Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-- C

Decizia NR. 303 /C/2009

Ședința publică din 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena

JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta debitoare. cu sediul în Viile S M,-, jud. S M în contradictoriu cu intimata creditoareGRUP, cu sediul în loc., -. 5, jud. B, intimata lichidatoare MANAGEMENT LICHIDARE I cu sediul în I,-, jud. I și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 578 din 07.05.2009 pronunțată de tribunalul Satu Mare, având ca obiect - procedura insolvenței.

Procedura de citare legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta debitoare - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.620 din 14.10.2009 emisă de Baroul Satu Mare, pentru intimata creditoare se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale din 15.]10.2009 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recursul este legal timbrat cu suma de 19.5 lei achitată prin chitanța seria - - BH din 01.10.2009, plus timbru judiciar de 0,15 lei, intimatul lichidator a depus întâmpinare, după care;

Reprezentanta intimatei creditoare depune la dosar concluzii scrise și un set de acte, comunică un exemplar cu reprezentantul recurentei.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței pronunțată de judecătorul sindic și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei creditoare solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată, judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 85/2006 pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr.578/07.05.2009 tribunalul Satu Mare a admis cererea formulată de creditoarea GRUP L, cu sediul în loc., -. 5, jud. B, în contradictoriu cu debitoarea cu sediul în Viile S M,-, jud. S M, având număr de înmatriculare în registrul comerțului J- și CUI RO -.

A dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală, împotriva debitorului cu sediul în Viile S M,-, jud. S M, având număr de înmatriculare în registrul comerțului J- și CUI RO -, a numit administrator judiciar pe Management Reorganizare Lichidare I, cu sediul în mun. I, str. - -, nr.22, jud.I, având RO-, înregistrată în Registrul Societăților Profesionale sub nr. 0120 din 31.12.2006, care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart. 20din lege, cu o retribuție conform legii.

A dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

A fixat termene pentru continuarea procedurii.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că cererea formulată la data de 16.04.2009 de creditoarea GRUP L, cu sediul în loc., -. 5, jud. B, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, fost comunicată debitorului la data de 30.04.2009 și că nu s-a formulat contestație, potrivitart.33 alin. 6din Legea privind procedura insolvenței.

Constatând că debitorul se află în încetare de plăți, stare dovedită cu neplata creanțelor fiscale de mai mult de 30 zile.

Constatând că, creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 39.741,24 lei dovedită cu actele depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs în termen și legal timbrat, recurenta debitoare, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărâri atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În motivarea recursului se arată că sentința civilă prin care prima instanță a admis cererea formulată de creditoare și a dispus deschiderea procedurii de insolvență este nelegală, deoarece instanța a omis să se pronunțe asupra contestației formulate de debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii.

Recurenta arată că aceasta a formulat în termenul legal contestație și asupra căreia prima instanță trebuia să se pronunțe cu prioritate.

În drept se invocă dispozițiile art.304 punct 6 cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către lichidatorul judiciar se solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât, din studiul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, acesta nu a identificat contestația depusă de societatea debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Prin concluziile scrise formulate de către intimata creditoare se solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea85/2006 pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile al cărei cuantum depășește pragul de 10.000 lei și de la scadența acesteia au trecut mai mult de 30 de zile.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în baza dispozițiilor art. 304 ind.1 cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat în cauză este întemeiat.

Conform dispozițiilor articolului 33 alineat 2 din Legea 85/2006, în termen de 10 zile de la primirea cererii de deschidere a procedurii, debitorul poate fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. În speță, recurenta debitoare L, a înțeles să conteste starea de insolvență, sens în care a formulat contestația înregistrată la tribunalul Satu Mare la data de 12.05.2009 (fila 33). Din dovada de comunicare de la dosar (fila 12) rezultă faptul că, debitoarea a primit încheierea de ședință din 17.04.2009, la data de 30.04.2009, situație în care ultima zi pentru depunerea contestației era data de 11.05.2009.

Judecătorul sindic a soluționat cererea de deschidere a procedurii în data de 7 mai 2009, fără să aștepte expirarea termenului de 10 zile de formulare a contestației, cu toate că dovada de comunicare a încheierii de ședință exista la dosar, situație în care hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este nelegală.

La data de 12.05.2009 debitoarea a înregistrat la tribunalul Satu Mare contestație formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii (fila 33) și expediată prin poștă la data de 11.05.2009.

Pentru aceste considerente, instanța constată că recursul declarat de către debitoare este întemeiat și va fi admis în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin 5 cod procedură civilă și va dispune casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea soluționării de către judecătorul sindic a contestației formulate de către debitoare, prin care aceasta contestă că ar fi în stare de insolvență.

Aspectele invocate de către intimata creditoare prin concluziile scrise privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile sunt relevante doar în ceea ce privește verificarea creanței creditoarei în situația în care debitoarea nu formulează contestație și nu-și contestă stare de insolvență, deoarece prin această din urmă situație judecătorul sindic are obligația să analizeze atât creanța invocată de creditoare, cât și starea de insolvență a debitoarei.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul declarat de recurenta debitoare. cu sediul în Viile S M,-, jud. S M în contradictoriu cu intimata creditoareGRUP, cu sediul în loc., -. 5, jud. B, intimata lichidatoare MANAGEMENT LICHIDARE I cu sediul în I,-, jud. I și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 578 din 07.05.2009 pronunțată de tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță - judecătorul sindic - ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec./23.10.2009

Jud fond.

Dact.G/23.10.2009

4 com/28.10.2009

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Oradea