Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2045/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2045/2008
Ședința publică din 3 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
- - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta SC SRL ȘIMLEU-S, împotriva Sentinței civile nr. 362 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat ONRC - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC SRL Șimleu-S, administrator, asistat de avocat - de la Baroul București, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat cu 19,50 lei taxă judiciară de timbru - fila 6 din dosar și are aplicate timbre judiciare în valoare de 0,50 lei - fila 2 din dosar, precum și că prin însuși memoriul de recurs pârâta a solicitat, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat.
La data de 23 septembrie 2008 s-a înregistrat la dosar un înscris din partea reclamantului intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj prin care se arată că firma este în lichidare, sens în care se anexează extrasul de registru.
Reprezentantul pârâtei recurente SC SRL Șimleu-S depune la dosar înscrisuri cu care dorește să dovedească că reprezentantul legal, - asociat și administrator are cetățenie germană și este mai mult plecat în străinătate, precum și că societatea are activitate.
Declară reprezentantul recurentei că nu are alte cereri.
Curtea, găsește recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea lui.
Reprezentantul pârâtei recurente SC SRL Șimleu-S solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și rejudecând cauza, respingerea cererii ca fiind lipsită de obiect deoarece pârâta și-a îndeplinit obligațiile financiare, fără cheltuieli de judecată. Susține oral motivele de recurs, precizând că procedura de citare este îndeplinită doar prin afișare întrucât administratorul stă mai mult în străinătate; gradul de îndatorare este în prezent de 800 EURO.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 362 pronunțată la data de 21 februarie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta SRL Șimleul S, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta a depus situațiile financiare în data de 31.12.2006 cu chitanța nr.5352, în data de 31.12.2007 cu chitanța nr.4393 și în data de 13.08.2008 cu chitanța nr.16655.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL Șimleul împotriva sentinței civile nr. 362 din 21 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.//4 ex./08.10.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora