Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizia NR. 305 /C/2009

Ședința publică din 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena

JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea recursului comercial declarat de recurenta pârâtă, cu sediul în S M,-, jud. S M,în contradictoriu cu intimatul reclamantOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI,-, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 148/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată prin chitanța nr.- din 28.08.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr. 148/2009, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea comercială înaintată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în S M-, județul S M, reprezentat prin, împotriva pârâtei - "" SRL cu sediul în S M,- județul S M, înregistrată la. de pe lângă Tribunalul Satu Mare, sub nr. J - în sensul că, a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte pentru nedepunerea în termen a situațiilor financiare prevăzute de lege.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006 până la data de 15.12.2007 termenul limită prevăzut de art. 35 din Legea nr. 82/1991 coroborat cu art. 28 și 34 din aceeași lege.

Astfel, instanța a constatat existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale, potrivit căruia "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".

De asemenea, obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrală a aquis-ului comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere - "Dreptul societăților comerciale" pe care statul român s-a angajat să îl respecte. În acest sens sunt și prevederile art. 2 alin. 1 lit. fa P rimei Directive a Consiliului European nr. 68/151/ din 9 martie 1968 potrivit căruia "Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea a cel puțin următoarelor documente ale companiilor: f) situațiile financiare ale fiecărui an".

Împotriva acestei sentințe, în termen, legal timbrat a formulat recurs pârâta - SRL S M, solicitând admiterea acestei căi de atac și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI

În motivarea recursului arată că a depus situațiile financiare aferente anilor 2006, 2007 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

În drept a invocat prevederile articolului 304 punct 9 cod procedură civilă articolul 304 ind.1 cod procedură civilă, articolul 237 alineat 10 din Legea 31/1990.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta - SRL S ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor /asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar, precum și de pe procesul - verbal al adunării.

Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații constă în faptul că orice persoană interesată, precum și ONRC,poatesolicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, care dispun: " la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: lit."b" societatea nu a depus,în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale,situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.".

Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă, cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.

Legiuitorul nu a prevăzut însă o sancțiune de drept, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare la cererea oricărei persoane interesate și a ONRC, iar în speță, recurenta a depus la data de 23. 04.2009 la ORC S M, situațiile financiare aferente anilor 2007 și 2006, confirmate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare prin confirmările depuse la dosarul de fond filele 20-22.

În consecință, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul declarat de recurenta - SRL S împotriva sentinței nr.148 din 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii comerciale formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul Registrului Comerțului SMî mpotriva pârâtei - SRL S având ca obiect dizolvarea societății pârâte.

În temeiul prevederilor art.7 din Legea nr.26/1990 modificată, instanța va dispune comunicarea prezentei decizii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de - SRL S împotriva sentinței nr.148 din 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în sensul că:

Respinge acțiunea comercială formulată de reclamantulOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUIcu sediul în B,-, sector 3 - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta - SRL S

Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec./2.11.2009

Jud fond

Dact./2.11.2009

2 com

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Oradea