Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 43/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 43/COM
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta IRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în b-dul - nr. 18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 5002/COM/04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " -AL" C, cu sediul în-, județul C și intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în- A, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei, grefierul de ședință referă asupra recursului formulat de C, care este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5002/COM/04.10.2007 a Tribunalului Constanțaa fost admisă sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus dizolvarea societății comerciale " Plastic-Al" C, reținându-se că aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 34 alin. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, care prevăd obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale în condițiile prevăzute de lege.
S-a apreciat că, nefiind depuse situațiile financiare aferente anilor 2004 și 2005 până la data de 31 mai 2005, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990, republicată, privind dizolvarea societății.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C, care a criticat soluția primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.
A susținut recurenta că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societatea figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații financiare restante, astfel că datorită dizolvării societății debitele neachitate nu mai pot fi recuperate.
Recurenta a arătat că se impune desființarea încheierii de dizolvare " Plastic-Al" în vederea continuării procedurilor de realizare a creanțelor bugetare prin măsurile prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Recurenta a depus la dosarul cauzei titluri executorii emise împotriva " Plastic-Al"
Deși legal citată, intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat. Intimata " Plastic-Al" nu a respectat dispozițiile art. 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului, în cel mult 6 luni de la expirarea termenului de 15 zile de la data adunării generale a asociaților, o copie a situațiilor financiare anuale împreună cu raportul lor, sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990, republicată, fiind dizolvarea societății.
Faptul că societatea în cauză înregistrează datorii fiscale către recurentă nu prezintă relevanță întrucât potrivit art. 237 alin. 6, "La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi".
De asemenea, art. 260 alin. 4 din același act normativ prevede că "Lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății".
Prin urmare, recurenta are posibilitatea recuperării creanțelor bugetare pe care le are împotriva " Plastic-Al" în cadrul procedurii de lichidare, dizolvarea societății nefiind de natură a închide o astfel de cale. Societatea își păstrează în situația dată personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia, astfel că societatea continuă să ființeze tocmai pentru acoperirea datoriilor.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul comercial d eclarat de recurenta IRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în b-dul - nr. 18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 5002/COM/04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " -AL" C, cu sediul în-, județul C și intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în- A, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
3 ex./31 ianuarie 2008.
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban