registrul comerțului sub nr. de ordine J -, atribuit la data de 23.04.1992 și că, pe anii 2004, 3003 și 2002 societatea nu a depus bilanțul anual.
Dat fiind că, ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2003 fost 31.05.2004, iar pentru anul 2004 fost 31.05.2005, instanța a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 a expirat.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs, precum și cerere de repunere în termenul de recurs, pârâta SC "" solicitând în principal admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, precum și a recursului său, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor.
În drept sunt invocate dispozițiile art.87, 103, 304 și 312 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de repunere în termenul de recurs, arată recurenta că, nu a avut cunoștință de existența sentinței comerciale nr.965/COM/2006, prin care s-a dispus dizolvarea societății, fiind astfel împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa în declararea recursului, condiție prevăzută de art.103 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul, susține că nu a fost legal citată, nici la administrarea probelor și nici la dezbaterea fondului. Susține că, dacă citația a fost afișată pe ușa principală, probabil aceasta a căzut sau a fost luată de o altă persoană, astfel că nu a ajuns în posesia administratorului societății.
Totodată arată că, în dosarul de fond în încheierea din data de 28.06.2006 este prezentată o situație neconformă cu realitatea, atunci când se reține că se prezintă la apelul nominal doamna în calitate de administrator, ori soția administratorului, doamna, este decedată din anul 2005, iar fiica, ce poartă același nume, s-a aflat la locul de muncă la data respectivă. Susține astfel că, mențiunile din încheiere nu sunt reale, din partea societății neprezentându-se nimeni și că aceasta nici nu și-a formulat apărarea, neavând cunoștință de dosar.
Prin reprezentantul său, cu ocazia dezbaterii recursului, se mai susține și faptul că împotriva încheierii de radiere a promovat recurs, ce însă nu a fost soluționat.
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cererea de repunere în termenul de recurs, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, curtea de apel reține următoarele:
Potrivit dovezii de comunicare a hotărârii atacate, de la fila 17 din dosarul primei instanțe, aceasta a fost comunicată cu recurenta la adresa sediului societății prin afișare pe ușa principală a sediului destinatarului, deoarece nici o persoană nu a fost găsită, în conformitate cu dispozițiile art.92/1 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.100 alin.4 Cod procedură civilă, procesul verbal de înmânare a actului de procedură, face dovada până la înscrierea în fals cu privire la actele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Potrivit art.103 alin.1 Cod procedură civilă, neexercitarea căii de atac în termenul legal, atrage decăderea, cu excepția cazului când partea dovedește că a fost împiedecată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
În speță, o asemenea dovadă nu a fost făcută de către recurenta ce a cerut repunerea în termenul de recurs, simpla afirmație că nu a avut cunoștință de existența sentinței comerciale, în condițiile în care ea a fost legal comunicată, nu poate atrage incidența art.103 alin.1 Cod procedură civilă, astfel că cererea de repunere în termen este nefondată, urmând a fi respinsă.
Comunicarea hotărârii atacate s-a făcut potrivit dovezii sus menționate la data de 31.10.2006, iar recursul a fost declarat la data de 20.03.2008, cu mult peste termenul legal de 15 zile, astfel că acesta este tardiv.
În atare situație susținerile recurentei cu privire la nelegala sa citare sau prezumtivele situații neconcordante cu realitatea, menționate în încheierea din 28.06.2006 a dosarului de fond, sunt irelevante și nu vor mai putea fi analizate de către instanța de recurs.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.301 și 303 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca tardiv.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termen.
RESPINGE ca tardiv recursul declarat de SC "" cu sediul în O, împotriva sentinței nr.965 din 25 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- Red. dec. -
- jud. fond. -
- dact. - 2 ex.
- 18.06.2008
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena