Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 420/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 420/ Dosar nr-
Ședința publică din 2 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 370/R din 2 septembrie 2008 pronunțate de Curtea de APEL BRAȘOV - Secția Comercială în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru Orașul, lipsă fiind contestatoarea și intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Procedura legal îndeplinită.
Contestația în anulare nu este timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a arătat că, contestatoarea a depus la dosar, prin serviciul registratură, un exemplar al contestației în anulare însoțită de chitanța nr. - din data de 01.10.2008 privind taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea, Orașul - reprezentat prin primar, a depus la dosar, cerere formulată prin reprezentant convențional prin care a solicitat rectificarea dispoziției de citare în sensul includerii Orașului ca parte în prezenta cauză, întrucât la judecarea recursului instanța a încuviințat cererea de intervenție accesorie formulată de această instituție.
Avocat depune împuternicire avocațială și învederează instanței că nu mai solicită citarea Orașului, întrucât, prin prezența sa în instanță se complinește citarea instituției pe care o reprezintă. Însă, solicită acordarea unui termen în vederea studierii contestației în anulare formulată de .
Pentru a da posibilitate reprezentantului convențional al intervenientei să ia cunoștință de conținutul contestației în anulare formulată de contestatoarea, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La reluarea dezbaterilor, a răspuns reprezentantul convențional al Orașului care a învederat instanței că a luat cunoștință de susținerile contestatoarei, punând concluzii de respingere a contestației în anulare formulate de.
CURTEA
Constată că, prin decizia nr. 370/R/2008, Curtea de APEL BRAȘOVa anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 789/17.06.2008 a Tribunalului Covasna, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1995 privind taxele judiciar de timbru.
Recurenta a formulat contestație în anulare arătând că la momentul judecării recursului taxa judiciară de timbru fusese achitată, fiind expediată prin poștă.
Contestația în anulare este întemeiată.
Potrivit dovezilor existente la filele 8 - 10, taxa de timbru pentru judecata recursului era achitată la data pronunțării, fiind trimisă prin poștă prin scrisoare recomandată.
În consecință, Curtea reține că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale în înțelesul art. 318 Cod procedură civilă și-n consecință urmează a anula hotărârea și a rejudeca recursul.
În motivarea recursului s-a invocat că bilanțul contabil pentru anul 2006 nu a fost depus din cauza primarului și al Consiliului Local care din motive necunoscute nu a procedat la aprobarea acestuia; se arată că bilanțul a fost depus la Direcția Finanțelor Publice sub nr. 2955/29.03.2007.
Recursul este nefondat.
Prima instanță a pronunțat dizolvarea societății pentru nedepunerea la Registrul Comerțului a situațiilor financiare anuale în conformitate cu dispoz.art. 237 alin. 1 lit.b din Legea nr. 31/1990. Astfel, nici la judecata în fața instanței de recurs pârâta nu a fost în măsură să facă această dovadă. Înregistrarea situației financiare la Direcția Finanțelor Publice nu absolvă societatea de obligația legală amintită, Oficiul Registrului Comerțului fiind instituție la care aceste documente trebuiau înregistrate.
În consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se dispozițiile din hotărâre ce privesc admiterea cererii de intervenție accesorie a intervenientului Orașul.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de pârâta împotriva deciziei nr. 370/R/2008 a Curții de APEL BRAȘOV pe care o anulează în parte și, în consecință, respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 784/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Menține restul dispozițiilor din decizie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
pt.- -, aflată
în delegație, semnează
Prim Grefier,
-
Red.Șt./27.10.2008
Dact./28.10.2008/2 ex.
Jud.recurs:Șt.//
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Gabriel Ștefăniță